5,487 matches
-
ideologice la modul global, pentru că politica și-a pierdut orice veleitate revoluționară sau escatologică, o dată, dar mai ales pentru că sintagma de literatură națională iese treptat dintre dovezile existenței unui „suflet” comunitar. CÎnd Jonathan Littel cîștigă premiul Goncourt, nu se poate conchide decît recunoscînd că limba franceză și literatura franceză nu mai sînt consubstanțiale și că ele nici măcar nu reprezintă două entirăți cu proprietăți asemănătoare. Sufletul - național, local - se retrage În muzee, acolo poate fi resimțit prin transfer, dar totul depinde de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
total: Malraux În romanul angajat, Butor În Noul Roman, Olivier Rollin În “romanul cultivat” arheologic (sau, Îndrăznesc, “postmodern”, prin asociere cu tematica arheologică a unor Pynchon sau Barth). Personajul romanului contemporan francez ar fi cel măcinat de o “neliniște existențială” conchide, cu rezonanțe heideggeriene, Dominique Viart. Romanele din zilele noastre sînt, crede autorul, sintetice În scriitură, recuperatoare, și critice din punct de vedere al autonomiei estetice - acesta este enunțul unui ideal mai degrabă decît constatarea unei realități. Că romanul francez se
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
luptător pînă la capăt. Michel, protagonistul este copia În negativ a autorului. Ultimul vorbește cu vocea primului, dar numai ultimul scrie cărți, În timp ce primul Îi reprezintă pe toți ceilalți, adînciți În letargie. Ei trebuie să-i urmeze exemplul. Dacă Foucault conchidea cu moartea omului, În 1966, la capătul unui strălucit exercițiu retoric, pe urmele lui Nietzsche, Houellebecq sugerează că nu e totul pierdut și că, desigur, dacă vrem să evităm moartea speciei ( Într-o accepțiune cît se poate de biologică), trebuie
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dovadă și semnăturile cronicrilor francezi, dovadă reacțiile a două prietene care au citit cartea Înaintea mea, dovadă chiar și articolul de față. Catherine Millet nu e Însă ipocrită. Scrie chiar În primele pagini, la sfîrșitul relatării unui episod inițiatic timpuriu, conchizînd: “asta m-a făcut să pricep, chiar dacă confuz, că nu aparțin clasei seducătoarelor și că, În consecință, locul meu nu era printre celelalte femei În relația lor cu bărbații, ci alături de bărbați”. Așa se face că, publicîndu-și memoriile de sex
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
micuța Elena - italianca -, Amélie (presupunem, căci micuța protagonistă nu are nume) nu se poate abține să nu-și mărturisească iubirea idolului și să nu piardă astfel tot ce câștigase În luni: orgoliu Înfânt - iubire imposibilă. Autoarea recidivează În Attentat (1997), conchizând Însă antifrastic qu’il n’y a pas d’amour impossible. Aici e vorba de o rescriere, mult mai puțin pretențioasă decât cea a lui Michel Tournier după Daniel Defoe, a hugolienei Cathédrale de Nôtre-Dame. Quasimodo se numește acum Epiphane
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
prezentată În ambalaje lucioase Înșală și distruge. A doua, după ce ne gîndim foarte profund, ar putea suna așa: a se evita Însingurarea Îndelungată În incinta nodurilor de transport În comun. Cartea e Însă mai puțin ieftină decît s-ar putea conchide, ca urmare a unui amănunt autoreferențial, plasat la Început, de a cărui importanță cititorul nu-și dă seama decît la sfîrșitul lecturii: singur În aeroport, Jérôme Angust citește, sau mai degrabă pretinde că citește o carte (În care “plonjează cu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a lungul romanului). Se hotărăște În ultima clipă să-l petreacă la fosta nevastă unde, pe terasă, Înainte de a o Întâlni, cunoaște o altă femeie și aventura reîncepe. Nu stau, zice Ferrer, juste un verre et je m’en vais, conchide și Echenoz, buclându-și cartea cu același je m’en vais cu care Începuse. Pe de altă parte, motivul plecării este poate singurul care domină spațiile ficționale echenoziene, populate cu personaje vremelnice, marcate de instabilitate. Se poate vorbi mult Încă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
opinie din Canada apreciau că rata recidivelor este de 30 până la 100%, în realitatea ea ridicându-se la 13-17%. Jumătate dintre cei intervievați considerau că se situează între 60 și 100% (Doob și Roberts, 1983). Julian V. Roberts (1992, 110) conchide că, deși a fost fluctuantă în ultimii 50 de ani, invariabil în sondajele de opinie publică cei intervievați au declarat că rata cazurilor de recidivă a crescut. Opinia publică despre criminalitate ca problemă socială Criminalitatea în variatele ei forme este
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
în primul rând de către 49% din eșantion) și „lipsa locurilor de muncă” (indicată ca primă mențiune de 20% din eșantion). Cu toată prudența ce se impune (s-a avut în vedere doar un singur tip de acte infracționale), putem să conchidem că pentru opinia publică din România problemele de natură economică sunt mai importante decât criminalitatea. Opinia publică despre cauzele delincvenței Așa cum se știe, criminalitatea are o cauzalitate multidimensională. Publicul tinde să explice infracționalitatea luând în considerare o multitudine de factori
