5,280 matches
-
privință? Trebuie să-mi cumpăr o valiză și nu știu ce să aleg. Nu-mi imaginam că pentru un fleac ca ăsta ar fi nevoie de consilier. E o situație specială. Azi am primit ordinul de chemare, declară În sfârșit Petru. La oaste, care va să zică. O zi mare, domnule Șendrean. În acest caz vă recomand un geamantan solid din carton presat. Apără de praf puținele lucruri pe care regulamentul le tolerează și poate fi deschis cu ușurință de oricine, chiar și de dumneavoastră, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
văzuse, fără să fie socotiți de stăpâni ca un fel de sfetnici! Iar acest rob niciodată nu căra în spinarea lui poveri și drumul până aici îl făcuse nu pe jos, ca soldații, ci călare pe un taur. Era în oastea lor un sutaș cumsecade, singurul care nu bătea pe soldați și cu care se putea sta de vorbă. Întîlnindu-se cu el lângă un cort, Iahuben îl rugă să-i spună cine era acel sclav ciudat. - Cum, n-ai auzit de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
său de pe umerii robilor și se gândea. Sau poate dormea. Celălalt scaun era gol. Armata stătea în șiruri strânse, așteptând plecarea. Fiecare soldat avea arme sclipitoare de aramă (arcuri sau lănci); în luciul scuturilor rotunde jucau văpăile din facle. În fața oastei, stăteau două sute de robi cu poveri. Alte poveri erau încărcate în coada armatei, pe câteva sute de tauri, mânați de alți robi. Erau și câteva sute de asini cu samare grele. La lumina faclelor, armata atlantă aștepta. Puarem se sui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se uita în depărtare. Umbrarul de curând înjghebat adăpostea bine pe Tefnaht și Puarem, care stăteau de vorbă. Cortul în care dormise soldatul era foarte aproape de umbrar. Abia acum Iahuben privi cu mai multă luare aminte spre marea căpetenie a oastei. Nu era mult de când tânărul soldat pusese repede scutul în fața unei lănci îndreptată de un dușman din țara Retenu spre pieptul lui Puarem. Căpetenia îi spusese atunci așa: "Iahuben, n-am să te uit". Oare îl uitase? Iahuben mai privi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cap. - Mulți vorbesc de tine, dar te cunoaște oare cineva? Pari foarte tăinuit. M-am gândit uneori chiar că mi se pare ciudat să te știu rob! Strălucitorul Tefnaht zicea că știi multe limbi și cunoști multe popoare. Acum călăuzești oastea. Și ești rob... Cine vrea te poate biciui. - Și tu? zise Auta cu un surâs slab zărit chiar la lumina faclei. Iahuben își plecă ochii. - Nu... nu știu. Dar pesemne că așa au vrut zeii! - Zeii nu, Iahuben! murmură sclavul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
satului. Apoi am ajuns rob în Ta Kemet. De acolo, în Atlantida. - Așa de repede? - Nu repede. Pe rând. - Și în Ta Kemet ai stat mult? La cine ai fost rob acolo? - M-a luat din sat un căpitan de oaste rome. Am învățat limba lor. Apoi m-a vândut unui preot rome în schimbul unui cuțit de aramă cu mâner de argint. - Și? - Preotul m-a învățat să scriu, să citesc și să cunosc stelele. - Și după aceea? - După aceea nimic
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a arătat o stea cu coadă. - Da, știu îi spuse râzând Auta, Un preot din țara Akkad zicea că steaua a venit să măture cu coada ei de foc armata atlanților. Tefnaht zicea că, dimpotrivă, a venit să măture toate oștile din țara Retenu, din Akkad, din Sumer... Și n-a măturat pe nimeni. S-a dus cum a venit. Au pierit și soldații atlanți, au pierit și din Retenu. Atlantida și-a încărcat corăbiile cu robi și cu prăzi. - Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
au dus vestea ca vântul. Iahuben privi cu gura căscată spre amândoi, pe rând. - Fiare n-ați întîlnit? întrebă Mai-Baka. - Nu. Și, chiar de-am fi întîlnit, Iahuben este viteaz și nu sunt țintași mai buni ca el în toată oastea. Iahuben își umflă pieptul, mândru de sine, și uită de tobele deșertului. - Cum v-ați descurcat prin deșert? întrebă iarăși Agbongbotile. - Eu cunosc deșertul din copilărie, spuse Auta. Dar niciodată nu l-am cunoscut ca acum. Noi doi, Iahuben și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să dea ajutor cu leșurile lor zeului Hapi la îngrășarea pământului localnic. Și de n-ar fi fost nesfârșitele lăcomii și neînțelegeri între numeroasele țărișoare din Ta Kemet, zeul Hapi i-ar fi mulțumit zeului morții, Osiris, pentru leșurile întregii oști atlante. Soldatul Iahuben era și el aici. Scăpase cu o rană trecătoare. Îngrijindu-și-o, aștepta nerăbdător corăbiile și îi era dor de casă. Se săturase de Ta Kemet. Oamenii rome erau harnici și cumsecade, dar săraci. Chiar bogații stăpâni
