8,321 matches
-
putut întemeia religii și care își impusese să facă istoria în locul neamului căruia îi aparținea Ă descoperă caducitatea universală și, mai precis, are sentimentul acut al propriei proiectări în iluzie și în carnavalesc. Și eu, și lumea, spune Cioran, suntem aparențe, de nu cumva simple marionete, într-un tărâm al carnavalescului. O astfel de ieșire din impas, în care se resorb energiile primare, este consecința neputinței de a acționa. Fiindu-i interzis accesul la fapta elementară, Cioran îi neagă valoarea, deși
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
numai anxietatea, ci și umorul, în fond, atât de puțin bănuit, căci ar contrasta cu demonismul, pe care îndeobște i-l atribuim lui Cioran. Un sceptic veritabil, chiar melancolic fiind, nu se poate împlini decât prin umor, adică prin conștiința aparenței și relativului. Poate că nu va fi fiind exemplul cel mai potrivit pentru deschiderea acestei discuții, dar mi se pare, totuși, că, oricât de forțată, situația pe care o voi invoca ne situează în interiorul unei probleme care are drept finalitate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
morfologia umorului. A fi altul proiectează identitatea sub semnul precarității, dar al unei precarități care salvează. În fond, o știm, după momentul vitalist al tinereții, Cioran trăiește cu sentimentul acut că nimic nu angajează la modul absolut, căci totul e aparență. Așadar, despre umor la Cioran? Cum să nu fie posibil când, pentru Cioran, umorul e o dominantă a spiritului dostoievskian. Citim: „Din câte știu, nu s-a subliniat îndeajuns importanța sinuciderii la Dostoievski. Totuși, după umor, e aspectul care m-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care le-am proclamat. Moartea e marea generatoare de distanțe” (III, 14). Moartea îi creează un acut sentiment al inutilității, care transformă lumea într-un spectacol. Prin urmare, cum să crezi, când știi că totul e bântuit de iluzie și aparență? În alt loc, aceeași conștiință că se află în afară: „Ca să te poți consacra făptuirii, ca să exiști pur și simplu, ar trebui să nu ai funesta capacitate de a te situa în afara faptelor tale, de-a evada cu gândul în afara
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
spune: „Ar trebui totuși să-mi inventez niște legături dacă vreau să ies din acest simulacru de existență la care sunt redus” (I, 113). Și face totul pentru a părea normal, adică un ins care posedă o minimală încredere în aparență: „Mă scol, în anumite dimineți, cu desăvârșire golit de orice convingere. Urmează apoi o zi întreagă în care trebuie să mă prefac că cred în lucruri” (I, 252). Astfel, când nu ajunge la convingerea Ă ultimă soluție în cădere Ă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sare-n ochi că gloria și fericirea sunt incompatibile, cum se face că atâția oameni aleargă după glorie? Din aceleași motive pentru care primul om a ales arborele cunoașterii, amăgirea, sclipiciul cunoașterii în locul adevăratei vieți. Falsa nemurire în locul celei adevărate, aparența în locul ființei. Omul e superficial și mizerabil, el vrea să lase urme vizibile și nu izbutește decât vânzolindu-se în fața semenilor săi, în loc să aspire la Dumnezeu și, asemenea Lui, să se îngroape în sine, să refuze să se manifeste, să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
I, 161). Ideea de Dumnezeu? Chiar dacă nu e vorba de Dumnezeu, ci numai de ideea de Dumnezeu, tot e ceva. În plus, ideea aceasta s-ar muta în realitate dacă singurătatea ar fi suficient de puternică: „Dumnezeu nu are o aparență de realitate decât dincolo de un anumit grad de singurătate. Cum să stabilești acest grad? Când mă apropii de el, îl știu, îl simt, dar nu pot stabili un criteriu. E ca și cu dorința de a plânge. De ce ne vine
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
atâta sublim ar putea dispărea în neant” (I, 74). Când e vorba de Bach, lucrurile sunt și mai explicite. Își spune într-un loc: „De fiecare dată când ascult Bach, îmi spun că e cu neputință ca totul să fie aparență. Trebuie să existe altceva. Apoi îndoiala mă cuprinde iarăși” (I, 85). „Nu am decât o religie: Bach” (II, 259), notează cu altă ocazie. Și dacă aici religie nu înseamnă Dumnezeu, există o mărturisire în care Bach și Dumnezeu stau alături
