5,252 matches
-
dar ele nu vor explica natura anormalității psihice, semnificația nebuniei considerată, în primul rând ca fenomen uman. Mai mult chiar, se creează adesea confuzii, apar controverse și se construiesc „modele” diferite de „tablouri clinice” fapt care face ca în clinica psihiatrică să nu existe un punct de vedere comun, acceptat de toți specialiștii. Ideile psihiatrice care „vin” dinspre medicină fac „ca psihiatrii să nu poată accepta „ființa-celuilalt” a nebunului, decât cu titlul de „ființă-bolnavă” (P. Berber și H. Luccioni). Prin aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ca fenomen uman. Mai mult chiar, se creează adesea confuzii, apar controverse și se construiesc „modele” diferite de „tablouri clinice” fapt care face ca în clinica psihiatrică să nu existe un punct de vedere comun, acceptat de toți specialiștii. Ideile psihiatrice care „vin” dinspre medicină fac „ca psihiatrii să nu poată accepta „ființa-celuilalt” a nebunului, decât cu titlul de „ființă-bolnavă” (P. Berber și H. Luccioni). Prin aceasta nebunii sunt incluși în „spațiul discursului psihiatric”. Având în vedere faptul că nu există
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vedere comun, acceptat de toți specialiștii. Ideile psihiatrice care „vin” dinspre medicină fac „ca psihiatrii să nu poată accepta „ființa-celuilalt” a nebunului, decât cu titlul de „ființă-bolnavă” (P. Berber și H. Luccioni). Prin aceasta nebunii sunt incluși în „spațiul discursului psihiatric”. Având în vedere faptul că nu există decât un singur fel de „a fi bolnav”, medicul este obligat de „a delimita” în interiorul contextului „discursului clinico-psihiatric”, forma de boală de care este afectată persoana respectivă, în scopul administrării unui tratament eficient
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a delimita” în interiorul contextului „discursului clinico-psihiatric”, forma de boală de care este afectată persoana respectivă, în scopul administrării unui tratament eficient. Nevoia stringentă a unei clasificări clinico-psihiatrice a tulburărilor psihice vine din necesitatea de adaptare a medicului la practica curenta psihiatrică. În sensul acesta orice clasificare pentru a fi explicită și acceptabilă trebuie să reprezinte o acțiune de cunoaștere a intelectului, care să aibă ca „obiectiv metodic” ordonarea coerentă și clară a tulburărilor psihice. În felul acesta „clasificarea bolilor psihice” va
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
corespunzător, „terapeutica” și „prognosticul”. Importanța clasificării bolilor psihice, atât teoretică, dar și etică, se raportează la diagnosticul clinic. Rolul diagnosticului clinic este „de a recunoaște un model clinic particular” (J.K. Wing). Baza criteriologică a clasificării bolilor psihice o reprezintă simptomatologia psihiatrică. Orice clasificare în sfera psihiatriei se întemeiază pe observarea simptomelor și a semnelor pe care le pune în evidență, în primul rând anamneza bolnavului și în al doilea rând, examenul clinic. Pe baza simptomatologiei clinice se va putea întocmi un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
evidență, în primul rând anamneza bolnavului și în al doilea rând, examenul clinic. Pe baza simptomatologiei clinice se va putea întocmi un „glosar de definiții” care să reprezinte o veritabilă „monografie-ghid” de psihopatologie cu rolul de „reper diagnostic”. 18. NOSOLOGIA PSIHIATRICĂ II (Evoluția concepțiilor nosologice în psihiatrie) Cadrul general al nosologiei A clasifica înseamnă a compune o clasă sau un ansamblu de clase în care obiectele sau fenomenele pot fi aranjate după criterii predeterminate. O clasificare este cu atât mai satisfăcătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de manifestări patologice. Toate acestea demonstrează că orice încercare de a clasifica bolile psihice implică un efort de găsire a unor „criterii” de orientare și, ulterior, de stabilire a unor „modele” specifice ale fenomenelor psihice morbide. Modelul nosologic Intenția