12,690 matches
-
va fi una strălucită; în literatura de specialitate se consemnează faptul că scrierea este un întreg proces în care se cuvine să rescriem, să revizuim, să ștergem ori să adăugăm unele lucruri etc. Pentru aceasta puneți-vă în poziția unui editor care ar dori să va publice materialul scris: ce modificări ați face, ce i-ați cere „autorului”? Pentru unele persoane este util să încerce mai întâi să citească o povestire scrisă de altcineva, apoi să o rescrie, până când „editorul” din
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
unui editor care ar dori să va publice materialul scris: ce modificări ați face, ce i-ați cere „autorului”? Pentru unele persoane este util să încerce mai întâi să citească o povestire scrisă de altcineva, apoi să o rescrie, până când „editorul” din ei îngăduie „autorului” să publice materialul. O metodă utilă de dezvoltare a scrisului poate fi aceea a grupurilor de scris (Campbell, Campbell, Dickinson, 2004). Astfel de grupuri sunt constituite din 3-4 membri care lucrează împreună pe durata unui proiect
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
acționeze extrem de atent și creativ pentru a înțelege și a controla eficient această dinamică pe care teoria haosului o evidențiază. 5.2. Ascultarea eficientă tc "5.2. Ascultarea eficientă " Dale Carnegie povestește că, odată, la un dineu oferit de un editor new-yorkez, a întâlnit un distins botanist. „Era prima oară când stăteam de vorbă cu un specialist în acest domeniu. L-am ascultat cu o stăruitoare atenție în timp ce-mi vorbea de plantele grase, de hașiș, de climatul serei și-
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
STĂNESCU, Gabriel (9.IX.1951, București), poet, eseist și editor. Este fiul Elenei Stănescu (n. Mărculescu) și al lui Corneliu Stănescu, funcționari. A urmat, la București, școala elementară și liceul, încheiat în 1971 la „Matei Basarab”. Frecventează cenaclul Săgetătorul, condus de Tudor Opriș, și este prezent în mai multe antologii
STANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289873_a_291202]
-
la Teatrul Național din Cluj (1961-1962). În 1953, pentru activitatea teatrală, i se decernează Premiul de Stat. Cu excepția tezei de licență, întreaga operă a lui S. va fi tipărită postum, îngrijită de prieteni sau admiratori: Ion Negoițescu, Al. Căprariu (ca editor și comentator), Mircea Tomuș, Ioana Lipovanu, Monica Lazăr, Mircea Muthu, Ion Vartic, Marta Petreu. S. a trăit fulgerător și a intrat direct în legendă, devenind un simbol al Sibiului teatral (scena din localitate îi poartă numele). Că nu a avut
STANCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]
-
SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMÂNI, asociație înființată la București la 2 septembrie 1909. Încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a devenit evidentă necesitatea fondării unei asociații profesionale care să apere interesele scriitorilor în relațiile cu editorii, dar și cu librarii, precum și pentru întrajutorarea în situații dificile. Aceste obiective erau avute în vedere în cercul din jurul revistei „Literatură și artă”, însă ideea constituirii unei societății cu personalitate juridică s-a conturat târziu, mai mult sub presiunea solicitării
SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289772_a_291101]
-
Academia Română al lui Ovid Densusianu, articole nesemnate (Mihai Eminescu și greco-bulgărimea). În 1920, între numerele 412 și 417, sunt intercalate patru apariții lunare cu caracter preponderent cultural și literar, în formatul „Gândirii” și având titlul „Steaua noastră și România nouă”. Editorul acestei publicații, Leon Feraru, semnează Un cuvânt de lămurire, unde precizează că românii americani au sprijinit apariția acestui „organ de cultură”, menit să arate americanilor „ce a fost în trecutu-i glorios, ce este și mai ales ce va fi
STEAUA NOASTRA – OUR STAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289895_a_291224]
-
, Constantin (15.II.1939, Iași), prozator și editor. Este fiul Eugeniei (n. Georgescu) și al lui Mihai Stoiciu, inspector CFR. Urmează Liceul „Aurel Vlaicu” din București (1951-1957) și începe, fără să o termine, Școala Tehnică de Telecomunicații și Școala Tehnică de Chimie din București (1957-1962). Student al Facultății
STOICIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289957_a_291286]
-
40, 1899 (E. Hoffmann); CChr.Lat 47-48, 1955 (B. Dombart, A. Kalb); aceeași ediție (publicată deja de Teubner) a lui Dombart și Kalb, la care se adaugă cele Duae epistulae ad Firmum editate de J. Divjak, publicate acum de același editor, Stuttgart, 19815. Traduceri: G.E. McCracken, W.M. Green, D. Wiesen și alții (Loeb, 1957-1972); BA 33-37, 1959-1960 (G. Bardy, G. Combès); NBA 5, 1-3, 1978 (intr. A. Trapé și alții, trad. D. Gentili); L. Alici (Rusconi, Milano, 1984). Studii: G.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
