5,358 matches
-
laolaltă cu constanta cu pricina, au fost legal aprobate la timpul lor de Parlament (e vorba de cel științific) întrunindu-se cvorumul necesar, așa că nu mai pot fi puse la îndoială, fiindcă „unde-i lege, nu-i tocmeală". Deci a conchis el, „Homeopatia e apă chioară" și pentru a-mi demonstra aceasta, a înghițit pe loc vreo optzeci de somnifere homeopate. Mă uit cu groază la el. E roșu tot la față și clipește des. Se îneacă puțin, dar după ce le
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
ar fi permis, nu doar salvarea unui corp oaste din fața cavaleriei persane, ci menținerea poziției excelente a bazei navale, de unde flota grecilor genera mari bătăi de cap forțelor de invazie. Dar cum se spune, despre morți numai de bine". Și conchide nea Grigore: „eventualitatea ca decizia regelui Leonidas să fi fost una greșită, nu este deloc de neglijat!" Și eu de colo, aș supralicita la spusele lui nea Grigore, fiindcă am văzut și filmul cu hopliții lui Leonidas, așa că aș spune
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
logica faptului că numărul 1 de pe desen ar indica tocmai „Sfânta Mănăstire“ zidită la 1300, distrusă „prin anii...“, „rămasă pustie“ după ce fusese distrusă și Însă nerefăcută până la sfârșitul propoziției - În propoziție cineva abia a Început refacerea ei - nu se poate conchide decât că este o logică viciată de retorică; cel care citește trebuie Înduioșat și abia astfel convins să achite cei 1000 de lei.) 2. Stăriția veche 3. Catedrala nouă 4. Clopotnița-poartă 5. Muzeul Mănăstirei 6. Atelierul de lumânări și croitorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
adevărat lecuirea. Este vorba de așchia unui gând, cu care să înfrunți insomnia, o carte citită în miez de noapte, un măr / sau o cană cu lapte. Și pentru contraofensiva la orice amintire resentimentară există un inepuizabil armament salutar, încât, conchide triumfător poeta, n-are ea vlagă câte arme / ai tu în firidele inimii. Fiind clasică structural, pentru Ștefania Oproescu, contemplarea și trăirea plenară a culorilor dă impresia că e similară cu descifrarea mesajului divin, aspect subliniat prin aplecarea melancolică asupra
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
infectat pe unele complet; și, cum de la azur e o distanță directă, o corespondență, am făcut pe cale artificială și cuvinte oglinditoare sau străvezii și am ținut să intre în lumina lor eterogenul, ca într-o vitrină de optician ambulant. Și conchide Arghezi, reamintind, dacă mai era nevoie, că arta e un joc (secund, mai pur, cum o definea I. Barbu): N-am făcut nimic, m-am jucat. Deși, în aparență, aproape întregul text este ludicironic, ca și desenele care-l însoțesc
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
cel mai greu, pentru ca, apoi, explicațiile să se aglomereze, prin apelul la elemente lexicale, mai întâi din câmpul semantic al banalului, spre a aluneca, ulterior, în domeniul conceptualizării, de la ulucă la suprema făptură / în alergare după o transfigurare, așa încât să conchidă că Poezia nu este doar o ulucă ce-o tai și-o fățuiești, ci este finișul fericit al pietrei sfărâmate - praful și pulberea - // unica Neființă ce poate trece în Ființă - / Duhul sfânt - unicul Obiect în carnea căruia / cei chemați pot
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
atitudinea vizionară care netezește, voit, incongruențele dintre existent și dorit, iar, în acest scop, eul are de luptat, în primul rând, cu sine: să îți ții gura / la piață... Atent la bătaia vremii, care face valuri mici, valuri mari, poetul conchide: Ce se vede înainte vine de unde răsare / luna și, esopic, anunță: Privesc din marginea / străzii de carne, în serpentină, pustii: prin poarta/ deschisă... Vanitatea credinței că numai ție ți se poate întâmpla - Așteaptă (...) să se întâmple cu tine un miracol
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Tibet: Cine știe totul nu știe nimic. Cine nu știe nimic știe totul". Din nefericire, e greu să găsești pe cineva în orașul ăsta care să consimtă că viața nu înseamnă atât ceea ce ni se întîmplă, cât ceea ce ne persecută, conchise doctorul Luca, rămas pe gânduri. 27. În măsura în care copilăria e partea noastră de paradis, "Asybaris" e un nume posibil al reversului ei, al părții noastre de infern. Acolo, toate destinele sunt terminate. Nu mai e nimic de sperat decât un deșert
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
