5,205 matches
-
trezit în fața instinctelor sale și, auzind cum miorlăie o pisică, a rupt-o la fugă, după ea. Pisica vulgaris sau pisica spitalicensis neștiind ce grad de colonel de Securitate are tovarășul Corbu, s-a înfoiat, l-a stupit (vezi celebrul blestem arghezian stupi-l-ar mâțele) și l-a și zgâriat. Tovarășul Corbu s-a întors rănit la tovarășul său de arme, adică la primul bolnav al țării, cu firișoare roșii pe fond negru, privindu-l tovărășește în ochi. Vezi ce
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
de orice răspundere față de turma pe care este chemat să o păstorească. Aniversarea a șapte ani de păstorire a înalt Prea Fericirii Sale seamănă mai degrabă a parastas de șapte ani pentru comunitatea ortodoxă română. Oare patriarhul României nu cunoaște blestemele cumplite cu care ctitorii își întăreau lăcașurile de cult pentru a le apăra de pângăritorii și hoții de tot felul? Ne permitem să-i amintim înalt Prea Fericirii Sale câte ceva din Așezământul Mânăstirii Antim, scris de însuși mitropolitul Țării Românești
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
înalta treaptă la care a fost ridicat. Dacă patriarhul de astăzi al României nu mai simte apăsarea afuriseniei sale, precum și a altor ctitori a căror strădanie se risipește acum peste noapte, dacă nici măcar patriarhul Iustin nu se cutremură la auzul blestemelor mitropoliților și patriarhilor dinaintea sa, atunci soarta lăcașurilor de închinăciune din țara noastră este pecetluită. Un grup de femei, [aprilie-mai] 1984, difuzată la 27 mai 1984 Doamnă Ceaușescu, Ne adresăm dvs., care după unii poeți sunteți cea mai duioasă și
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
scoate/ ca pe un câine În lesă/ corpul viu la plimbare” (Mesagerii). Expediția Întru adevăr, pe serpentinele și În străfundurile sale cu miasme, decupează pas cu pas și niciodată deplin teroarea coșmarului terestru, blasfemiile bufone, reluând rugi Întoarse nu În blestem, ci În reportaj acid, insuportabil, pentru că limitat la el Însuși, suficient sieși. Prezidează „tribunale ale subteranei”, insomnia este perpetuă, Îngerii apar În „cete antropofage”, trecutul nu poate fi revocat nici prin amnezie. În acest univers al Înstrăinării, Judecata din urmă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
concentrase În „eliberarea de acești albatroși morți”. Conștient de aviditatea cu care occidentalii urmăresc „spasmele schimbărilor istorice violente”, Miłosz afirma, În calitatea sa de „nativ al regiunilor cețoase ale Estului”, că - precum locuitorii acelor ținuturi - el percepe Istoria drept un blestem și preferă a restaura literaturii „autonomia, demnitatea și independența de presiunile sociale”. Un alt pasaj subliniat de cititorul care eram În 1988 suna astfel: „Ceea ce este poate unul dintre aspectele cele mai dramatice ale poeziei secolului XX este ciocnirea dintre
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
subtile ornamentații, de leneșe decantări, stratificată și „patinată”. O descendență bastardă, batjocorind, s-ar zice, clasica frumusețe elină, pe care o visează pentru a o nega și căreia Îi aparține totuși prin chiar această inversare ilicită. Estetica urâtului, legătura de blestem cu Atena frumuseții. Copil din flori ale răului... Asemenea soluție păgână și „estetizantă”, care opune trivialității comune artificiul blazonat și fatalitatea ruinării este, orice am spune, mai confortabilă totuși decât Îndârjirea de a invoca porțile Închise ale „sensului”, la zidul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a se sacrifica printr-un act absolut. Abaddón, el exterminador se Încheie cu epitaful lui Sábato Însuși, pe a cărui piatră funerară ar fi gravat un singur cuvânt: Pace... „La pace aspira... ca orice creator, ca toți cei născuți cu blestemul de a nu se resemna cu realitatea ce le-a fost dată ca viață și pentru care universul este oribil sau, În mod tragic, provizoriu și imperfect”, adăugând cuvintele ce ar putea fi ale tuturor admiratorilor scriitorului: „O, fratele meu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
