5,057 matches
-
spune în această fază. În faza întîi - deși fenomenalist - concepe societatea ca un organism, concepție pe care, în afară de socialiști, n-au avut-o decât reacționarii, căci liberalii au fost raționaliști, deși se declară pentru domnia absolută, totuși, politicește, nu este partizan al conservatorilor români, declarând că ambele partide sunt egal de rele și spunând că "burghezia" se dă când cu albii, când cu roșii. Mai mult, în această fază, care ține până la intrarea lui în "Junimea", el are afirmații care, ca
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
și faptul că Eminescu, fiind acum gazetar, nu-și mai poate exprima convingerile cu toată libertatea ca mai înainte. Am văzut că în faza a doua, înainte de a intra în redacția ziarului Timpul, Eminescu a fost dușman al constituționalismului și partizan al domniei absolute. Când vine la Timpul, ne-am aștepta să combată constituționalismul, acea formă nouă de organizare politică și socială introdusă din străinătate, fără ca țara să fi avut nevoie de ea, acea formă care, după Eminescu, nu e bună
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
reprezentată strălucit printr-un om rezumativ, care e Mihail Kogălniceanu. Acest caracter rezumativ și reprezentativ al lui Kogălniceanu ne apare clar, numai luând cunoștință de direcțiile și felul activității sale multilaterale: El vrea să avem o literatură nouă și este partizan al influenței literaturilor străine, dar dă în același timp scriitorilor un îndreptar prin cronicile pe care le dezgroapă și prin literatura poporană. El vrea să schimbe organizarea țării, dar în același timp studiază istoria trecutului și starea actuală de atunci
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
decapitarea lor, din porunca directă și de moment a comandantului Latronianus. Trebuie să precizăm că, după inițiativa de persecutare a creștinilor, mai întâi a celor din armată, în cosfătuiri ținute la palatul imperial din Nicomidia în anul 298, Galeriu și partizanii lui sugerau împăratului Dioclețian să dezlănțuie prigoana anticreștină, mai ales sub influența neoplatonicianului Porfiriu, care în anul 300 scrisese o lucrare pentru a justifica combaterea creștinismului. În felul acesta Dioclețian a emis decrete de persecuție, sub lozinca radicală: nomen christianorum
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
făcând din ea „regula credinței”, pe care Sfinții Apostoli au primit-o de la Domnul și au predat-o urmașilor ca „singura credință în Treime”. Tratatul Despre Sfântul Duh, alcătuit „pentru luminarea minții” celor care erau amăgiți de macedonieni sau de partizanii acestora, este o contribuție însemnată la efortul comun al Sfinților Părinți de a lămuri pe credincioșii de toate categoriile asupra Persoanei a treia a Dumnezeirii și a rolului Său pronietor în Biserică. Duhul Sfânt liberează și sfințește, creează și dă
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
papă, Leon cel Mare, care-i va da o sarcină importantă mai târziu. Cu privire la hirotonirea ca preot a lui Cassian există cel puțin două teorii care susțin: una că ar fi fost hirotonit preot la Antiohia de către patriarhul Alexandriei, un partizan al Sfântului Ioan Hrisostom și care l-ar fi delegat să obțină comuniunea cu Sfântul Scaun și alta care spune că ar fi fost hirotonit preot la Roma. Dovezi susținătoare nu sunt pentru nici una din teorii. Adăugată seriei de incertitudini
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
lor dogmatică, teologia elaborată și susținută de Ioan Maxențiu este remarcabilă și merită să fie relevată, cel puțin sub câteva aspecte. În timp ce Sfântul Ioan Casian a atacat pe Nestorie înainte de Sinodul de la Calcedon, Ioan Maxențiu critica pe ereziarh și pe partizanii lui după acest sinod, apărând o formulă de grup cu noțiuni și raționamente care, între timp, se decantau și sunau mai precis pentru „marea taină” a întrupării. Cele opt cărticele (libelli) sau mici tratate ale lui Ioan Maxențiu sunt următoarele
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Bizanțul erau în schismă bisericească de mai bine de două decenii. Acest fapt a fost deosebit de important pentru activitatea cuviosului Dionisie Exiguul în cetatea pontificală. Motivul disensiunilor îl constituia interpretările ulterioare ale definiției hristologice dogmatizate la Calcedon (451). Unii dintre partizanii monofiziți ai formulelor Sfântului Chiril își motivau poziția lor prin aceea că la marele Sinod câțiva combatanți împotriva anatematismelor ierarhului alexandrin fuseseră reabilitați. Cât privesc hotărârile pronunțate acolo, ele erau socotite o biruință a Papei Leon și a nestorianismului. De
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
succesiv în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de armatele lui Musolinni, respectiv Hitler, Albania devine la rândul său, în septembrie 1944, republică populară. Partidul Comunist Albanez, condus de Enver Hoxha, fusese creat și instalat la putere de către mișcarea de partizani a renumitului comunist iugoslav Iosip Broz Tito. Comunizarea Albaniei și a Iugoslaviei (care va fi tratată într-o altă secțiune a studiului, axată pe elucidarea poziției române față de conflictul sovieto-iugoslav) a urmat deci un traseu diferit de a celorlalte "democrații