La întrebare, Teodora i-a răspuns simplu: „În acel moment simt că mă risipesc total în corpul tău, în interiorul tău.” Iar el a și găsit explicația: dorința instinctivă de refacere a unității primordiale a ființei umane - androginul din mituri. Profesorul conchide că, de fapt, și dorința sa de „posesiune totală” este cam la fel, are aceeași finalitate subconștientă. Contemplând-o în momentele de dăruire, urmărindu-i destinderea feței, roșul buzelor întredeschise, pigmentarea în roz a obrajilor în preajma și în timpul orgasmului, el
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cu generozitate și încredere gândurile și trăirile ei imediate. Domnul R. se surprinde admirându-i mâinile frumoase, părul negru contrastând cu fața smeadă, și își dă seama că, într-adevăr, Teodora a început să-l intereseze „nepermis de mult”, cum conchide, pe un ton de reproș, P.H. Lippa, scriitorul pe care contemporanii l-au cunoscut ca pe un adept al moralității tradiționale. Dar tot el, ca un scriitor care-și respectă meseria, se arată hotărât să urmărească evoluția acestei povești, fără
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
savurând totodată avantajul dat de „experiența și știința sexagenarului”. El înțelege și simte altfel, cotropit de beția amorului trăit și „târziu”, și „ilegal”. Rudele și prietenii nu bănuiesc nimic. Care dintre ei l-ar aproba? „Nu vor ști nimic, niciodată!” - conchide Profesorul. Teodora îl aproba, aruncându-i însă o privire neîncrezătoare. Intuiția feminină îi spunea altceva: pînă la urmă, orice lucru ascuns se dezvăluie. Orice dragoste secretă capătă pe neașteptate „chip de om”. Ca în cazul lor... Teodora își continuă gândul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și spațiu disponibil, suficient pentru cărțile și manuscrisele sale. O vecină, care o mai ajută în gospodărie de când are copil mic, chiar i-a sugerat că o chirie ar mai scoate-o din „nevoi”. Un sfat bun... „Și uite-așa - conchide scriitorul - Domnul R. va avea posibilitatea să redescopere farmecul lumii și al vieții prin ochii copilului său. Mai cu seamă că, luat de val, a uitat de multă vreme să mai fie copil. Alături de micuța Clara ar putea să-și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
locul instituției în stat și pe aceasta n-o discreditează. Dimpotrivă, îi acordă un credit enorm de instituție, sine qua non în obținerea ordinii civile, fără să afecteze independența statului, în concluzia lui e o sentenție cu valoare de oracol "... conchid că religia introdusă de Numa a fost una din principalele cauze ale prosperității Romei, însă, dacă atașamentul față de cultul divinității este garantul cel mai sigur al înfloririi republicilor, disprețul religiei este cauza certă a ruinei lor. Nenorocire pentru statul în
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
sau din eroare, spre cei care merită mai mult blamul decît lauda." (I, 10) "Istoria (marilor împărați) va servi fiecărui principe drept ghid sigur și le va arăta drumul gloriei sau infamiei, acela al rușinii sau al onoarei." (1,10) " Conchid că religia introdusă de Numa a fost una dintre principalele cauze ale prosperității Romei. Ea a dat naștere la reguli înțelepte, ceea ce, de obicei determină norocul și norocul asigură succesul, însă, dacă atașamentul față de cultul divinității este garantul cel mai
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
permanență trecînd prin aceleași încercări, pînă ce, în sfîrșit, se ridică un om atît de îndrăgostit de vechile învățăminte, încît reușește să înlănțuiască destinul și să-i ia toate mijloacele prin care acesta își manifestă extrema inconstanță." (II, 20) " Putem conchide că nimic nu este mai important pentru o religie, o republică sau o monarhie decît de a-și recăpăta strălucirea pe care o aveau la începuturile lor; trebuie însă făcut în așa fel încît acest fericit rezultat să fie mai
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
principi care au dorit să ridice alți prinți cu ajutorul violenței, s-au prăbușit chiar ei. Secolul nostru ne oferă două exemple: primul se referă la Carol XII, care l-a adus pe Stanislas pe tronul Poloniei, celălalt este mai recent. Conchid, deci, că uzurpatorul nu va merita niciodată gloria, că asasinatele vor fi pururea urîte de neamul omenesc, că principii care comit nedreptăți și violențe împotriva noilor supuși vor îndepărta pe oameni în loc să-i cîștige; că nu este profitabil să justifici
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
un mare principe, care a făcut a doua campanie în Ungaria, a riscat să fie luat prizonier de turci pentru că s-a rătăcit la vînătoare. Aceasta ar trebui chiar interzisă în armată, pentru că dă naștere la multă dezordine în timpul marșurilor. Conchid, deci, că este scuzabil pentru un principe să meargă la vînătoare, cu condiția ca acest lucru să se întîmple rar și să-l distragă de la activitățile serioase și, uneori, foarte triste, încă o dată: nu vreau să interzic nici o plăcere onestă
