KorAP: Find »[drukola/base=arc & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...191 192 193 ...523 >

13,069 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

îndărăt și te gândești la viața lor dinainte, e drept, adevărata liniște tot n-o vei găsi. La miazănoapte sunt așezați statornic sau mai ales umblă de la o pășune la alta niște oameni înalți, cu trupul mai alb, și cu arcuri care trimit săgeata departe. Cu oamenii aceia neamurile negre, de la poalele munților de piatră, și cele de la miazănoapte schimbau nu o dată răni și săgeți. Unii mureau, însă viața mergea înainte. Dacă te îndrepți spre valea fluviului Hapi, până să ajungi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
auzea de departe, slab. Un răget de leu sparse văzduhul. Și deodată cântecul se opri. Câteva clipe ascultară toți cu luare aminte. Apoi un țipăt scurt de fată ajunse până la ei. Oamenii încremeniră. Mai-Baka sări în picioare, punând mâna pe arc. Tankoko însă îl opri. Toți oamenii își îndreptară cu nădejde privirile spre ochiul străin din cer. Așteptau nerăbdători. Dogbe murmură: - Poate că zeul s-a prefăcut în leu și vrea să... - Taci! se răsti la ea Tatrakpo, bărbatul ei și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
prefăcut în leu și vrea să... - Taci! se răsti la ea Tatrakpo, bărbatul ei și căpetenia satului. Ochiul din cer stătea însă tot deschis și nemișcat. Trecu câtva timp. Mai-Baka se retrăsese de lângă foc și stătea în picioare, sprijinit de arc, în beznă. Ajunsese Ntombi la țintă, sau... Ochiul se uita rece din cer. Pierise fata fără rost? Cine putea ști! Iată însă că în liniștea nopții cântecul fetei începu să răsune din nou. Apoi iarăși încetă. Ochiul zeului străin privea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
al preotului Tefnaht. Tabăra era acum desfăcută. Preotul ședea liniștit în scaunul său de pe umerii robilor și se gândea. Sau poate dormea. Celălalt scaun era gol. Armata stătea în șiruri strânse, așteptând plecarea. Fiecare soldat avea arme sclipitoare de aramă (arcuri sau lănci); în luciul scuturilor rotunde jucau văpăile din facle. În fața oastei, stăteau două sute de robi cu poveri. Alte poveri erau încărcate în coada armatei, pe câteva sute de tauri, mânați de alți robi. Erau și câteva sute de asini

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și calzi. Era un bărbat zvelt și poate numai cu câțiva ani mai în vârstă decât Iahuben. Pielea lui neagră strălucea, dinții erau albi, părul des și ușor încrețit mărginea o frunte bogată, nasul puternic umbrea buzele destul de subțiri, ca arcul destins. Mâinile lui păreau vânjoase, umerii lui erau buni de urnit stânci. Și aproape tot timpul, cu capul ușor dat pe spate, se uita la cer. Soldații se țineau destul de vioi, dar Iahuben nici nu băgă în seamă drumul sau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
scaune căptușite cu piei de leopard, și chiar la sclavul de pe taur care cel puțin ședea. Iahuben se uita la aceștia o clipă, apoi genele iar i se încurcau și picioarele mergeau mai departe singure. De n-ar fi fost arcul și scutul, săgețile, sabia și securea, coiful și sacul de drum și trupul său, picioarele lui ar fi mers ușor de tot. Dar de la o vreme genunchii tineri începură să tremure și istovitul soldat făcea ca și toți ceilalți sforțări

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
din ce în ce mai istovitoare. Fără să-și întoarcă fața spre soldat, Puarem îi porunci: - Iahuben, ai să te duci cu robul Auta spre răsărit. Să porniți îndată. Luați trei tauri: doi pentru voi, unul pentru merinde și cort. Tu să-ți iei arc, lance, scut, cât mai multe săgeți. Ia și cuțit de aramă călită, bine ascuțit. Sclavul n-are arme. Tu îl păzești și te aperi. El cunoaște drumul. În ceasurile de amiază, vă odihniți; seara, noaptea și dimineața, mergeți. În fiecare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nasc oameni. Robia îi face robi îndată după ce au venit pe lume. - Tu când ai ajuns în robie? - Mai târziu. M-au crescut niște străini. Au fost pentru mine mamă și tată. Tot negri. M-au învățat să trag cu arcul. După aceea am învățat graiul tobelor și câteva graiuri ale neamurilor vecine. Tăcu. Iahuben tocmai acum era mai nerăbdător. Zise aprins: - Povestește mai departe. Spune-mi tot ce a urmat. - Nimic deosebit. Am fost sfetnicul căpeteniei satului. Apoi am ajuns