clinicii psihiatrice este de a stabili niște „modele nosologice” ale tulburărilor psihice, respectiv, „imaginile clinice ale nebuniei”. Se remarcă faptul că încă de la începutul ei, psihiatria, ca disciplină clinico-medicală, reclamă necesitatea clasificării bolilor psihice, ca atitudine metodologică de organizare și de delimitare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nebuniei”. Se remarcă faptul că încă de la începutul ei, psihiatria, ca disciplină clinico-medicală, reclamă necesitatea clasificării bolilor psihice, ca atitudine metodologică de organizare și de delimitare a obiectului său, reprezentat prin „boala psihică”. Nosologia apare, așadar, ca fundamentul oricărei metodologii psihiatrice. Clasificarea bolilor psihice se impune ca o necesitate adaptativă, dar și pentru înțelegerea obiectului psihopatologiei. Acesta este punctul de plecare al „cunoașterii” ordonate și sistematice a bolii psihice. Nosologia apare astfel, ca „o etapă către ordinea rațională” (Cl. Levi-Strauss). Definirea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
înțelegere ale acesteia sau, altfel spus, „atitudini metodologice” față de „fenomenul nebuniei”. Ele sunt, în primul rând „etape epistemologice” în cunoașterea fenomenelor clinice ale nebuniei, care au condus la constituirea conceptului de boală psihică, ce reprezintă ideea centrală a oricărei nosologii psihiatrice, așa cum vom căuta să arătăm în continuare. Conceptul de „boală psihică” Ideea de „boală psihică” este rezultatul unui lung proces de constituire epistemologică, în care își aduc contribuțiile cunoștințele generale despre om (antropologia), studiul bolilor (medicina), atitudinea față de omul aflat
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
chiar de o „antropologie a bolii” prin dispunerea tematicii medicale în sfera științelor umane. În ceea ce privește boala psihică, interpretările antropologice ale acesteia sunt multiple și extrem de interesante, ele deschizând perspectiva unei înțelegeri noi, care lărgește considerabil cadrele strict limitate ale clinicii psihiatrice (A. Zutt, R. Minkowski, R. Kuhn, L. Binswanger, K. Jaspers, V.E. von Gebsattel, A. Christian). Contribuțiile antropologice și psihologice au reușit ca să „construiască” o imagine mult mai complexă a bolii, adâncind cunoștințele în acest domeniu fără însă a „de a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tablourilor clinice morbide, a bolilor psihice propriu-zise. În sensul acesta avem de-a face cu fenomene diferite de anticipație psihopatologică (nevroze, psihoze, stări fobic-anxioase, obsesii, tulburări isterice, stări depresive etc.). Toate aceste aspecte introduc tematic, anticipația în sfera organizării nosologiei psihiatrice. 19. NOSOLOGIA PSIHIATRICĂ III (Clinica sistematica a bolilor psihice) Dispoziție și boală La originile sale nebunia a avut o semnificație moral-religioasă. Aceasta este imaginea culturală a nebuniei, pe care o întâlnim în scrierile Vechiului Testament. „Delirul profetic” era „glasul conștiinței
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a bolilor psihice propriu-zise. În sensul acesta avem de-a face cu fenomene diferite de anticipație psihopatologică (nevroze, psihoze, stări fobic-anxioase, obsesii, tulburări isterice, stări depresive etc.). Toate aceste aspecte introduc tematic, anticipația în sfera organizării nosologiei psihiatrice. 19. NOSOLOGIA PSIHIATRICĂ III (Clinica sistematica a bolilor psihice) Dispoziție și boală La originile sale nebunia a avut o semnificație moral-religioasă. Aceasta este imaginea culturală a nebuniei, pe care o întâlnim în scrierile Vechiului Testament. „Delirul profetic” era „glasul conștiinței colective”, iar profetul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care se va realiza la scurta vreme. Intrarea definitivă a nebuniei în sfera medicinei și transformarea ei în boală psihică se produce la sfârșitul secolul al XVIII-lea și începutul secolul al XIX-lea de către Ph. Pinel a cărui operă psihiatrică este continuată de S. Esquirol în Franța și de către A. Tucke în Anglia. La început însă boala psihică continua să fie privită ca suferință morală aplicându-i-se din acest motiv un tratament corespunzător. Psihiatria clinică este instituită în Franța
