7,862 matches
-
Ai Încredere În scrisoarea mea, ai Încredere În mesager și ai Încredere În Amir. Simt că tatăl nostru e grav rănit. Va trebui să-l ocrotești până când voi ajunge lângă el. Iar dacă va putea fi vindecat, Îți promit din adâncul sufletului că Îl voi vindeca. Până atunci, Însă, va trebui să așteptăm. Legăminte grele mă țin la Istanbul până În prima zi a lunii august. Nu Încerca să ajungi aici, așa cum ai făcut-o În această iarnă. Te-am salvat atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nici la Sofia, nici la Belgrad, nici la Târgoviște și nici la Suceava! E datul nostru și ființa noastră! Și e, În același timp, frăția noastră cu creștinătatea catolică a Apusului Europei! Creștinătatea noastră se apără până În ultima mănăstire din adâncul codrilor! Și nu va pieri chiar dacă ființa noastră vremelnică se va face țărână! În sală se lăsă din nou liniștea. Întregul Sfat domnesc simțea că de data asta nu are loc una din adunările menite să stabilească strategia apărării țării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dispăruse și ea, parcă s-ar fi grăbit să-și Încheie drumul ca să lase loc acelei tăceri care aducea cu ea presimțirea negurii. Pe măsură ce se apropiau de lunca Siretului, Apărătorii simțeau că locurile sunt blestemate și că o putere a adâncurilor se Întinde peste acea parte a țării. Apoi zăriseră focurile. Luptaseră, cu toții, la Lipnic și văzuseră, atunci, aceleași focuri al morții. Atunci fusese Hoarda de Aur, venită din depărtările stepelor de dincolo de Volga. Acum erau tătarii Crimeii, care loveau exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
când cineva Îi amintea de Ștefănel. Dar refuzase, din nou, să se lase În voia speranțelor deșarte care Îl obsedaseră vreme de optsprezece ani. - Unde? Întrebase, cu gâtlejul uscat, ca și cum ar fi traversat un deșert de Întrebări fără răspunsuri. - În adâncul munților, mai sus de Valea Albă, pe malul râului Moldova. - Când? - În primele zile ale lui august, când luna plină se va fi sfârșit și semiluna va răsări pe cerul nopții. - Semiluna? Emblema Imperiului Otoman? - Semiluna. Semnul că forțele Imperiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
implacabilă. Indiferent câți războinici cădeau sub săgețile, sub săbiile sau securile moldovenilor, sultanul arunca În luptă alte detașamente, apoi altele, Într-un ritm năucitor, până când valea fusese literalmente acoperită de trupele turcești, iar moldovenii fuseseră Împinși Înapoi, spre nord, În adâncurile codrilor. Puținii moldoveni care mai rămăseseră, căci oastea lui Ștefan căzuse aproape În Întregime. Nimeni nu se retrăsese, nimeni nu fugise din calea valurilor de ieniceri și spahii. Oștenii lui Ștefan luptaseră știind că nu vor mai putea ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fi putut fi decât prelungi, legănate, ca niște chemări venite de pretutindeni. Apoi Își dădu seama că muzica nu are legătură cu nimic din ce se Întâmplase. Și că, de fapt, Își lăsa gândurile libere. Era ca o cădere În adâncul firii. Toate rămăseseră undeva, departe, la suprafața agitată a lumii. Acum nu mai aveau nici un rost. Poate nici nu-l avuseseră, așa cum Îi plăcuse lui să creadă. Strategii, jocuri diplomatice, alianțe, decizii, informații, evenimente, discuții, analize, bătălii. Rămâneau, În urma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trebuit să treacă ienicerii În asaltul final asupra porții. Dar, În ciuda imaginii generale, care era una a destrămării și Înfrângerii, Oană simți că se Întâmplase ceva. Un detaliu neînsemnat, ca un fior de praf În talgerul nimicirii Moldovei, schimbase, În adâncuri, raportul de forțe. Nimic nu ieșea la suprafața evenimentelor, care curgeau fără greș spre ocuparea țării. Nu mai exista nici o armată, nu mai exista nici un voievod, nu existau decât niște ziduri Înnegrite de pulbere și de foc și, În jurul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mult mai aprig decât Matei. Vlad, fiul lui Dracula! Un murmur se răspândi În rândurile plăieșilor la auzul acestor cuvinte. Cu toții simțeau că, de la primul sunet de corn al măriei sale, un val de Încredere și de luptă pornise undeva, În adâncurile lumii. Iar acel val creștea zi după zi. Ridicarea lui Vlad Țepeș era un semn al lui Dumnezeu. - Spune-mi, arcașule Simion, informațiile Apărătorilor circulă la fel de bine ca Înainte de Valea Albă? - Da, măria ta. Întreabă-mă și Îți voi răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cetățile Moldovei n-a căzut În fața lui -Mahomed? - Nici una, măria ta! - Așadar, eu am fost Învins la Valea Albă, dar Moldova a rezistat pretutindeni? - E un punct de vedere... comentă Alexandru. - Alexandru! Simoane! Fraților! E adevărat că eu pribegeam prin adâncurile codrilor, iar Moldova se bătea mai departe, așteptând semnul mântuirii? - Adevărat, măria ta... spuseră plăieșii. Doară nu credeai că ne-om da bătuți... Vocile se amestecară Într-o rumoare acoperită de alte tropote de cai. Dinspre Apus sosi un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
