10,108 matches
-
care mă amețește. O să mai vină Într-una din zilele următoare, după ce face rost de carne - am reținut esențialul. Chiar dacă ar fi ceva de spus, mă Îndoiesc că mi-ar spune. Ca să mă ferească, În primul rînd. Fumăm În capătul coridorului, e seară și orașul pestriț de lumini pare o copie mult mai palidă a cerului pe care pîlpîie o mînă de stele. Latră foarte mulți cîini, asta e clar. Îi pasez un sandvici lui Moise, care mă Întreabă dacă am
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
după toată întâmplarea asta? Presupun că înainte de a veni poliția? Dac-aș fi fost în stare, aș fi pornit pe jos. — Dumnezeule, uite-l că vine! Prin ușa deschisă a rezervei, Gabriel îl zărise pe George înaintând de-a lungul coridorului. — La revedere, Gabriel, îți mulțumesc că ai venit să mă vezi. Gabriel părăsi camera, făcându-i Stellei un mic semn cu mâna. George se apropia, cu mersul lui caracteristic, deliberat și conștient de sine, asemenea cuiva care ar păși, plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un japonez care ar zări un viezure. Nu voia să treacă de nepotul lui, și nici nu dorea să-i bareze acestuia drumul, dacă ar fi avut intenția să se ducă la cabine, pe ușa interioară. George se retrase în coridor și intră în încăperea clinică a Bazinului Pruncilor. Această sală, care părea mică pe lângă Baia Interioară, era, de fapt, destul de spațioasă. Constituia o rămășiță a vechilor aranjamente din Institut, care precedaseră Camerele din Ennistone. Camera Pruncilor, cum i se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
specificația dacă în momentul de față se găseau sau nu în camere. George constată cu un tremur lăuntric, dar fară surpriză, că numărul camerei lui Rozanov era patruzeci și patru. Filozoful era în cameră. George înaintă pe covorul gros al coridorului, unde plutea un miros sulfuros și unde urletul apei care curgea era mai asurzitor. Bătu la ușa lui Rozanov, dar nu putu să audă nici un răspuns. Deschise ușa. Rozanov, complet îmbrăcat, ședea la o masă lângă fereastră și scria. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
laolaltă cu un zgomot asurzitor. O clipă, avu impresia că imobilul luase foc. Pe urmă își dădu seama că elementul era apa și nu focul. Deschisese din greșeală, ușa băii. O trânti, se îndreptă spre cealaltă ușă și ieși în coridorul cu covoare groase, care nu era nici coridor de spital și nici de hotel. Deveni din nou conștient de zgomotul apei. Se întrebă dacă n-ar trebui să se întoarcă și să-și ceară scuze? Apoi își spuse: „Sunt nebun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
impresia că imobilul luase foc. Pe urmă își dădu seama că elementul era apa și nu focul. Deschisese din greșeală, ușa băii. O trânti, se îndreptă spre cealaltă ușă și ieși în coridorul cu covoare groase, care nu era nici coridor de spital și nici de hotel. Deveni din nou conștient de zgomotul apei. Se întrebă dacă n-ar trebui să se întoarcă și să-și ceară scuze? Apoi își spuse: „Sunt nebun? Să-i cer scuze maniacului ăstuia? Pentru ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și Pearl stăteau în Grădina Dianei, lângă grilajul care zăgăzuia năstrușnicele capricii ale Pârâului lui Lud. Pearl era îmbrăcată într-un hanorac și pantaloni, Hattie purta un palton, o căciuliță de lână și ciorapi de lână. Reușiseră să ajungă până la coridorul cabinelor, când Hattie bătuse brusc în retragere. Dar ce s-a întâmplat? o întrebă Pearl. Am avut senzația că mă aflu la Denver. Pentru Dumnezeu, ce vrei să spui? Totul e atât de public, nu vreau ca toate femeile alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
unui ventilator plasat în tavan.) George atinse ușile. Erau fierbinți. Răsuci mânerul solid, de alamă, și trase de el. Erau încuiate. Apoi porni, cu pași domoli, spre Camere, intrând pe ușa pe care scria „Intrarea strict oprită“, și pătrunzând în coridorul principal de la parter. Era liniște în coridor sau așa i se păru lui George, în timp ce rămase locului, ascultându-și bătăile inimii. De fapt, exista un fundal sonor, ritmic: zgomotul apei fierbinți care se descărca întruna în căzile ca niște bărci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ușile. Erau fierbinți. Răsuci mânerul solid, de alamă, și trase de el. Erau încuiate. Apoi porni, cu pași domoli, spre Camere, intrând pe ușa pe care scria „Intrarea strict oprită“, și pătrunzând în coridorul principal de la parter. Era liniște în coridor