KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...191 192 193 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379

nu stârnea nici un comentariu. Voma, care la lumina lunii avea o culoare albăstruie stranie, vălurea la rândul ei, plescăind Înainte și Înapoi peste bocancii tuturor. Milton se uita În sus, Încercând să ia o gură de aer curat. Barca se apleca și se legăna. Aluneca pe valuri și se prăbușea, zguduindu-și carena. Se apropiau de țărm, unde se spărgeau valurile. Ceilalți bărbați Își potriviră rucsacurile și se pregătiră de asaltul simulat, iar marinarul Stephanides Își abandonă singurătatea din cască. ― L-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Într-o zi Tessie a trebuit să plece și Desdemona a fost silită să stea cu bebelușul. Cu băgare de seamă, a intrat În camera mea. Pășind prudent, s-a apropiat de pătuțul meu. Sexagenara cu veșminte negre s-a aplecat să cerceteze bebelușul În scutece roz. Poate ceva din expresia mea a declanșat o alarmă. Poate că stabilea deja conexiunile pe care avea să le facă mai târziu, Între bebelușii din sat și acest bebeluș suburban, Între poveștile bătrânelor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
cu toții punctele... Înapoi la petrecere, apare tortul meu, cu cele șapte lumânări. Pe tăcute, buzele mamei mele Îmi șoptesc să-mi pun o dorință. Ce mi-am dorit oare la șapte ani? Nu-mi mai aduc aminte. În film mă aplec În față și, umflându-mi obrajii ca Eol, suflu În lumânări și le sting. Într-o clipă, acestea se reaprind. Le sting din nou. Se Întâmplă același lucru. Și apoi apare Capitolul Unsprezece râzând, amuzat În sfârșit și el. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Cromul scânteiază. Capotele lucesc. Nici o pată de rugină pe nicăieri. (Ceea ce Îl uimește Întotdeauna pe Milton la negri contradicția dintre perfecțiunea automobilelor lor și gradul de paragină al caselor.) ...Dar acum mașinile strălucitoare Încetinesc. Geamurile se coboară și fetele se apleacă să converseze cu șoferii. Se cheamă unii pe alții, se ridică fustele - și așa minuscule - și câteodată se vede câte-un sân sau vreun gest obscen. Fetele negociază și râd, suficient de amețite la ora cinci dimineața ca să nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
dimineața zilei de 25 iulie 1967 strada era pustie. La un moment dat tancul meu s-a Întâlnit cu altele și acum Încolonate, se Îndreptau toate spre nord-vest. Curând centrul a dispărut și n-am mai știut unde mă aflu. Aplecându-mă Într-o poziție aerodinamică deasupra ghidonului, am pedalat cu furie În gazele grele, uleioase, din urma coloanei care Înainta... ...ân timp ce pe strada Pingree, Milton se ghemuiește În spatele conservelor crenelate de ulei de măsline. Din toate geamurile Întunecate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
schimbătorul de viteze În poziția de parcare, ne-a arătat minunile. A deschis și a Închis geamurile, apăsând un buton. A Încuiat ușile, apăsând un altul. Cu un bâzâit, și-a mișcat scaunul șoferului În față, apoi și l-a aplecat pe spate până când i-am văzut mătreața de pe umeri. Când, În sfârșit, a băgat mașina În viteză, eram deja cu toții ușor amețiți. Am plecat pe Seminole, pe lângă casele vecinilor noștri, luându-ne de pe-acum rămas-bun de la Indian Village. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
și cu mine o exploram. Sau mai degrabă le exploram. Cubul meditativ, galben pastel, de la stradă conținea principalele camere de locuit. În spatele lui exista o curte interioară cu un bazin fără apă și o tufă plăpândă de corn, care se apleca În zadar să-și privească forma oglindită. De-a lungul marginii vestice a acestei curți, pornind din spatele bucătăriei, se Întindea un coridor alb, translucid, cam ca tuburile prin care ies echipele de fotbal pe teren. Acest tunel ducea la o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
pe platformă, cu mine deasupra. Mă ridic În genunchi ca să-mi recapăt echilibrul... și apoi Îngheț, oricât de caldă ar fi fost apa. Căci exact acolo, stând În colțul Încăperii, e bunicul meu! Îl văd preț de-o secundă, stând aplecat Într-o parte... râde? e supărat?... și apoi aburul se ridică și Îl estompează din nou. Sunt prea Înmărmurită ca să mă mișc sau să vorbesc. De când e acolo? Ce a văzut? ― Făceam doar balet În apă, spune stins Clementine. Aburul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