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
august 1974; Petric: 1981: 216), încercându-se astfel compensarea pentru reprobabila inactivitate din anii războiului, în care nu a fost organizată nici o mișcare de rezistență împotriva ocupantului nazist (Constantiniu, Chiper: 1995, 9-10), în timp ce în alte viitoare "democrații populare" grupările de partizani erau deosebit de active (Iugoslavia sau Polonia). Pe cale de consecință, comuniștii români se erijează în principalii orchestranți a ceea ce va fi denumit, în istoriografia dintre 1948-1989, "marele act istoric", "insurecția națională armată antifascistă" și, respectiv, "revoluția de eliberare socială și națională
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
demara planul Barbarossa, adică operațiunea invadării și înfrângerii Ununii Sovietice. Rezistența împotriva ocupantului german apare sub două forme: cetnicii grupați în jurul lui Draza Mihailović (își împrumutaseră denumirea de la un legendar grup de luptători sârbi care organizaseră rezistența împotriva otomanilor), respectiv partizanii (denumire preluată de la rezistența spaniolă împotriva lui Napoleon) conduși de experimentatul cominternist Iosip Broz, care adoptase pseudonimul Tito. Spre deosebire de partizani, profilul politic al cetnicilor era total diferit: aceștia erau devotați regelui Petru al II-lea, aflat în exil din 1941
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
în jurul lui Draza Mihailović (își împrumutaseră denumirea de la un legendar grup de luptători sârbi care organizaseră rezistența împotriva otomanilor), respectiv partizanii (denumire preluată de la rezistența spaniolă împotriva lui Napoleon) conduși de experimentatul cominternist Iosip Broz, care adoptase pseudonimul Tito. Spre deosebire de partizani, profilul politic al cetnicilor era total diferit: aceștia erau devotați regelui Petru al II-lea, aflat în exil din 1941 și, de asemenea, "se puseseră sub autoritatea guvernului iugoslav în exil", care acționa, ca și în cazul Poloniei, din Londra
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
în exil", care acționa, ca și în cazul Poloniei, din Londra (Constantiniu, Pop: 2007, 19). Luptând împotriva naziștilor, dar și una împotriva celeilalte, aceste grupări vor antrena Iugoslavia într-un îndelungat și costisitor război civil. În final, victoria va aparține partizanilor. Atât Tito cât și Mihailović au fost finanțați de către britanici; liderul partizanilor a reușit să îi convingă pe aceștia din urmă de superioritatea contribuției sale la efortul de război și să redirecționeze astfel ajutorul britanic dinspre cetnici înspre gruparea pe
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Pop: 2007, 19). Luptând împotriva naziștilor, dar și una împotriva celeilalte, aceste grupări vor antrena Iugoslavia într-un îndelungat și costisitor război civil. În final, victoria va aparține partizanilor. Atât Tito cât și Mihailović au fost finanțați de către britanici; liderul partizanilor a reușit să îi convingă pe aceștia din urmă de superioritatea contribuției sale la efortul de război și să redirecționeze astfel ajutorul britanic dinspre cetnici înspre gruparea pe care o conducea. De menționat faptul că Tito a recurs la ajutorul
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
contribuției sale la efortul de război și să redirecționeze astfel ajutorul britanic dinspre cetnici înspre gruparea pe care o conducea. De menționat faptul că Tito a recurs la ajutorul britanic datorită refuzului Moscovei de a-și aduce aportul la cauza partizanilor (Brogan: 1990, 153-155); după expulzarea Iugoslaviei din Cominform, lui Tito i se va imputa cu insistență colaborarea partizanilor cu forțele militare și serviciile de spionaj britanice în timpul războiului. În ciuda faptului că partizanii nu fuseseră sprijiniți de Uniunea Sovietică, Tito rămăsese
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
o conducea. De menționat faptul că Tito a recurs la ajutorul britanic datorită refuzului Moscovei de a-și aduce aportul la cauza partizanilor (Brogan: 1990, 153-155); după expulzarea Iugoslaviei din Cominform, lui Tito i se va imputa cu insistență colaborarea partizanilor cu forțele militare și serviciile de spionaj britanice în timpul războiului. În ciuda faptului că partizanii nu fuseseră sprijiniți de Uniunea Sovietică, Tito rămăsese un stalinist convins. Atât de convins încât intransigența sa începuse să îl irite pe liderul de la Kremlin cu
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Moscovei de a-și aduce aportul la cauza partizanilor (Brogan: 1990, 153-155); după expulzarea Iugoslaviei din Cominform, lui Tito i se va imputa cu insistență colaborarea partizanilor cu forțele militare și serviciile de spionaj britanice în timpul războiului. În ciuda faptului că partizanii nu fuseseră sprijiniți de Uniunea Sovietică, Tito rămăsese un stalinist convins. Atât de convins încât intransigența sa începuse să îl irite pe liderul de la Kremlin cu mult înainte de îndepărtarea trupelor germane de pe teritoriul Iugoslaviei. În 1942, după o lungă perioadă
