7,296 matches
-
gândi puțin. Își frecă fruntea cu palma lui aspră. - Nu, frică nu mi-e... Ehe, pe unde-am fost eu... Ce frică să-mi mai fie? Pe toate le știu. Da-i altceva... Cum să-ți spui... visez urât, mă chinui în somn... Paraschiv îl privi mai bine. Părul lui ca mălaiul strălucea stins în lumina lunii. Sub buza de jos i se lățise o umbră neagră care-l posomora. Era bătrân, se vedea bine. Cu așa hoț, greu să mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ce să mai zică? - Cuscrul. -Și ăsta? - Nașul de ne-a cununat. Uite colea pe Dumitru al meu când era la rigiment, c-a fost reangajat și el! Oh, când mă gândesc ce viată am dus și cum mă mai chinuiesc acum... 156 Călifarul îi așternea palma pe ceafă. -Ce faci? -Ttt! - Doamne ferește... > - Doamne ferește, pîn' te nimerește! -Zău... Pungașul avea o mustață rară și ochi adânci, încercănați. Femeia, stătută, cu poftă de bărbat. - Lasă-mă, măiculiță! -Nttt! Și-i despica bluza
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ți mai face dușmanul, Mielule? Prostul râdea câtva timp și pe urmă, ca și când și-ar fradus aminte, se încrunta deodată, spunând mînios: - Eu pe lumea ailaltă am să mă fac pisică, domn' Bică, și tu, dușmanu meu, șoarece, ca să te chinuiesc cum m-ai chinuit tu pe mine! Veneau mai mulți împrejur și-l smoneau, că sluga vorbea ca din cărți. - Nu rîdeți! se răstea la ei Mielu. Nu râdea nimeni, cine să râdă, așa i se părea lui. - Nu rădeți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mielule? Prostul râdea câtva timp și pe urmă, ca și când și-ar fradus aminte, se încrunta deodată, spunând mînios: - Eu pe lumea ailaltă am să mă fac pisică, domn' Bică, și tu, dușmanu meu, șoarece, ca să te chinuiesc cum m-ai chinuit tu pe mine! Veneau mai mulți împrejur și-l smoneau, că sluga vorbea ca din cărți. - Nu rîdeți! se răstea la ei Mielu. Nu râdea nimeni, cine să râdă, așa i se părea lui. - Nu rădeți, că Dumnezeu pe cei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vânează vânătorul, dacă ești broască, te mănâncă șarpele, pe când vântul, ehe, lui nu-i nici cald, nici rece, pătrunde oriunde, nu-l poate opri nimeni... și eu vânt o să fiu, și pisică. Iar dușmanul meu, broască și șoarece, să-l chinui cum m-a chinuit el pe mine... Gunoierii se întorceau cu spatele, să nu le vadă prostul rouă din ochi... Sinefta Era într-o sâmbătă. Prin mahalale, ieșiseră femeile cu împărțitul pentru sufletul morților. Lângă o poartă, pungașii dădură cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
broască, te mănâncă șarpele, pe când vântul, ehe, lui nu-i nici cald, nici rece, pătrunde oriunde, nu-l poate opri nimeni... și eu vânt o să fiu, și pisică. Iar dușmanul meu, broască și șoarece, să-l chinui cum m-a chinuit el pe mine... Gunoierii se întorceau cu spatele, să nu le vadă prostul rouă din ochi... Sinefta Era într-o sâmbătă. Prin mahalale, ieșiseră femeile cu împărțitul pentru sufletul morților. Lângă o poartă, pungașii dădură cu ochii de o fetișcană
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bine să mă pici cu ceară decât să-mi zbengui părul. - Arde-i-ar focul de neisprăviți cu școala lor, zisese în cele din urmă și domnul Aristică, te dau la croitorie dacă ție nu-ți place. Eu nu-mi chinui copila pentru niște sclifosite de profesoare! Ești sângele meu, cu palmele astea te-am crescut... Și-o pupase pe frunte, mîngîindu-i părul aspru. Dar nici la croitorie nu s-a dus Veta. Îi plăcea să stea mai mult pe maidan
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
acasă, n-aveau ce-i mai face. - Barim să mor în patul meu, spunea meșterul. -Lau dus cu o trăsură. Era galben, numai pielea și osul pe el. Se rezema într-un baston. Nu-l mai cunoșteai. Trei zile se chinuise până să-i iasă sufletul, mai mare păcatul. Ședea prăvălia închisă, nevastă-sa, Florica, nu se mai vedea. Ce nu-i dăduse, câte doctorii, degeaba. Într-o dimineață își apucase gâtul cu mâna și se zbătuse, trăgîndu-și răsuflarea. - Eu mor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în moleșeala dragostei. Iar pe ibovnică cu frânghia udă trebuia s-o bată, să-i taie nasul, că fusese necredincioasă. Se liniști pe măsură ce ura lui pentru amândoi fl făcea să se gândească la ce pedeapsă să-i țină, să-i chinuie. Paraschiv trebuia ucis pe îndelete, fără grabă, să se învețe minte să se