domnești prinși de akingii. Mulți străpunși de săgeți. Ce vezi din săgeți? Doar coada. Groasă, fără pene. Arbalete. Tragere de la mai puțin de o sută de pași. Au căzut Într-o cursă. Cosmin... Vocea Erinei se schimbase. Căpitanul simți, În adâncul ei, panica. Era aceeași panică pe care o simțea el, scurmându-i măruntaiele. Se Întâmpla ceva rău. - Cosmin... Acolo e Alexandru! Căpitanul nu-și putu stăpâni tresărirea. Străfulgerarea unei dureri Îi Înfioră umărul drept. Își dădu seama că voise, instinctiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
secaseră de lacrimi. Războinicii Bordjighin se aplecară și ei, fără a privi În ochii Marelui Maestru. Durerea lui nu trebuia să Întâlnească nimic În cale. Durerea lui era sfântă. Era singura care avea dreptul la răzbunare. Mongolii doreau răzbunarea din adâncul sufletelor lor, dar nu schițau nici un gest. Era doar dreptul lui Andà de a porunci dezlănțuirea iadului. Așteptau cu toții, privind În pământ. Andà Îngenunche lângă trupul lui Amir. Îi mângâie fața, Încet, cu ochii Închiși. Îi mângâie părul negru. Ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Apoi nu mai văzu nimic. Noaptea coborî asupra mării. Vântul se dezlănțui sălbatic, asemeni unui animal lăsat liber după un lung prizonierat. Era o eliberare a elementelor, o revanșă asupra liniștii, asupra luminii, asupra oamenilor. Era apocalipsa. Alexandru simți În adâncul lui ruperea echilibrului. Simți scufundarea corăbiilor, auzi geamătul ascuțit al lemnului strivit de forța vântului și auzi strigătele disperate ale oamenilor care se prăbușeau În adâncuri. Simți durerea, agonia, resemnarea, liniștea de după. Nu știu cât timp trecuse. Minute, ore, zile. Nopți. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
elementelor, o revanșă asupra liniștii, asupra luminii, asupra oamenilor. Era apocalipsa. Alexandru simți În adâncul lui ruperea echilibrului. Simți scufundarea corăbiilor, auzi geamătul ascuțit al lemnului strivit de forța vântului și auzi strigătele disperate ale oamenilor care se prăbușeau În adâncuri. Simți durerea, agonia, resemnarea, liniștea de după. Nu știu cât timp trecuse. Minute, ore, zile. Nopți. Mai ales nopți. Vântul scăzu până se prefăcu În șoaptă. Întunericul se risipi, până se prefăcu În zi. Marea se liniști, până se prefăcu În deșert. Atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
corăbiile cu pânze, luntrile ca să treacă Înapoi pe Împăratul neînvins, sau cercetau porturile muntene și crâmlene pentru ca să aducă de acolo hrană la zecile de mii de ostași. Dar o strașnică furtună de august le zdugui ca un cutremur și deschise adâncurile tulburate pentru veșnica odihnă a corăbierilor sultanului. Tot mai mult erau răzbunați morții viteji de la Valea Albă.” (N.Iorga, Istoria lui Ștefan cel Mare, Editura pentru literatură, București, 166, p. 149) Mai multe subiecte se desfășoară, precum pânzele unor ape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și obligatorii îi puneau în mâinile tentaculare ale inteligenței firele cu care să se poată lega, ca de un loc plăcut, de problemele mari. în acea dimineață, înarmată cu un burete uriaș - de care era încîntată că a crescut în adâncul mărei divine pentru a-i scălda confortabil umerii - se gândea comod și ușuratec la fenomenele astrale, geologice, chimice și algebrice, anevoios migălite de alții spre descoperire și studiu, care compuneau atâtea atitudini de umbre și lumini, de reflexe și forme
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Tăi, și te-ai suit în carul Tău de biruință? 9. Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgețile Cuvîntului Tău... (Oprire.) Tu despici pămîntul ca să dai drumul rîurilor. 10. La vederea Ta se cutremură munții; se năpustesc rîuri de apă; adîncul își ridică glasul, și își înalță valurile în sus. 11. Soarele și luna se opresc în locuința lor, de lumina săgeților Tale care pornesc, de strălucirea suliței Tale care lucește. 12. Tu cutreieri pămîntul în urgia Ta, zdrobești neamurile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85093_a_85880]
-