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
nici a locastei nu trebuie împrumutate într-un tratat de politică; aici trebuie exemplul oamenilor mari și al celor virtuoși. Politicianul recomandă în special severitatea față de trupe; el opune indulgența lui Scipio severității lui Hannibal, preferîndu-l pe cartaginez romanului și conchide că rigoarea este mobilul ordinii și al disciplinei și, prin urmare, al triumfului unei armate. Machiavelli nu procedează cu bună-credință în această ocazie; căci îl alege pe Scipio, cel mai moale dintre generali în privința disciplinei, pentru a-l opune lui
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
revoluțiilor pare astăzi cu totul sfîrșită. Nu se cunoaște nici un regat, cu excepția Angliei, unde regele să aibă cel mai mic motiv să se teamă de popor; nici regele Angliei n-are de ce se teme, dacă nu provoacă el însuși furtuna. Conchid așadar că un principe crud este mai degrabă în pericol de a fi trădat, decît un principe larg la suflet, deoarece cruzimea nu poate fi suportată și curînd lumea se satură să se tot teamă; în fine, pentru că bunătatea este
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și un raționament mai fals decît toate celelalte pe care le-am văzut. Politicianul spune că un principe trebuie să aibă calitățile leului și ale vulpii; ale leului pentru a scăpa de lupi, ale vulpii pentru a fi șiret; și conchide: "Ceea ce demonstrează că un principe nu este obligat să-și țină cuvîntul". Avem aici o concluzie fără premise; nu-i este, oare, rușine Doctorului crimei să bîlbîie astfel lecțiile de necuviință? Dacă am vrea să dăm probitate și bun-simț ideilor
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
se vorbește decît de cei care au fost favoriții Fortunei. E la fel cum se întîmplă în cazul viselor și profețiilor; dintre o mie care au fost false, nu ne reamintim decît pe acelea, foarte puține, care s-au îndeplinit. Conchid deci, că un popor riscă mult cu un principe îndrăzneț, că e amenințat mereu de primejdie, și că suveranul precaut, dacă nu e bun pentru fapte de arme, pare făcut mai degrabă pentru guvernare. Unul merge la risc, celălalt însă
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
într-o poziție de drepți impecabilă și a răspuns: Să trăiți, domnule colonel, sunt soldatul Toaibă Toader, din plutonul cercetare! La ordinele dumneavoastră! Colonelul a ascultat răspunsul lui Toaibă cu un bob de zâmbet pitulat în colțul gurii și a conchis: Să nu uiți, soldat Toaibă, că din această clipă trebuie să stai pe propriile-ți picioare! Am înțeles, domnule colonel! - a răspuns Toaibă, rămânând țeapăn ca un stâlp. Repaus, ostaș! Toaibă a auzit comanda ca prin vis, atât de încordat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și altcum nu. Ne așezăm pe fund și ne lăsăm să alunecăm în jos până ajungem la piciorul pantei. Acolo-i unghi mort... Oricine ar trage dinspre pozițiile inamice nu are cum te lovi... După o scurtă chibzuială, locotenentul a conchis: Dacă și în realitate se vor petrece lucrurile cum le-ai povestit tu, atunci înclin să cred că asta-i soluția cea nimerită. Ce părere ai, sergent Cicoare? Dacă dumneavoastră ați hotărât așa, atunci trebuie să pornim neîntârziat. Îndată-i
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
organizăm trecerea? Eu, împreună cu Trestie și cu Urecheatu, plecăm în față, iar restul grupului va veni la distanță de vreo... Cinci minute. Iar când ați ieșit dincolo, dați un semnal: un orăcăit de broască. Cine-i specialistul dintre voi? - a conchis sublocotenentul. Eu, domn sublocotenent - a răspuns Trestie. Știți cum să acționați în caz de vă întâlniți cu inamicul... Știm. Mutu’ mă cheamă și pe aici ți-i drumul - a răspuns Toaibă.... Mergeau de vreo zece minute. Până la urmă, au dibuit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nivelul „principiilor”, cum ar fi glumit domnișoara Marga Popescu, În zona ideilor ce guvernau acele sfîșielnice timpuri, dar nu reușea, căci ele dovedeau o inexplicabilă inapetență pentru asemenea „Înălțimi” cum constata mîhnit Însuși vorbitorul, stăpîn al casei. „Așa-s femeile!” conchidea În sine, Înțelegător și resemnat. În felul acesta, timpul trecea - pentru femeile acelea - neobservat În substanța lui tragică. Era o după-amiază de duminică, prin august; m-am ivit printre ele tocmai cînd domnul Pavel perora cu mare curaj - mă Întrebam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]