8,628 matches
-
seama că din cauza lui Govar avea acum problema asta și că mai mult ca sigur mai erau și alte grupări de Gardieni și soldați care cercetau măruntaiele pământului. Tăie puternic în stânga și îl lăsă fără un membru pe căpitan, apoi păși și reteză în dreapta o bucată de cap. Îl văzu pe trădător cum caută pe la cadavre ceva. Mai reteză un corp. Govar găsi ce vroia: bucata rece de metal de la patul unui revolver! Un alt suflet se despărți de domiciliul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de lemn, iar în dreapta, una identică. Erau în scara unui bloc de locuințe. Li se confirmă gândul când văzură lista de întreținere și datoriile locatarilor. Găsiră fără greutate ușa de ieșire și părăsiră incinta mai încălzită a clădirii pentru a păși în întunericul dominat de cerul portocaliu și gerul pătrunzător de afară. Se uitară în jur, dar nu recunoscură mare lucru. S-au dus în strada principală și se uitară de jur împrejur. Vedeau la un capăt al bulevardului luminile inconfundabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
a lungul călătoriei niște forțe gravitaționale care îi făcu să mulțumească divinității că nu mâncaseră nimic recent. Ajunseră la destinație mai curând decât ar fi crezut. Nici nu apucară să se plictisească cum trebuie. Convoiul se opri subit și violent. Pășiră afară și se uitară în jur. Văzură aceeași hartă cu trasee subterane, dar ceva le captă atenția. Nu mai erau scări care duceau în sus, ci uși etanșe. Le deschiseră și dădură de altele, de sticlă. Le deschiseră și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cea din urmă literă. Solicitaseră sprijin și îl primiseră, iar după un an, Ministrul trebuise să se mulțumească doar cu Nordul înghețat. Așa se face că nu dură mult până când ușile albe ale Sălilor din Oman fură deschise, iar înăuntru păși nimeni altul decât Gregory Allston însoțit de doi paznici imperiali. Avea părul încărunțit, care începea să se și rărească. Ochii îi erau adânciți de oboseală și avea cearcăne negre în jurul lor. Fruntea îi era încrețită și își încorda din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
hăituit, la cei care se aflau la dreapta și la stânga sa. Străbătură lungul coridor dinaintea Scaunului și în timpul acesta trecu pe lângă o mulțime de persoane. Trecu pe lângă Perir François care o avea în dreapta pe Maritsu. Se uită în pământ când păși pe lângă Mihail, Gavriil, Sara, Velail, Soliteraj și Sergheiov. Trecând prin fața sa, adresă o privire plină de venin Cronicarului, care era însoțit de Marcela Chronosi, soția sa blândă. Se uită la pântecele ei, văzu rotunjimea promisiunii unei noi vieți și zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cât se poate de ase mănătoare cu asta, recunoaște puțin rușinat. Rufus oftează, nefericit. Presimte că urmează un șuvoi lung de vorbe despre isprăvile călărețului în campanie. Nu se înșală. — Eu, împreună cu camarazii mei, ne-am apropiat înarmați de ziduri, pășind peste scuturi. Eram deopotrivă în înălțime cu apărătorii. Se lasă pe vine și încearcă să schițeze manevra cu un pai pe pământul bătucit de sub trapa deschisă. — I-am aruncat jos de pe parapet. Două ma nipule au trecut zidul deodată. Ridică
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
botos. Rufus îi rectifică cu o mână expertă poziția scutului: — Nu crezi că mai bine te-ai bizui pe pavăză pentru apărare? Ține-o mai spre stânga, că dreapta ți-e apărată de mâneca din metal, iar umărul, de galerus. Pășește mai departe, de data aceasta printre chicoteli înăbușite. Se simte flatat, dar n-o arată. — Iar tu, ce ai aici? îl zgâlțâie pe următorul. — E Mithras, cel cu o mie de nume, vine sfidător răspunsul. Rufus scoate un hohot de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu știe la cine să se ducă, fiindcă Drusus e neserios de felul lui, și nu te poți bizui pe el. Poate la vechiul său mentor, Nicholaus din Damascus... Cum de nu s-a gândit până acum?! Se apropie precaut, pășind în vârful picioarelor. Sacrificiul nu s-a sfârșit încă. Asistat de Neron, Livilla și Drusus, pe post de camilli, Germanicus se roagă în tăcere. Ciudați mai sunt oamenii ăștia, cugetă Herodes Agrippa în timp ce-și face ușurel loc să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