el continua să Îmbătrânească, așa că adesea Încerca să ridice lucruri pe care nu mai avea puterea să le ridice sau aborda scări pe care n-avea puterea să le urce. De aici căzăturile, lucrurile care se spărgeau. În aceste momente, aplecându-se ca să-l ajute să se ridice, Desdemona vedea o limpezime de moment În ochii soțului ei, de parcă ar fi jucat și el un rol, prefăcându-se că Își trăiește viața din trecut ca să nu trebuiască să Înfrunte prezentul. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Frumusețea: mie. Frumusețea cu care am fost Înzestrată când eram bebeluș n-a făcut decât să sporească o dată cu vârsta. Nu-i de mirare că și Clementine Stark voise să exerseze sărutul cu mine. Toată lumea voia asta. Chelnerițele mai bătrâne se aplecau ca să-mi ia comanda. Băieți roșii la față apăreau lângă banca mea, bâlbâindu-se: ― Țț-ți-a căzut guma. Chiar și Tessie, furioasă pe ceva, privea spre mine În jos - spre ochii mei de Cleopatra - și uita de ce se Înfuriase. Nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
la facultatea de medicină În 1910. Era o șmecherie când se prefăcea că-mi trage o palmă peste obraz, ca să-mi verifice reflexele. Mai avea el o procedură, când mă asculta la plămâni cu un pahar de vin. Când Își apleca urechea să-mi asculte inima, mi se oferea o viziune aeriană a Galapagosului de cruste de pe creștetul său chel. (Arhipelagul Își schimba poziția an de an pe globul țestei sale, ca În deriva continentelor, dar nu se vindeca niciodată.) Doctorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
lovea În fund. ― E doar o crampă, Stephanides! Aleargă și-ți trece. (Și acum, sărind ca să apăr ghiuleaua, mă străfulgeră exact o astfel de durere. Măruntaiele mi se răsuciră, erupând cu o durere ca o curgere de lavă. M-am aplecat Înainte, Împiedicându-mă de crosa mea de portar. Și apoi m-am rostogolit, am căzut...) Dar mai am Încă timp să consemnez și alte câteva schimbări fizice. La Începutul clasei a șaptea mi-am pus aparat dentar, un set complet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
realizez o taxonomie rapidă a vestiarului nostru. În imediata apropiere a dușurilor erau Brățările cu Talismane. Trecând pe acolo, priveam pe coridorul plin de abur și le vedeam făcându-și mișcările lor serioase, de femei. O Brățară cu Talismane se apleca În față, Înfășurându-și un prosop pe părul ud. Se ridică brusc, apoi și-l Învârti În formă de turban. Alături de ea, o altă Brățară privea În gol cu niște ochi albaștri și pustii În timp ce se ungea cu cremă. Altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
În timp ce observa familia noastră extinsă mâncând și glumind și certându-se, Capitolul Unsprezece izbucnea În râs, un fel de „Evrika“ personal care Îl făcea să se lase pe spate În scaun și să-și ridice pantofii de la podea. Apoi se apleca și Începea să scrie frenetic În carnețel. După cum am menționat, fratele meu nu-mi acordase prea multă atenție când eram mici. Totuși În acel weekend, stimulat de noua lui manie pentru observație, Capitolul Unsprezece căpătă un interes brusc față de mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
atentă la Înțelesul lor. Când am terminat, nu mi-am mai dat părul pe spate. L-am lăsat să-mi atârne peste față. Ca prin gaura cheii, mă uitam afară. Fata se așezase pe un scaun vizavi de mine. Se apleca spre Reetika, de parcă ar fi urmărit textul Împreună cu ea, dar ochii ei priveau plantele. Nasul i se Încrețea de la mirosul de frunze uscate. Parte din interesul meu era științific, zoologic. Nu mai văzusem până atunci o ființă cu atâția pistrui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Așa o să-i spun, dacă nu aveți nimic Împotrivă. Din motive sentimentale. (De asemenea, trebuie să-i protejez identitatea.) O vedeam la ora de gimnastică, unde era scutită. O vedeam la masa de prânz, Într-o criză de râs isteric. Aplecată peste masă, Încerca s-o lovească pe glumeața În cauză. Din gură Îi bolborosea laptele. Îi ieșiră și pe nas câțiva stropi, făcând pe toată lumea să se pună și mai tare pe râs. Apoi o vedeam după ore, mergând pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
