KorAP: Find »[drukola/base=întotdeauna & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...191 192 193 ...1998 >

49,940 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

într-un fel de semizeu, împodobit cu toate virtuțile, fiindcă la bine-cunoscutul sau curaj și la incontestabilul sau talent marinăresc se adăugau o profundă umanitate și o stăpânire a pasiunilor nemaiîntâlnite la alți oameni. Dormea puțin, mânca puțin și era întotdeauna primul la ridicatul pânzelor, la aruncatul apei sau la tragerea pe punte a vreunui rechin periculos, de peste trei sute de kilograme. Pe insula își petrecea timpul inspectând, împreună cu dulgherul, fiecare încheieturăa vasului, călăfătuindu-le sau strângând nuci de cocos sau fructe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
pe noul său discipol. Este foarte frumoasă, dar această frumusețe o acoperă pe cea care contează cu adevărat: frumusețea stelelor. Luna este ca o logodnică tânără și capricioasa, pe când stelele sunt precum o soție fidelă, care nu te părăsește niciodată. Întotdeauna se află acolo unde trebuie să se afle și îți spun ce trebuie să faci. Dar când sunt nori? — Norii zboară peste valurile mării și nu se opresc decât deasupra crestelor insulelor. În această chestiune - ca și în oricare alta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
și vor încerca să profite de vântul slab care va mai bate totuși de azi înainte... Aveți vreo întrebare? Obezul și mereu transpiratul Oripo ridică mâna, iar vocea lui tremura ușor atunci cand întreba: Pe mine mă consideri puternic sau slab? Întotdeauna ai fost puternic, răspunse Navigatorul-Căpitan, zâmbind ușor. Dar dacă-ți înfigi fundul tău ăla mare între scânduri, n-o să te mai poată scoate nimeni de acolo, așacă cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să pescuiești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Matái, confuz. Nu trebuie să aibă neapărat un rost, la fel cum nu are nici un rost faptul că acum, aici, este o căldură de cuptor. Depărta mâinile ca si cum ar fi vrut să demonstreze că era ceva firesc, adăugând: În nord întotdeauna e mai cald, iar în sud, măi frig. —De ce? Cum adică... de ce? interveni iritat burtosul Oripo. Pentru că nimeni n-ar putea concepe o lume în care să fie frig în nord și căldura în sud. Așa sunt legile naturii. — Totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
catamaran într-o piroga, tu singur, în larg? — Viața mea depindea de astă, răspunse. Și nimeni nu descoperă de ce este în stare cu adevarat decât atunci când trebuie să înfrunte moartea. Zâmbi, ca și cum ar fi spus o glumă copilăreasca. Până la urmă, întotdeauna a fost mai ușor să distrugi ceva, decât să construiești. Își schimbă apoi tonul vocii. Cu noua ambarcațiune lucrurile s-au dovedit mult mai simple. Noaptea navigam, iar ziua dormeam. Ploaia îmi asigura apă de băut și, în curând, începură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
ai fost întâmpinat. Haide, te rog! protesta Miti Matái, care păru să-i înțeleagă intenția. Era o prostie cât toate zilele! Doar n-o să te-apuci să-l cânți! —De ce nu? răspunse. Tu nu poți să-l suferi, insă mie întotdeauna mi-a placut. Grăsanul își drese vocea, rase ștrengărește și începu să cânte în falset: Se-ntoarce eroul! strigă poporul, cel mai iubit fiu al insulei Bora Bora. Se-ntoarce eroul! strigă poporul, cel care a-nvins marea și vântul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
aceiași și nici nu aveau vreo idee cine erau sau de unde veneau. —Probabil dinspre vest, fu singurul indiciu pe care putură să-l dea. Tot ce e rau vine dinspre vest. Adăugară, totuși, ca în ultima vreme pescarii lor zăriseră - întotdeauna în larg - nave enorme care veneau dinspre est, înalte că munții și cu pânze albe, care semănau cu niste aripi uriașe de pescăruș. —Și noi am văzut una, răspunse Miti Matái. Și, cu toate că era noapte și nu puteam desluși prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Miti Matái ajunse curând la concluzia că, dacă ar rămâne pe insulă, singura surpriză pe care ar putea-o avea ar fi cea a unui atac neașteptat, așa că, odată cu căderea serii, dădu ordin să pornească din nou în larg. Știa întotdeauna la ce se putea aștepta de la ocean, dar nu și la ce se putea aștepta de la oameni. Unsprezece zile mai târziu, în fața provelor gemene își făcu apariția un nou atol, care abia dacă se ridică vreo zece metri deasupra valurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
