7,971 matches
-
atât de năprasnic începu să plângă și ea, fără să știe măcar de ce. — S-a pierdut Zet în mare, îi strigă Alex. Își dezbrăcase pantalonii și acum își descheia bluza albastră. Tu rămâi aici, cu Adam. Alex se lăsă să alunece pe făgașul nisipos și, de acolo, în mare, spintecând valurile. Gabriel, cu fața scăldată în lacrimi, căzu în genunchi lângă Adam și dădu să-l strângă la piept, dar copilul i se împotrivi, fluturându-și brațele și țipând cu sfâșietoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de ceea ce se întâmplase înainte. Oare împinsese într-adevăr mașina, putuse el face una ca asta? Poate își imagina numai, că-și apăsase palmele pe geamul din spate și își proptise picioarele pe pietrișul de pe chei ca să facă mașina să alunece în canal. De bună seamă era o pură fantezie, câte imagini de violență nu-i bântuiau visurile! El nu era decât o târâtoare nevolnică, iar violența lui ținea numai de domeniul fanteziei. Își spuse: „Nu mai pot continua în modul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
volanul și automobilul a intrat de-a dreptul în canal. Revăzu capota albă, udă, a mașinii, plutind atât de bizar peste apele negre, răscolite, care-și spărgeau undele în ea. Undeva, în succesiunea evenimentelor sau a visului, apăreau mâinile lui, alunecând cu degetele desfăcute pe geamul ud de ploaie din spatele mașinii, și târșâitul tălpilor proptite în prundișul mobil. Parcă își amintea, foarte vag, că-și coborâse puțin palmele pe geam, ca să-și echilibreze mișcarea de pârghie. Pe urmă căzuse. Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mișcându-și picioarele, mimând răsucirea volanului pentru întoarcerea mașinii („Am frânat?“), ieșirea lui din mașină, ocolirea vehiculului, împingerea cu mâinile, cu degetele desfăcute, ca niște stele. Dacă acum și le imagina ca pe „niște stele“, însemna că le văzuse când alunecau și se încordau pe geamul din spatele mașinii? Sau le văzuse doar într-una din fanteziile lui? N-ar putea găsi vreun indiciu? Dar orice indiciu i se furișa din minte, reducându-l la un zadarnic, neputincios, pustiu simțământ de nimicnicie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mânjit, flasc. Se chinuia acum să sară peste gardul din fundul grădinii, apucându-se cu mâinile de vârfurile șipcilor (pline de așchii, după cum știa Gabriel) și încercând să-și rezeme picioarele încălțate în pantofii scâlciați pe barele transversale, de pe care aluneca întruna. Și în tot acest timp, Zet dansa în jurul călcâielor nenorocitului, lătrând din răsputeri. Gabriel și-l imagină pe om încălecând, în pielea goală, scândurile negeluite, scrijelite și țepoase, și își acoperi ochii cu mâna, neștiind ce ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un sfârșit. Și iarași, un lung răstimp, George rămase nemișcat. Și apoi se întâmplase ceva în mintea lui, ca o corabie care, după ce s-ar fi sfărâmat de stânci și ar fi fost săltată de torente și vâltori, ar fi alunecat într-un lac senin, calm, luminos, un lac de aur. Simțise cum fața crispată și încordată i se relaxează, devine netedă. Începuse să respire liniștit, adânc. Își spusese: „E ca și cum aș fi murit, numai că n-am murit. Trăiesc într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
scară sub el, abia vizibilă în abur, dar nu putu descoperi nici o legătură între acea scară și platforma pe care se găsea acum. Se prinse de balustradă, își trecu un picior peste ea, îl ridică și pe celălalt, începu să alunece în jos și apoi, incapabil să-și mențină echilibrul sau să-și pună o frână pe metalul lucios și umed, căzu, mai curând decât sări, la nivelul de jos, unde se prăbuși în genunchi. Mai coborî câteva trepte, șchiopătând, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ele era mult prea îngust. Un moment, Tom rămase agățat cu brațele de bare, cu genunchiul stâng dureros lipit de acestea și piciorul drept atârnându-i în gol. Greutatea suportată de brațe părea să sporească pe măsură ce mâinile începură să-i alunece încet pe barele umede. Și atunci, nici el nu știa cum, genunchiul drept i se înălță și găsi un punct de sprijin pe cei câțiva centimetri de metal ai unei trepte care se proiectau în afara barelor. Tom atârna, ghemuit ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu un scaun, lăsând-o larg deschisă. Revăzu în minte detaliile problemei în care se angajase și a cărei soluție o repetase de atâtea ori în imaginație. Patul, unul dintre paturile inițiale