7,752 matches
-
din față, Otilia stând între Felix și moșier, care luase hățurile, trăsura porni cu un huruit lin. Șoseaua era lutoasă, încărcată de un strat gros de colb uscat, și caii alergau fără greutate. Moșia se afla la vreo cincisprezece kilometri depărtare de Ciulnița, în direcția Dunării, departe de linia ferată, fiind cam la jumătatea distanței dintre Călărași și Fetești. Caii alergau cu o repeziciune de cursă, ridicând într-un stil decorativ picioarele de dinainte, în vreme ce Pascalopol îi atingea numai ușor cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
paiul scurt și aproape alb de uscăciune. Atunci, din cauza inundării întregului șes cu ovăzuri, contururile priveliștii se rotunjeau, și proporția între lucruri, din lipsa unei unități de măsură, devenea nebună. Prăjina unui puț cu cumpănă îi urmări multă vreme din depărtare, fără să-și poată da seama dacă era o simplă prăjină sau un stâlp colosal. Un cal ieșit pe neașteptate în marginea câmpurilor părea gigantic, copilul care-l mâna din urmă cu o nuia, un ciclop. Multă vreme, lipsa desăvârșită
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ani pe locuri în care orice urmă de civilizație fusese distrusă de mult de soare și de ierburi. Lanurile începură după câțiva kilometri să se întunece și se ivi o pustietate stearpă de colburi negre, cu o ușoară mălurire în depărtare. Caii nechezară. - Uite, colo, pe marginea pârâului, am o grădinărie, zisePascalopol, arătând cu biciușca. Nu se zărea însă nici un pârâu și nici măcar vreo salcie. Abia mai încolo, câțiva pomi rămuroși se iviră izolați la distanțe incalculabile, pierduți ca niște trunchiuri
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
seama că era o roată cu găleți pentru irigații. Undeva prin apropiere se afla probabil un mic pârâiaș. Trăsura fu oprită de moșier departe de viziune, încît Felix nu-și putu da seama dacă se aflau la două sute de metri depărtare sau la câțiva kilometri. Pascalopol făcu un semn prin aer cu biciușca și strigă spre cer, cu un glas profund, pe care aerul îl hohoti: - Cine ești acolo? Hei! Calul fabulos se mișcă. Omul din depărtări scrută puțin originea glasului
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la două sute de metri depărtare sau la câțiva kilometri. Pascalopol făcu un semn prin aer cu biciușca și strigă spre cer, cu un glas profund, pe care aerul îl hohoti: - Cine ești acolo? Hei! Calul fabulos se mișcă. Omul din depărtări scrută puțin originea glasului, apoi răspunse ca din fundul pămîntului: - Sunt eu, Pătru! - Sunt pepeni? țipă grozav Pascalopol. - Este, este! - Oameni ai? Câți oameni ai? - Am douăzeci! Douăzeci de bulgari! - Să trimiți la curte o căruță de pepeni, ai înțeles
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
groasă, băloasă ruina toată fața apei verzi, și un miros pătrunzător de lintiță umplea aerul. Dinspre sălcii, câteva bivolițe și vaci înaintau până la pântece în apă, supravegheate de un copil gol, cu abdomenul prea umflat. Un muget răsună prelung din depărtare, și din băltoacă îi răspunse, cu tonuri scurte de flaut, broaștele. Era o apă mocnită, smârcoasă, cum apare uneori în visele grele în care adormitul se cufundă mereu în nămoluri universale și nu scapă de ele decât zburând pe deasupra. Un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
uscate, urmată de strigătul: "Aici, aici". Capul fetei apăru pe o claie, aureolat de lună. Felix și Otilia se culcară pe spate cu mâinile sub cap și priviră cerul. Se auzeau numai lătrături de câini, unele apropiate, altele pierdute în depărtări, și țârâitul multiplu al greierilor. Urechea nu percepea la început decât un scârțâit confuz, apoi începea să desfacă țârâiturile în infinitele lor componente, distingând semnale și răspunsuri, întreruperi, tonuri felurite. Un glas părea că răsare chiar în apropierea urechii, altul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ei delicată, botticelliană. Ei, Felix i se putea dedica, consacra. Otilia i se înfățișase de la început ca o finalitate, ca un premiu, mereu dorit și mereu amânat, al meritului lui. Voia să facă ceva mare din cauza Otiliei și pentru Otilia. Depărtarea de fată nu-l supăra în sine, ba într-un fel îi convenea, fiindcă gusta, ca un călugăr, bucuria de a se înfățișa mai târziu Otiliei perfecționat sufletește. Îl supăra însă că plecase cu Pascalopol. Asta întuneca puțin figura Otiliei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
