6,663 matches
-
văzut. Locotenentul Price Își strînse bandajele În jurul pumnilor Însîngerați. Trase tare din țigară. Uitîndu-se flămînd la Jim, luă exemplarul din Life și ieși din biroul comandantului. În timp ce avionul Mustang dispăru dincolo de orezării, putură să audă cum Price umbla Încolo și Încoace prin curtea celulelor, lovind ușile acestora cu revista făcută sul. 36 Muștele Oare locotenentul Price să fi crezut că fusese contaminat de bomba atomică? Jim se plimba pe terenul de adunare, uitîndu-se În sus la barăcile și blocurile de dormitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
acestuia. Drumul mergea spre interiorul țării dinspre lagună, pierzîndu-se curînd Într-o țesătură de orezării și canale. Jim se Întreabă dacă acest grup de bandiți avea vreo idee Încotro merge; erau un fel de navetă otrăvitoare care trecea Încolo și Încoace peste terenul matlasat. Totuși, la opt sute de metri mai departe, de-a lungul unui drum paralel, un al doilea camion se grăbea prin orezăriile pustii. Anticul Opel capturat la stadionul olimpic Îi purta pe ultimii cinci membri ai bandei. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
au dus la Leningrad sau numai În Bulgaria? Tot străinătate se cheamă! Sunt ei fericiți și râd și Își petrec viața? Eu repar la nenorocitul ăsta de Zündap, motocicletă bună, dom-le, a făcut și Războiul Mondial, și Încolo și Încoace, repar la ea ca să mai pot ieși și eu dumineca și voi umblați cu tertipuri, cu păcăleli, ca să vedeți, că scenariu, c-o fi, c-o păți, că vreți să faceți filme și alte chestii, mă luați ba cu epoca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
zici dacă ești. E tare nesănătos să ții lucruri În tine. Oare cât Îi trebuise lui Ronnie să treacă la starea de terapeut? Cam un minut? Pe lângă faptul că cocheta cu budismul, se ducea la un psihoterapeut de 16 ani Încoace. Phil o implorase să se ducă la terapeut - deși acum recunoștea că ajunsese să regrete asta amarnic. Pe vremea aia i se părea imposibil să ții pasul cu optimismul constant al lui Ronnie și felul ei entuziast de-a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
ori pe noapte. Apropo, e Înnebunit după jucăria de leagăn pe care i-ai dat-o. Mulțumesc Încă o dată, a fost un gest așa de drăguț. —A fost plăcerea mea, spuse Chanel făcându-i un semn cu mâna. Acum vino Încoace și stai jos. O conduse pe Fi spre unul din scaunele pentru gravide de lângă tejghea. Fi și Chanel erau În relații mai mult decât călduroase. Înainte de a se naște Connor, Fi obișnuia să ajute prin magazin În perioada soldurilor, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
gol. Își simțea toate terminațiile nervoase din corp. Trebui să-și adune toate puterile ca să se concentreze să găsească CD-ul. —L-am găsit, spuse ea băgând CD-ul În player și punînd teancul pe un raft de jos. Hai Încoace, șopti Sam. Nemaibăgând de seamă că uitase să pornească aparatul, Ruby se Întoarse spre el. Sângele Îi zvâcnea În tâmple. Sam Îi luă fața În mâini și o trase spre el. Se sărutaseră cu pasiune toată ziua, dar de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
un actor francez, dar ea nu a dat nici un nume pentru ca el să poată să sufere În liniște departe de ochiul presei. Nu a fost nici un actor. Astea sunt doar bârfe. Claudia n-a mai avut nici o relație de la divorț Încoace. A pus să-i fie fertilizate niște ovule de către un donator anonim - un membru al Mensa, cred. Se pare că are o idee fixă, „să-și ofere semințele pentru binele umanității“. — Dar embrionii nu au fost implantați În ea? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
femeile pot avea un loc doar dacă corpurile lor sunt complet slabe. Nu numai că vei contribui la distrugerea reputației spitalului, dar mă Îndoiesc că vei mai avea voie să practici medicina vreodată. Jill nu spusese nimic de-o vreme Încoace, dar deodată era destul de clar că anxietatea ei oribilă se transformase În panică de-a-dreptul. —Dumnezeule! Ce ne facem? De câte ori n-am Încercat să-ți spun că Claudia Planchette era o ghiulea dintr-un tun, o bombă cu ceas și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
