6,924 matches
-
din razele de lumină care intrau printr-o ferăstruică de sus din zid. — Michael, spuse el, luându-mi mâna întinsă. Îmi faci o onoare. Aș fi dorit însă ca a doua noastră întâlnire să nu aibă loc într-o asemenea mizerie și murdărie. Vina, mă tem, îmi aparține în întregime. — În întregime? — Probabil ghicești ce m-a aduc aici. Am... să-i zicem o bănuială. — Sigur că ai, Michael. Un om cu discernământul, cu intuiția ta. Știi la ce păcate e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
vedeți astă-seară, a zis ea. — Mda, trebuia, dar sunt terminată. El zice că n-are nimic Împotrivă să ne vedem mâine seară, așa că o să comand probabil ceva de mâncare. În fine. Tu ce-ai făcut azi? — Într-un cuvânt: o mizerie. Mă rog, În două. Nici nu-ți poți Închipui ce s-a Întâmplat. De fapt, poți, că se Întâmplă tot... — Treci la subiect, Lil. Sunt pe cale să dau În primire. — OK. Cel mai drăguț tip din lume a venit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
conversația cât puteam mai repede, pentru că Miranda urma să se Întoarcă dintr-un moment În altul de la grafică. Dacă mă prindea purtând o convorbire particulară, eram terminată. — Păi, am niște copii după statul tău de plată - care, apropo, e de mizerie... și am extrasele de cont ale amândurora și copii după fișele de bonitate bancară și adeverința de serviciu. Singura problemă e garantul nostru. Trebuie să fie cineva care locuiește În oraș și câștigă pe an peste patruzeci de chirii lunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
sau alt pictor modern și prețios ca el. După ei, sosea o femeie cu fiul ei, un băiețel vag șchiop, cu ochelari. Apoi urma o bătrînă indiancă, suferind de reumatism. Băiețelul șchiop rîcÎia uneori cu gheata mai mare mușchiul și mizeria dintre dalele sparte ale aleii care ducea spre intrare, În timp ce maică-sa vorbea cu domnul Leonard În hol. O dată, nu demult, s-a uitat În sus și a văzut-o pe Kay urmărindu-l, apoi l-a auzit făcînd gălăgie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lua un autobuz și mergea mult pînă acasă, În Streatham. Astăzi Însă era marți seara, și marțea lua metroul și se ducea În White City, să ia ceaiul cu fratele ei. Dar detesta metroul, nu putea să sufere Înghesuiala, mirosurile, mizeriile și vîrtejurile neașteptate de curent. La Marble Arch, În loc să coboare În stație, se duse În parc și se plimbă pe aleea de lîngă trotuar. Parcul arăta minunat, cu soarele tîrziu apunînd deasupra lui, cu umbrele lungi, albăstrui, dîndu-ți senzația de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fusese coleg de celulă cu el. Duncan rămase o clipă prea uluit să poată articula ceva. O secună se simți de parcă ar fi plonjat Înapoi În vechea lume a Închisorii, cu mirosul ei, cu sunetele confuze și ecourilor lor, cu mizeria mistuitoare și toată plictiseala de-acolo... Fața Îi deveni rece și-apoi se-ncinse. Își dădu seama că toți Îl urmăresc și se simți prins - prins de Fraser, pe de o parte, și de doamna Alexander, Len și fete, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de oră, dar ajungînd la o intersecție nemarcată, o luă pe ruta cea mai liniștită și intră pe cîteva drumuri de țară care le atrăseseră atenția. Dintr-odată, Londra deveni un loc greu de imaginat, cu toată duritatea, uscăciunea și mizeria de acolo. Gardurile vii care mărgineau drumurile erau Înalte și umede și, deși era toamnă, Încă pline de culoare. Uneori, Reggie se dădea Într-o parte, pentru a-i face loc altui șofer, iar florile Își scuturau petalele prin fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ori, ea Își săltă capul și privi Îngrijorată În jur. Și, În acest timp, Își aminti de alte dăți, cu mulți ani În urmă, cînd el era În armată. Erau nevoiți să se Întîlnească În camere de hotel - soioase, dar mizeria nu conta. Era important că sînt Împreună. Că-și Împing trupurile unul În celălalt, În pielea, mușchii și respirația celuilalt. Asta Însemna cu adevărat să simți că explodezi de dorul cuiva. Nu așa. Pe vremea aceea nu-și spuneau glume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