conține și poemul scris de un autor din aceeași perioadă, Paulinus, născut la Pella, în Macedonia, care s-a mutat încă din copilărie în casa bunicului său, poetul Ausonius, la Bordeaux. Conform lui Della Corte, Paulinus ar fi fost primul editor al operei lui Ausonius. S-a bucurat de o educație îngrijită și a trăit ca laic, dispunînd de însemnate resurse economice. însă cînd avea treizeci de ani, invaziile barbarilor i-au lovit casa și familia, iar tatăl său a murit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sfîrșit, ca dovadă a coincidenței de vederi între papa Leon și tradiție este citată o epistolă a papei Damasus către Paulinus din Antiohia. Critica mai recentă i-a atribuit lui Arnobiu și o cărțulie intitulată Predestinatul, titlu pe care primul editor al acesteia, Sirmondi, l-a dat în secolul al XVII-lea unei opere anonime și fără titlu. Prima carte a acestei scrieri reia în esență, fără mare profunzime, tratatul lui Augustin Despre erezii, completîndu-l cu erezia lui Nestorie și cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Roma, cu care, evident, avea strînse legături. Printre acestea se numără patricianul Symmachus, socrul lui Boetius, papii Symmachus și Hormisdas. Epistolele au fost grupate în nouă cărți, însă nu de către autorul lor și nici în vremea sa, ci de către primul editor al lui Ennodius, un iezuit din secolul al XVII-lea, J. Sirmondi. Subiectele sînt variate, însă importanța lor e scăzută; și totuși, epistolarul său, pentru care Ennodius a folosit ca reper scrisorile unui literat faimos din Antichitatea tîrzie, Quintus Aurelius
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să fie orientată mai ales împotriva lui Diodor din Tars și Teodor de Mopsuestia: Chiril citează pasaje extrase din operele lor (sau pe care el le consideră scrise de ei), însă nu-i numește. Din acest motiv, cel mai recent editor, G.M. de Durand, consideră că respectivul dialog este anterior tratatelor contra lui Diodor și Teodor, compuse în jurul anului 438; scrierea pare să dateze dintr-o epocă de ostilitate mocnită, din anii 434-437. De Durand propune anul 437, în măsura în care putem identifica
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
and Epistle on Easter, London, 1907, pp. 143-149 (trad. 215-221). Prologul și Epistola către Leon, în afară de PG 77, sînt editate de B. Krusch, Studien zur christlichmittelalterlichen Chronologie, Leipzig, 1880, care a demosntrat că nu sînt autentice. f) Omilii De obicei, editorii definesc drept omilii diverse, (pentru a nu fi confundate cu „omiliile pascale”) omiliile lui Chiril. Dintre numeroasele omilii care circulau în Antichitate, fiind admirate și învățate pe de rost de către episcopi, s-au păstrat doar cîteva, în parte în culegerile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să fie copiate și răspîndite în cercurile nestoriene. O serie de citate se găsesc în cele cinci cărți ale tratatului contra lui Nestorie compus de Chiril. Pe baza actelor conciliului de la Efes și a traducerilor latine ale lui Marius Mercator, editorul textelor care ne-au rămas de la Nestorie, F. Loofs, a distribuit materialul disponibil în treizeci de omilii, mergînd de la texte practic complete (în foarte puține cazuri) pînă la scurte fragmente. în afară de atacurile împotriva arienilor și iudeilor, textele pun în lumină
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Nestorie alcătuită de mitropolitul nestorian de Armenia Ebed Jesu (mort în 1318): era vorba de o autoapologie care prezenta biografia lui Nestorie și conținea critici severe referitoare la procedeele folosite la Efes. Fragmentul principal, în latină, provine din ceea ce editorii moderni au numit Synodicon contra Tragediei lui Irineu; e vorba de o culegere de epistole în latină referitoare la controversa nestoriană, scrise de episcopi și păstrate în al doilea codice de la Montecassino ce cuprinde actele conciliului de la Efes. A fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cunoscut la al doilea conciliu de la Niceea. La acest conciliu au fost menționate șapte omilii ale lui Teodot. Nouă ne-au parvenit șase omilii, însă numai două dintre ele (prima sau a doua și a patra, după ordinea stabilită de editori) corespund titlurilor citate la conciliu. Dintre cele șase, primele două, dedicate Nașterii, au fost citite la Efes și trebuie să fi fost rostite anterior la Ancira; a treia a fost ținută la Efes. Aceasta e în mod clar antinestoriană, deși