am dus la mașina mea. Trebuiau înlocuite pompa de ulei și manșonul. Ne-am întors să luăm piesele de schimb. Mecanicul m-a lăsat în fața atelierului, a aruncat în portbagaj sculele trebuincioase și a plecat din nou. M-am învârtit încoace și încolo, cu cămașa udă de transpirație și ochelarii aburiți, fără să-mi mai pese de căldură. Indiferența pe care mi-o dăduse alcoolul coincidea însă cu o dorință mai intimă. Trăsesem din greu în acel ultim an de succese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în minte, zi și noapte, cu alte cuvinte poartă sarcina, gestează, și doar când simt cu adevărat durerile nașterii, „iau tocul și nasc“ ce-o ieși: „Eu unul am fost aproape întotdeauna un scriitor ovipar, și abia de la o vreme încoace m-am simțit îndemnat să mă transform în scriitor vivipar.“ Cu doi ani înainte de acest articol, Unamuno publicase romanul Dragoste și pedagogie (1902), după care face pesemne tranziția spre noua formă de scriitură. Amor y pedagogía este o poveste amară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ori, e mistic, e un anarhism mistic. Dumnezeu nu poruncește așa cum poruncesc oamenii. Dumnezeu e tot anarhist. Dumnezeu nu poruncește, ci ... Ascultă, nu-i așa? — Tu ai spus-o, nevastă, tu ai spus-o. Dumnezeu însuși te-a luminat. Vino-ncoace! O cuprinse pe nevastă-sa, îi privi fruntea, suflă asupra ei, asupra unor bucle de păr alb, și adăugă: — Te-a inspirat. El însuși. Da. Dumnezeu ascultă... ascultă... — Da, în teorie, nu-i așa? Și tu, Eugenita, lasă-te de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
văd bine. — Da’ ce, altădată nu m-ați văzut? — Da, dar pân-acum nu-mi dădusem seama că ești atât de frumușică... — Ei, ei, domnișorule, lăsați glumele... - și-i ardeau obrajii. Și-acum, cu îmbujorările astea, aidoma soarelui... — Zău... — Vino-ncoace, hai. Ți-oi fi zicând că domnișorul Augusto a înnebunit, nu-i așa? Ei bine, nu, nici vorbă, nu! Adevărul e că așa a fost până acum sau, mai bine zis, pân-acum a fost prost, prost de-a binelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-o, Rosario, tu ai spus-o! Bietul don Augusto! Ia stai însă, Rosario, taie-l pe don și zi: Bietul Augusto! Hai, zi: Bietul Augusto! — Dar, domnișorule... — Hai, zi: Bietul Augusto! — Dacă țineți neapărat... bietul Augusto! Augusto se așeză. — Vino-ncoace! - îi spuse. Ea se ridică împinsă parcă de un resort, ca sub hipnoză, sugestionată, cu respirația gâfâită. El o luă în brațe, o așeză pe genunchii lui, o strânse tare la piept și, cu obrazul strâns lipit de obrazul fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu prea e în toate mințile, și de vreme ce are toana asta, nu cred că ar trebui să-l necăjim... Vasăzică tu... Păi sigur, scumpeteo, sigur! — Bărbat, ce mai calea-valea. — Nu chiar cum ai vrea tu, după cum spui. Da’ ia vino-ncoace... — Ei, lasă-mă, Mauricio, ți-am spus de sute de ori să nu fii... Să nu fiu drăgăstos... — Nu, să nu fii... grosolan! Fii cuminte. Și dacă vrei mai multă încredere, scutură-te de lene, caută-ți cu adevărat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ar fi murit de mult, și acum nu mi-ar mai sta pe cap.“ Doña Sinforosa are, în afara copiilor de la primul soț, o fiică de la al doilea, jandarmul, și, curând după ce se căsătoriseră, don Eloíno îi spunea acesteia: „Vino, vino-ncoace; vino să-ți dau un pupic, doar sunt tatăl tău, tu ești fiica mea...“ „Fiică, nu - zicea mama -, ci adoptată!“ „Fiică vitregă, doamnă, fiică vitregă! Vino la mine... vă las înstărite...“ Și se zice că mama îl tot boscorodea. „Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
n-ar fi așa, și dacă dumneavoastră ați iubi-o și v-ar plăcea și ea, ce mi-aș putea dori mai mult decât să vă însurați cu ea? — E-adevărat tot ce spui? — Adevărat. — Câți ani ai? — Nouăsprezece. — Vino-ncoace - și, prinzând-o cu amândouă mâinile de umeri, o aduse față-n față cu el și rămase privind-o în ochi. Și nu ea, ci Augusto se schimbă la față. — Adevărul, fetițo, e că nu te-nțeleg. — Vă cred. — Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să ți-l fi dat. „Se vede - își spuse Augusto - că pe fetișcana asta n-o scot din ale ei. Dar pentru că tot e aici, am să pun la bătaie psihologia și să duc la bun sfârșit un experiment.“ — Vino-ncoace, așază-te-aici! - și-i oferi genunchii săi. Fata ascultă liniștită și fără a se neliniști, ca în fața unui lucru dinainte hotărât și prevăzut. Augusto, în schimb, rămase confuz, neștiind pe unde să-și înceapă experiența psihologică. Și cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