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
argumenta cu tenacitate și realism punctele de vedere, chiar dacă acestea contrastau cu cele ale Moscovei, punând întotdeauna pe primul plan revoluția iugoslavă, nu pe cea mondială. Astfel, când Stalin și Dimitrov, prin intermediul Cominternului, au încercat să îl convingă pe liderul partizanilor să se alieze cu cetnicii conduși de Mihailović, s-au lovit de refuzul implacabil al acestuia. Mai apoi, tot pentru a demonstra puterilor occidentale că nu are intenția de a comuniza Iugoslavia, Stalin l-a convins pe Tito să accepte
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Mai apoi, tot pentru a demonstra puterilor occidentale că nu are intenția de a comuniza Iugoslavia, Stalin l-a convins pe Tito să accepte o reîntoarcere temporară a regelui Petru al II-lea în Iugoslavia, precum și formarea unui guvern din partizani și membri ai guvernului iugoslav aflat în exil la Londra, "până la organizarea de alegeri care să decidă asupra formei de guvernământ" (Constantiniu, Pop: 2007, 26-27). Armata Roșie a ajuns la Belgrad în octombrie 1944. Până atunci, Tito avusese grijă să
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
poziția politică, fără a urma însă sfaturile primite de la Moscova, ba chiar în detrimentul lor. Cel mai important punct care diferențiază Republica Federativă Populară Iugoslavă de regimurile comuniste est-europene rezidă, așa cum am menționat la începutul acestei secțiuni, în caracterul său autonom: partizanii au cucerit puterea fără asistență masivă din partea centrului moscovit, așa cum s-a întâmplat în cazul celorlalte "democrații populare". Mai mult, au optat pentru instalarea imediată la guvernare, fără a acorda o importanță prea mare "fronturilor naționale" prin intermediul cărora comuniștii est-europeni
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
după ce în 1948 50% din comerțul iugoslav avea ca partener "lagărul socialist" (Lendvai: 1970, 81, 86; Vucinich: 1951, 32). Se pare că Stalin ar fi luat în considerare chiar posibilitatea declanșării unui război împotriva "rebelului", dar amintirea eficienței gherilelor de partizani, coroborată cu începutul Războiului din Coreea i-au redirecționat prioritățile internaționale înspre "amenințarea imperialistă" (Constantiniu, Pop: 2007, 42). După deschiderea parțială a arhivelor sovietice de la începutul anilor '90, s-a aflat faptul că existase chiar și un plan pentru asasinarea
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
care o făcea pe Ana Pauker să conchidă "că la poporul iugoslav există un adevărat cult pentru Uniunea Sovietică" (Lăcustă: 2005, 44-45). Se prea poate ca Dej să îl fi admirat în secret pe Tito pentru prestigiul obținut de mișcarea partizanilor în cel de-al Doilea Război Mondial și pentru "anvergura politică" la care ajunsese figura liderului iugoslav în lumea comunistă datorită perseverenței și fermității cu care combătuse invadatorul nazist și eliberase Iugoslavia prin forțe proprii (Cioroianu: 2005a, 196). Știm cu
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
de antisemitism (denumit oficial "cosmopolitism") care a străbătut Uniunea Sovietică la finalul anilor '40 și începutul anilor '50 (Floyd: 1965, 51) o consider o ipoteză cu un grad relativ scăzut de sustenabilitate. Cei care o acceptă sunt de cele mai multe ori partizanii teoriei "grupurilor", pentru care disputa Dej-Pauker se rezumă la un conflict între comuniștii "naționaliști", "autohtoni", respectiv cei "internaționaliști" sau "moscoviți", ultimii fiind cei mai staliniști și cei mai vinovați de consecințele sociale și economice ale falimentului experimentului comunist în România
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
prima jumătate a lunii decembrie când, după o vizită pe care o făcuse în Uniunea Sovietică pentru a stabili coordonatele relațiilor pe care cele două părți urmau să le dezvolte de acum încolo, declarațiile sale la întoarcere "au nemulțumit pe partizanii "democratizării largi", care au început să îl atace calificându-l un trădător și "vândut Moscovei"" (Lungu, Rețegan: 1996, 378). Mitul lui Gomułka începea astfel să se destrame, proces care va continua într-un ritm tot mai alert până în 1970, an
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
cred că întotdeauna voi fi prietenul României" ("Niciodată" în Dosarele istoriei...: 2004, 34). După 1969, între cei doi lideri se vor stabili cu timpul chiar o anumită amiciție; îi apropiau dorința de putere, ambiția nemăsurată și faptul că ambii erau "partizan[i] [ai] diplomației ascunse" (Nicolae: 2000, 62-63; Harrington, Courtney: 2002). Deci realiști, în sensul teoriei relațiilor internaționale. Vom vedea însă mai încolo similitudinile, dar și diferențele între realismul "burghez" și realismul leninismului romantic. Nixon era sensibil la fastul protocoalelor diplomatice
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]