înșelat... Înțelegi? —Înțeleg... — Acum, că suntem iarăși egali, o să putem vorbi din nou de Maiana, de cât de mult o iubim și de ceea ce-o să se-ntâmple când o să ne-ntoarcem în Bora Bora... Vetéa Pitó zâmbi cu sfiala. Întotdeauna este mai bine să fie inima cea care decide. Insula se află exact în locul indicat, cu toate că, datorită vitezei extraordinare pe care i-o dădeau Mararei noile vele, ajunseră la ea cu patru zile mai devreme decât calculaseră. Așa cum era de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Din păcate, presupunerile tale se adeveresc aproape de fiecare dată, observă Tapú Tetuanúi. Ai trecut prin multe taifunuri? — Prin mai multe decât mi-aș fi dorit, recunoscu celălalt. Și singurul lucru pe care pot să-l spun despre ele este că întotdeauna au fost precedate de o zăpușeala că ăsta și de o mare care parcă se transformă în supă. Din câte auzisem eu, taifunurile se ivesc dintr-odată, că din pământ. Navigatorul-Căpitan îi adresa o privire severă, părând că-l surprinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
supă. Din câte auzisem eu, taifunurile se ivesc dintr-odată, că din pământ. Navigatorul-Căpitan îi adresa o privire severă, părând că-l surprinde neștiința elevului sau. — Nimic din ceea ce se petrece în natură nu se ivește dintr-odată, sublinie. Natură întotdeauna își vestește intențiile cu destul timp înainte... Depărta mâinile într-un gest comic, de neputința. Problema este ca, de cele mai multe ori, nu știm să ascultăm ce spune sau să-i interpretăm semnele. Și acum semnele sunt clare? Nu foarte clare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
care erau cu ei, asistau și ei, râzând, căci, văzându-l pe șeful lor purtându-se în felul acesta, se excitau și ei atât de tare, încât, după puțin timp, începea o orgie scârboasa și inumana, în care noi aveam întotdeauna rolul cel mai neplăcut. Față ofta scurt și continuă cu greu: Mă doare numai când îmi amintesc!... Vahíne Tiaré o mângâie dulce pe creștet, încercând s-o consoleze: — Dacă nu vrei, nu mai continua. —Vreau să continui, replică ea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
găsești un raspuns logic la întrebarea asta. La fel si cand un nor se oprește, când un val te lovește dintr-o parte din care n-ar trebui sau când se schimbă culoarea cerului. Dacă vei fi atent, vei ști întotdeauna că ceva s-a întâmplat sau că este pe punctul să se întâmple. Crezi c-am s-ajung vreodată să știu atâtea câte știi tu? Miti Matái îl privi cu coada ochiului, ca și cum și-ar fi pus și el aceeași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

să ajungă în celălalt capăt al orașului. Te întreabă dacă nu vrei s-o însoțești. Intrați amândouă în taxi și femeia îi dă portarului o bancnotă de douăzeci de dolari. El își duce mâna la chipiu și zice că e întotdeauna o plăcere s-o revadă. Femeia îi spune șoferului adresa următoare, undeva mai spre marginea orașului, și mașina se înscrie în trafic. Să nu râdeți, dar femeia asta - Lentil, vechea ta prietenă - își scoate un braț îmbrăcat în blană de sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Tulsa. Un canal media care ajunge la o piață de consumatori a cărei mărime demografică totală e zero. Un alt sfat util e: fără haine albe. Niciodată să nu porți ceva cu model alb-negru fiindcă o să “tremure” pe ecran. Și întotdeauna să slăbești. — Doar să-mi mențin greutatea de-acum, îi spune blonda noastră spilcuitului, e-o slujbă în toată regula. Tipa care e în direct aici, “talentul” local din Chattanooga, spune spilcuitul, prezentatoarea, e fix ca o pâlnie. Orice i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
părul pe lângă ureche, privind țintă în obiectivul camerei, care transmitea în direct, și a spus: “Puteți repeta întrebarea? Mi-a căzut IFU...”. Voia să zică UFI. Unitate de Feedback Intern, spune spilcuitul. Îi arată prezentatoarea de pe monitor și spune că întotdeauna prezentatoarele au freza aia într-o parte. Părul le cade pe o ureche, ascunzând-o. Asta fiindcă au o cască minusculă în care primesc indicații și repere de la regizor. Dacă showul se lungește sau trebuie să dea legătura la un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
repede. Aruncând șoarecele de jucărie, Directoarea Tăgadă întreabă: — Ce e Villa Diodati? — E o casă de pe malurile lacului Como, îi spune Lady Zdreanță diamantului baban. — Lacului Geneva, zice doamna Clark. Privind în urmă, a fost părerea domnului Whittier că avem întotdeauna dreptate. — Nu-i vorba de a avea dreptate sau de-a greși, spunea domnul Whittier. De fapt, a greși nici nu există. Nu în mințile noastre. În realitatea noastră. Niciodată nu te poți apuca să faci un lucru greșit. Niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