văd sânii imenși - al naibii de bine făcuți, așa încât am ajuns la stadiul în care evit în mod constant să trec pe lângă șantiere de orice tip -, îmi văd abdomenul rotund și mare, îmi văd coapsele care se freacă una de alta atunci când pășesc. Din păcate, ei nu văd ce văd eu când mă uit în oglindă. Cred c-am s-o numesc vizualizare selectivă. Așadar, ei nu-mi văd părul șaten-deschis și lucios, nu-mi văd ochii verzi, nu-mi văd buzele pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Ben spune simplu: ― Uite, ia un pahar de șampanie, și când mi-l dă, se uită peste umărul meu și spune: Diana! Ai reușit să ajungi. ― Nu mi-aș fi putut lăsa eu noul reporter vedetă, nu? spune Diana Macpherson, pășind prin încăpere, în timp ce oamenii se dau la o parte ca să-i facă loc. Până la urmă, Diana Macpherson e celebră în mass-media. Nu mă pot abține, privesc cu o senzație crescândă de groază cum Diana aproape îl sărută pe Ben pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pe altul. După prânz mergem înapoi acasă, luăm mașina și Brad mă duce la Palisadele Pacificului, unde parcăm mașina și mergem într-o excursie de două ore prin munți. Ei bine, asta da viață: respir aer curat și proaspăt și pășesc alături de bărbatul meu cel superb. Ne întoarcem, facem baie împreună și normal că dintr-una în alta, ajungem la un preludiu nebunesc, ud și plin de săpun în cadă - când sună telefonul. ― Lasă-l, murmur eu, la un pas de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
dacă ești destul de imprudent să traversezi la stop înainte să se facă verde, în California poți primi amendă, ca pieton. Și iată cum stă el colțul străzii, într-o mulțime de oameni, întrebându-se de ce nu traversează nimeni strada goală. Pășește înainte tocmai când un Porsche negru decapotabil frânează scrâșnind pe lângă el, ratându-l la câțiva centimetri; în timp ce mașina vuiește mai departe, șoferul, un bărbat blond și incredibil de atrăgător, îi strigă: „Boule!“. Ben rămâne locului pentru câteva secunde și tremură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ta; C-acuma din pleiada-ți arătoasă și senină Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină, Se stinse-o dalbă stea! Metalica, vibrînda a clopotelor jale Vuiește în cadență și sună întristat; Căci ah! geniul mare al deșteptării tale Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale Și-n urmă-i ne-a lăsat! Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt și mare, Colo unde te-așteaptă toți îngerii în cor, Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
FILE DIN POVESTE) GAZEL. Toamna frunzele colindă, Sun-un grier sub o grindă, Vântul jalnic bate-n geamuri, Cu o mână tremurândă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. Ce tresari din vis deodată? Tu auzi pășind în tindă - E iubitul care vine De mijloc să te cuprindă, Și în fața ta frumoasă O să ție o oglindă, Să te vezi pe tine însăți Visătoare, surâzândă. I Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Și aceiași pomi în floare Crengi întind peste zaplaz, Numai zilele trecute Nu le fac să fie azi. Altul este al tău suflet, Alții ochii tăi acum, Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. Ah, subțire și gingașă Tu pășeai încet, încet, Dulce îmi veneai în umbra Tăinuitului boschet Și lăsîndu-te la pieptu-mi, Nu știam ce-i pe pământ, Ne spuneam atât de multe Făr-a zice un cuvânt. Sărutări erau răspunsul La-ntrebări îndeosebi, Și de alte cele-n lume
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Din balcon i-aruncă-o roză și cu mînile la gură, Pare că îl dojenește când șoptește cu căldură; Apoi iar dispare-n luntru... auzi pasuri ce coboară... Și ieșind pe ușă iute, ei s-au prins de subsuoară. Braț de braț pășesc alături... le stă bine la olaltă, Ea frumoasă și el tânăr, el înalt și ea înaltă. Iar din umbra de la maluri se desface-acum la larg Luntrea cu-ale ei vintrele spânzurate de catarg Și încet înaintează în lovire de lopeți