curent! — E drept! - exclamă Augusto, consternat. Don Fermín sosi numaidecât. — Uite, unchiule - îi spuse Eugenia -, iată-l pe don Augusto Pérez, care a venit să-mi ceară mâna. Eu i-am dat-o. — Uimitor, uimitor! - exclamă don Fermín -. Uimitor! Vino-ncoace, fata mea, vino-ncoace să te-mbrățișez! Admirabil! — Te miră atât de mult că o să ne căsătorim, unchiule? Nu, ce mă miră, ce mă extaziază, ce mă subjugă e maniera în care s-a rezolvat afacerea asta, voi doi singuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Augusto, consternat. Don Fermín sosi numaidecât. — Uite, unchiule - îi spuse Eugenia -, iată-l pe don Augusto Pérez, care a venit să-mi ceară mâna. Eu i-am dat-o. — Uimitor, uimitor! - exclamă don Fermín -. Uimitor! Vino-ncoace, fata mea, vino-ncoace să te-mbrățișez! Admirabil! — Te miră atât de mult că o să ne căsătorim, unchiule? Nu, ce mă miră, ce mă extaziază, ce mă subjugă e maniera în care s-a rezolvat afacerea asta, voi doi singuri, fără mijlocitori..., trăiască anarhia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tu ești cu adevărat Liduvina, nevasta lui, sau dacă... — Dacă nu cumva și Domingo visează? Dar cred că e ceva mai bun de făcut. — Ce? — Să vină Orfeu. — Ai dreptate; el nu visează! Curând după ce ieșise Liduvina, intră câinele. „Vino-ncoace, Orfeule - îi spuse stăpânul său -, vino-ncoace! Sărăcuțule! Cât de puține zile îți mai rămân să trăiești cu mine! Ea nu te vrea aici în casă. Dar unde să te alung? Ce-o să fac cu tine? Ce-o să mă fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sau dacă... — Dacă nu cumva și Domingo visează? Dar cred că e ceva mai bun de făcut. — Ce? — Să vină Orfeu. — Ai dreptate; el nu visează! Curând după ce ieșise Liduvina, intră câinele. „Vino-ncoace, Orfeule - îi spuse stăpânul său -, vino-ncoace! Sărăcuțule! Cât de puține zile îți mai rămân să trăiești cu mine! Ea nu te vrea aici în casă. Dar unde să te alung? Ce-o să fac cu tine? Ce-o să mă fac fără tine? Ești capabil să mori, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
roman din viață. Și tocmai partea asta din romanul meu ți-o voi povesti acuma, cititorule, ca să poți vedea în continuare cum se face un roman. Am scris cele de mai sus acum douăsprezece zile, și tot timpul de-atunci încoace mi l-am petrecut fără a mai pune penița pe filele acestea, rumegând în minte cum anume să termin romanul care se face. Căci acum chiar vreau să-l isprăvesc, vreau să-l scot pe Jugo de la Raza al meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dinainte de război cu Veronica Lake. Citisem, tot în revista Life, că la începutul războiului vedeta de cinema, într-o pornire patriotică, își scurtase acea perdea mătăsoasă de păr pe care orice bărbat ar fi visat să o mângâie. De la Samson încoace, nici o tunsoare nu mai avusese urmări așa de groaznice. Peste noapte, Veronica a devenit de domeniul trecutului. Dar Susannah avea un păr ca al Veronicăi înainte de a-l tunde; un nas mic și dulce îndeajuns de scurt pentru a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
cât a bucuriei că i se Împlinise prezicerea. Își spuse Încet: Bravo, amice. Dintr-un motiv nelămurit simțea că merita această cădere, ca un fel de consecință logică a micii minuni care i se Întâmplase lângă hotelul Hilton, pe drum Încoace. Când În sfârșit reuși să se ridice, rămase În ploaie, cu gândurile Împrăștiate, ca un om care nu știe de unde a venit și Încotro trebuie să se Îndrepte. Ridică privirea spre etajele de sus, Însă văzu doar jaluzele trase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
răspundă la telefon sau să completeze registrul și avea puțin timp liber, Fima citea câte un roman În engleză sau biografia vreunui politician. De obicei nu citea cărți, ci Înghițea pe nerăsuflate cele două ziare de seară, cumpărate pe drum Încoace, atent să nu scape nici cele mai mici informații, comentariile, bârfele, frauda dintr-un supermarket din Țfat, cazul de bigamie din Așkelon, povestea de dragoste deznădăjduită din Kfar Saba. Totul Îl interesa. După ce termina de devorat ziarele, stătea și Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]