mai ridice la femeia lui de Stăpân. Muierea scăpase din brațele pungașului. Starostele se aruncă în pat prefăcîndu-se că doarme. Didina călca în vârful picioarelor, ușurel, să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Față de trecut trebuie să fim mai subiectivi decât față de prezent. Singurătatea-i o exasperare ontologică a ființei noastre. Ești mai mult decât trebuie. Iar lumea-i mai puțin decât ar trebui. Adevărul este o eroare exilată în eternitate. Omul se chinuie să fie măcar o greșeală, precum Dumnezeu un adevăr. Amândoi sânt pe cale cu șanse reduse și speranțe puține. Este drept că Dumnezeu e pe drum din veșnicie și se caută pe sine din începuturi, pe când rătăcirea umană e de dată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
acasă, ca s-o salvezi de la înstrăinare. Astfel, te surghiunești în moarte, ca să guști viața în umbletul ei deșert. Ceea ce lipsește sănătății este infinitul. Iată de ce au renunțat oamenii la ea. În îmbrățișări, senzația de fericire și de nefericire te chinuie într-o sfârșeală echivocă, în care ai vrea ca din senin să te spulbere un trăsnet. Din buze emană o dulceață mortală, inundând marginile firii și înecîndu-te într-o deznădejde de paradis. Niciodată moartea nu pare mai învăluitoare ca în preajma
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al lumii? Când zăresc cerul, îmi vine să mă dizolv în el, iar când privesc pământul, să mă îngrop în măruntaiele lui. Atunci să mă mai mir de ce unul și altul se descompun în minte și în inimă? Mi-am chinuit nădejdile între o geologie a cerului și o teologie a pământului. Cum mi-aș vrea lipiți obrajii de un albastru senin ca acele frunze ce par crescute-n cer când le privești, în după-amieze, din umbra unui pom! În inima
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lipsa de puritate a forțelor ce îl agită, amestecul ciudat și neprevăzut de elemente. Teoretic, greu ne închipuim combinația de barbarie și de melancolie decadentă, de vitalitate și de vag, de instinct și de rafinament. De fapt însă, atâția sânt chinuiți de un apus al vieții în reflexe încă sigure! Doruri îndelungi, îmbrățișînd desfășurările cosmice și înflorindu-le de nesiguranțele visului - de unde ar porni ele, dacă imboldurile de la temeiul nostru n-ar scoborî și n-ar urca povârnișul slăbiciunilor noastre? Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
actualitate, de prezență complexă a conținuturilor sufletești se naște ca un rezultat al acestei creșteri, asemănătoare unei înălțări de valuri sau unui paroxism muzical. A fi plin de tine însuți, nu în sens de orgoliu, ci de bogăție, a fi chinuit de o infinitate internă și de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atâta intensitate, încît simți cum mori din cauza vieții. Este atât de rar acest sentiment și atât de ciudat, încît ar trebui să-l trăim cu strigăte. Simt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
va exista nimeni care să se sinucidă din acest motiv. Atât de puțin influențează neliniștea intelectuală neliniștea totală a ființei noastre. Din acest motiv, prefer de o mie de ori o existență dramatică, torturată pentru destinul ei în lume și chinuită de cele mai consumatoare flăcări interioare, decât un om abstract, frământat de probleme abstracte care nu angajează fondul subiectivității noastre. Disprețuiesc în această gândire absența riscului, a nebuniei și a pasiunii. Cât de fecundă este o gândire vie, pasionată, în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este posibil chiar în cadrul unei splendori naturale. În acest caz, interesează numai neliniștile subiectivității tale. A te simți aruncat și suspendat în lume, incapabil de a te adapta ei, consumat în tine însuți, distrus de propriile tale deficiențe sau exaltări, chinuit de insuficiențele tale, indiferent de aspectele exterioare ale lumii, care pot fi strălucitoare sau sumbre, tu rămânând în aceeași dramă lăuntrică, iată ce înseamnă singurătate individuală. Sentimentul singurătății cosmice, deși se petrece tot într-un individ, derivă nu atât din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe care n-o ating, măcar, nici slabele reflexe ale unei lumini crepusculare. Care sânt mai nefericiți, acei care simt singurătatea în ei, sau aceia care o simt în afară, în exterior? Imposibil de răspuns. Și