o greblă, cu degetele lăsând În urmă brazde. În Încheierea gestului, a scuturat puțin din cap: o Înfloritură. I se ivise obrazul, ceea ce permitea apropierea. Se trase lângă mine. Am Împins cartea pe crăpătura dintre băncile noastre. Obiectul s-a aplecat peste ea. ― De unde? ― În capul paginii o sută doisprezece. Descrierea scutului lui Ahile. Până atunci nu mai fusesem niciodată atât de aproape de Obiectul Obscur. Era o provocare pentru organismul meu. Sistemul meu nervos se lansă În „Zborul Bondarului“. Simțeam viorile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
baie care se construia În America pe când țara era În dezvoltare. Toaleta din subsol de la Baker & Inglis era decorată ca o lojă de la operă. Lustre edwardiene străluceau deasupra capului. Chiuvetele erau cuve albe, adânci, Încastrate În plăci albastre. Când te aplecai să te speli pe față, vedeai crăpături mititele În porțelan, ca Într-un vas Ming. Dopurile de la chiuvete atârnau de lanțuri aurii. Sub robinete picuratul lăsase dâre și porțelanul se subțiase și se Înverzise. Deasupra fiecărei chiuvete atârna o oglindă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
clinice (acela era anul În care mă Îndrăgostisem de funiile din sălile de gimnastică), dar tot rămânea un gol vag, imposibil de definit, Între freamătul pe care-l simțiseră prietenele mele și extazul acaparant al propriilor mele spasme uscate. Uneori, aplecându-mă din patul meu de sus În raza de la lanterna cuiva, Îmi Încheiam mica mea confesiune „Știi?“ și, În Întuneric, trei sau patru fete cu părul sârmos dădeau din cap o dată și Își mușcau colțul buzelor și se uitau În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
dar Încă mai era Îmbrăcată cu uniforma. Părul roșcat și lung Îi era legat la spate, ca să-i fie mai ușor să facă ce tocmai făcea și anume să-și aprindă o țigară. Stând În poziție de semi-lotus, Obiectul se apleca În față, ținând țigara În gură peste o brichetă verde de ceramică, În formă de anghinare. Bricheta nu mai avea gaz. O scutură și apăsă cu degetul mare pe buton până când, În sfârșit, țâșni o flacără. ― Te lasă ai tăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
una dintre cărțile de pe lista noastră de lecturi pentru vacanța de vară. Dintr-o dată se Întunecă. O picătură de apă căzu pe pagina mea. Dar asta nu era nimic pe lângă cascada scuturată pe Obiectul Obscur. Un băiat mai mare stătea aplecat peste ea, scuturându-și claia udă de păr. ― Du-te naibii! spuse ea. Termină! ― Care-i problema? Te răcoresc. ― Încetează! În cele din urmă băiatul se opri. Se Îndreptă. Șortul de baie Îi căzuse de pe șoldurile slabe, dezvăluind un șir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
o profesoară. Prietena mea a avut timp doar să arunce țigara În toaletă și să tragă apa. Dar fumul? Ce putea face cu el? ― Cine a fumat aici? Întrebă profesoara. Obiectul ridică din umeri, ținându-și gura Închisă. Profesoara se aplecă spre ea, adulmecând-o. Și Obiectul Înghiți. Nu ieși fum deloc. Nici un fir. Nici o idee. Puțină umezeală În ochi, asta a fost singurul semn al Cernobâlului din plămânii ei. Am acceptat invitația Obiectului de a dormi la ea. Doamna Obiect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
suvenir sub formă de glob de cristal. Stați să le mai scutur o dată. Priviți cum se lasă fulgii: Stăm Împreună Întinse În pat Într-o sâmbătă dimineața. Obiectul e Întinsă pe spate. Eu sunt rezemată pe un cot și mă aplec să-i studiez chipul ― Știi ce e somnul? o Întreb. ― Ce? ― Muci. ― Nu-i adevărat. ― Ba da. E mucus. E urdoarea care-ți iese pe ochi. ― E așa de scârbos! ― Ai puțin somn În ochi, draga mea, Îi spun eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-ți miroase gura sau nu. Așa că - făcu o pauză - te-aș ruga să mă verifici tu. Nu știam ce să spun, așa că n-am spus nimic. ― E prea scârbos? ― Nu, am spus În cele din urmă. ― Bine. Fii atentă. Se aplecă spre mine și-mi suflă o dată În față. ― E OK, am spus. ― Bun. Acum tu. M-am aplecat și am expirat În nasul ei. ― E bine, a spus ea hotărâtă. OK. Acum putem să mergem la petrecere. Până atunci nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
ce să spun, așa că n-am spus nimic. ― E prea scârbos? ― Nu, am spus În cele din urmă. ― Bine. Fii atentă. Se aplecă spre mine și-mi suflă o dată În față. ― E OK, am spus. ― Bun. Acum tu. M-am aplecat și am expirat În nasul ei. ― E bine, a spus ea hotărâtă. OK. Acum putem să mergem la petrecere. Până atunci nu mai fusesem la petreceri. Mi-era milă de părinți. Pe când ne strecuram prin mulțime În casa care palpita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]