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Alți doi marinari se urcară într-o barcă și plecară să vadă ce se petrecea. Soarele ardea nemilos puntea, așa că japonezii nerăbdători coborâră din nou în cală. După aproape trei ore, veni vestea că numai marinarii spanioli aveau voie să pășească pe mal. Comandantul fortăreței Acapulco nu era împuternicit să îngăduie unui vas japonez ivit pe neașteptate să acosteze, dar trimisese un mesager la guvernatorul Nuevei España aflat în orașul Mexico. Glasuri de nemulțumire se ridicară la unison. În timpul călătoriei, solii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mână de luptători a prins și a omorât nenumărați indieni. După învățătura Domnului nimeni n-ar putea socoti faptele lui drept bune. Însă, nu trebuie să uităm că în urma acelor sacrificii, mulți indieni cunosc astăzi cuvântului Domnului și încep să pășească pe calea cea adevărată, salvați de la obiceiurile lor păgâne. Nimeni nu poate să judece cu ușurință dacă ar fi fost mai bine să-i fi lăsat în pace pe indieni cu obiceiurile lor diavolești sau să închidem ochii față de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Oricât de mult mergeau, tot nu se apropiau de muntele cel uriaș. Neclintit și cufundat în liniște, muntele uriaș scruta parcă lumea oamenilor. Privindu-l samuraiului îi părea din ce în ce mai mult părerile lui Matsuki nu erau decât niște lucruri mărunte. Deja pășea într-o lume care lui Matsuki avea să-i rămână pe veci necunoscută. În amurgul celei de-a cincea zile, leoarcă de sudoare și secătuiți de puteri, japonezii ajunseră într-un oraș. Zidurile sale se înălțau în depărtare. Când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
negustorii japonezi să primească botezul în Mexico. Numai astfel vor da crezare episcopii spuselor mele. Întocmai după cum mi-a dat dreptate guvernatorul din Mexico după acel botez pompos. Solii au urcat în susul râului Guadalquivir și, în cele din urmă, au pășit pe pământ european. Prima oară au pus piciorul în orașul spaniol Sevilia. Cu o jumătate de an înainte nu auziseră nici măcar de numele, darămite de existența acestor meleaguri. Era început de toamnă. Case albe se întindeau cât vedeai cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vremelnicia lumii acesteia. Această înclinație este atât de adâncă, încât se bucură mai mult să rămână în lumea asta vremelnică decât să o depășească. Multe poezii de-ale lor izvorăsc chiar din aceste sentimente. Însă, japonezii nu încearcă deloc să pășească dincolo de lumea asta. Nu se gândesc nici să meargă mai departe și să caute absolutul. Nu le plac deloc hotarele care separă lămurit omul de Dumnezeu. Pentru ei, chiar dacă ar exista ceva mai presus de ființa omului, atunci și omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
camera de culcare a lui Tanaka. Pe coridor era întuneric beznă și pe perete se înfiripau două umbre, dar și eu, și Hasekura tăceam. Doar în încăperea din fund ardea o lumină. În fața ușii stăteau câțiva supuși împreună cu Nishi. Am pășit înăuntru. Pe un cearșaf plin de sânge se vedea trupul lui Tanaka zăcând cu capul într-o parte, iar la căpătâi stăteau rânduite cu grijă teaca și sabia scurtă pe care o folosise ca să-și ia viața. Cei doi supuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
acasă...” În clipa aceea, samuraiul simți pentru prima dată o bucurie năvalnică. Fără să vrea, se uită la Nishi. Se uită la Yozō, la Ichisuke și la Daisuke. — Țărmul... Japoniei... zise Nishi oftând adânc și rămânând apoi fără grai. Cum pășiră pe țărmul presărat cu iarbă de mare neagră, un val limpede le udă blând picioarele. Multă vreme japonezii rămaseră pe loc cu ochii închiși ca pentru a gusta din plin atingerea răcoroasă apei. Slujbașii care ieșiseră afară din oficiul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de știre chinezilor despre acest lucru. Jonca nostru începu să se îndrepte încet-încet către doc, iar eu cu bocceluța mea (unde aveam lucrurile de care în după-amiaza furtunii mi-am zis că nu mă pot despărți cu nici un chip) am pășit pe marginea joncii. În clipa aceea din umbra promotoriului de la răsărit se ivi pe neașteptate un vas. Pe flamură avea pictat blazonul seniorului acestor locuri, iar înăuntru se zăreau doi slujbași cu privirile ațintite înspre noi. Cunoșteau dinainte mișcările noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în mare. Dar de aici începe totul. La fel cum toate au pornit și s-au pus în mișcare o dată cu moartea Domnului Iisus pe cruce. Iar eu voi deveni o treaptă în mlaștina numită Japonia. Curând, un alt misionar va păși pe această treaptă și va deveni următoarea treaptă. În întuneric, mă rog pentru Hasekura și Nishi de care m-am despărțit la Luzon și pentru răposatul Tanaka. Nu știu unde sunt acum și ce fac Hasekura și Nishi. Nu știu nici dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]