KorAP: Find »[drukola/base=marmură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...191 192 193 ...213 >

5,303 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

ea ca Prometeu în stâncă și, vrând nevrând, îi împărtășește destinul. Când m-am întors spre mare, care scânteia până la orizont, mi s-a părut într-adevăr că nu poate exista ceva mai dumnezeiesc decât acel țărm cu stânci de marmură răsărind albe dintre florile violete ale scaieților. A trecut atunci pe acolo Vecu, despre care se zicea că în tinerețe fusese poet. Era un bătrân foarte taciturn, uscat la trup, deșirat, adus din spate, cu o claie de păr blond

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Acum puteam să-mi sporesc ambițiile și pretențiile. Puteam să fiu pilot de furtună, Michelangelo și chiar mai mult. Nu mi se dase, prin destin, aproape nimic? Ei bine, vroiam totul. Nu mă mulțumeam să fiu creatorul unui cimitir de marmură. Vroiam să fiu admirat, ascultat cu răsuflarea tăiată, vroiam, de ce nu? să-mi pot ciopli mie însumi într-o zi un monument. Toate acestea nu mi le putea oferi era rațiunii. În schimb, oglinzile da. Sala în care mă găseam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
stânci să-mi pozeze. Dinu îmi spusese că Aristide suferea de ciroză și n-am vrut să repet întâmplarea cu Tuberculosul. Îl persecuta ideea sfârșitului, probabil, și dorea să se asigure că va rămâne în urma lui măcar un bust de marmură. I-am promis ceva vag, ca să nu-l jignesc. N-aveam însă de gând să mă țin de cuvânt. 28 (Din caietul de vise) Jucam cărți cu Bătrânul. Nu era învățat să piardă și nu vroia să piardă. Ca să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pe masă, a scos o cheie, a deschis ușa restaurantului, care era încuiată, și mi-a făcut semn s-o urmez. Am mers după ea, pe o cărare subțire, foarte subțire, până ce m-am pomenit pe țărm, între stâncile de marmură. Acolo femeia a dispărut. Se înnorase și marea începuse să fiarbă. Am auzit un zgomot și m-am întors. Filip lovea cu o bară de fier în piatra funerară a Tuberculosului, icnind la fiecare izbitură. Se răzbuna pentru moartea Prințului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbâcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în sala cu oglinzi, să se acopere acolo de mucegai, să se adune peste ea praful ca peste o coroniță de premiant... Apoi m-am retras, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră și câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrânesc. Și ce realizasem? O scurtă perioadă de glorie, câteva pietre funerare în stâncile de marmură și cam atât - cum, asta era tot? - da, cam atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă lepădasem de ea. Dinu îmi fusese singurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

săturase de Ta Kemet. Oamenii rome erau harnici și cumsecade, dar săraci. Chiar bogații stăpâni din ținut nu se puteau asemui cu stăpânitorii Atlantidei. Aici, în Ta Kemet, nu erau nici palate sclipind de fildeș și oricalc, nici băi de marmură, nici locuri de petrecere sau grădini minunate ca în Țara Apelor, pe care acești oameni rome o numeau, aproape necrezând în ființa ei și nici știind prea bine încotro se află, Ta Nuter, Pământul din Basme. Singura îndeletnicire mai plăcută

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pomii pe care putea să-i adăpostească pământul Atlantidei, îngrijite zi și noapte de zeci de grădinari. La vreo sută de pași de podiș, Auta descălecă. De aici încolo drumul era făcut din trepte șlefuite de granit, între parapete de marmură trandafirie. Sclavul merse acum singur. Sandalele lui loviră cu sunet plăcut uriașele lespezi. Le privea, cu toate că de atâtea ori le mai văzuse. Un zid de marmură neagră înconjura curtea palatului. Muchea zidului, sus, era îmbrăcată în plăci de argint. Palatul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
De aici încolo drumul era făcut din trepte șlefuite de granit, între parapete de marmură trandafirie. Sclavul merse acum singur. Sandalele lui loviră cu sunet plăcut uriașele lespezi. Le privea, cu toate că de atâtea ori le mai văzuse. Un zid de marmură neagră înconjura curtea palatului. Muchea zidului, sus, era îmbrăcată în plăci de argint. Palatul era larg, rotund din față, în spate drept, arătând de sus asemenea unei jumătăți de cerc. Îl țineau temelii mari de granit care, cât ieșeau de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de cerc. Îl țineau temelii mari de granit care, cât ieșeau de aproape cinci colți deasupra pământului, erau învelite în foi mari de aramă bătută, având la depărtări egale semnul soarelui încrustat din argint și oricalc. Zidurile palatului erau de marmură albă. Aici nu mai erau podoabe, luciul marmurei albe se înfățișa curat, și numai streașina se sprijinea pe un șir de statui cât omul de înalte turnate unele în aur, altele în argint. Acoperișul neted și rotund, învelit în solzi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
care, cât ieșeau de aproape cinci colți deasupra pământului, erau învelite în foi mari de aramă bătută, având la depărtări egale semnul soarelui încrustat din argint și oricalc. Zidurile palatului erau de marmură albă. Aici nu mai erau podoabe, luciul marmurei albe se înfățișa curat, și numai streașina se sprijinea pe un șir de statui cât omul de înalte turnate unele în aur, altele în argint. Acoperișul neted și rotund, învelit în solzi de fildeș, sclipea odihnitor pentru ochi la lumina