l’enfer, point d’illusions”) poate fi inversată acum: fără iluzii, nu există infern. La „pokerul” existenței, jucat și În Kaddish, și În Liquidation, Auschwitz rămâne „imbatabil”, În competiția cu orice alte instituții de „educare” prin exterminare, naziste sau comuniste. „Blestemul” milenar dobândește altă anvergură, de data asta. Damnarea a Înlocuit orice identitate, tatuajul definește altă vârstă a abisului. Față de stigma gravată În carne, umbra pierdută nu mai pare decât un detaliu frivol. În coșmarul post-Holocaust, B. va refuza, și el
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Inițieri În existența care debutase, cândva, În vechiul tărâm. Tărâmul fără Întoarcere al timpului? Îl vedeam aplecat peste harta Bucureștiului și peste Dicționarul Limbii Române, Într-un soi de irepresibil extaz infantil, dar bombănind, cu bătrânească și neputincioasă furie, Împotriva „blestemului” pe care Îl locuise, cândva, demult, Într-o altă viață și de care, iată, nu se mai putea, totuși, separa. Discutând la telefon asupra datei de Întâlnire, i-am sugerat la un moment dat să aduc cu mine un discret
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
când, telefonându-mi și Întrebându-mă ce mai fac, mi-a comentat răspunsul, la fel de convențional ca Întrebarea, Într-un mod care deschidea alt Înțeles serii În care ne confruntasem. „Nu poți fi bine. Bine, nu! Știu asta... noi purtăm un blestem. Locul din care venim. Îl purtăm În noi. Asta nu se vindecă ușor. Poate, niciodată.” Am fost surprins de această cvasimărturisire. Era de peste jumătate de veac În America, fericit că ajunsese aici, unde Își găsise rostul și renumele. Rana românească
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a asaltului. Femeia fără păr și fără nume, doar cu masca neagră a urii pe fața delicată ca o semilună. Întrebați-vă dacă femeie este acea mamă nebună cu ochii goi, de broască În iarnă, smulgându-și, ca pe un blestem arhaic, părul brusc albit, femeia care nu-și mai poate aminti numele copilului purtat În brațe În urmă cu o clipă, clipa din urmă, când era deja o minge de sânge, zvârlită spre cerul surd și mut. Cerul senin ca
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
același interval, în afara unor broșuri iscălite Adina G., tipărește volumele de nuvele Spre moarte (1897) și Satana (1912), romanele Străbunii (1900), Dușmani ai neamului (1904) și Iluzii (1908), poemele dramatice Eglè (1901) și Doamna Oltea, mama lui Ștefan (1906), piesa Blestemul (1904) și volumul de poezii În zări de foc (1915). În periodice i-au rămas alte romane (Dor nebun, 1903, Vanghele Zioni Cațaonul, 1906, Apa de aur, 1908), nuvele și cicluri lirice. Pentru teatru a mai scris poemele dramatice Akmiutis
DAUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286701_a_288030]
-
și din utilizarea unor elemente autobiografice. Savuroase, amintirile publicate în „Adevărul literar și artistic” (1925) și în „Jurnalul literar” (1939) îl arată ca un memorialist înzestrat. SCRIERI: Spre moarte, București, 1897; Akmiutis, București, 1898; Străbunii, București, 1900; Eglè, București, 1901; Blestemul, București, 1904; Dușmani ai neamului, București, 1904; Doamna Oltea, mama lui Ștefan, București, 1906; Iluzii, București, 1908; Cumpăna, București, 1912; Satana, București, [1912]; În zări de foc, București, 1915; Valea Albă, București, 1919; Drumul sângelui, București, [1919]; Drăceasca schimbare de
DAUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286701_a_288030]
-
