6,619 matches
-
preajmă, se pare, nu vor fi fost vindecați cu adevărat: rămâne bănuiala Ă nu-i așa? Ă că Simone Boué s-ar fi sinucis. În rest, disperații care, în pragul sinuciderii, veneau să-i ceară un sfat, plecau de la el senini, vindecați, cu rănile închise. În fine, strigăte disperate la Cioran? Construite livresc, ele par, la rându-le, nu altceva decât o mască. Cioran, care disprețuia stilul și reducția existenței la limbaj, își proiectează ființa în fine ecuații stilistice. Și-apoi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îmi inhibă ambițiile și-mi stingheresc mișcările. Sunt prea slab ca să mă scutur de o atât de grea moștenire” (III, 54). Vina e întotdeauna a celorlalți, cel mai adesea a strămoșilor, a neamului căruia îi aparține. În fine, neavând cinismul senin al lui Talleyrand, Cioran fie se scaldă în scepticism, fie se răzvrătește disproporționat: își violentează semenii și se sfâșie pe sine. „Văd explicația pasiunii mele pentru Talleyrand în faptul că m-am săturat de scepticismul în vorbe și sunt bucuros
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
decât să umbli toamna de-a lungul unui râu, să curgi împreună cu apa, fără efort, fără grabă, fără nimic din tot ce-și pune pecetea pe activitatea omului” (I, 211). Prin urmare, sentimentul unui anotimp agonic și în același timp senin; asociat curgerii, el îmblânzește tocmai spaima de moarte. E un fel de întâlnire cu anticipație a ei. Își amintește: „Pe vremea când colindam Franța pe bicicletă și plecam haihui pentru mai multe luni, îmi amintesc că marea mea plăcere era
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care se îndreaptă spre serviciu. Nu este vorba despre munca fizică pe care o fac, ci despre mediul în care lucrează și atitudinile cu care se întâlnesc. Confruntați, corectați, mergeți mai departe și veți avea un mediul de lucru foarte senin. Puneți trecutul la trecut. +++ TEMĂ Pe un carton de 3 × 5, scrieți: „Atunci când am de a face cu probleme, în special ale angajaților, le voi confrunta, voi face corecturile și ajustările necesare și apoi voi merge mai departe. Dacă nu
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
eu / tu, este anulată de prezența plantelor de leac: "Șerpe, / cotoșerpe, / tu m-ai apucat / și am descântat / la fântâna lui Iordan / c-o crenguță de brădan / și alta de leuștean, / ca mușcătura ta să rămână / chiar în astă zi senină / ca un fir de mac / în patru despicat, / în mare aruncat. / Tipu. Tipu. / Pe pustii. Și de leac să fii."371 Înlănțuirea enunțurilor gnomice cu structurile imperative, completate de planurile comparative, prezintă scenariul magic al descătușării umanului din mrejele maleficiului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
meditativ ca un adevărat "spirit al adâncurilor", un intrus în contextul unei poezii pe care "el o vedea lipsită de vlagă: "Trăiesc în altă lume decât voi/ În lumea alcoolurilor tari", din când în când, mai urcă în lumea "liniștei senine",însă tot într-o ipostază plutonică: "Și-atunci aprind mari focuri/ Și zămislesc comori/ Uimindu-vă pe cei ce nu-nțelegeți". În poezia lui N. Labiș distingem tendința de a aprofunda dezbaterea etică, de-a o îndrepta spre relevarea condiției
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu colți de argint", Fata Morgana (, mirajul ideii) îl va ucide pe prințul din Levant, care murind, aude un sunet de corn, asemenea eroului din "La Chanson de Roland", dar numai pentru o clipă: "Să suni până mor către cerul senin/ atunci asfinți după creștete luna/ și cornul sună însă foarte puțin." Un sentiment nostalgic cuprinde baladele, care sunt elegii ale neîmplinirii; fecioarele își pierd frumusețea în unde ("Elegie"); feciorul, sluga lui "Crai de ghindă", așteaptă, trist și tăcut, porunca; grădinarul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
împușcat tăcerea/ Cu numele de sfânt/ Ion/ Coboram pe pământ." Ca toți poeții aflați la primul volum, Dumitru M. Ion se vrea vitalist: "Beau laptele cald până îmi țipă în sânge" sau "Bivolii negri, în luminiș, borțoși/ caută-n umbre seninii strămoși." Uneori, ne amintește de Crevedia sau de Aron Cotruș: "Satul s-a molipsit de aburi/ care se clatină până în măduva țăranului, îl așază din șale, îl încovoaie puțin,/ Acolo, pe holdă lângă femeie. Pe deal tună Dumnezeu ca prostul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dragostea stă sub semnul primăverii și al nunții: În sat azi noapte o fecioară/ Trecu între femeile creștine/ Potop de laudă a fost pe trupul ei". Motivul vânătorii este reluat în 1973 în "Fals tratat de vânătoare". Poetul este mai