ale „Camerelor“, era din oțel tubular, proiectat să alunece lin pe suporturile cilindrice, peste covorul neted. La căpătâi avea o placă din lemn de stejar, de coloare deschisă, fixată în perete. George își încleștă mâinile pe marginile tubulare de la piciorul patului și începu să-l tragă. Patul se mișca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cumva John Robert deschisese ochii și se uita la el, mai cu seamă că încetase să mai sforăie. George porni să răsucească patul în direcția băii. Execută această operație împingându-l pur și simplu cu coapsa și patul, îndatoritor iarăși, aluneca de bună voie. George se simțea cotropit de o slăbiciune în care se amesteca însă și o grabă febrilă. Respirația îi devenise audibilă, într-un curent de „oh, oh, oh“ expirate înăbușit. Părea să nu se mai sinchiseacă dacă John
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
asigure dacă marginea dinspre căpătâi se afla direct deasupra bazinului arhiplin. Acum însă, graba înspăimântată și îngrețoșătoare care pusese stăpânire pe trupul lui îl făcu să împingă cu violență patul de îndată ce pătrunsese în sala de baie, astfel încât partea din față alunecă pe lespezi; patul s-ar fi prăbușit de-a dreptul în bazin dacă n-ar fi fost împiedicat de marginea proeminentă a căzii. George, aflat în prag, se opri din împins, inspiră adânc aer în plămâni și, aplecându-se, apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ieșind din Institut. Când părintele Bernard, după ce-l condusese pe George acasă, în Druidsdale, se întorsese la Institut, găsise concluzia „accidentului“ bine statornicită. Tuturor le era clar ce se întâmplase, Rozanov stătuse pe marginea bazinului, studiindu-și caietul de note, alunecase și în cădere se lovise la cap, pierzându-și cunoștința. Circumstanțele în care fusese găsit excludeau ideea sinuciderii și singura teorie care a mai circulat (înăbușită de directorul Vernon Chalmers) a fost cea a năvălirii unui puhoi de apă clocotită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tu nu-ți mai aduci aminte. A trecut ceva vreme de-atunci... Dar poate ți-amintești totuși când te-am dus la spital ca să-ți pună piciorul în ghips. Ți-aduci aminte, nu? Atunci, în ajun de Crăciun, după ce ai alunecat pe parchet la noi în casă. Știu că ai memorie bună. Nu se poate să fi uitat. Te-am dus la spital și numai taxiul m-a costat trei mii de lei. Voi erați musafiri și taică-tu nu se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
acoperind cu propriu-i trup focul mitralierei. Ducu i-a văzut mâinile încleștându-i-se de smocurile de iarbă uscată de deasupra gurii de foc și și-a zis: o face pentru ca trupul său mort, sfârtecat de gloanțe să nu alunece pe povârniș în jos, lăsând iarăși descoperită acea gură de foc care le stătea în calea victoriei... Pentru câteva clipe s-a lăsat liniștea... Și în sală la fel... Deasupra întinderii înzăpezite se înălța un cer mohorât și totul era
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Canaturile interioare ale ferestrei erau și ele căptușite cu ziare vechi dar, din fericire, stăteau larg deschise, imobilizate în cârlige, așa că vederea spre coridor era liberă... Avea oare să se ivească cineva în cadrul acelei uși?... Dănilă simți că începe să alunece în jos. Își aruncă cotul drept pe pervaz, apăsându-și antebrațul și pentru o clipă se uită la mâna sa care n-avea de ce să se mai agațe. Iar când își înălță din nou privirea, ea era în cadrul ușii. Goală
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
sar "capacele". Fie că e vorba de sporturi de iarnă, de vară, individuale sau de echipă mereu se vor găsi destule fotografii care să umple noi și noi albume sau topuri. Ciclismul poate transforma mult un om. În general, săniile alunecă pe gheață mai bine decât oamenii. Nu trebuie uitată violența publicului, care își descarcă adesea nemulțumirile pe stadion, suporterii nu înțeleg că sportul, mai presus de toate, înseamnă fair-play. Ei nu înțeleg că, prin astfel de manifestări, vor deteriora și
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
Materia astrelor este focul (ex illis sempiternis ignibus, I, 14, 4; Plot. II, 2), ajuns în ultima regiune a cerului, trebuie să se miște circular, tinzând mereu să se miște în linie dreaptă, dar neavând spațiu pentru a se înălța, alunecă în jurul sferei (Macrob. Comm. I, 17, 10 ideo vero caeli motus necessario volubilis est quia cum semper moveri necesse sit, ultra autem locus nullus sit quo se tendat accesio, continuatione perpetuae in se reditionis agitur; Plot. I, 2, 1). Sufletul