sau așa i se păru lui George, în timp ce rămase locului, ascultându-și bătăile inimii. De fapt, exista un fundal sonor, ritmic: zgomotul apei fierbinți care se descărca întruna în căzile ca niște bărci cu capete retezate, din băile camerelor individuale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai tare? Să intre? Răsuci ușor mânerul și împinse încet ușa. Nimic, decât zgomotul apei care se auzea mai puternic și un miros de sulf mai perceptibil. Împinse și mai mult ușa și privi înăuntru. Camera era mai luminată decât coridorul, razele soarelui pătrunzând oblic pe fereastra acoperită doar pe jumătate de o perdea neglijent trasă. O clipă, George a fost orbit de contrastul dintre penumbră și lumină. Primul lucru pe care l-a deslușit, era masa încărcată de cărți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de cărți și hârtii, apoi patul și trupul voluminos al filozofului întins pe el. Dormea. George, care-și ținuse răsuflarea, îndrăzni, în sfârșit, să respire și, după ce aruncă o privire peste umăr, asigurându-se că nu se afla nimeni pe coridor, se strecură în cameră. Înăuntru, zgomotul era foarte puternic, pentru că Rozanov lăsase deschisă ușa băii. George închise, în urma lui, ușa de la intrare. Nu era prea surprins că-l găsise pe Rozanov adormit. John Robert respecta un program riguros, care prevedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o clipă nemișcat, în timp ce simțurile i se învârtejeau într-un caleidoscop nebunesc; era incapabil să-și concentreze văzul asupra camerei, după ce scrutase cu atâta intensitate pagina scrisă. Apoi se îndreptă tiptil spre ușă și, fără să privească îndărăt, ieși în coridor, orbit din nou de obscuritate, după lumina soarelui din dormitor. Clipi și privi în dreapta și în stânga. Nu era țipenie de om. Ba da, era cineva, o femeie, rezemată de zid, alături de ușa pe care scria „Intrarea strict oprită“. Diane. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nimeni nu-l văzuse pe George furișându-se muțește, ca o vulpe, pe ușa parțial deschisă, după cum nimeni nu o văzu pe Diane luându-i urma, cu pași la fel de prudenți. Trecu de ușile de bronz și ieși după el în coridorul lung, cu covorul moale, vibrând de zgomotul apei și îmbibat de mirosul apei. Ajunse la timp ca să-l vadă intrând într-una din camere. Se luă după el, în vârful picioarelor, dar nu avu curajul de a încerca să tragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îi erau umezi de emoție, pe buze îi încremenise un surâs dement, care-i dezvelea dinții pătrați. Capul părea straniu, ca un dovleac iluminat pe dinăuntru. Intrase în Papuc prin pivnița de cărbuni, care avea o fereastră ce dădea spre coridorul din spatete casei (fereastră care, pe vremuri, înainte de a se fi clădit anexa casei, răspundea în curte). Această intrare acoperită cu o perdea aproape că nici nu se vedea, dar George își amintise pe dată că avea un mâner defect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se miște repede, cu gura deschisă și ochii dilatați. Păși grăbit, în vârful picioarelor, spre sursa de lumină, care era ușa parțial deschisă a Baptisteriului, încăperea ce adăpostea căile de acces spre izvorul fierbinte, ca și intrarea laterală spre lungul coridor al Camerelor. Tom se opri, trase cu urechea, apoi se strecusă pe ușă. În ultimele momente începuse să simtă un miros cald de abur, și o boare de vapori în aer. Rămase nemișcat, uimit. Baptisteriul era înecat în abur. Ușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fulgarinul și haina și cuțitul. Încercă să-i descrie isprava lui de levitație, dar constată că nu e în stare să redea cele întâmplate. Salvatorul lui îl sfătui „să o întindă cât mai repede acasă“ și-i dădu drumul prin coridorul Camerelor Ennistone. Tom porni spre ușile rulante din capăt, dar înainte de a ajunge la ele, zări pe ușa deschisă a unei camere goale o priveliște divină: un pat cu pernele bine bătute și cearșafuri de o albeață sclipitoare. Intră, dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a celui care, după o lungă asceză, dobândise iluminarea. Era expresia care-l alarmase pe Tom cu prilejul „Curții Marțiale a Familiei“ și în seara întâlnirii de la Diane, când George îl dăduse afară atât de calm, aproape distrat. George străbătu coridorul cu un pas afectat, ca și cum s-ar fi știut urmărit (ceea ce nu era adevărat), înălțându-și grațios fiecare picior, asemenea unui cal care ar executa un elegant balet. Înainta