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
înțelepciune și o cunoaștere a deprinderilor și firii omenești cu care nu se putea lăuda nimeni. Aducîndu-și aminte de această întîmplare, la urma urmei hazlie, Auta râse în sine și ridicîndu-se pe ultima treaptă de sus trecu pe sub arcul de marmură al porții palatului. Intră într-o sală rotundă pardosită cu lespezi pătrate, albe și negre, și înconjurată de stâlpi negri și albi. După stâlpii din fund se ridicau treptele unei scări de piatră verde. Auta urcă acea scară și ajunse

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
stătea o măsuță din același lemn negru, cu unelte de scris și foi de papirus curate. Marele Preot al Atlantidei, știutorul tuturor celor văzute și al celor nevăzute, citea. La câțiva pași de el, Auta, îngenunchind, își lipi fruntea de marmura rece a pardoselii și rămase astfel, tăcut și nemișcat, un oarecare răstimp. Marele Preot citea cu multă luare aminte, totuși i se păru că auzise un foșnet și-și ridică privirea rotindu-și-o prin încăpere. Abia atunci îl zări

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
a unui zeu. Globul de argint sună prelung și îndată se ivi în ușă un slujitor și în genunchi așteptă porunca stăpânului. Bătrânul zise: - Până când nu voi suna iarăși, nu intră nimeni aici, oricine ar fi. Slujitorul atinse cu fruntea marmura pardoselii, se sculă și ieși închizînd ușa ușor. Marele Preot se așeză mai bine în jilțul său și își puse o mână pe umărul sclavului: - Spune mai departe Auta. Te ascult. CAPITOLUL XI Puarem era din ce în ce mai mulțumit de Iahuben, care