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și începu să râdă. Corabia pe care pluteau era o corabie cu sclavi luați din Ta Kemet. Acum, Iahuben era căpetenia străjii de pe această corabie; căci, mulțumit de el, Puarem îl făcuse ajutor de sutaș în ziua când își cercetă oastea înainte de pornirea pe mare. Încă mirat de a-l fi găsit aici pe sclavul Marelui Preot, după ce-și veni în fire de la întîia tulburare a revederii, îl întrebă cum a ajuns împreună cu el. - Te-a trimis să te păzesc
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
făcută și despre copiii săi, dar despre fostul vâslaș Hunanupu nu-i pomeni nici un cuvânt. Auta băgă de seamă numai că ajutorul de sutaș părea peste măsură de mulțumit, și crezu că prietenul său e mulțumit pentru înălțarea în rangurile oastei, sau pentru că scăpase cu viață din marea încercare a furtunii și se apropia de țara lui. Și nici nu se mai gândi apoi la asta, căci acum era străbătut de alte gânduri, de niște gânduri care-i mai veniseră în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că ajunseseră la o oarecare încheiere mai înțeleaptă, se sculă de pe stâncă și-l chemă pe arcaș: Dar Mai-Baka se scutură, îngrozit. Auta îi cuprinse umerii cu brațul: - Mă mir de tine, Mai-Baka. De Puarem nu te-ai speriat, de oastea atlantă nu ți-a fost frică, pe Muntele de Foc stai ca la tine acasă printre fum și scântei, și de niște străini pașnici care sunt ca niște copilandri te înspăimînți. Sau n-ai încredere în mine, mă crezi vânzător
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ar fi vrut să se mai ducă și la altă magazie de arme. Abia i se deschisese pofta, căci răscoala plănuită de Auta și din care sutașul n-a înțeles mare lucru îl încînta deosebit de mult. Se și vedea conducând oștile de robi, ca un nou Puarem. Își făcea acum fel de fel de planuri. Gusta dinainte plăcerea de a fi iubit de ostașii săi, cum Puarem nu se putea lăuda că este. Își aduse aminte de cei doi robi nevinovați
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Războiului, luntrea plecă spre vechiul lan de grâu, fără Iahuben. Sutașul era acum căpetenie a robilor răsculați, rămânând printre ei pe munte ca să-i învețe meșteșugul adevărat al bătăliei. Ajutor și l-a luat pe Mai-Baka, sfetnic pe Agbongbotile. Totuși, oastea sa avea arme puține. Celor mai tineri și mai voinici le-a dat tot ce îi trebuia unui soldat. Alții însă aveau numai sulițe sau numai arcuri. Mai-Baka a dus câteva sute de robi în pădure și i-a învățat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sutaș. Numai Agbongbotile izbuti să le arate în zilele care urmară că Iahuben era acum ca și ei și că numai pentru ei putuse veni în aceste locuri spre care doar deznădăjduiții se încumetau. În cele cincisprezece zile hotărâte dinainte, oastea de robi fu rânduită atât cât se putea rândui. Întârzierea însă nu putea fi decât rea, căci armele atlante se și mișcau în taberele de jos, așa că lupta trebuia dată. Erau mulți robi. Fiecare din ei știa din copilărie să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pasărea și luntrea... Dar în aceeași clipă cârmaciul strigă: - Priviți! Și luntrea începu să coboare în cercuri line deasupra unei priveliști care pentru acești străini era cu totul nouă. Mai jos de peșterile sclavilor se întindea o câmpie. Acolo, o oaste atlantă parcă fără număr ieșea în calea oștirii de robi. Cele două armate se opriseră și stăteau față în față. Dar nu se zăreau decât ca niște mari mușuroaie de furnici. Cârmaciul oprise acum luntrea și nu vroia să coboare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stăteau față în față. Dar nu se zăreau decât ca niște mari mușuroaie de furnici. Cârmaciul oprise acum luntrea și nu vroia să coboare mai jos. Auta se uită prin ocheanul puternic și începu să deslușească aproape și fețele oamenilor. Oștile mai stătură un timp, fiecare parcă așteptând să înceapă cealaltă. Armele zecilor de mii de soldați ai Atlantidei, răspândiți până dincolo de zare, străluceau aurind câmpia. Robii erau de cincizeci de ori mai puțini. Auta văzu cum deodată, din fruntea armatei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
