5,099 matches
-
problema respectivă nu este numai a unui membru, că ea nu este o chestiune patologică structurală și că poate fi soluționată. Rolul psihoterapeutului și al lucrătorului social nu se reduce însă numai la acela de inginer al relațiilor din familie (demolarea și reconstrucția lor sau a reprezentărilor despre ele), ci el devine din ce în ce mai mult un adevărat personaj sociocultural în calitate de tămăduitor al sufletului și al relațiilor interumane. În vremurile trecute, acest rol era deținut de șamani și preoți, mai recent de medici
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
Perspectivele multidisciplinarității reconstituirea disciplinei utilizând abordările liberale și radicale pentru a dezvolta o economie politică internațională a fost cea mai importantă reorientare către interdisciplinaritate în anii '80 și '90. Stabilirea legăturilor cu teoria socială, sociologia istorică și "istoria lumii" și demolarea barierelor între Relațiile Internaționale, teoria politică și etică au fost evoluțiile principale începând cu anii '90. Modul cum se poate face față unei asemenea diversități tematice este una din problemele centrale pe care oricare teorie a relațiilor internaționale trebuie să
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
și, în cele din urmă, în orice gândire. Astfel, sarcina deconstrucției sau a reconstrucției interioare ar consta în "alegerea conceptelor celor mai problematice și manipularea lor ludică în limbaj"3. Deconstrucția canonului tradițional nu ar implica, conform lui Derrida, neapărat demolarea, în profunzime, a acestuia, (și, implicit, negarea tradiției, ca în anumite compartimente ale modernității, precum cunoscutele mișcări de avangardă: dadaismul și suprarealismul) cât, mai degrabă, o schimbare de semnificație, în virtutea a ceea ce se deconstruiește, o recontextualizare a vechiului în nou
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din Dicționarul enciclopedic ilustrat, Editura Cartier, 1999 DEI.)"48. Inițiatorul deconstrucției, Jacques Derrida, a explicat, în mai multe rânduri, termenul de deconstrucție, legându-l mai mult de ideea de analiză profundă a unui text, decât de ideea în sine de demolare a textului, prin interpretarea care i se atribuie. Conform lui Derrida, ar fi, astfel, preferabil, să luăm termenul de deconstrucție, nu în sensul de a distruge ceva, de a desface, de a nimici, ci în acela de a analiza, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Yale (de exemplu) susțin teza conform căreia orice interpretare va fi inevitabil corectă, atâta timp cât ea are în vedere contextul. În consecință, Ioana Em. Petrescu vorbește despre o critică deconstructivistă, similară canonului critic, care, asemenea textului deconstructivist, nu presupune neapărat o demolare. Astfel, "critica (sau lectura) de tip deconstructivist nu are, deci, ca proiect dezvăluirea structurii ascunse a textului prin rezolvarea contradicțiilor sale, ci, dimpotrivă, identificarea și exacerbarea acestor contradicții; adică, în termenii pe care i-am propus, critica deconstructivistă nu reduce
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vechiul sens, oferit de normele tradiționale, dar folosindu-se de acesta. Astfel, sarcina deconstrucției ar consta în "alegerea conceptelor celor mai problematice și manipularea lor ludică în limbaj"61. Deconstrucția canonului tradițional nu ar implica, astfel, conform lui Derrida, neapărat demolarea, în profunzime, a acestuia, cât, mai degrabă, o schimbare de semnificație, în virtutea a ceea ce se deconstruiește, conștientă fiind că nu poate crea ex nihilo, un limbaj nou: "vorbind despre refuzul totalității, al centrului și al prezenței, Derrida, Paul de Man
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
include în marea paradigmă a postmodernității, precum și ținând seama de tot acest context ideologic problematizant, Ioana Em. Petrescu identifică deconstructivismul, atât din punct de vedere cronologic, cât și ideatic, cu postmodernismul, ambele presupunând o reconstrucție a tradiției, nu printr-o demolare, ci printr-o reconsiderare a ei. Contestat de chiar contemporanii săi, postmodernismul este, mereu, pus, în opoziție, cu modernismul, "opoziția modernism/ postmodernism fiind considerată o reactivare a opoziției clasicism/ romantism, ceea ce înseamnă că postmodernismul e un fel nou de romantism
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
aceste elemente sunt intim legate de sufletul său, care devine motorul de fabricare a unei noi realități. Dincolo de feminin sau de amprenta neomodernistă, se stabilește o nouă voce, aceea care face din aceste elemente constantele propriei vieți, deconstrucția funcționând prin demolarea vechilor sensuri universal valabile ale ecestor elemente poetice. Volumul Persoana I plural deschide creația poetică a Anei Blandiana, fiind publicat în 1964. Ca de altminteri toate celelalte volume care îi vor succeda acestuia, Persoana I plural este un volum autobiografic
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