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mea. Ne îndoim de rolul, de valoarea, de misiunea noastră; în forul nostru lăuntric, nu credem în ele. Suntem unul din popoarele cele mai lucide care au existat vreodată. Suntem frivoli, bârfitori, superficiali, dar în același timp amari și, sub aparența de fanfaroni, nihiliști până la disperare” (I, 140-141). Ce portret mai bun al lui Cioran decât acesta? Sub masca fanfaronadei, nihilismul, sub acela al frivolității, luciditatea, sub chipul superficialității, disperarea. Așa încât, toate defectele își au reversul lor, iar nefericirea de a
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
unu fac trei? Nu-i cumva, așa, în joacă, un mic delir bazacon? Păi nu prea e... O fi verde calul cu pricina, dar starea de spirit pe care piesa o evocă am experimentat-o cu toții deprimat de întunecată. Sub aparențele celei mai cenușii banalități se împînzește, ca o metastază, nefirescul. În traiul de zi cu zi, cîteodată sub înfățișări ciudate, absurdul se înfiripă. Și cum ar putea fi altfel într-o existență împăienjenită de uniformitate, în care indivizii, supuși presiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și mie o mie. Vin cu două Vecin 3: Păi n-am stabilit că jucăm cu banii jos? Vecin 2: Domle, am carte mare și trebuie s-o joc. Uite, dacă ăia tot dorm sau dracu știe ce fel de aparențe mai fac ei acolo, eu împrumut ce-oi găsi pe-aici și după aia vedem noi cum le-aranjăm... Așa că eu pun scaunul ăsta. Vecin 3: Care scaun? Vecin 2: Ăsta pe care stau eu. E stil și face două mii
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și rîd) Îi dăm drumul? (se bea, se mănîncă) Cine le face? Vecin 2: Eu. Gazdele ce fac? Vecin 1: Domnule, e liniște deocamdată. E bine. Vecin 2: Păi nu-i bine. Nu spuneai dumneata să nu ne luăm după aparențe? Cine știe ce forfoteală e în liniștea asta! Ziceți! Vecin 3: Un modest cip. Vecin 2: Deci ai rămas cu perechi. Bun. Mai departe. Vecin 4: Stai, frățioare, că nici nu le-am filat. Și mi-i și sete. (bea din sticlă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
că omul contemporan e condamnat să eșueze în grotesc dacă nu are tăria și curajul să-și asume riscul de a sări pe fereastră așa cum face tînărul Alex -, singurul mod de a evada din blocul tuturor interdicțiilor abil drapate cu aparențe binevoitoare. Spectacolul transmite cu claritate aceste idei, a căror virulență ar fi putut fi și mai subliniată dacă regizorul i-ar fi impus autorului concentrarea unor pasaje și renunțarea la altele, păstrate de dragul efectului imediat, dar care produc lungimi și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
efort creator minim, de Doru Zaharia, Const. Avădanei, Ruxandra Bucescu. Emil Coșeru (Val) schițează un portret cinic al lașității profitoare. Florin Mircea îl poartă cu siguranță pe liderul vecinilor agresori între o amabilitate trucată și o violență conținută, jocul dintre aparența și esența personajului fiind speculat cu inteligență de actor. Îl secondează, în aceeași manieră grotescă, Liviu Manoliu al doilea vecin. Un personaj foarte prezent în spectacol, susținîndu-i ritmul, mai ales în prima parte, este Mama, interpretată de Ada Gârțoman. Actrița
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
stinsă iar membrii familiei stau nemișcați, renunță și revine la masă) Eu cred că ăștia dorm! Vecin 1: Dorm sau crezi numai? Vecin 2: Da, stau nemișcați, nu vorbesc... Dorm, ce altceva. Vecin 1: Vecine, vecine, iar te iei după aparențe! Și te mai lauzi că-ți place filosofia. Păi nu-ți spune filosofia că noi avem parte numai de aparențe? Vecin 2: Nu știu. Vecin 1: Păi ia să știi. De ce crezi că dorm? Da' dacă nu dorm și gîndesc
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
crezi numai? Vecin 2: Da, stau nemișcați, nu vorbesc... Dorm, ce altceva. Vecin 1: Vecine, vecine, iar te iei după aparențe! Și te mai lauzi că-ți place filosofia. Păi nu-ți spune filosofia că noi avem parte numai de aparențe? Vecin 2: Nu știu. Vecin 1: Păi ia să știi. De ce crezi că dorm? Da' dacă nu dorm și gîndesc? Nu întotdeauna cînd un om e adormit înseamnă că și doarme. La fel, cînd doarme nu înseamnă că e adormit