agitând batistele. Încet, încet, nava se îndepărtează de țărm, devenind din ce în ce mai mică, până când dispare la orizont. Atunci, când nu o mai văd, oamenii de pe faleză încep să murmure cu tristețe: «nu se mai vede, a dispărut». Însă tocmai atunci, în depărtare, de partea cealaltă, alte persoane care privesc orizontul, văzând-o apărând în depărtare, încep să strige: «iat-o, acuși ajunge!»”. Strada fericirii are chipul acestei noutăți în viața care, la început, nu este suficient de clară, probabil doar se poate
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
dispare la orizont. Atunci, când nu o mai văd, oamenii de pe faleză încep să murmure cu tristețe: «nu se mai vede, a dispărut». Însă tocmai atunci, în depărtare, de partea cealaltă, alte persoane care privesc orizontul, văzând-o apărând în depărtare, încep să strige: «iat-o, acuși ajunge!»”. Strada fericirii are chipul acestei noutăți în viața care, la început, nu este suficient de clară, probabil doar se poate intui cât de cât, asemeni acelei nave care apare din orizonturi îndepărtate, dar
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
din efectele scontate: "...De la etajul întîi al blocului unde mă rog Rugăciunea mea iese pe fereastră... Taie ancora cu care blocul meu era legat de pământ Și blocul începe să se înalțe în văzduh... urmat de sufletul meu Lăsând... în depărtare zilele în care viața mea căra gunoi cu spinarea..." Când însă Gabi cel Norocos întredeschise maxilarele pentru a pentru a numi exact întîmplarea ce le adusese celor încolțiți salvarea, maxilarele le deschise, dar de la locul său din dreptul portbagajului, necunoscutul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ale morții De la etajul întîi al blocului în care mă rog Rugăciunea mea iese pe fereastră Taie ancora cu care blocul meu era legat de pământ Și blocul începe să se înalțe în văzduh urmat de sufletul meu Lăsând în depărtare Zilele în care viața mea căra gunoi cu spinarea 407 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Autorul mulțumește următoarelor persoane și instituții, care, în anumite perioade, în viața de zi cu zi, și-au revărsat generozitatea sau căldura sufletească asupra
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se auzeau roțile căruțelor alergând pe drumul desfundat al Griviței, un fluierat prelung de osii neunse, amestecat cu zgomotul copitelor care loveau glodul înghețat. Mirosea a paie putrede, și frigul o învălui, pătrunzîndu-i prin fustele largi. Orașul își aprindea în depărtare luminile verzui. Zări gardul lui Stere. Câinii de la bordeiul lor lătrară, apoi îi ieșiră înainte, gudurîndu-se. Grigore arunca zăpada făcând cărare spre rampă. 18 - Ei? o întrebă. Femeia răsuflă, intrară în bordei și îi povesti pe scurt că socrul e
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
groapă trecură brabeți. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu al lunii iscodi marginile cerului. Priviră într-acolo. Parcă se destrăma. Dungi subțiri se împleteau în brațele pomilor. Iarba albise. Pe deasupra plutiră aburii fundului. Niște dini lătrară în depărtare. Un zgomot surd de căruțe zdroncăni pe drumul plin de praf. Veneau. Paraschiv simți cotul codoșului în mușchi. - Acum. Șinele de fier ale roților răsunară aproape. - Ho, tată, ho! opri primul. - Aici e, bă? - Aici. - Na, boală, stai, Lolica! 56
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
burțile pline. În urmă, mai apucă să audă un zvon surd de glasuri amestecate, de strigăte și lovituri repezi. Luna tocită se lăsase într-o parte spre câmpul Cuțaridei. Era răcoare și noaptea de septembrie avea o limpezime strălucitoare. În depărtare se vedeau luminile Bucureștiului, ca un policandru atârnat de cerul jos. Numai aproape, spre mahalaua Filantropiei, pâlpâiau felinare cu gaz, chioare și rare, pierdute sub oțetari sălbatici. În urma 59 cailor rămânea o dâră lungă de praf, care se așternea greu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și drepte. I-a 159 luat o frică pe pungași! Se uita Horea împrejur, se uita Oacă. Nu erau obișnuiți. Parcă tot mai bine era în mahalalele lor, la golitul buzunarelor! Pe cerul lucios și verde răsăriseră stelele. Auziră din depărtare chiotele negustorilor beți. Zurgălăii săniilor sunau ușor în aerul rece. Puseră mâna pe retevei și lăsară focul. S-au apropiat de drum. Se auzeau șinele de fier tăind zăpada. Iute i-au cădulit pe grânari. Florea a ridicat țeava scurtă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ce te-oi fi uitând atîta? - Mi-ești dragă, Didino, șopti cel tânăr, și-am să te iau, și-am să fac moarte de om pentru tine, și-am să te pedepsesc... Cerul se limpezise. Era înalt și sticlos. Din depărtare se simțeau mirosul ascuțit de gunoaie și miresmele vechi ale gropii. Țiganca rîse: - Nu te cred. Acolo ar fi răsturnat-o. I-ar fi mușcat gura și-ar fi bătut-o. Trupul greoi al lui Bozoncea se mișcă. Tăcură, înspăimîntați