siguri/ Că visează că dorm,/ În somnul din somn,/ Unde nimeni n-aude/ Își dau drumul la gură./ Ce liber vacarm/ Trebuie să fie acolo,/ În somnul din somn". (În somn) Țipătul produce vacarmul, care poate fi haosul primordial sau demolarea, ruptura, neputința evadării din aerul exterior sufocant, acest simbol guvernând întreaga poetică blandiană. Cum demolarea presupune reasamblare, așa cum deconstrucția presupune reconstrucție, nici țipătul acestor versuri nu este încărcat cu conotații negative. Dimpotrivă, vacarmul produs de o grupare de voci este
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
drumul la gură./ Ce liber vacarm/ Trebuie să fie acolo,/ În somnul din somn". (În somn) Țipătul produce vacarmul, care poate fi haosul primordial sau demolarea, ruptura, neputința evadării din aerul exterior sufocant, acest simbol guvernând întreaga poetică blandiană. Cum demolarea presupune reasamblare, așa cum deconstrucția presupune reconstrucție, nici țipătul acestor versuri nu este încărcat cu conotații negative. Dimpotrivă, vacarmul produs de o grupare de voci este liber, în interiorul somnului din somn, "poziția fiind privilegiată, prin așezarea în față, substantivul deplasând atenția
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
face dulce și bun putrezirii./ Tăcere-ntreruptă doar de foșnetul aspru al frunzei/ aproape lemnoase de nuc, plutind nesfârșit,/ În timp ce pe cer constelații mișcătoare de păsări/ Sunt înlocuite de stele mirate timid". (Imn) Deconstrucția la Ana Blandiana ia naștere, totuși, prin demolarea universului văratic, blagian, plin de căldura și de armonia dragostei spiritualizate, și înlocuirea acestuia cu un univers tomnatic, dezgolit, care conduce spre moarte. Întoarcerea spre vârsta copilăriei și a fericirii, în oglindirea căreia să ia naștere o nouă realitate se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
e făcută și din păsări,/ Cum o biserică e făcută/ Și din viața de apoi". (O țară e făcută și din păsări) Plecarea păsărilor, cauzată de venirea toamnei, de instalarea frigului și de amenințarea iminentă a iernii este deconstrucție, adică demolare a oricărei speranțe, în timp ce venirea lor este reconstrucție ("Recunoscătoare/ Streașinei că nu s-a mutat"). Deținătoare ale motivului central al iernii sunt poemele: Iarna stelele, Ninge cu dușmănie, Ca și cum luna. Iarna și zăpada maturității sunt corespunzătoare ploilor copilăriei. La fel
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și de cald e-acasă,/ Când unul altuia ne spunem țară" (Țară). Întoarcerea către sine se confundă cu întoarcerea către o altă țară, diferită de cea a vidului existențial a acelui prezent și asemănătoare uneia de basm, aproape ireale. Parțial demolare, parțial reconstrucție, deconstrucția se menține și în această a doua etapă a creației blandiene fiind, de data aceasta, așa cum am mai spus, raportată la ideologie în mare parte. Autoarea este constrânsă să își demoleze toate idealurile, toate speranțele, toate certitudinile
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
departe/ Și mai fericit./ Plantele doar,/ Pentru că nu sunt în stare/ Să povestească/ Ce văd,/ Sunt lăsate să se întoarcă mereu/ Din țara aceea copilărească/ De care/ Un misterios prăpăd/ Ne desparte/ În van". Moartea sau consecința acesteia contribuie la demolarea exteriorului, în favoarea interiorului și a refugiului: "În dimineața de după moarte/ Va fi răcoare ca în zorii cețoși de septembrie,/ Când din arșița lubrică a verii/ Mă dezmeticesc în aerul alb,/ Străină de arborii încâlciți în lumina lânoasă/ Voi fi trezită
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de făcut"167. Tăcerea Ilenei Mălăncioiu sau tăcerea Anei Blandiana e totuna. Dacă însă Ana Blandiana pare să adopte intrucâtva jocul necuvintelor, impus de Nichita Stănescu, Ileana Mălăncioiu încearcă să scape de cuvinte, adoptând și prin aceasta o poetică a demolării. Le folosește doar ca pe un cod al deconstrucției, fiindu-i necesare în a exprima sau în a se autoexprima în felul propriu, pentru că ea nu deține imaginile, care îi prisosesc Anei Blandiana. Depășirea granițelor estetice impuse de Generația sa
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu-și fie frică,/ De pe ochiul tău, ca un voal de nuntă,/ O pojghiță de gheață se ridică." (Crini pentru domnișoara mireasă) Observăm o imagine apocaliptică dominantă, care guvernează totul și care marchează prima etapă a ritualului salvării prin moarte. Demolarea oricărei valori, a oricărei certitudini, a oricărei speranțe este necesară unei ulterioare reconstrucții. Purificarea, la Ileana Mălăncioiu, presupune pătrunderea în profunzime a vieții, în cele mai adânci straturi, acolo unde sălășluiește moartea. Iar, dacă totul este o aparență, iar oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mai visez o zi în care/ Din cimitiru-acesta mai vesel decât este/ Un om va ieși-ncet cu crucea sa-n spinare." (Cimitirul vesel) Permanentele deconstrucții și reconstrucții pe care Ileana Mălăncioiu le realizează în interiorul poeticii sale au ca premisă demolarea continuă a oricăror certitudini, de aparență sau de esență. Luarea în râs a morții sau acceptarea ei, pusă în legătură cu simbolul binecunoscutului cimitir vesel de la Săpânța, se suspendă brusc atunci când autoarea pare să își amintească de rolul tragic al omului pe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un urlet interior, adresat nimănui altuicva decât sieși însăși. Vorbind, în capitolele anterioare, despre deconstrucție ca fenomen predominant poeziei neomoderniste, și care poate fi paradigmatică, individuală, interioară, textuală etc., ajungem, astfel, la deconstrucția identitară, care, asemenea celorlalte, nu implică o demolare, ci o reconstruire a identității, printr-o reconsiderare a ei sau chiar o reorganizare. Altfel spus, sinele se poate confunda cu un altul, la fel cum altul poate fi confundat cu propriul sine, dacă ținem cont de faptul că această