podea, espadrilele aruncate sub birou, un fragment de unghie lîngă coșul de hîrtii, o geană, pudră căzută de pe obrajii ei. Dacă aș auzi, Își zise Helen, că Julia a murit azi, aș veni aici, la fel ca acum, și toată mizeria asta ar fi motiv de tragedie. Dar În acel moment Își petrecea privirea de la un obiect la altul și simțea cum o Încearcă, iritînd-o, un amestec de emoții neliniștitoare: dragoste, enervare, frică. Se gîndi le modul acela aleatoriu În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de lemn. Lemnul o surprinse și mai mult pe Kay, chiar și acum: Înainte de război Își imaginase că toate casele erau făcute mai mult sau mai puțin solide, dar din piatră - ca ultimul purceluș din poveste. O uluiau grămăjoarele de mizerie și moloz la care pot fi reduse chiar și casele mari. Această casă fusese una cu trei etaje acum o oră; grămada de dărîmături nu era mai Înaltă de 12 metri. Avusese impresia că aceste case - la fel ca viețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mai multe avioane cu explozive adevărate, dar ea nu putea face nimic să le prevină. Scoase o cutie cu pansamente și se grăbi spre casă. O găsi pe Mickey În Încăpere cu bărbatul rănit. Dăduse În lături o parte din mizerie și acum Îi sfîșia pijamaua. — Ajută-mă să mă ridic, spunea acesta. — Nu te mișca și nu vorbi. — Piciorul meu. — Știu. În regulă. Trebuie să vă punem un bandaj de compresie. — Un ce? — Să Împiedice sîngerarea. — SÎngerez? SÎngerez? — Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pe o hîrtie ruptă de la sfîrșitul unei cărți Împrumutate de la bibliotecă; și, a doua zi, cînd se uitase la ceea ce făcuse, i se păruse că era opera unui nebun, căci rîndurile se intersectau, iar ideile și expresiile reveneau Într-una: Mizeria acestui loc - n-o pot descrie - mi-e teamă, Viv - mizeria - mi-e teamă... Apoi fusese citat la raport pentru că distrusese cartea. Se Întoarse pe o parte, nedorind să-și amintească. Luna se instalase la locul ei, dar mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și, a doua zi, cînd se uitase la ceea ce făcuse, i se păruse că era opera unui nebun, căci rîndurile se intersectau, iar ideile și expresiile reveneau Într-una: Mizeria acestui loc - n-o pot descrie - mi-e teamă, Viv - mizeria - mi-e teamă... Apoi fusese citat la raport pentru că distrusese cartea. Se Întoarse pe o parte, nedorind să-și amintească. Luna se instalase la locul ei, dar mai era și lumina stelelor; el și Fraser dăduseră la o parte perdeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
avea un roman de Gladys Mitchell, și În cealaltă o țigară. Își șterse mîna de partea de sus a salopetei ca să i-o strîngă pe-a lui Helen. Dar cînd se uită la palmă, Începu să se Îndoiască. — Cred că mizeria nu se duce de-aici. Te superi? — Bineînțeles că nu. Dădură mîna. — Încotro? o Întrebă Julia. — Mă-ntorc la serviciu, răspunse Helen, ușor timidă, pentru că felul de a fi al Juliei, vocea ei clară, aristocratică, o intimidau. Am fost la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
plăcea să fac doar case noi, nu să rîmez În astea vechi. Totuși, mă ține ocupat. Și pe Julia departe de necazuri. Făcu cu ochiul. Avea ochii negri, ca ai Juliei, cu pleopele grele. Părul era grizonat, dar Înnegrit de mizerie; fruntea și tîmplele erau și ele murdare - sau pistruiate, nu-ți puteai da seama. În timp ce vorbea, o măsură pe Helen cu o privire exersată, destinsă. Oricum, mă bucur că vă interesează. Vreți să stați și să dați o mîna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ultima bucată de gheață pentru copii, și se Întoarse la ea. — Ce s-a-ntîmplat? o Întrebă. Helen clătină capul și zîmbi normal. — Nimic. Îmi plăcea să te privesc. Arătai ca un băiat. Kay Își pocnea mîinile pentru a alunga frigul și mizeria. Gheața ne transformă pe toți În băieți, nu-i așa? Lacul de-acasă, cînd eram copil, Îngheța uneori. Era mai mare ca ăsta. Sau mie mi se părea mai mare atunci. Tommy, Gerald și cu mine ieșeam și mergeam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