genunchi. Apoi nu mai putu să îndure și izbucni într-un hohot de plâns. Dar numaidecât își strânse buzele și se stăpâni căci, fără a se mai sfătui cu nimeni, cârmaciul îndreptă luntrea asupra armatei atlantei. Auta cuprinse cu ochii oastea de robi: în fruntea ei, cu arcul pe umăr și cu o lance grea în mână, alerga Mai-Baka. Auta înșfăcă într-o clipă pâlnia și scoțând scoica ei pe fereastră, strigă: - Robi ai Atlantidei, ca să nu mai fiți robi, ucideți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că Mai-Baka, după alungarea soldaților de către zeu, socoti să nu mai înainteze spre Marele Oraș; el deslușise acest îndemn în seninul plecării păsării de argint de pe cer, pricepând că era mai bine să mai adune robi răsculați și arme, pentru ca oastea lui să ajungă mai puternică. Acum, această oaste se afla iarăși pe Muntele de Foc, dar nu sus, ci acolo unde înainte au fost taberele de soldați de lângă peșterile robilor. Mpunzi mai auzise că se povestea printre sclavi și soldați
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să nu mai înainteze spre Marele Oraș; el deslușise acest îndemn în seninul plecării păsării de argint de pe cer, pricepând că era mai bine să mai adune robi răsculați și arme, pentru ca oastea lui să ajungă mai puternică. Acum, această oaste se afla iarăși pe Muntele de Foc, dar nu sus, ci acolo unde înainte au fost taberele de soldați de lângă peșterile robilor. Mpunzi mai auzise că se povestea printre sclavi și soldați că multe femei ale preoților nășteau în această
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Păcat că a murit Iahuben! zise el trist. Nu trebuia să se avânte cel dintâi. - Dacă a pierit el, suntem mai puțini numai cu unul, zise Mpunzi. Era viteaz, dar nu era rob. - Iahuben știa însă cum se rânduiește o oaste, cunoștea meșteșugul războiului, și voi luptați cu cea mai bună oștire a lumii. Lui Auta îi părea rău că nu știe ce povețe să-i mai dea. Spuse ce putu: Voi sunteți viteji, dar soldații au și meșteșug și sunt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tot Mener. Mai-Baka dădu speriat din mâini și se uită împrejur. Câteva dosuri de case, fără ferestre, și câțiva copaci înconjurau maidanul retras. Numai în capătul lui se jucau niște băieți. Apoi, robul urmă în șoaptă: - Când a venit toată oastea atlanților, cu toți preoții și toți câți au scăpat de potop, l-au... el e stăpân în Casa Mare. - Dar cel vechi? întrebă Auta. - A murit pe drum! șopti repede Mai-Baka. - Au venit toți atlanții aici? întrebă Nefert. - Nu, zeiță
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
s-a așteptat să-l părăsesc și cu atât mai puțin să-mi vină în minte chiar mie răscularea robilor. Dar acestea sunt lucruri vechi. Să vă spun ce-am aflat acum. Stăpânitorii din Ta Kemet au trimis aici o oaste de cincisprezece mii de soldați. Taberele se întind chiar de la poalele acestor munți... știi cum le-au zis ei, Hor? Munții Zeului le-au zis. Și sunt tabere rome și în valea unui râu numit Iordan, care se varsă în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răi din turnul de argint... știți care zei! Și că marii zei puternici și buni ai tuturor popoarelor și neamurilor lumii îi urăsc pe aceștia de pe Muntele Zeului și au poruncit stăpânilor lumii să-i nimicească. Am aflat că pe lângă oastea venită din Ta Kemet ar mai fi dat și stăpânii localnici vreo douăzeci de mii de soldați. Urmează să înconjoare muntele și să vină aici pe podiș, să ne... - Dar Marele Preot a cunoscut puterea armei albastre: l-am auzit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îl întrebă îngrijorat: - Utnapiștim, a aflat toată lumea din orașele acestea... - Încă nu toată... Dar nimeni nu crede, decât săracii care au și plecat. Le-a spus Lot azi-noapte. Stăpânii însă râd, știind că voi sunteți puțini și că ei au oaste... Mă mir de Marele Preot, care știe ce-a pățit Atlantida! - Tu să fugi grabnic, Utnapiștim. Fugi dacă vrei la Țoar, dar mai bine spre munte. Și până n-ai să ajungi la Țoar, să nu te uiți înapoi. Străinul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]