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
faptul că mai mult decât oricare alt tip de sărăcie, cea persistentă este strâns legată de excluziunea socială. Mai mult decât severitatea sărăciei, perioada trăită în sărăcie pare să aibă un impact puternic asupra altor dimensiuni (șomaj, sănătate etc.). Experții conchid însă că relația este empirică și „trebuie să fie descoperită” deoarece este puternic dependentă de caracteristicile societății 5. Provocarea statutului bunăstării este ca problemele sociale să nu mai fie în relație directă. Astfel, șomajul să nu fie legat de înfometare
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
excluziune utilizând date longitudinale constă în încrucișarea tabelară a celor două fenomene. Comparând tabelul 2, ce reprezintă imaginea descriptivă a relației dintre excluziune și sărăcie pentru trei ani, cu cel realizat pe baza datelor anuale (tabelul 6 din anexă) putem conchide: - datele pe trei ani fac ca relația dintre sărăcie și excluziune socială să fie mai evidentă decât atunci când se utilizează doar date anuale. Excluziunea pe care o trăiesc cei aflați în sărăcie cronică este mult mai puternică decât cea a
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
inegalității și sărăciei. Opțiunile metodologice ale autorilor studiului, atât în ceea ce privește eșantionarea, cât și în privința modalităților de calcul ale diferiților indicatori ai sărăciei și inegalității s-au dovedit, cel puțin la o primă vedere, valide. Pornind de la cazul din Oradea, am conchis că indicatorii cei mai buni ai bunăstării la nivel de familie sunt consumurile alimentare, nealimentare, de servicii și bunurile de utilizare îndelungată aflate în dotarea gospodăriei. Concluzia a fost întărită și de analiza profunzimii sărăciei. Rezultatele obținute se înscriu pe
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
Întărire a controlului firmei-mamă asupra filialelor. Pe această temă, o primă remarcă este aceea că tehnologiile de transmitere a informațiilor pot ajuta firmele multinaționale să adopte structura care convine cel mai bine nevoilor lor. Ergas și Reid (1985, p. 102) conchid că numeroase Întreprinderi utilizează tehnologiile modeme În acest domeniu pentru a pune În practică o structură mai integrată, dar că nu există cazuri În care structura a fost aleasă În funcție de existența acestor tehnologii. Date fiind cele de mai sus, tehnologiilor
Strategiile competitive ale firmei by Ioan Ciobanu, Ruxandra Ciulu () [Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
intenționa, inițial, să revină asupra legii exercițiului doar pentru a preveni, prin măsuri speciale, aplicarea ei greșită în practică. Demonstrații precum cea de mai sus l-au convins să renunțe. În 1940, Thorndike a părăsit total ideea „repetărilor cantitative”. A conchis că „o singură repetare urmată de o recompensă întărește conexiunea cam de șase ori mai mult decât o repetare simplă”1. Recunoștea elegant o înfrângere științifică bazată pe o prejudecată milenară. 1.6. Legea efectuluitc "1.6. Legea efectului" Thorndike
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
de minute. Statisticile nu consemnau tendința de revenire și tendința de ocolire a drumului precedent. Ea a dovedit că găinile tind să prefere revenirea, în mod clar, revenirea (care aducea recompensa) era net superioară ocolirii (care aducea insuccesul). Thorndike a conchis: „Rezultatele tuturor încercărilor, indiferent ce metode sunt folosite, conduc la aceeași interpretare. Recompensa unei conexiuni asigură acesteia o întărire substanțială; sancțiunea o poate slăbi doar foarte puțin sau deloc” (Thorndike, 1932, p. 58; cf. Hilgard, Bower, 1966, p. 30). Experimentul
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
fie o filosofie a înțelegerii omului (a comprehensive philosophy of man) - susținea Maslow în 1968. Ea a generat o teorie a artei, a religiei societății, a educației, o teorie pentru aproape toate marile străduințe ale omului. Ceea ce se dezvoltă astăzi - conchidea Maslow, citând „noi autori” - este a treia imagine a omului, mai cuprinzătoare, care este încă de pe acum în procesul producerii, generării unor mari schimbări în toate domeniile intelectuale și în toate instituțiile sociale și umane (Bugental, 1967; Severin, 1965; Wilson
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
rogersiană, dar maslowiană, cu amintita „atenție pozitivă necondiționată”, care presupune congruență, deschidere și grijă. Există dovada că „dezvoltarea copilului” îi permite acestuia să se exprime, să acționeze, să experimenteze și chiar să facă greșeli: să se lase să fie descoperit, conchide Maslow. Potrivit unei priviri retrospective, în acest moment (la fel ca în grupurile T sau întâlnirea de bază a grupurilor ori consilierea nondirectivă) această „teorie rogersiană” ajută copilul să descopere ce și cine este. 8.13. Experiențele culminantetc "8.13
