5,132 matches
-
lumii. Îmi alătur, cu emoție, glasul de glasul poporului care a putut să-și ridice atunci fruntea spre soare, dobândind libertatea cu tot ce dă ea nobil popoarelor - și strigă aceeași strigare care răsună de 12 ani de zile - ca să răsune de-a pururi: Trăiască Republica Populară Română!“ (din Luceafărul, citat de Glasul Patriei, 10 ianuarie 1960) TULBURE Victor „Bălcescu - nimb al unei vremi amare! Și Ceaușescu - început de eră! Azi libertatea cântă-n drumul mare Cu viitorul la butonieră. Un
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
liberă e subordonată conștient înțelegerii unei necesități obiective, care stabilește criterii și țeluri supreme. Misiunea de îndrumare a criticului nostru e o misiune partinică.“ (Gazeta literară, 13 martie 1958) BRATU Teodor, compozitor „Tocmai de aceea, acum, în ceasurile apropiatei aniversări, răsună pe întinsurile patriei noastre - de la Dunărea bătrână și Marea cea mare până la culmile Apusenilor, în piscurile Rodnei și ale Parângului și ale Ceahlăului, din câmpiile Bărăganului până în luncile Mureșului și Prutului și Someșului și Oltului - atâtea cântece care și-au
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
al XIII-lea și Conferinței Naționale a partidului.“ („Opera teoretică și practică a tovarășului Nicolae Ceaușescu - mobilizator program de acțiune revoluționară pentru întregul popor, pentru toți tinerii patriei“, România liberă, 23 mai 1988) „Niciodată până acum, cuvintele cronicarului n-au răsunat mai limpede și mai demn, mai înalt și mai convingător: «Biruit-au gândul! Acest adevăr a fost în mod magistral reafirmat în climatul de puternică efervescență patriotică și revoluționară în care, asemeni întregului nostru popor, și oamenii de cultură și
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
birui, viteazul meu popor! Avem un comandant cutezător În patria fără de asemănareă“ („Vom birui!“, Luceafărul, 12 martie 1977) VARTIC Elisabeta „În visul milenar al patriei noastre străbune El e tăria, cugetul clarvăzător și avântul. Cântecul neamului meu, de aceea astăzi răsune: Slăviți fie-i anii, glie română, binecuvintă-L!“ („Celui mai tânăr bărbat“, Cronica, 20 ianuarie 1978) VASILESCU Alexandru „La plecare, tovarășul Nicolae Ceaușescu și tovarășa Elena Ceaușescu, în timp ce parcurgeau aleea centrală a parcului în care este situat stadionul 23 August și
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
pumnul ca-n filme, pe-nde lete. În timpul acesta, cînta muzica de la Menix, cea de la început, cînd apărea scrisul. Tanam, tanam, tanam, tanam, tam... Dănuț rămase împietrit și nu mai știa ce să facă. Privea tot dezastrul și în urechi îi răsuna melodia aceea insuportabilă. Cînd Cristi trecu pe lîngă el, după ce-și terminase treaba, de-abia mai putu să-l întrebe pierit : „De ce-ai făcut asta ?“. Văru -său îi aruncă peste umăr, pășind țanțoș : „Acum lucrez pentru Barbu !“. Dănuț
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
ei cuminte și o asculta, și asta o bucura cel mai mult dintre toate. De fapt, băiatul nu se înțelesese de la început cu bunica. Cînd era mic și ai lui plecau la serviciu, nu era zi în care să nu răsune casa de scandal. Ea se enerva, îl alerga prin apartament, cel mai des în jurul mesei mari din sufragerie, și, pentru că nu reușea să-l prindă, îl făcea cum îi venea la gură. Apoi, cînd se întorceau părinții, îl pîra imediat
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Trei note numai, subțiri și scurte, purtate de vânt, aduse de el. "De ce n-o fi dormind păsărica aceasta?" se-ntrebă el uimit. Și se oprește astfel nemișcat câteva minute pentru a asculta. Cu modulația lor tristă, cele trei note răsună din nou, în umbră. "Era ca un fel de chemare... Ca o chemare care părea a spune: Adu-ți aminte! adu-ți aminte! într-atât era plină de insistență, de intențiune, de penetrațiune în a spori tulburarea pe care mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
tovarăși pe iubiții Săi ucenici, Petru, Iacob și Ioan, s-a schimbat la față, iar chipul Său strălucea precum soarele și hainele precum zăpada. 2. Vorbea cu Moise și Ilie. 3. Pe când sfântul Petru spunea să facă trei colibe, a răsunat un glas din cer, care zicea: („Acesta este Fiul Meu cel iubit, ascultați-L!”); auzind ucenicii acest glas, de frică au căzut cu fața la pământ, iar Cristos, Domnul nostru, i-a atins și le-a spus: („Ridicați-vă și nu vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