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nou. - Se spune că tu știi toate limbile pământului, începu soldatul, dar deodată răgetul unui leu străbătu pustiul. Taurii se opriră. Iahuben simți că i se încordează toți mușchii trupului. Zise repede: Dacă vine leul spre noi, îți dau ție arcul și eu iau sulița. - Nu vine! spuse Auta, îndemnîndu-și taurul. - De unde știi? - Acolo este o oază și sunt izvoare. Se duce la adăpat. Iahuben se liniști. - Oameni sunt în oază? - Poate că nu sunt. Oaza e foarte mică. Iahuben era

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Era sunet de tobe. Focul era stins. Se lumina de ziuă. Îi era frig. Ascultă cu mai multă luare aminte. Tobele nu erau ale armatei lui Puarem. De după dâmburile de nisip veneau oameni negri și înalți, cu lănci și cu arcuri. Mergeau atât de repede, încît acum era prea târziu să se mai ascundă. Pesemne că și fusese zărit. Oamenii străini erau aproape. Câteva lănci cu vârful de cremene îi trecură vâjâind pe lângă urechi. Auta mai avea timp să-l trezească

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
bețe, stăteau rezemați de copaci privind pe războinicii care veneau spre sat. Și deodată Iahuben auzi în apropiere un sunet puternic de tobe de aramă. Recunoscu tobele numaidecît: era armata lui Puarem. Oamenii negri se opriră și arcașii își încordară arcurile, iar ceilalți își cumpăniră lăncile în mâini. Unul dintre ei răcni ceva și numaidecât o ploaie de săgeți se năpusti spre soldații cu coifurile sclipitoare. Câteva sute de atlanți năvăliră cu săbiile în mâini. Se făcu învălmășeală. Folosindu-se de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de el. Dar aceștia erau puțini. Unul din ei era un bărbat voinic, ce ar fi ridicat în brațe un taur. Se spunea că e cel mai bun arcaș din toată oaza. Numele lui îi și arăta iscusința în mânuirea arcului, căci i se zicea Mai-Baka. Îngăduindu-și cel dintâi printre ai săi să vorbească cu străinul, Mai-Baka încercă să afle dacă acest Auta era într-adevăr dușmanul neamului daza. Dar Auta îi spuse: - Are să vină vremea când ai să afli

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cea mai de miazănoapte a Atlantidei, într-un șir de nouă munți, dintre care acesta era cel mai înalt. La stânga Muntelui Vulturilor, peste o vale nu prea adâncă era altul, înfățișîndu-se pe alocuri verde, pe alocuri stâncos. Pieziș, către jumătatea arcului dintre miazănoapte și răsărit, se zărea aburind un munte rotund și pieptos, mai puțin înalt, iar departe spre zarea răsăriteană se contopea cu albăstrimile cerești al treilea munte, lung și crestat ca un pieptene. Mai spre miazăzi, numai ochii buni

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de o înțelepciune și o cunoaștere a deprinderilor și firii omenești cu care nu se putea lăuda nimeni. Aducîndu-și aminte de această întîmplare, la urma urmei hazlie, Auta râse în sine și ridicîndu-se pe ultima treaptă de sus trecu pe sub arcul de marmură al porții palatului. Intră într-o sală rotundă pardosită cu lespezi pătrate, albe și negre, și înconjurată de stâlpi negri și albi. După stâlpii din fund se ridicau treptele unei scări de piatră verde. Auta urcă acea scară

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
că e primejdios. Tânărul rîse: - Toți stăpânii se tem să urce până la noi. Unii spun că cine ajunge sus, moare. Noi n-am murit. - Și cu ce vă hrăniți voi acolo? - Cu rădăcini. Unii vânează. - Aveți arme? - Ne-am făcut arcuri. Dar avem și câteva arme de aramă. Dacă vor veni și ceilalți, vom avea măgari și hrană de la peșteri. Auta păli. - Cum? De unde? - De la peșteri! repetă robul. Ceilalți poate au și venit de când am plecat eu. - Și cine te-a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pasăre în zbor. Totdeauna pizmuise păsările, dar acum le ura. Știa că nu-i e dat omului să zboare. Odată, puține luni după ce venise în palatul din Piscul Sfânt, își făcuse în ascuns, din câteva aripi de vulturi uciși cu arcul, niște aripi mari. Și într-o dimineață, cerând învoire Marelui Preot să se ducă pe malul mării, s-a dus fără să-i spună bătrânului de ce. Acolo, de pe o stâncă atârnată deasupra valurilor, legîndu-și aripile strâns de brațe, a sărit