încet, reflectând; totuși respirația îi era agitată. Ochii lui, plimbându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe John Robert și cu o zi înainte, la aceeași oră, numai că atunci filozoful nu se aflase în cameră (mai era încă în Hare Lane, sortând hârtii și scriind scrisori). George împinse ușa. Se deschise, lăsând să răzbească în coridor zgomotul apei care curgea prin robinetele deschise. Intră iute și închise ușa după el. Scena era aproape aceeași ca și la prima lui vizită. Pe ferestrele cu geamuri jivrate pătrundea o lumină limpede, sidefie. Era o zi însorită. John Robert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de baie. Se uită de jur împrejur prin cameră. Era mult mai tăcută acum, și arăta aproape ca de obicei, numai că era de o pustietate vastă, cosmică George mai rămase câteva momente, în care respiră adânc, apoi ieși în coridor. Închise ușa dormitorului după el și mugetul apei scăzu până la un fâșâit îndepărtat. Porni de-a lungul coridorului gol. Vă rog nu deranjați. Când George ajunse aproape de ușile rulante, una dintre ele începu să se rotească. Părintele Bernard intră, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de obicei, numai că era de o pustietate vastă, cosmică George mai rămase câteva momente, în care respiră adânc, apoi ieși în coridor. Închise ușa dormitorului după el și mugetul apei scăzu până la un fâșâit îndepărtat. Porni de-a lungul coridorului gol. Vă rog nu deranjați. Când George ajunse aproape de ușile rulante, una dintre ele începu să se rotească. Părintele Bernard intră, se întoarse să-și elibereze sutana prinsă în ușă, apoi se pomeni față-n față cu George. Preotul dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sonerie, și unde nu găsise nimic altceva decât o sticlă de lapte răsturnată în fața ușii (doborâtă probabil în momentul răpirii lui Hattie de către Tom). De acolo, luase direcția Camerelor Ennistone. După ce văzu expresia lui George, preotul, cuprins de frică, străbătu coridorul alergând. Bătu de formă la ușa lui John Robert, intră în cameră și răsuflă ușurat când o văzu goală. Patul era răvășit, ușile de la baie închise, masa acoperită cu mărturiile studiului. Părintelui Bernard îi veni inima la loc. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
te ajut. George întinse o mână, îi apucă poala sutanei și o ținu strâns. Spuse: — L-am ucis pe John Robert. L-am înecat. E mort. — Știu, răspunse preotul. Citise acest lucru pe fața lui George când se întâlniseră pe coridor. Adăugă: Numai că nu l-ai ucis, nu l-ai ucis tu! — Vrei să spui că trăiește? — Nu, nu, dar nu l-ai ucis tu. Uite, am să-ți arăt. — Trăiește, slavă Domnului, ăsta-i un miracol... oh, slavă Domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acolo, la dreapta pe strada Vlaicu Vodă, unde se vedea școala încă din colț... Rareș pătrundea într-o aripă a clădirii, pentru el complet nouă fiindcă acolo era intrarea rezervată profesorilor. Drept înaintea lui, se întindea, cât era de lung, coridorul cu ferestre înalte dând în curtea interioară. Dar Rareș o lua la stânga, trecea de holișorul rotund și se oprea la prima ușă dublă. Deasupra tocului ușii, pe o plăcuță emailată, veche de cine știe câți ani, stătea scris, negru pe alb, cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în curtea interioară. Dar Rareș o lua la stânga, trecea de holișorul rotund și se oprea la prima ușă dublă. Deasupra tocului ușii, pe o plăcuță emailată, veche de cine știe câți ani, stătea scris, negru pe alb, cu chenar, CANCELARIE. În capul coridorului, departe, o fereastră boltită dădea în strada Baltasar Gracian. Venind de acolo, se reflecta în luciul pardoselii, lungă și palidă, lumina zilei. Hei, Rareș! Ce faci, nu intri?... Rareș întorcea capul în urmă. Și din partea aceea venea zgomotul străzii. Ghiocul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
fi femeile astea să le sucească mințile!... Ce deosebire între toate acestea, inclusiv Marilena și Melisa, cu toată buna lor creștere, și roșcovana fragilă de la Homorod!... Instructorul Cerchez poate că era grosolan, dar avea dreptate. Iată, Vica Lungu trecea pe coridorul școlii medii mixte, serioasă nevoie mare, privind fix înainte, fără să vadă nimic nici în dreapta, nici în stânga, și carnea obrajilor, puțină câtă avea, fiindcă Vica era slabă și înaltă, se clătina în ritmul mersului ei apăsat și grăbit. Într-un
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]