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
ca pentru niște cercetași. Ieri l-am „pipăit” palmă cu palmă. Tot nu-mi închipui cum coborâm pe derdelușul tău - și-a exprimat părerea locotenentul. Ca pe un derdeluș și altcum nu. Ne așezăm pe fund și ne lăsăm să alunecăm în jos până ajungem la piciorul pantei. Acolo-i unghi mort... Oricine ar trage dinspre pozițiile inamice nu are cum te lovi... După o scurtă chibzuială, locotenentul a conchis: Dacă și în realitate se vor petrece lucrurile cum le-ai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Pășeau cu mare grijă, să nu se rostogolească. Trestie băiete, hai să folosim armele ca punct de sprijin. Ne va fi mult mai ușor. Coborau - spre mirarea lor - fără mare dificultate, fiindcă panta era lipsită de iarbă și astfel nu alunecau. Când peretele a devenit aproape vertical, și-au dat drumul ca pe derdeluș... Într-o clipită erau la piciorul pantei. Trestie, fă o pe cucuvaia După ce un strigăt de cucuvea a răsunat peste vale, au rămas în așteptarea celor de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
codificate făcute de el. Ia vezi, sergent Limbosu, că ai uitat de un grup motorizat - sigur de mare comandament - în frunte cu o tanchetă, care a trecut ultimul... În sens invers au trecut doar vreo cinci camioane goale. Când soarele aluneca spre asfințit pe derdelușul luminii aurii, Toaibă cu ai lui părăsea liziera pădurii, cu direcția „acasă”. * „Spune-mi, Toadere, îți mai amintești de toate misiunile de cercetare pe care le-ai îndeplinit cât ai fost pe front?” - l-a întrebat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de unde tocmai plecase, la una din ele o mână flutura abia perceptibil și un chip îl privea trist și resemnat... Aceasta era imaginea care fără voia lui îi stăruia în minte. Și-a trecut palma peste frunte, lăsând-o să alunece peste ochi. Așa a reușit să alunge vedenia care îl chinuia. Privind apoi pe geam, se gândea la drumul ce îl așteaptă din gară până acasă. „Am puțin noroc că ziua s-o mărit și poate ajung acasă pe lumină
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și să iasă din șanț, a apărut Dochița cu un felinar în mână, care, din pricina vântului, s-a stins îndată. Care ești acolo? - a întrebat apropiindu-se. Om bun - a răspuns Toaibă. Da’ cum ai ajuns în șanț, Toadere? Am alunecat și m-am dus de a berbeleacul . Și parcă asta nu era deajuns. O mai sărit și câinele ista, gatagata să mă rupă. Stai să te ajut. Dochița s-a apropiat cu greu și, ținându-se de gard, i-a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ei din vremurile biblice, e, pentru cel îndrăgostit, tot ce poate fi mai apropiat de sacru (sintetizând organic fumul de tămâie, mirtul, aloea, nardul: Pletele tămâi răspândi-vor: fum dulce / peste chip, peste ochii uimiți. Umerii / Mirt vor purta și, alunecând din subsuori / aloe albăstrind spre pântec...), principiu al vieții și, totodată, generatoarea unei adevărate beții senzoriale: Fântână ești / o, deschide-te gurii mele! Și ochilor, pajiște... Trăită dincolo de efemer, de carnal, iubirea aceasta este esență pentru suflet, de fapt, chintesență
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
în 2011, la Editura Brumar, din Timișoara. Volumul se deschide cu o definiție banală: Poezia este lucrul cel mai greu, pentru ca, apoi, explicațiile să se aglomereze, prin apelul la elemente lexicale, mai întâi din câmpul semantic al banalului, spre a aluneca, ulterior, în domeniul conceptualizării, de la ulucă la suprema făptură / în alergare după o transfigurare, așa încât să conchidă că Poezia nu este doar o ulucă ce-o tai și-o fățuiești, ci este finișul fericit al pietrei sfărâmate - praful și pulberea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
privirea în ochii speriați ai bătrânei domnișoare și îi mușcă sălbatec sandwichul pregătit pentru pauza de dimineață. Violul gastronomic smulse fecioarei cel mai superb răcnet auzit în redacție în ultimii 100 de ani ai nou înființatului ziar. De pe înălțimea țipătului alunecară în sistem usla circa douăzeci de bărbați sportivi și gazetari de mare perspectică care reușiră să imobilizeze cu furtunul pentru contra incendiilor pe nefericitul gazetar Ghelasse dedat la promiscuități. Domnule, somă pentru a doua oară portarul înarmat cu o sticlă
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]