senin și mai moralizator, așa se explică titlul poemului " O pildă de laudă a puterii vânătorului": "îl bate vântul și-ndeamnă/ Haite de câini să-l muște în fiece clipă/ Să nu încerce a învăța/ să moară". Dacă, în celălalt volum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să se adune tristețea cu alta,/ Vezi crescând deodată/ cu trunchiul impunător, deznădejdea sinteza și încununarea". Cu timpul, Nina Cassian va cânta tot mai frecvent toamna ca simbol al sfârșitului unei vârste. Toamnele ei, cu sunete, parcă, de orgă, sunt senine și somptuoase "ca decadența unui imperiu". Face portretul lui Bach, dar și al minerului, al unei prietene, creează profiluri spirituale cu linii precise ca ale lui Dűrrer, dar și cu misterul penumbrei lui Rembrandt. De fapt, ceea ce dă organicitate poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
experiențele triste însoțite de stări nedefinite își fac loc: "și numai primăvara tristețea-mi este dragă/ și sufletul atuncea-i strălucitor și cast". Desenele în acuarelă fac din Doina Sălăjan o virtuoasă: "Un stârc încremenit într-un picior,/ Un cer senin și bolta argintie/ Pe care sta, pahar strălucitor,/ Văzduhul răsturnat ca pe-o tipsie." Sau iat-o pictând natură moartă: "Pe tavă, struguri vineți și albi-gălbui ca mierea,/ Nuci proaspăt descojite și piersici sângerii./ Deasupra într-o vază, lung, ascultând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poetei respirația largă, cuprinzătoare a Anei Blandiana. Cu volumul "Adagio" (1973) îi descoperim Ioanei Diaconescu și note proprii: "Adagio pietrelor și mărăcinilor,/ Adagio fiului; și-a maicii sale vină/ Fie curat ispășită de lacrima luminii/ Etern întoarsă într-un ochi senin/ După o fugă, după vânătoare/ Înalt prin pădurea de crini". Obiectele se însuflețesc și poeta se mișcă lejer, pentru că ea le-a creat: "Desenez lucruri care se trezesc/ Și se prefac în ființe adevărate/ cu glas, cu inimi și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lăsând impresia că seninătatea fântânii, cercurile clare de apă sunt stări aparente, dincolo de ele, în adâncime, stă ființa bântuită de dorinți, pământul, noroiul menit să putrezească în propria lui nuntă. "Curând se face ziuă, senin din nou e pliscul ciorii/ Senine gheare, senin și iepurele mort/ Sticlos aproape totul, astfel încât mă port/ și eu la fel de fals, precum ne-mbracă zorii./ Sunt iarăși în picioare, mă bucur că le am,/ Mă curăț de nămolul ce parcă mă-nveșmântă./ Ce fericit eram când
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se-aude apa susurând?/ Spui că-n copacii din fereastră se-neacă/ vrăbiile? Spui că oceanul se apropie?" Un pește imens înghite marea: imagine desprinsă de pe retina unui ochi deschis în apă care va percepe altfel lumea; cer aurifer, lacuri senine, marea tulbure; iată că natura este plină de mister, sau, cum putem observa și în alte poeme, guvernată de elemente oculte. "Singurătatea finală" este ilustrativă în acest sens: izolarea se realizează într-un univers osteologic. Precum la Macedonski sau, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pe urmele unei legende carpatice dar poate cu origini antice. Templele grecești ne-au împlinit dorința de rafinament și stil. Apoi călătoria în Peloponez la Micene unde am descoperit celebra poartă a leilor. Templul de la Delphi de unde într-o zi senină am reușit să vedem toate întinderile până la mare. Amfiteatrul lui Dyonisos unde fiecare dintre noi își făcea spectacolul propriu, m-a făcut să mă gândesc că scopul acestei călătorii este de fapt să ne cunoaștem noi cei care trăim de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cumva. Am avut intuiția asupra nesmintirii lui, nici măcar în situații limită cum a fost sublim-tragica Revoluție Română, când i-am zărit chipul printre mulții intrați în "sediul revoluției televizate": neliniștit, dar ferm, cu o atitudine clară și cu o privire senin încrezătoare. Eu unul știam, plecând de la opera și faptele vieții sale de până atunci, că el n-a fost niciodată un figurant al istoriei, dar nici nu a nutrit nesăbuința să se identifice, cumva, cu statutul de regizor al istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Visarion ne-a determinat să ne dăm seama de acest lucru. De pildă, cu toate că soarta lui Richard constituie fără îndoială acțiunea centrală a piesei, ea, această acțiune, este încadrată și indisolubil legată de alte două destine, cel al vlăguitului și seninului rege Edward al IV-lea de la începutul spectacolului (interpretat cu intuiție de Milan Dragicevich, îmbrăcat într-o cămașă de noapte albă de pânză subțire) și cel al sclivisitului si volubilului Richmond, la sfârșitul lui. Până la urmă e totuna cine e