tremurătoare, domnul Whittier spune: — Chiar și dacă ți-ai spune în sine: „Astăzi am să beau cafeaua în mod greșit... dintr-o cizmă murdară“. Și asta ar fi corect, pentru că decizi să bei cafeaua astfel. Pentru că nu poți greși. Ai întotdeauna dreptate. Chiar și când spui „Ce bou sunt... cum am greșit”, chiar și atunci ai dreptate. Ai dreptate că ai greșit. Ai dreptate chiar și când ești un bou. Oricât de idioată ar fi o idee a ta, spunea domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
încât, atunci când menajera mișcă o piatră din loc, șopârla crede că a fost mutată la mai multe mile distanță. Atunci când casa îți devine întreaga lume se numește „închidere în cocon”. Domnul și doamna Keyes - Packer și Evelyn - n-au fost întotdeauna așa. Înainte, cum murea un delfin în plasele pescarilor de ton, cum se repezeau să scrie un cec. Să dea o petrecere. Au organizat un banchet pentru victimele minelor de teren. O serată dansantă pentru victimele traumelor craniene severe. Fibromialgie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Packer? În timp ce mâna bețivului scormonește încă adânc în pantalonii ei stretch, ea bate ușor cu mâna băncuța și spune: — Ce surpriză plăcută. Vagabondul își scoate degetele care strălucesc umede în lumina felinarului și spune: — Packer! Salut. Și, desigur, Packer are întotdeauna dreptate. Sărăcia, spune Inky, e noua bogăție. Anonimatul e noua celebritate. — Prăbușiții pe scara socială, spune Inky, sunt acum cei în ascensiune. Cei care se plimbă tot timpul cu avionul personal sunt de fapt adevărații vagabonzi, spune Inky. Putem avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
liniștită. Zice Sigur că nu stați acolo. Doar n-o să stați la un Sheraton. E doar un loc în care să va schimbați hainele. Oricând după zece seara, spune ea, sub rampele podului. Problema numărul unu a soților Keyes e întotdeauna ce să poarte. Pentru un bărbat pare ușor. Trebuie doar să-și poarte vestonul și pantalonii pe dos. Să-și pună pantoful stâng pe dreptul și invers. Voilà - pari olog și smintit. — Sminteala, spune Inky, e noua sănătate mintală. Miercuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Războiul. Foametea. Molima. Ne propulsează drept către iluminare. — E-n firea unui suflet foarte foarte tânăr, spunea domnul Whittier, să încerce să facă lumea mai bună. Să încerce să-i salveze pe toți de porția lor de suferință. Am iubit întotdeauna războiul. Ne naștem știind că pentru asta suntem pe lume. Și iubim bolile. Cancerul. Iubim cutremurele. În parcul ăsta de distracții căruia îi spunem planeta Pământ, domnul Whittier zice că iubim incendiile de pădure. Deversările de petrol. Ucigașii în serie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
comentariu despre „ce drăguță colecție de urări de însănătoșire v-ați aranjat pe noptieră”. Ce drăguțe violete africane creșteți în ghivece pe pervaz. Domnul Whittier le iubește pe femeile-astea îngerești. Domnului Whittier, bătrânelul pleșuv de la capătul coridorului, îi spun întotdeauna: ce drăguțe postere fluorescente cu formații heavy metal v-ați lipit pe perete. Ce skateboard colorat e rezemat lângă ușă. Bătrânul domn Whittier, piticul domn Whittier cu ochii lui imenși de insectă, le întreabă: — Care-i mișcarea, doamnelor? Și îngerițele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
cadavrul victimei unui omor, detectivii ascund acolo un microfon. E procedura standard. Face un semn din cap în direcția Contelui Calomniei, a reportofonului din buzunar. Poliția se ascunde pe-aproape și ascultă vreme de câteva zile sau săptămâni. Pentru că aproape întotdeauna ucigașul se întoarce să vorbească cu victima. Mai de fiecare dată. Trebuie să ne spunem povestea vieții cuiva, și ucigașul nu poate vorbi despre propria crimă decât cu cineva care n-are cum să-l pedepsească. Cu prada sa. Chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
că poate cel mai bun sfat e ceea ce nu-i poți spune nicicum: Să rămâi ca și cum ai fi buricul lumii, să-ți fii propria autoritate supremă în orice privință, propriul expert în toate cele, infailibil, omniscient. Mereu, la fiecare ciclu, întotdeauna: Folosește mijloace de contracepție. Post-producție O poveste de doamna Clark În primele zile Tess și Nelson Clark au mers înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ceea ce înseamnă că s-au îmbrăcat cu hainele de oraș și au deschis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]