și dezbaterile, t. XXIII, 1900-1901; I. Caragiani, Ludovic Dauș, „Eglè”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXIV, 1901-1902; G. Bogdan-Duică, „Eglè”, poem dramatic de Ludovic Dauș, CL, 1903, 12; Mihail Dragomirescu, Dramaturgie română, București, 1905, 217-212; Iosif Vulcan, Ludovic Dauș, „Blestemul”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXVII, 1904-1905; Sanielevici, Încercări, 90-97, 132-138; Chendi, Fragmente, 215-222; A. Naum, Ludovic Dauș, „Iluzii”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXXI, 1908-1909; Rebreanu, Opere, XII, 65-67; Vasile Savel, Contimporanii, Arad, 1920, 63-72; Perpessicius, Opere
DAUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286701_a_288030]
-
noapte de vineri spre luni. Luni stătu toata ziua și plânse aplecat peste fratele său Daniel. [...] Dedesubtul lui plângea celălalt Daniel. Era o sâmbătă neagră, fără sfârșit.” (IX. Coborârea lui Daniel). Dacă poezia autentică e „coborâre” în fântâna-infern, revelație și blestem, lepădare de sine, așa cum mărturisesc cele Nouă variațiuni..., în Arlechini la marginea câmpului (1985; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași), viziunea poetului pare că se obiectivează: el privește și se privește oarecum din afară, cu detașare, poemele au un echilibru clasicist
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
de procedee noi: forma liberă a prozodiei, monologul și dialogul, alternarea fanteziei cu elemente de grotesc, coexistența caracterului arhaic (cifre fatidice, formule magice, conjurații demonice etc.) cu cel nou (scene, limbaj din viața obișnuită). Alături de tropi, de personificare, iterație, invocație, blestem („Aibă mersul racului / Și casa gândacului / Și odihna vântului”), se întâlnesc gradații ascendente și descendente, enumerații ș.a. Predominante sunt exprimarea metaforică și abundența structurilor comparative. Bolii i se poruncește să iasă și să piară „Ca roua de soare, / Ca spuma
DESCANTEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286736_a_288065]
-
scenă exigent, promotor al repertoriului original, pledant pentru ameliorarea situației actorilor și a instituției teatrale. Ca și alți actori, scrie ori traduce piese de teatru. Trei drame, Frații din munte (1856, în colaborare cu E. Carada), Virtutea străbună (1864) și Blestemul (1870), afirmă cu exaltare gloria trecutului, sacrificiul măreț întru dreptate. Într-o atmosferă apăsat romantică, la care participă și sceneria foarte complicată ori maniera discursiv-patetică a dialogului, distinctive apar câteva personaje chinuite de vinovăție, de îndoială, anticipând ceva din Viforul
DIMITRIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286773_a_288102]
-
Veneția de Shakespeare, după versiunea lui Alfred de Vigny, și a transpus în românește un Curs de declamațiune al lui Vicente Joaquim Bastus. SCRIERI: Frații din munte (în colaborare cu E. Carada), București, 1856; Virtutea străbună, ed. 2, București, 1864; Blestemul, București, 1870. Traduceri: Vicente Joaquim Bastus, Curs de declamațiune, București, 1867; Paul Meurice, Cavalerii spiritului. Cesara, București, 1869; Al. Dumas-fiul, Bărbatul-femeia, București, 1872; Tiruvalluva, Cartea datoriilor, București, 1876. Repere bibliografice: Lelia Nădejde, Costache Dimitriade, SCIA, teatru-muzică-cinematografie, 1965, 1; Ioan Massoff
DIMITRIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286773_a_288102]
-
cum poate. Un misticism degradat reactivează arhaic eresuri, descântecele caută să îmbuneze natura ostilă, zvonuri anapoda sunt propagate, din gură în gură, de inși prepuielnici, clevetitori, arțăgoși. O geantă burdușită cu milioane, aruncată dintr-un tren, generează, ca într-un blestem, un șir de nenorociri (atentate, crime), dar totodată determină importante mutații în cugetul personajului principal, Lisandru, care se pune, mai naiv sau mai orientat, în slujba „adevărului”, așa cum înțelege el lucrurile și cum, de la o vreme, îi dictează conștiința. Șarje
DONOSE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286832_a_288161]