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pot fi: - bisilabice: troheul (/U: Codrule, codruțule) și iambul (U/: A fost odată can povești) - trisilabice: dactilul (/U U ): Barba lui fluturăn vânturi ca negura cea argintie (/ UU, / UU, / UU, / UU, / UU, / U) amfibrahul ( U/U ): Trecutai când cerui câmpie senină (U/U, U/U, U/U, U/ U) anapestul ( U U/): Printre crengi lumina palid glob de argint (U U/, U U/, U U/, U U/, U U/) - tetrasilabice: peonul - cu un singur accent, având indice 1, 2, 3, 4
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Ceși nalță fruntea sură din negrile ruine, Iar viersurile noastre, ciudate și streine, Deși voiau să râdă, plângeau un vechi păcat. Stam singuri, și cum cerul greoi șintunecat Părea o carte veche cu taine sibiline, Noi glasul ridicarăm în cântece senine Chemând uitarea sfântă în tragicul palat. Bătând din aripi grele, trecu grozava noapte, Plutind demoniacă în valuri lungi de șoapte, Iar jos, zăcând în umbră, stau roze la picioare. Păunii sub arcade, visând, plângeau în somn, Și rozele păliră ca
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
cerul .../ Părea o carte veche cu taine sibiline) impune o viziune ezoterică asupra universului, sugerând ideea că toate constelațiile reprezintă semne magice, profetice, înscrise pe filele cerului, imposibil de descifrat de către cei care nu sunt inițiați. Epitetele din sintagmele cântece senine și uitarea sfântă semnifică faptul că doar prin cântecul de iubire pot fi alungate/exorcizate întunecatele mistere, pot fi uitate profețiile sumbre. Se reliefează astfel forța purificatoare (catharctică) a poeziei, a cântecului ce are atributul seninătății apolinice. 8. O caracteristică
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
vocea care-l "instruiește" dinainte, amintindu-i în ce teritoriu se află, ce reliefuri stilistice îl așteaptă, în ce "cheie" îi va vorbi textul. Poate fi făcută să tacă această voce a propriilor noastre așteptări în privința operei? Este dat lecturii "senine" să refacă traseul înțelegerii fără apăsarea uriașă a memoriei activ(at)e? Caragiale e scriitorul care a pătruns pînă în subconștientul nostru de lectură. Îl "citim" în tot locul, tentați să dăm situațiilor de limbaj, de viață, acelora atinse de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
vatră pâini întregi"); h. timpul trece și distruge condiția umană ("Mă bate vremea, mă bate ziua, mă bate clipa"); i. tema morții: 1. spaima față de neant, în care până și Isus fuge de pe cruce în fața perspectivei morții (Duhovnicească); 2. acceptarea senină, împăcată a morții, ca un element firesc al vieții (De-a v-ați ascuns); 3. spaima de moarte, frica, sunt micșorate de realizările omului, de împlinirile sale prin care dă un semn vieții (De ce-aș fi trist). Accepțiuni ale
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
competent, de a limpezi spiritele și a pune la lucru tot ce poate contribui la asanarea corpului social. Justiția și dreapta măsură revin ca un laitmotiv. Să-l ascultăm pe El, a spus-o cel mai bine: Mintea dreaptă, simplă, senină însă, a făcut din dreptate o cumpănă. Cumpăna dreptății! Și ce e dreptatea decât menținere a echilibrului? Și ce e dreptul decât echilibru? Cumpănă și drept, amândouă (sunt) echilibre una a materiei, alta a spiritului. Dreptul e adevăr, virtutea e
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
lesne decât asupra aplicării lor. S-a putut vedea aceasta și din consensul întrunit, aproape fără rezerve, de principiile restructurării propuse de Frontul Salvării Naționale, în timp ce se ajunge mult mai anevoie la întruparea lor. Căci a le coborî din sfera senină a conceptului în aceea agitată aporetică, agresivă a praxei este a admite diminuări și concesii cu care, de obicei, se poate împăca un om politic, nu și gânditorul deprins a observa o logică mai riguroasă. Comportă aceste planuri ale realului
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
la îndemâna oricui. Contestația, din fericire, nu e durabilă sub specia istoriei, fiindcă nimic nu se poate construi pe o negație permanentă. Revoluția de la 1848 a contestat vehement vechiul regim, însă curând după aceea s-a ajuns la estimări mult mai senine și mai adevărate. Atitudinea privitoare la fanariotism e cu deosebire semnificativă sub acest unghi. Bălcescu n-a văzut în el decât "o mare și monstruoasă clădire de tiranii". La distanță de câteva decenii, A.D. Xenopol avea să nuanțeze oarecum imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]