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la drum! Și-o luă înainte. Ceilalți îl urmară. Să fi mers un sfert de ceas. Se întunecase și liniștea serii de iarnă fu spartă de un vuiet îndepărtat. Părea că dincolo de turlele vechi ale Bucureștiului, care se zăreau în depărtare, se prăvălește ceva greu. Asta dură numai o clipă, pe urmă tăcerea cuprinse iar locurile. Crengile înghețate ale păduricii din apropiere sunară încă, abia scuturate. Parcă se mai încălzise. Aerul era curat, de o limpezime apăsătoare. Lăutarii grăbiră pasul. Neacșu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a-l anula. Cine suferă numai de pasiunea Absolutului n-are nevoie de această lunecare orizontală pe întinderi. Existența staționară a călugărilor își are sursa în canalizarea verticală, spre cer, a acestor doruri vagi după veșnic alte locuri și alte depărtări. O emoție religioasă n-așteaptă consolare de la spațiu; mai mult, ea nu-i intensă decât în măsura în care îl asimilează unui cadru de căderi. Când nu-i loc în care să nu fi suferit, ce alt motiv poți invoca în sprijinul rătăcirii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
atare incurabilă. Să nu existe leac pentru ea? Totuși; dar atunci trebuie să ne lecuim de propriul eu. Nostalgia după altceva din reveriile melancolice nu e decât dorul după un alt eu, dar pe care-l căutăm în peisaje, în depărtări, în muzică, înșelîndu-ne fără voie asupra unui proces mult mai adânc. Totdeauna ne reîntoarcem nemulțumiți și ne abandonăm nouă înșine, căci nu este ieșire din boala care ne poartă numele și pe care pierzînd-o, nu ne-am mai afla. Nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
le-ar scoate un oftat ce-ar trezi faraonii din perfecțiunea adăpostului lor. Astfel ar veni mumiile, dezertând din întunecimile piramidelor, să-și continue somnul în morminte mai sigure și mai imobile. Viața: pretext suprem pentru cine e mai aproape de depărtarea lui Dumnezeu decât de imediatul ei. De-ar fi femeile nefericite în ele însele, și nu din pricina noastră, de ce jertfe n-am fi capabili, de câte umilințe și slăbiciuni! De la o vreme nu mai poți inventa voluptăți și nici sorbi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
timp, n-am suferi nici unul de strângerea de inimă la vestea atâtor și atâtor "acte disperate" și n-am numi "nefericit" un om ce-și sfințește propria împlinire. Lipsa de axă a modernilor nicăieri nu apare mai izbitoare ca în depărtarea lăuntrică de sinuciderea îngrijită și gândită, de sinuciderea ca oroare de ratare, îndobitocire și bătrânețe, de sinuciderea ca omagiu forței, înfloririi și eroismului. De câte ori nu mă ispitesc presimțiri de extaz, de atâtea ori mă simt obiect. Pare că a înghețat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
s-ar spune despre sinucidere, nimeni nu-i poate răpi prestigiul absolutului. Căci nu-i ea o moarte care se întrece pe sine? Obosit de individuație, aș vrea să mă odihnesc de mine. Și cum mi-aș prăfui inima în depărtări, ca din urmele de sânge să lingă șerpii însetați de otravă - și vipere încîrligîndu-se în creier și sugând idei după idei, târâtoare îmbătate de deznădejde! Prăbușiți-vă, tăriilor, nu veți avea ce mai turti! Căci aștrii se învîrt în univers
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de a iubi o ființă omenească atunci când nu mai ai senzații de om, când nu ești nici deasupra și nici dedesubt, ci în afară de soarta umană! Și iluzia femeii crezând a-ți oferi uitarea și nefăcând decât a te verifica de depărtarea ta de toate și de tot! De ce nu s-o-ndura pământul să-și deschidă văgăunile și-nghițindu-mă, să-mi sfarme oasele și să-mi sugă sîngele? Doar numai așa s-ar împlini visul de groază care mă așază
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ne sforțăm mai mult a ne îndepărta? Nevoia tainică de a te abandona mării, de a te risipi în frământarea zadarnică a tuturor mărilor, să nu fie un gust de plictiseală infinită și o senzație de evanescență mai vastă ca depărtările? Nici vinul, nici muzica și nici îmbrățișările nu te apropie de dulceața destrămării ca valurile ce se urcă spre absența și nimicnicia ta și te mângâie cu insinuări de dispariție! Marea - comentariu fără sfârșit la Ecleziast... Un om fericit descifrează
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]