-
Cărți românești”, „Cronica teatrală”, „Cărți noi”, „Cronica engleză” (semnată de Dragoș Protopopescu), „Plastica” și romanul în foileton. Articolele de fond sunt semnate de importanți oameni politici, economiști și scriitori, ca Iuliu Maniu, Ion Mihalache, C. Stere, M. Sevastos, M. Ralea (Blestemul tradiției), Demostene Botez, M. Ghelmegeanu, N. Lupu, Radu Bogdan. În general, contribuțiile literare vin din ambele direcții: modernism și tradiționalism. Colaborează cu versuri Tudor Arghezi, Otilia Cazimir, Demostene Botez, Ion Pillat, Aron Cotruș, Vladimir Corbasca (sub pseudonimul Simona Basarab); cu
DREPTATEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286870_a_288199]
-
al demonologiei populare, iar în partea a doua propune o interesantă tipologizare a incantațiilor populare „după forma în care sunt îmbrăcate, după modul în care se practică”. Potrivit acestui criteriu literar de clasificare, descântecele au următoarele tipuri: rugăminte, poruncă indirectă, blestem, comparație, enumerație, gradație, dialog, povestire. Alături de aceste două corpusuri de texte, merită a fi reținută dintre numeroasele broșuri și volume publicate de G., monografia etnografică Ouăle de Paști (1937), prima lucrare, nu numai la noi, asupra încondeierii ouălor, interesantă și
GOROVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287318_a_288647]
-
experiment de „reeducare” a deținuților politici, care va constitui tema uneia dintre scrierile exemplare ale lui G., Patimile după Pitești (publicată inițial în limba franceză, în 1981): „Taci! Nimeni n-are voie să rostească numele blestemat... - Tu i-ai binecuvântat blestemul. - Nu! N-a fost cum crezi. N-ai fost acolo, deci nu știi. Numai cei care au trecut prin ce-au trecut pot să vorbească, iar ei nu pot să vorbească, au uitat, tac. Despre Pitești se tace.” Ostinato încearcă
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
Însă, Pascal Quignard este unul dintre scriitorii care, printr-un afișat stoicism aristocratic, ca și prin pesimismul și eleganța oraculară profesate, ocupă un loc aparte În memoria cititorilor francezi. Mai mult, Pascal Quignard, deși fidel convingerii că cel mai mare blestem al umanității este acela de a resimți permanent nevoia redempțiunii - așadar și pe aceea a unui Salvator - se așează totuși În pragul castelului Isoldei celei Albe, cu stiloul În mînă, oferindu-i mîntuirea, adică un cal troian. Pascal Quignard se
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
doar la catedră, ci și în Sinteze de literatură română (I-II, 1974-1978), culegeri pentru liceu și bacalaureat, pe care le-a coordonat. O notă aparte în contextul creației sale aduce eseul Eminescu versus Dumnezeu, apărut postum, în 1999. Subintitulat Blestemul în genunchi, el se constituie ca o patetică (și nu rareori polemică) discuție privind „religiozitatea lui Eminescu, a geniului răzvrătit nu numai la nivelul umanului, al socialului, ci în absolut” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga). SCRIERI: Literatura română în lume (în colaborare cu
CRISAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286497_a_287826]
-
Conversații de bunăvoință. Eseu despre adevăruri uitate, București, 1980; Sociologie și bioestetică, București, 1987; Repere pentru o sociofenomenologie a valorii literare, București, 1989; Eseu despre moartea viguroasă. 13 epistole către Dumnezeu, postfață Nicolae Țone, București, 1996; Eminescu versus Dumnezeu sau Blestemul în genunchi, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1999. Ediții: Al. Claudian, Senin, introd. edit., București, 1972; Urmuz, Pagini bizare, București, 1983; Nichita Stănescu, Frumos ca umbra unei idei, București, 1985, Cărțile sibiline - Poezii inedite, București, 1995; Horia Groza, Poezii, cronici literare
CRISAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286497_a_287826]