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mania și demența). Ultimul în această serie este Ph. Pinel, „medicul-filosof” care, medicalizând pasiunile și incluzând definitiv „nebunia” în sfera medicinei ca „boală psihică”, recunoaște următoarele forme de tulburări: melancolia, mania, demența, idioția, ipohondria, somnambulismul și hidrofobia. Nosologia medico-psihiatrică Nosologia psihiatrică înregistrează progrese importante în cea de a doua jumătate a secolul al XIX-lea, în special în sfera clinicii, odată cu acumularea unui enorm material de observație psihiatrică. Aceasta a fost posibilă numai în urma operei lui Ph. Pinel de „medicalizare” a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de tulburări: melancolia, mania, demența, idioția, ipohondria, somnambulismul și hidrofobia. Nosologia medico-psihiatrică Nosologia psihiatrică înregistrează progrese importante în cea de a doua jumătate a secolul al XIX-lea, în special în sfera clinicii, odată cu acumularea unui enorm material de observație psihiatrică. Aceasta a fost posibilă numai în urma operei lui Ph. Pinel de „medicalizare” a nebuniei și înființarea de azile pentru alienații mintali, instituții unde au fost posibile desfășurarea unor observații medicale îndelungate pe un mare număr de cazuri clinice. Cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
demența sau afrenia care constă în slăbirea actelor morale și intelectuale ale bolnavilor. Se constată faptul că apar și se impun anumiți termeni nosologici, care, cu diferite variații de semnificație a conținutului lor semantico-medical, vor continua să existe în nosologia psihiatrică viitoare. Un moment important în evoluția nosologiei psihiatrice este reprezentat de contribuțiile doctrinare și nosologice ale lui A. Morel și V. Magnan, preluate ulterior de Școala italiană de psihiatrie prin C. Lombroso. A. Morel (1860) introduce o teorie explicativă în ceea ce privește
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
morale și intelectuale ale bolnavilor. Se constată faptul că apar și se impun anumiți termeni nosologici, care, cu diferite variații de semnificație a conținutului lor semantico-medical, vor continua să existe în nosologia psihiatrică viitoare. Un moment important în evoluția nosologiei psihiatrice este reprezentat de contribuțiile doctrinare și nosologice ale lui A. Morel și V. Magnan, preluate ulterior de Școala italiană de psihiatrie prin C. Lombroso. A. Morel (1860) introduce o teorie explicativă în ceea ce privește geneza sau cauzelor bolilor psihice, cunoscută sub numele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o grupă de afecțiuni cu un caracter particular, la baza căreia stau fie „infirmități de evoluție”, fie „infirmități de involuție”. Pe primele le consideră „degenerescențe”, pe celelalte le consideră „degradări”; în sensul acestor delimitări etiologice, sunt izolate următoarele categorii nosologice psihiatrice: 1) Degenerescențele, care sunt tare organice ale individului sau care pot fi dobândite familial. K Regis distinge în această categorie de tulburări următoarele forme clinice: a) dezechilibrați sau „degenerații superiori” (dizarmonici, originali, excentrici), b) degenerații propriu-ziși sau „degenerații medii”, c
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acestora este reprezentat prin demențe: a) demențe primitive (demența senilă, demența ASC, PGP), b) demențe secundare (demența vesanică, epileptică sau alcoolică). Conceptul de degenerescență are un caracter prea general ca să poată fi admis și aplicat în mod curent în clinica psihiatrică (J. Fabet, J. Rogues de Fursac, E. Régis). El nu corespunde niciunei noțiuni nosologice bine definite (A. Gilbert-Ballet). Vag și imprecis, termenul desemnează o multitudine de simptome, destul de greu de reunit într-un tablou clinic unic, cu o evoluție si