punctele de interes din Londra; și datorită distanței și fumului de la atîtea coșuri, care stătea În aerul rece, fără nici o briză, ca o plasă pe apă - chiar petecele de moloz și clădirile găurite și fără acoperiș aveau un farmec al mizeriei. În aer erau patru sau cinci baloane de baraj care păreau să se umfle, apoi să se micșoreze, pe măsură ce se Întorceau și se depărtau. Erau ca niște purceluși Într-o bătătură. Dădeau orașului un aspect jovial, intim. CÎteva persoane făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se ridica În gît și aproape că-l sufoca. Își dorea, cu perversitate, să fi apărut cu unghile murdare și părul nepieptănat. Își dădu sema că Își dorea cu adevărat ca Viv și tatăl lui să vadă că trăia În mizerie: ar fi vrut să-i spună că era un fel de erou că suporta asta fără să se plîngă, fără să fi devenit un animal. Faptul că ori de cîte ori veneau Îi spuneau banalități - de parcă ar fi venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Apoi puseră targa jos și Încercară să ridice corpul și să-l Întindă pe ea. Nu prea era loc, și În jur domnea o dezordine de nedescris: pămînt azvîrlit din grădină, ramuri din copac și țigle sparte. Începură să Îndepărteze mizeria cu piciorul, respirînd din ce În ce mai aspru În timp ce-o făceau, bodogănind și Înjurînd. Chiar așa, cînd numele lui Kay fu pronunțat În stradă - rostit insistent, fără să o cheme sau s-o strige cineva - ea auzi. Auzi, și Își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
N-o să ne doare deloc dacă ne mișcăm suficient de rapid. — Ești sigur? — Bineînțeles că sînt sigur. Așa se ucid animalele, nu-i așa? O s-o fac chiar acum. Tu o să mă urmezi. Te deranjază? Cred c-o să facem puțină mizerie. Să nu fim prea pretențioși. Măcar de-am avea două! Atunci am putea-o face În același timp... Privește! Arătă cu briciul spre peticul de hîrtie pe care-și scrisese scrisoarea. Fii bun și prinde-o de perete. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
la cină, descopăr un plic mare pe care scrie „A nu se deschide până duminică!“, cu scrisul lui Richard. Îl deschid. Felicitările de Ziua Mamei. Una reprezintă amprentele mâinilor lui Ben cu vopsea roșie. Jumătate zâmbet, jumătate grimasă la gândul mizeriei pe care a presupus-o fabricarea felicitării. Cea de la Emily conține un desen cu mine În prim-plan. Port o coroană și țin o pisică verde În brațe și sunt atât de Înaltă Încât castelul meu pare minuscul. Înăuntru, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
casă mizerabilă și nimeni care s-o curețe. Ar fi trebuit să dorm de-acum o oră și mi-aș dori foarte, foarte mult să am apă caldă, Richard. Lucrez toate orele date de la Dumnezeu și trăiesc În condiții de mizerie medievală. Cer prea mult dacă vreau să fac O BAIE? Rich Întinde un braț spre mine, dar Îl resping. Lacrimile mele sunt Îngrijorător de fierbinți - temperatura apei În care nu mă voi spăla. Trebuie să Încerc să mă calmez. Soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
după Sine. Dincolo de acestea, celelalte mijloace care au un rol în îndeplinirea scopurilor veșnice ale lui Dumnezeu sînt omenești. Biserica este o societate alcătuită din ființe omenești și, atîta vreme cît sînt pe pămînt, din ființe omenești supuse imperfecțiunii și mizeriei asociate cu omenescul. Ca rezultat, această societate, în măsura în care este umană, se dezvoltă și progresează în conformitate cu legile obișnuite care guvernează celelalte societăți omenești curente. Dar aceste legi care reglementează societățile omenești în creșterea lor nu pot fi aplicate Bisericii în integralitatea
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
marilor familii, în mîna celor puțini; puterea seculară se întemeia pe această acumulare; respingea, așadar, distribuirea frățească; instituția beneficiilor a devenit necesară pentru a asigura susținerea părții mai slabe a Clerului, cea care ar fi pierit de foame și de mizerie dacă nu s-ar fi salvat astfel de aviditatea rapace a marilor seniori, printre care se numărau și Episcopii. Aceștia nu mai aparțineau poporului, ca în vremurile de început (căci vechii Episcopi, chiar dacă erau bogați și nobili, aparțineau întru totul
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
gangsteri din East End retrași din afaceri, pe care Încă-i mai rîcÎie. — Dar ăia nu-s aici. Asta-i chestia ciudată cu Estrella de Mar. Pe-aici crimele par comise de amatori. — Ăștia-s cei mai răi - lasă atîta mizerie În urmă. Numai pe profesioniști te poți baza să facă o treabă ca lumea. În urma noastră, Helmut și Wolfgang se Întorseseră la piscină. Săriseră În apă de la trambulina dublă și se Întreceau către celălalt capăt. Doamna Shand Îi privi zîmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]