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și mie o mie. Vin cu două. Vecin 3: Păi n-am stabilit că jucăm cu banii jos? Vecin 2: Domnule, am carte mare și trebuie s-o joc. Uite, dacă ăia tot dorm sau dracu știe ce fel de aparențe mai fac ei acolo, eu împrumut ce-oi găsi pe-aici și după aia vedem noi cum le-aranjăm... Așa că eu pun scaunul ăsta. Vecin 3: Care scaun? Vecin 2: Asta pe care stau eu. E stil și face două mii
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și rîd) Îi dăm drumul? (se bea, se mănîncă) Cine le face? Vecin 2: Eu. Gazdele ce fac? Vecin 1: Domnule, e liniște deocamdată. E bine. Vecin 2: Păi nu-i bine. Nu spuneai dumneata să nu ne luăm după aparențe? Cine știe ce forfoteală e în liniștea asta! Ziceți! Vecin 3: Un modest cip. Vecin 2: Deci ai rămas cu perechi. Bun. Mai departe. Vecin 4: Stai, frățioare că nici nu le-am filat. Și mi-i și sete. (bea din sticlă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
1: O, avem musafiri! Val: Musafiri? Adică da... de ce nu? Se poate și așa... Vecin 2: Vecine, bine că ai venit! (confidențial) Vecine, uite, domnule, am o problemă. Și te rog să mă lămurești. Domnule, cum e chestia asta cu aparența? Bei ceva? Val: Cum să nu? Dacă mă servești. Vecin 2: (îi dă o sticlă în mînă) Chestia asta cu aparența mă cam încurcă. Cum vine adică? Hai că matale ești filosof. Val: (nu scapă de rîs și pace) Păi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
confidențial) Vecine, uite, domnule, am o problemă. Și te rog să mă lămurești. Domnule, cum e chestia asta cu aparența? Bei ceva? Val: Cum să nu? Dacă mă servești. Vecin 2: (îi dă o sticlă în mînă) Chestia asta cu aparența mă cam încurcă. Cum vine adică? Hai că matale ești filosof. Val: (nu scapă de rîs și pace) Păi... cum să vă spun... Știți, orice lucru pe care-l privim nu-l vedem cu adevărat... sau îl vedem numai la
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
înțelegeți? (V2 ar vrea să spună că înțelege, dar privirea goală îl trădează) De exemplu, dumneavoastră vă uitați acum la mine. Nu? Și credeți că mă vedeți, nu? Vecin 2: Da... eu așa cred... Val: Da, dar nu vedeți decît aparența... cum spuneați și dumneavoastră. Ce e dincolo de aparență e înlăuntrul meu... și ce e acolo nu vedeți... încă... Vecin 2: (înțelegînd, totuși) Da... sigur... nu prea... și asta-i rău... Val: Sau, eu mă uit la dumneavoastră și aparența îmi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dar privirea goală îl trădează) De exemplu, dumneavoastră vă uitați acum la mine. Nu? Și credeți că mă vedeți, nu? Vecin 2: Da... eu așa cred... Val: Da, dar nu vedeți decît aparența... cum spuneați și dumneavoastră. Ce e dincolo de aparență e înlăuntrul meu... și ce e acolo nu vedeți... încă... Vecin 2: (înțelegînd, totuși) Da... sigur... nu prea... și asta-i rău... Val: Sau, eu mă uit la dumneavoastră și aparența îmi spune că sînteți un vecin... un colocatar... un
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
decît aparența... cum spuneați și dumneavoastră. Ce e dincolo de aparență e înlăuntrul meu... și ce e acolo nu vedeți... încă... Vecin 2: (înțelegînd, totuși) Da... sigur... nu prea... și asta-i rău... Val: Sau, eu mă uit la dumneavoastră și aparența îmi spune că sînteți un vecin... un colocatar... un musafir din bloc... dar asta-i numai ce pare... Vecin 2: Sau, să zicem că, uitîndu-vă la mine... mă vedeți un om... prost... dar poate că acolo... înăuntru... nu sînt... Am
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
zicem că, uitîndu-vă la mine... mă vedeți un om... prost... dar poate că acolo... înăuntru... nu sînt... Am înțeles? Val: Da, cred că da... Vecin 2: E, atunci mai trageți un gît din sticla asta că poate mai trecem dincolo de aparențele astea... Mai voiați să spuneți ceva? Val: Nu... nimic... (trece din sufragerie cu sticla în mînă) Mihai: (nedumerit și enervat de comportarea lui Val) Ei, ce-au spus? (Val rîde) Băiatul ăsta o face pe nebunul ori e nebun de-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Mihai: (nedumerit și enervat de comportarea lui Val) Ei, ce-au spus? (Val rîde) Băiatul ăsta o face pe nebunul ori e nebun de-a binelea. Val: Poate că o fac... poate că n-o fac... Ghicește. Te invit dincolo de aparențe... (îi întinde sticla) Mihai: Ai băut cu ei! Val: Da. Mihai: Cu niște porci! (regretă și e speriat) Val: E adevărat. Sînt porci. Mihai: Sst. Să nu ne-audă. Val: Ne-aud sigur. Dar nu se sinchisesc. Ei știu că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]