de a fugi din spital, schițând un zâmbet și se bucură. Un grup de tineri ce păreau a fi studenți navetiști mergeau în aceeași direcție cu ea. Grupul de tineri făcea destulă gălăgie. Erau prinși într-un joc de cărți. Răsunau din când în când hohote de râs. Carlina ar fi vrut ca în acel moment tinerii să tacă, dar era imposibil. Vis-a-vis, pe canapea erau doi bătrâni, soț și soție care o priveau foarte curioși văzându-i așa cum erau, niște
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dea? Ea care își chinuia sufletul și-și dorea ca viața să n-o mai poarte cum vrea ea. Toată lumea face greșeli, dar important e să învățăm din ele. În noaptea aceea nu adormi decât înspre ziuă. Toată noaptea îi răsunase vocea lui în minte. Lumea era plină de falsități, de viclenii și de câte și mai câte. Se ajunsese la o așa dimensiune a lucrurilor încât îi era frică să meargă pe stradă. Se complicau toate de la o zi la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
vizibile, precipitate ca atunci când ești luat prin surprindere. - Ce-a fost asta? Întrebă Simion speriat. - Probabil vreun animal de pradă care umblă noaptea după hrană, răspunse Alin. Zgomotul se auzea din ce în ce mai aproape. Era târâitul unor picioare și niște voci ce răsunau, dar în scurt timp zgomotul dispăru ca fulgerul în noapte. - Hai să nu mai pierdem vremea! Să plecăm odată de aici! De teamă să nu întâlnească pe cineva pe drum, o luaseră direct prin pădure pe partea opusă. Nici nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
eu sunt o belea pentru ea. - Așa sunt toate. Nu te mai plânge degeaba, zise Vas. Ochii lui Nicky străluceau ca o flacără de culoarea unui coral, căpătând o profunzime azurie emanând o profundă dezamăgire. Glasul lui îi părea că răsună ca trosnetul unor lemne uscate. Nicky și Vas se cunoșteau de multă vreme. Vas crescuse cu maică-sa de la vârsta de cinci ani, după ce îi murise tatăl. Cu Jean se cunoscuse mai recent. Era dintr-o familie dezmembrată și crescuse
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de la ea: răscolește tot raftul pînă alege pîinea cea mai arsă și mi-o dă. Eu, politicos, îi mulțumesc și-i las cinci bani drept bacșiș. Alteori, îi las și pîinea pe tejghea. Graur are o explozie de rîs care răsună pe toată lungimea scărilor. Cînd reușește să se potolească, mă prinde cu brațul pe după umeri într-un gest care mi-i familiar și mă apropie de el: Mihăiță, povestea cu ouăle ți-a mărit creditul moral la banca sufletului meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că nu-s destul de furios, așa că intru la spălător și mă opresc în fața oglinzii. Bag dosarul în sîn, mă uit în oglindă, mă privesc cu ciudă și-mi zic: Dumnezeii tăi de laș! Apoi, jap-jap!, îmi ard două palme că răsună încăperea. Îmi îndes mai bine casca pe cap, îmi aranjez fularul la gît, scot dosarul din sîn și ies, dînd un picior ușii să se închidă în urmă mea. Bat de două ori la ușa pe care e afișat programul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să mă mai grăbesc, bucuros că cei din birou cu Graur s-au ambalat în studiul filamentelor de douăzeci. Întîmplarea cu doamna Teona a rămas undeva în urmă, parcă ar fi fost vis. Doar pentru o clipă, în mintea mea, răsună șoapta ei: "...mă simt eu însămi ca o floare de magnolie gata să se desfacă" superbă comparație! Va trebui, neapărat, să mi-o notez și s-o folosesc în vreo lucrare literară, deși acum, știind cine a spus-o, mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în mîna mea, strîngîndu-i-o atît de tare cît să înțeleagă că o doresc, dar nu atît cît să o fac să țipe de durere. "Uneori ne culcăm cu o femeie numai pentru că am dorit-o cîndva, în tinerețe", mi-a răsunat în minte meditația lui Sartre, citită, probabil, în romanul Cuvintele. Asta m-a înfuriat. Mulțumesc, doamnă, am zis, eliberîndu-i mîna, acum zece ani aș fi fost fericit numai să vă văd... Mda, a surîs Mariana înainte de-a pleca, trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și noapte, seara și dimineața. Mâine am să fiu la Mangalia și am să mă gândesc la silueta ta firavă de la 5 sau 7 ani, la fetița mea frumoasă de pe plaja mangaliotă, și poți fi sigură că numele tău are să răsune ca un ecou peste tot, pe dig, pe plajă, în oraș. Pe malul mării, am să-ți strig numele, căci inima mi-e plină de tine, de tristețe și de imensă tandrețe. Mamina 2/1947 I Mangalia, 12 septembrie 1947