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
reîntorcea, îi întreba pe ceilalți clienți dacă știu ce s-a întâmplat cu acesta/aceștia. Cei doi cercetători au definit starea de responsabilitate în funcție de gradul de ajutor pe care clienții îl ofereau vânzătorului prin povestirea despre furt (deoarece ei au conchis că ar fi nerezonabil să aștepte să încerce cineva să prevină furtul). Rezultatele experimentului sunt consemnate în tabelul următor: Tabelul 1. Gradul de reacție în experimentul de difuzie a responsabilității „Cazul furtului berii” (adaptare după Latane și Darley, apud Glassman
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
despre disciplina în muncă, baza oricărui succes și punctul de la care se poate ajunge la bunăstare. Concluzii Am încercat o argumentare a contextelor concrete de existență a spațiului public național și condițiile de constituire a spațiului public european, pentru a conchide că spațiul public rămâne un element cheie în europenizarea societății românești. Românismul și europenismul vor coexista ca două forme ale identității românilor în cadrul unei Europe în care sunt parte de jure nu numai de facto. Derularea integrării europeane are loc
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
fost o temă reluată și reinterpretată, în chip obsesiv, de mai toți gânditorii care au analizat procesul de modernizare a României. Ea s-a aflat în centrul analizelor și dezbaterilor sociologice, istorice și filozofice și în perioada interbelică, astfel încât putem conchide, împreună cu autorul lucrării, că teoria formelor fără fond și-a dobândit un statut special în cultura română, anume acela de cadru teoretic pentru analiza și interpretarea evoluției moderne a societății românești. Lucrarea lui Schifirneț reconstituie istoria acestor confruntări, beneficiind de
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
bulversat mai mult decât altele: sintaxa și lexicul. La o primă vedere, acestea nu aveau nimic în comun cu ceea ce documentele scrise ale epocii atestă. Într-o carte erudită și inovatoare, Dragoș Moldovanu face un inventar al reacțiilor comentatorilor, care conchid, la unison, că autorul Divanului este nevoit să inventeze el însuși o limbă cultă, de vreme ce aceasta nu exista, creând astfel imaginea unui izolat care ia pe cont propriu o sarcină aventuroasă: aceea de a pune pe un alt făgaș limba
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Ioasaf. Dar, dincolo de aceste împrumuturi, există un întreg bestiar în lucrarea de morală creștină (calul, șoimul, vulturul, albina, cucul sunt prezențe simbolice, investite cu sensul normativ din icnografia creștină), cercetat cu minuțiozitate, pentru întâia oară de Maria Magdalena Székely, care conchide, în urma analizei atât a stemelor domnitorului, cât și a ocurențelor zoomorfe din lucrarea sa: "Neagoe Basarab a utilizat foarte adesea simbolurile zoomorfe, atât în propria sa viață, cât și în scrierea care i se datorează. Viețuitoare emblematice, care-l reprezentau
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
mai clară este menționarea unui pasaj interpolat, despre taifalii care ar fi locuit în preajma Prutului. Or, această informație nu îi aparținea lui Herodot și nici nu avea cum, de vreme ce această populație a apărut la câteva secole după Herodot. Prin urmare, conchide N.A. Ursu, Cantemir a citit cu siguranță tălmăcirea remaniată a lui Nicolae Milescu.83 Într-un comentariu la ediția sa critică, Virgil Cândea sugerează posibilitatea ca tocmai acestă versiune românească în manuscris să-i fi stat la îndemână tânărului pincipe
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
argumentelor sale, ceea ce importa era faptul că el le folosea pentru a susține superioritatea valorilor spirituale, creștine, față de cele vremelnice, lumești. Deși condimentat cu argumente păgâne și chiar eretice, mesajul său este unul ortodox. Dan Bădărău are, astfel, dreptate să conchidă că Divanul "nu este o carte bisericească, ci o carte a unui laic, scrisă de pe pozițiile eticii creștine și stoice în scopuri educativ-morale în cadrul societății feudale"7. Reciclarea stoicismului în Divanul Interesant este modul în care reușește autorul să recicleze
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
unei taine a Bisericii, iese din sfera simbolică și pătrunde în cea decorativă, cu implicații adesea mundane. Sau, mai pe șleau spus, lascive. De aceea, probabil, Conciliul de la Trente, din 1545-1563, interzice reprezentarea lui Iisus sub formă de inorog. Ca să conchid, Evul Mediu preferă interpretarea în cheie spirituală a imaginii, asociind inorogul cu ideea de castitate, de puritate și transformând totul într-o tălmăcire plastică a nașterii Mântuitorului și a sacrificiului Său pentru oameni. Renașterea păstrează această cheie alegorică doar la
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]