a fost hărăzită ca măcar de acum înainte să mă apere de alte împrejurări nefericite ce s-ar putea ivi în calea mea. Pescuitor de stele Noaptea s-a insinuat tiptil, fără să se aștearnă întunericul, pentru că Luna, Doamna 'naltelor adâncuri pline și senine, și-a trimis argintiul razelor peste întreaga fire. Cerul înstelat, ca o imensă cupolă căptușită cu diamante, se oglindește în lacul adormit. De cu seară, am întins năvodul în apa sticloasă ca să pescuiesc stele, și luceferi și
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
vedea figura noului tău stăpân. Pagină separată Pran îl urmează pe Khwaja-sara printr-un nou labirint de coridoare, într-o sală mare. Nu e una din acele săli de bal care îți dau senzația că se dilată și pulsează în adâncul palatului ca bășicile de aer într-o budincă de căpșuni, ci o sală atât de comună și de liniștită, de parcă ar face parte dintr-o altă clădire. Această sală „de sfat“ este construită în stil tradițional mugal, stilul fondatorilor acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
fără prieteni. Ce garanție ar avea că în altă parte i-ar fi mai bine? Nopți la rândul reia acest ciclu de întrebări de parcă ar învârti tamburul de rugăciune, în liniștea grea a Fatehpurului. O undă de melancolie pulsează în adâncul palatul. Este prezentă în ritmul de bază al vieții de la zenana, este bătaia inimii care susține toate celelalte fibrilații minore: vizitele nababului. Sunt neașteptate și fără un program anume, dar se desfășoară la fel. Primul semn este un mesager care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
că nababul este deasupra ei. În noaptea asta știe că va fi fantastic. De prima mână. Ierburile îl fac să se exprime vocal. Nu prin cuvinte. Să urle pur și simplu. Descoperă că simte nevoia să ragă, răgete scoase din adâncul plămânilor, care-i umflă maxilarele și-i fac pieptul să răsune. Nu este normal. Cu toate astea, funcționează. Cu adevărat! Cu adevărat! Chiar funcționează! Apoi urmează un urlet final, un orgasm regal și fiecare picătură din el valorează aur. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu sir Wyndham. Abia au schimbat câteva cuvinte, dar riscul ca Murad să aducă în discuție problema succesiunii, în absența sa, este destul de mare. Cu toate acestea, criza este iminentă și Firoz nu este obișnuit cu disconfortul fizic. Scotocește în adâncul ființei sale după un sâmbure de perseverență care să nu fi fost distrus de anii în care n-a căutat decât plăcerile. Vai, resursele sale sunt aproape epuizate și nici măcar vântul care se insinuează printre crengi, nici cele câteva înghițituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
manșetele lui albe și, nu pentru prima dată, o cuprinde un sentiment de îngrijorare față de el. Doamna Pereira trăiește într-o casă înghesuită de pe Grant Road, iar ramurile neemului din curte ascund de ochii curioșilor afacerile ei cu tărâmul din adâncuri.Vecinii își opresc copiii să vină la ușa ei sau să facă prea mult zgomot, ca să nu pună vrăjitoarea bătrână ochii pe ei. Uneori, unii mai curajoși vin să-i ceară sfatul, în timp ce alții apelează la rivalele ei pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
erau amețitoare. Hilarion grecul. Frumosul Serapis și Koot Hoomi cu ochii albaștri. Boehme și Solomon. Confucius și Isus Sirianul. De-a lungul istoriei, bărbați și femei luptaseră pentru o mai bună înțelegere a lumii, pentru o înțelegere măcar efemeră a adâncurilor amețitoare, a sensurilor și ierarhiilor aflate dincolo de suprafața vieții. In epoca modernă, orientul și occidentul se întâlneau în Teosofie, o spiritualitate științifică în căutarea singurei înțelepciuni adevărate: cunoașterea legilor oculte care guvernau universul. Elspeth nu li se alătură, nu încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de apă mă înconjuraseră; toate valurile și toate talazurile Tale au trecut peste mine. 4. Ziceam: "Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi! Dar iarăși voi vedea Templul Tău cel sfînt." 5. Apele m-au acoperit pînă aproape să-mi ia viața, adîncul m-a învăluit, papura s-a împletit în jurul capului meu. 6. M-am coborît pînă la temeliile munților, zăvoarele pămîntului mă încuiau pe vecie; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu. 7. Cînd îmi tînjea sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85103_a_85890]
-
căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una; 25. de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărîmat corabia cu mine; o noapte și o zi am fost în adîncul mării. 26. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe rîuri, în primejdii din partea tîlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgînilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85045_a_85832]