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mă duc și nu mă mai întorc. Eu m-am folosit de prilej, ca să te pot vedea. Marelui Preot nu-i puteam spune că vreau să te văd pe tine. M-ar fi ucis. Mai-Baka stătea în cumpănă. - Ia-ți arcul ca să ai mai mult curaj, și vino cu mine! mai adăugă Auta. Fostul rob pomi după prietenul său. - Nu-ți iei arcui? îl întrebă blândul prieten. Dar Mai-Baka îl privi speriat: - Nu sunt nebun! Cine a mai pomenit să te

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vino cu mine! mai adăugă Auta. Fostul rob pomi după prietenul său. - Nu-ți iei arcui? îl întrebă blândul prieten. Dar Mai-Baka îl privi speriat: - Nu sunt nebun! Cine a mai pomenit să te lupți cu zeii! Eu am și arc, și suliță, și secure, dar nu le pot lua. Dacă zici tu să mă duc, hai să ne ducem... Fie ce o fi! Când dădură de cei trei străini, se miră de ei chiar și Auta. Doi, care erau mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
început se sperie. - Mai-Baka! strigă Auta. Am să ți-l aduc pe Mpunzi, și arme bune de-ale atlanților! - Pe Mpunzi ar fi bine dacă l-ai aduce. Dar ce să fac cu armele atlanților? Avem câteva, dar sunt bune arcurile noastre de lemn. Aici nu sunt fiare mari. Pentru păsări și căprioare sunt bune arcurile noastre. Nici soldații nu vin aici. Auta nu vru să-i mărturisească tot gândul. Zise numai: - Dacă pot, aduc arme ca să le ai. Poate vor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
bune de-ale atlanților! - Pe Mpunzi ar fi bine dacă l-ai aduce. Dar ce să fac cu armele atlanților? Avem câteva, dar sunt bune arcurile noastre de lemn. Aici nu sunt fiare mari. Pentru păsări și căprioare sunt bune arcurile noastre. Nici soldații nu vin aici. Auta nu vru să-i mărturisească tot gândul. Zise numai: - Dacă pot, aduc arme ca să le ai. Poate vor folosi și ele la ceva! Apoi îl îmbrățișă încă o dată, fiindcă străinii îl chemau spre

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
începu să se uite uimit la pământul care se depărta sub ei, la norii ca niște câlți lăptoși, la mișcările ușoare ale mâinilor cârmaciului care alergau pe mânere și pe alte unelte de călăuzire a luntrei, toate așezate sub un arc de geam cu cercuri luminoase, săgeți și semne necunoscute. Auta ședea în spatele cârmaciului. Îi arătase încotro să zboare și acum privea pe geamul de jos. Auzi însă glasul lui Tefnaht: - Auta, tu ai putea să duci luntrea asta singur? - Nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
al bătăliei. Ajutor și l-a luat pe Mai-Baka, sfetnic pe Agbongbotile. Totuși, oastea sa avea arme puține. Celor mai tineri și mai voinici le-a dat tot ce îi trebuia unui soldat. Alții însă aveau numai sulițe sau numai arcuri. Mai-Baka a dus câteva sute de robi în pădure și i-a învățat să-și facă arcuri bune și săgeți ușoare, din lemn tânăr. Agbongbotile și cu alți câțiva bătrâni prindeau șerpi și le storceau veninul pentru otrăvirea săgeților. Ceilalți

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
puține. Celor mai tineri și mai voinici le-a dat tot ce îi trebuia unui soldat. Alții însă aveau numai sulițe sau numai arcuri. Mai-Baka a dus câteva sute de robi în pădure și i-a învățat să-și facă arcuri bune și săgeți ușoare, din lemn tânăr. Agbongbotile și cu alți câțiva bătrâni prindeau șerpi și le storceau veninul pentru otrăvirea săgeților. Ceilalți aveau topoare, sau numai puterea trupului lor. Firește că puțini dintre robi se puteau măsura cu soldații

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fu rânduită atât cât se putea rândui. Întârzierea însă nu putea fi decât rea, căci armele atlante se și mișcau în taberele de jos, așa că lupta trebuia dată. Erau mulți robi. Fiecare din ei știa din copilărie să tragă cu arcul și fiecare din ei, de când era rob, învățase să urască robia. Erau mulți, și voiau sau să moară și să scape de necazul cumplit al vieții, sau să învingă... și atunci?! Foarte puțini își puneau această întrebare. Agbongbotile și alți

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
atunci?! Foarte puțini își puneau această întrebare. Agbongbotile și alți bătrâni ai lor le-au spus nu o dată că oamenii pot trăi fără stăpâni, de ale căror palate sau veșminte nu au nevoie. Fiecărui bărbat nu-i trebuia decât un arc bun și un șirag de frunze în jurul coapselor. Fiecărei femei îi trebuia un bărbat și hrană pentru el, pentru copii și pentru ea. Mai-Baka și alții simțeau însă că bătrânul Agbongbotile nu știe tot. Bănuiau că oamenilor le mai trebuie

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]