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Marți seara Zi apăsătoare, de plumb. Azi-dimineață, trezire ca de condamnat la galere, după o noapte de insomnie. Griji și tristețe; o zi în care ți se pare că orașul îți spune cuvinte aspre, în care versurile lui Baudelaire îmi răsună sinistru în urechile sensibile și speriate. Dimineață cursuri de la 8½ la 12½ , apoi alergătură disperată; încărcată cu plasa care conținea un kilogram de carne și în fine două kilograme de struguri, cu cele trei reviste pe care a trebuit să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lume nu mă va mai face să zâmbesc. Mă gândesc la tine cu mândrie și tandrețe, cu un imens regret pentru zilele când noi două abia ne vorbeam, condamnate ale vieții, gâfâind și extenuate de oboseală, seara. Totuși, glasul îți răsuna prin casă, tu erai bună și dulce, eu - cârtitoare și tandră. Doi ani, scumpa mea, fetița mea, și eu îmbătrânesc în fiecare zi, fiindcă vârstei i se adaugă acum imensa mea disperare de a te ști departe de mine, de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
chiar în momentul când explic cel mai bine, amintirea ta și imensitatea singurătății mele îmi taie răsuflarea; când mă întorc, nu știu, odată ajunsă acasă, ce a fost pe distanța parcursă; după ora 9, când se culcă cei mici, singurătatea răsună, amplificată de atâtea amintiri, în camera asta pe care am mobilat o pentru tine. N-am deschis încă sertarul biroului tău; poate într-o zi am să-mi afund fața în sertarul deschis, unde lucrurile mai păstrează încă atingerea ușoară
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Să vezi în radio o mobilă cuminte șt tăcută, fără muzică de jazz, ci numai cu „jurnal“? Nici azi nu am primit nimic de la tine și sunt 12 zile... Cred că vor plesni coardele inimii de atâta așteptare. Cum ar răsuna oare pocnetul inimei mele în singurătatea odăii tale? Zilele trec... au trecut două luni aproape, mai sunt 22, dacă nu va fi toată viața ce-mi mai rămâne de trăit. Pe la 15 pleacă de aici francezul pe care îl întâlneați
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
se plimba în halat gris-bleu pe drumul ce duce spre șoseaua mare, o vârstă la care bietul tata nu a ajuns. Și toți au trăit cu ai lor, între ai lor. Fie că băteau din palme sau sunau, sau strigau, răsuna casa de pași grăbiți, atenți. În jurul meu țiuie tăcerea. Acum un an, era casa plină de bagaje, jos venise mașina bietului Romeo, acum în oraș. Tu erai aici, aici! Și iar îți spun că, oricât aș țipa de singurătate, tu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu regularitate scrisorile. 25 ianuarie [1949], marți seara [...] Ieri-seară am plâns de nu mă mai opream. Am plâns, am plâns, am plâns! Ca să uit, ca să sper, ca să trăiesc, am pus discurile de la tine și vocea ta caldă și profundă a răsunat minunat în casă; dar țignalul strident și de mahala al lui L. a stricat atmosfera intimă. Oh, Doamne, tu și cu mine - pe când, spune, pe când? Ce destin cumplit îmi împinge pașii spre prăpastie fără să te pot revedea? Spune, scumpa
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spune Robyn cu glas temător. Că domnișoara mea de onoare s-a vopsit roșcată! Și o să facă notă discordantă cu celelalte! Toți sunt nesimțiți și egoiști... Ușa e dată în lături violent și Alicia iese nervoasă, iar tocurile ei cui răsună pe parchet asemenea unei rafale de mitralieră. În clipa în care mă vede se oprește, iar eu mă uit la ea, și inima îmi bubuie nebunește. Bună, Alicia! zic, sforțându-mă să-mi iau un ton relaxat. Îmi pare rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nuntă. Zicea că părinții tăi n-or să poată veni. Nu, zic după o pauză, nu pot să vină. — Păcat. Când vin încoace? — Ăă... Iau o înghițitură de cafea, evitându-i privirea. Nu știu ziua exactă... — Becky? Vocea lui mami răsună veselă în cameră, iar eu sar ca arsă, vărsând cafea pe canapea. Becky, scumpa mea, trebuie să vorbim despre formație. Mi-au spus că nu pot să cânte „Rock DJ“, pentru că basistul lor nu poate să cânte decât la patru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]