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
am pus-o, însă, sub semnul deconstrucției. Așa cum vom vedea, în cele ce urmează, din încercarea noastră de a concluziona succint, atât intențiile inițiale, cât și o eventuală finalizare a lor, deconstrucția nu trebuie înțeleasă și nici confundată cu o demolare a modului clasic de a scrie poezie, în favoarea altuia nou, de tipul celui promovat de avangardă sau de suprarealism. Deconstrucția o interpretăm, preluând ideea derridiană, ca pe o reconstrucție, dar nu la nivelul formei, ci la nivelul fondului. În consecință
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
noi). Dar asta nu trebuie să ne facă să credem că sîntem victime. Dimpotrivă. Sîntem profitorii acestor necesare violențe. Treziți, lucizi, intrăm în ținuturile încă virgine ale ființei noastre, în zonele insalubre ale propriei noastre moralități și luăm parte la demolarea falselor și învechitelor echilibre, la sfîșierea ambalajului comercial al comportamentelor la toate nivelele etic, moral, intelectual -, la distrugerea trucatelor imagini despre noi înșine. Autoagresiunea este momentul în care sîntem împinși spre analiză, spre șansa conștientizării imperfecțiunii, a sentimentului de culpabilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mașinii de vînt", adică al forței distrugătoare care este un regim totalitar. Maleficul personaj știe perfect alfabetul distrugerii; el știe că stabilitatea, cîtă poate să fie, evident, este dată de echilibrul erotic; castrează-l pe om de iubire, și restul demolărilor e un fleac. Asta se întîmplă în "Mașina de vînt"; în numele unei morale și al unei etici socialiste, adică în numele unui sistem care n-are nici o etică și nici o morală, slujitorul, absurd în gînduri și fapte, provoacă vîrtejul, uraganul care
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ori simboliste consacrate Poemul (depărtarea de Mallarmé), Eminescu. Un vis, Rilke. Un vis, Hölderlin. Un vis ca să nu mai vorbim de aluziile mai mult sau mai puțin transparente la personaje, situații și embleme literare celebre. Nu-i vorbă, "ilustratele supraviețuiesc demolărilor,/ cutremurelor, incendiilor (O, Lisboa, Frisco, București,/ Alexandrii preferând pe/ Kavafis și Perse lui MD și MC și NC și AP și NS),/ inundațiilor, holocaustului, extazului erotic final", ne asigură poetul într-o incitantă Călătorie în erele geologice încheiată însă, deloc
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nou pentru a cunoaște o nouă înflorire. Dacă Renașterea a însemnat o deschidere asimilatoare care, departe de a fi dezintegratoare, a permis construirea propriei originalități, de ce să nu ne gîndim să înfăptuim o a doua Renaștere? Dacă Renașterea a însemnat demolarea și reconstruirea gîndirii, de ce să nu ne gîndim, pornind de la pierderea fundamentelor și de la nihilism, la un nou început al gîndirii? Europa pentru care trebuie să optăm este aceea care s-a arătat capabilă să elaboreze puncte de vedere meta-europene
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
istorie", declara Joseph Joffe (1979)6, pe când în Estul Europei aveau loc convulsii caracteristice pentru criza de sistem în care comunismul intra ireversibil. El final de la historia (J.C. Bermejo Barrera, 1987) redevenea o temă "fierbinte". Disoluția regimurilor din Est și demolarea zidului de la Berlin, la finele anului trecut, păreau să încheie un ciclu, la definirea căruia istoricii erau chemați a-și spune cuvântul, alături de politologi, sociologi, antropologi. Analize remarcabile pe această temă s-au produs în serie, antrenând reacții și controverse
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a societății civile statu nascendi, ca și o funcție catartică. Din punctul de vedere al vectorialității temporale putem vorbi de o focalizare asupra trecutului: toate ritualurile de "înmormîntare" a fostelor sărbători socialiste, de "rebotezare" a străzilor cu etichete internaționalist-comuniste, de demolare a statuilor leniniste, precum și centrarea asupra misterelor revoluției, arhivelor securității, istoriei secrete a familiei dictatorului (casele, conturile în bancă, studiile etc.). ii) Începînd însă cu 1991 apare o anumită saturație sau indiferență mediatică datorată liberalizării prețurilor, crizei econo-mice generalizate. Presa
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]