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
neasemuit de bun al miezului moale, ca și al sucului pe care-l sorbeai ca pe o licoare dumnezeiască. Alți sclavi, îndoiți din șale, duceau în spinările lor trunchiuri de copaci, lespezi șlefuite de piatră cenușie și galbenă sau de marmură, coșuri mari, pline cu colți de fildeș, coșuri cu pește și atâtea alte poveri câte nu se pot ține minte și număra. În fiecare zi din corăbii coborau slujbași și soldați, mânând turme de tauri și vaci sau cete de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în ochi, așa cum putea acum. Se uita apoi la grădina care înconjura palatul pe dinăuntrul brâului de ziduri, sau ochii lui dezmierdau cu mulțumire toate amănuntele acestui palat. Împrejurul înspăimîntător de înaltei clădiri, sub ferestrele adânci, între stâlpi rotunzi de marmură neagră care văzuți de jos păreau a nu se sfârși decât în cer, erau așezate în mari firide îmbrăcate în plăci de fildeș, înalte de câte patruzeci de coți fiecare, statuile de aur ale zeilor și ale tuturor regilor și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu-l putu privi mult, căci după un oarecare răstimp începu să simtă fiori reci în șira spinării. Acolo, în jurul Marelui Templu închinat Zeului Apelor, Zeului Soarelui, Zeului Puterii, Zeului Războiului și Zeiței Belșugului și Înțelepciunii, locuiau în case de marmură acoperite cu fildeș cei cinci preoți ai acestor zei. Una din case era a slujitorului Zeului Puterii, Tefnaht. Iahuben nu nădăjduia să intre vreodată în acest templu, aflând că, afară de Marele Preot și de ceilalți cinci, mai puteau intra doar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
templu fără lacăte sau zăvoare, păzit mult mai bine de credință și groază. Dar Auta știa unele taine de la Marele Preot, și i le-a spus. Una din ele era ciudățenia din mijlocul templului: pe un trunchi de piramidă din marmură neagră, înconjurat de cinci havuzuri din piatră străvezie albastră, era așezată o piatră, ca un stâlp, cum ziceau preoții, trimisă în dar primului rege al Atlantidei de Zeul Soarelui prin mijlocirea Zeului Apelor, ca semn al puterii. Mai târziu, stâlpul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îl mai bătu o dată pe umăr și-i spuse, întorcînd fața în altă parte: - Nu te mai bâlbâi atîta! Du-te la casa robilor și cere doi argintari și doi hamali ca să care leșurile astea și să spele sângele de pe marmură. CAPITOLUL XII Marele Preot aștepta atent. - Când treceam prin țara oamenilor negri, stăpâne, m-am uitat la cerul dinspre miazăzi... Începu Auta, însă bătrânul îl întrerupse, zîmbind: - Știu! Ai văzut o stea nouă... Am văzut-o și eu. Auta tăcu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cu meșteșug, fiind răsucită și îngustîndu-se din ce în ce mai mult, ca unele scoici. Lui Auta îi bătea inima cu putere. Iarăși se apropia de foișorul descoperit de pe care mii de nopți privise alături de acest bătrân stelele lumii. Se opriră pe lespezile de marmură neagră ale foișorului. Auta sorbi cu plăcere aerul plin de miresme tari. La miazănoapte se vedea Steaua Păstorului. Se întoarseră amândoi cu fața spre locul știut dintre răsărit și miazăzi și încremeniră. Steaua necunoscută nu mai era. Cât era de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de folos să cunoască palatul Marelui Preot. Auta era și bucuros și îngrijorat, dar nu avu răgaz să cerceteze care din cele două simțăminte e mai puternic; în scurtă vreme luntrea se așeza în fața grădinilor marelui palat. Urcând treptele de marmură, străinii băgară de seamă că în preajma clădirii nu era nimeni. Auziseră de la Auta despre marile case de robi și soldați, dar grădinile și curțile se vădeau goale. Totuși, privirea lor nu zăbovi mult asupra acestui amănunt, abătîndu-se curând asupra frumuseții

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
goale. Totuși, privirea lor nu zăbovi mult asupra acestui amănunt, abătîndu-se curând asupra frumuseții palatului. Se opreau să se uite îndelung la câte un stâlp sau la tavanul tăiat de mâna unui meșter rar, care închipuise în marile lărgimi ale marmurei de sus un belșug de vietăți, de nori și de arbori. Se uitau și la pereții ciudați și la pardoseala cu joc de alb și negru, la amestecul de piatră verde, neagră, albă, roșie, vânătă, la ochiurile de oricalc încrustat

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
suliță se îndreptă spre Auta, însă în aceeași clipă o mână se așeză pe ea și o împinse în jos. Un glas șopti: - Porunca este să-l aducem nevătămat. Auta se învioră. Ridică de pe soclul ei o statuie mică de marmură a unui zeu. Tot atunci auzi un șuier prelung. Când să arunce statuia în soldatul ce se apropia de el, Auta auzi că șuierul se întețește și un gând fulgerător îi trecu prin minte: "Pleacă fără mine. Se tem!" Dar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în care se sprijinea. Se uită la toiag și deodată ochii lui aruncară fulgere: cum de uitase? I se păruse că fostul rob Auta rânjește din mânerul cu atâta meșteșug tăiat în abanos. Zvârli cu mânie toiagul pe lespezile de marmură și porni spre ușă nerezemat. Apoi își aduse aminte de ceva și se opri. Înspăimântați, preoții se sculară. Nu-l mai văzuseră niciodată așa. - Știe cineva de străinii care s-au ivit în Ta Kemet? Preoții îi spuseră, pe rând

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
alte cafele. Oaspetele văzu abia acum că lumina cea mare din odaie venea de fapt de-afară, de la soare. Se sculă și stinse lampa. Apoi se opri la geam, contemplând forfota dimineții însorite. Peste drum se puneau ultimele plăci de marmură și de tuf pe fațada unei case bucureștene înalte. Auzi ușa, și fără să se întoarcă, întrebă amuzat: - Cred că ți-am băut toată cafeaua, dacă ai venit așa de repede. - Ba nu, am și adus-o! Era gata făcută

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]