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unei nosologii clinice, bază teoretică din care se va constitui ulterior psihopatologia și teoriile modeme de clasificare ale bolilor psihice. Nosologia clinică A doua jumătate a secolul al XIX-lea și primele decenii ale secolul XX sunt dominate, în ceea ce privește nosologia psihiatrică, de contribuțiile extrem de importante ale Școlii germane de psihiatrie (E. Kraepelin, E. Bleuler, K. Sckneider, K. Kleist și K. Leonhard). Acestea au făcut posibilă adâncirea cunoștințelor asupra bolii psihice, deschizând perspectiva unei abordări antropologice a bolnavului psihic (L. Binswanger, K.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
B. Bleuler, care clasifică bolile psihice după criterii clinico-psihiatrice, legate de evoluție și tipul de manifestare, K. Schneider face o clasificare după un model pe care-l numește psihopatologie clinică. În sensul acesta, el distinge două mari categorii de afecțiuni psihiatrice și anume: 1) Varietăți anormale ale ființei psihice: - aptitudini intelectuale anormale; - personalități anormale; - reacții anormale la evenimentele vieții trăite. 2) Consecințe ale bolilor și malformațiilor: - grupa afecțiunilor somatotogice (intoxicații, PGP, infecții, boli cerebrale, traumatisme, ASC, afecțiuni senile, epilepsia); - grupa afecțiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care sa răspundă unui „set” de probleme cum ar fi: etiologia bolilor psihice, tipul de evoluție clinică, nivelul de alterare al personalității, gravitatea procesului psihopatologic, prognosticul bolii, modul de răspuns la tratament etc. În plus, se urmărește stabilirea unui „limbaj psihiatric comun”, capabil să exprime, dar concomitent să reprezinte acordul doctrinar al tuturor specialiștilor în psihiatrie. În sensul acesta se înscriu clasificările internaționale „AMDP” în sfera psihiatriei europene și DSM-III-R și DSM-IV în sfera psihiatriei americane. Deși interesante și utile ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
anumit „model de gândire clinică”, care nu poate fi schimbat prin scheme de clasificare care vizează, în primul rând, instituirea unor forme de „limbaj clinic” cu caracter formal. O contribuție interesantă și importantă în sensul acesta este reprezentată de clasificarea psihiatrică de tip sistematic propusă de P. Berner, pe care o vom prezenta mai jos. P. Berner consideră că orice clasificare a bolilor psihice trebuie să plece de la „criteriile de normalitate”, motiv pentru care se impune a defini și analiza starea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
organice cerebrale; b) tulburări simptomatice. 2) Predispoziția la tulburările endogene în care sunt incluse: a) manifestări incipiente, b) manifestări tardive. Teoria clasificării sistematice a bolilor psihice după P. Berner este cuprinsă în schema din pagina 227???. Interpretarea psihopatologică a nosologiei psihiatrice La sfârșitul acestui excursus prin istoria concepțiilor nosologice în psihiatrie, veritabilă „oglindă” a modelelor de gândire asupra „bolii psihice” și a „bolnavului mintal” se impune o sinteză psihopatologică. Aceasta este cu atât mai necesară, cu cât interpretarea „fenomenelor psihice morbide
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cantitative” ale personalității, între ele existând relații contingente. Sectorul psihopatologic cuprins în cercul I desemnează „anomaliile calitative” ale sistemului personalității. Problema nosologiei bolilor psihice este extrem de complexă și polimorfă așa cum se poate vedea. Ea este expresia evoluției formelor de gândire psihiatrică, a confruntărilor ideilor despre omul normal și bolnavul psihic, o tematică ce rămâne permanent deschisă. Înțelegerea acestor aspecte atât de complexe va fi explicată în analiza sistematică, din punct de vedere psihopatologic a marilor grupe de boli psihice. Schema clasificării
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]