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
una abreviată), și pe care Fotie o cunoștea ca operă a lui Teodoret (Biblioteca, cod. 46); însă, așa cum reiese din argumente interne și din citate vechi (Sever de Antiohia și Colecția Palatină a Actelor de la Efes), autorul ei este Eutherius; editorul textului grec complet a intitulat-o Antilogia. După un prolog dedicat unui anume Eustathius, autorul respinge în 22 de capitole cristologia partidei chiriliene, în special afirmația conform căreia Logosul întrupat a pătimit: Eutherius, care nu acceptă communicatio idiomatum, crede că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acestui corpus, C. Datema și P. Allen, au respins însă această ipoteză și nu au acceptat decît alte trei omilii, atribuite în manuscrise lui Ioan Hrisostomul: 12. Pentru nașterea lui Hristos; 13. Pentru Cincizecime; 14. Pentru Schimbarea la față. Ultimii editori redimensionează și opinia cercetătorilor mai vechi, potrivit cărora Leonțiu e în mare măsură un plagiator; ei sînt de părere că raporturile de dependență față de omiliile pseudohrisostomice ce fuseseră semnalate în anumite cazuri (omiliile 1 și 8) merg mai degrabă în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
omilie ar putea fi cel din decembrie 477, care a durat zece zile. în orice caz, situarea acestor scrieri în a doua jumătate a secolului al V-lea sau la începutul celui de-al VI-lea li se pare verosimilă editorilor, avînd în vedere dezvoltarea semnificativă a anului liturgic, așa cum reiese din ciclul de omilii 4-8 rostite în Săptămîna Sfîntă, de marți pînă în Duminica Paștilui, sau din omilia 10, consacrată unei sărbători plasate la jumătatea perioadei dintre Paști și Cincizecime
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Evagrie Scolasticul (Istoria Bisericii IV, 7), avea calități profetice și a prevestit cutremurul care a distrus Antiohia în 528. Probabil că nu a scris nimic, dar au rămas de la el niște Capitole (kephalaia e unul din titlurile din manuscrise; primul editor, în 1683, a intitulat scrierea Alloquia, „Conversații”, și astfel este numită și acum). E vorba, în esență, de o culegere de apoftegme; una din ele (cap. 12) dovedește pentru prima dată, așa cum am amintit deja, că în cercurile călugărești se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
combătut păgînismul și nestorianismul. I-a primit cu bunăvoință pe Alexandru și pe ceilalți călugări din mănăstirea Acimiților alungați din Constantinopol. A murit la 30 iunie 446. Ni s-a transmis o Viață a lui, precedată de o dedicație a editorului pentru un diacon pe nume Eutic, din care reiese că autorul este Calinic, un discipol al lui Ipatie; el apare în text ca monah, iar în 426 se găsea deja în mănăstirea din Rufiniane (în acel an a fost martor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nume Eutic, din care reiese că autorul este Calinic, un discipol al lui Ipatie; el apare în text ca monah, iar în 426 se găsea deja în mănăstirea din Rufiniane (în acel an a fost martor al îmbolnăvirii lui Ipatie). Editorul afirmă că, în trecere prin Rufiniane, a găsit scrierea la egumenul mănăstirii, al treilea succesor al lui Ipatie, și a făcut o copie pe care a dedicat-o lui Eutic. El declară că a corectat unele caracteristici grafice datorate influenței
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care îl alegea din textul uneia din cele trei istorii, Teodor făcea însemnări privind concordanța cu diferitele puncte din relatările celorlalți scriitori. Era vorba așadar de un fel de sinopsis. Opera rezultată a fost intitulată Istoria bisericească, precum celelalte, iar editorii moderni au definit-o ca „tripartită”, adică „alcătuită din trei părți”. în epoca bizantină, acestei Istorii bisericești i-a fost adăugat un compendiu anonim. Scrierea, tradusă în latină de monahul Epifanie din mănăstirea Vivarium sub îndrumarea lui Cassiodor (p. 000
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a scris, în 1992, un fel de monografie, ratată, despre crîmpeie din viața și opera lui Eliade. E evident că scriitura nu e domeniul său de rezistență, probă fiind și prefețele la unele reeditări ale unor romane. Ca bibliograf și editor al corespondenței savantului a înregistrat cîteva realizări importante, printre care ar fi de amintit primul volum (literele A-H) din corespondența savantului și cele două volume din cea primită. Nefiind un spirit critic, dl Mircea Handoca e un adulator total
O ediție neconcludentă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17125_a_18450]