apoi, de ce să mă chinuiască ierarhia singurătății? A fi singur, în orice fel, nu e destul? Dau în scris, pentru toată lumea care va veni după mine, că n-am în ce să cred pe acest pământ și că unica scăpare este uitarea absolută. Aș vrea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dacă ea nu crește din noi, nu izvorăște din rezervele și ritmul nostru interior, orice intervenție exterioară este sterilă. Este atât de ușor să recomanzi bucuria celor ce nu se pot bucura! Și cum să te poți bucura, când ești chinuit în fiecare moment de obsesia nebuniei! Își dau seama aceia care recomandă bucuria cu o facilitate excesivă ce înseamnă a te teme de înnebunirea apropiată, ce înseamnă a fi torturat în fiecare clipă de presentimentul unei groaznice nebunii? Cum să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
psihică sau erotică. Necesitatea de a varia aspectele lumii, născută dintr-o plictiseală organică, duce în domeniul iubirii la donjuanism. Toți oamenii care au dus viața interioară până la ultimele ei limite, care au disperat de sensul vieții și care se chinuiesc pe culmi, sânt în mod fatal donjuani, întocmai ca și antipodul lor, oameni înguști, lipsiți de viață interioară, cu posibilități extrem de reduse de înțelegere și simțire. Viața prezintă această ciudată dualitate de a întruni în realizarea exterioară pe cele două
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o atitudine sau să mai impresionezi pe cineva, și toate zgomotele la care ai renunțat prin tăcere cresc în agitația sufletească, existentă în toate marile tăceri. După ce te-ai frământat ca un nebun să rezolvi toate problemele, după ce te-ai chinuit pe culmi, când ar trebui să dai răspunsurile supreme sfârșești prin a găsi în tăcere singura realitate și singura formă de expresie, și cine nu sfârșește în tăcere înseamnă că n-a văzut totul. Arta de a fi psiholog nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o dramă cu un singur motiv. Aceeași lipsă de libertate și în celelalte provincii; numai că variațiile peisajului dau iluzia unui joc istoric. Îmi place-n clipele de tristețe să măresc intensitatea acestora lunecând spre depărtările neamului și să mă chinuiesc scufundat în durerile lui. Iubesc blestemele aruncate de-a lungul vecurilor de acest popor și mă-nfioară resemnarea, gemeteleși toate jelaniile consumate-n umbră. Nu aveți momente când auziți trecutul nostru, când tot ce a trăit acest neam se actualizează în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ultimele consecințe, pentru ca să ne putem da seama de sensul unei mari meniri. Pierdut este acela pentru care retrăirea destinului nostru nu este o răspântie în viața sa și un prilej de tragedie. Nu este naționalist acela pe care nu-l chinuie până la halucinație faptul că noi, românii, n-am făcut până acum istorie, ci am așteptat să ne facă istoria, să ne dinamizeze un torent transcendent ființei noastre; nu este naționalist acel ce nu e frământat de limitarea fatală care închide
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vrei fata lui. Nimic mai natural. Vă veți învoi amândoi asupra prețului ca doi oameni de onoare ce sînteți... dar până nu-ți sunt femeie am dreptul de a te ruga să mă scutești... Vei avea destul timp să mă chinuiești când îți voi fi femeie. Frumoasa contesă îi întoarse spatele și se uită din fereastă pe uliță. Ea începu să râdă, căci văzu pe-un bătrân mucalit silindu-se a tăia mutre evlavioase pentru a impune trecătorilor. Ieronim și Onufrei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și mă-nfioară pîn-în tălpi. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură {EminescuOpVII 128} îmi întunecă ochii... atunci aș omorî - o... Asta nu-i trai, asta-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea ca un privaz părul negru și urcat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dulceață fața albă ca laptele și părul ei blond - cenușiu ce încadra cu lux și finețe totodată fața ei plină și rîzîndă. Pe când el perora cu stricteță o temă de astronomie, indiferentă, atât lui cât și ei, adică pe când se chinuiau reciproc, ea se uita la el fără să-l asculte și [i] s-ar fi aruncat de gât, l-ar fi sărutat de-o mie de ori - așa număra ea cel puțin - dacă, dacă s-ar fi căzut. "Ah, că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]