KorAP: Find »[drukola/base=simboliza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...191 192 193 ...210 >

5,226 matches

Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

jos. / Eu, băiete, te-aș lăsa, / Da ți-i mândra tinerea / Ș-ai să faci păcat cu ea; Pentru un băiat ș-o fată / Rămâne frunza uscată, / Pentr-o fată ș-un fecior / Îmi rămâne ramul gol."120 Paralelismul negativ simbolizează înstrăinarea, uneori declarată, a omului de lumea cosmică, anadiploza "pentru mine" singularizează destinul, suferința rămânând neîmpărtășită: "Pădure, verde pădure, / Frumos cântă cucu-n tine,, / Da nu cântă pentru mine. Pentru mine de-ar cânta, / Ți s-ar scutura frunza, / Ț-

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
eu de dor îs mâncată / Și beu apă și din baltă, / Nu-mi pare că-i tulburată. Că am un dor arzător, / Cred că cu dânsu-am să mor."178 Diminutivarea inițială, adresativă, ca refren tematic ,reluată prin cuvântul de bază, simbolizează trecerea de la starea de fapt, constatativă, la asumarea unei deveniri în firea lumii care se ascunde în propria-i matcă existențială: " Inimioară, inimioară, / Cum te-aș măcina prin moară, / Să te fac cum ai fost iar. Inimă, pământ și lut

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
de moarte și înviere, în riturile de fertilitate, primăvara, după moartea soarelui din iarnă. Astfel, primele comunități din sudul Europei au încrustat desene cu labirinturi în pietrele mormintelor și monumentelor.197 În plan cosmic, firul leagă stările existențiale de transcendență, simbolizând Atma (sinele) și prana (răsuflarea) care în daoism este asociată mișcării de du-te-vino a suveicii de la războiul de țesut "starea de viață, starea de moarte, expansiunea și resorbția manifestării." Țesătura este simbolizată de "caii lui Shiva care torc timpul sau

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
plan cosmic, firul leagă stările existențiale de transcendență, simbolizând Atma (sinele) și prana (răsuflarea) care în daoism este asociată mișcării de du-te-vino a suveicii de la războiul de țesut "starea de viață, starea de moarte, expansiunea și resorbția manifestării." Țesătura este simbolizată de "caii lui Shiva care torc timpul sau destinul."198 La nivelul celor trei coduri ontologic, semantic, gnoseologic semnul poetic, "ghemul vieții" poate fi reprezentat astfel: Atât umanul, cât și cosmicul, se supun unui "destin" trecut prin furcile caudine ale

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
gradat devenirea:"Asta-i viața omului / Cum îi bradul muntelui, / Naște, crește, înflorește / Și ușor se prăpădește!"236 Dansul circular, însoțit de recitativul tematic, are rolul de a înstăpâni și de a îmblânzi datul sorții. Fracționarea versurilor din cadrul liniei melodice simbolizează tocmai acest du-te-vino ființial al propriei meniri, dialogul recitativ având rolul de primum movens care consacră ritualic destinul: Hai bădiță, hai de mână, / Să-nvârtim hora română, / Hora dragă, bat-o vina, / Mândru joc din Bucovina! Hora și cu cântecu

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
sunt "miteme"16 care sunt relaționale, orice mit având "o structură în folii care transpare la suprafață (...) în și prin procedeul repetării".17 III.1.1. STRUCTURI GNOSEOLOGICE: SPAȚIUL, TIMPUL, SPAȚIALITATE, TEMPORALITATE Inițial, spațiul nu putea fi separat de timp, simbolizând atât haosul originar, cât și lumea organizată, cosmosul. Ca "întindere incomensurabilă", cu centru necunoscut, spațiul reprezintă "infinitul în care se mișcă universul", "ansamblul universului, cu actualizările și potențialitățile lui".18 Ca "imagine mobilă a veșniciei" (Sf. Augustin), timpul este perceput

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
spațiu-timp care creează cadrul ritualic al universaliilor ontologice; * Imaginea cronotop 29 Imaginea a-temporală și a-spațială reprezintă nucleul constant al discursului mitic, având drept scop recuperarea universului primordial, prin rit. Acest tip de imagine poate fi reprezentată prin cerc30, simbolizând "eterna reîntoarcere" la starea originară a lucrurilor.31 Prin ritual, se consacră legăturile cu timpul și cu spațiul, convertind evenimentul profan la sacru, prin năzuința cunoașterii. Deschiderea spre universalul din lucruri, dezvăluit de imaginea spațiu-timp, poate fi înfățișată de spirală

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Sâmedru erau sfinții maturi, în timp ce sfârșitul de an era dominat de sfinții-moși moș Andrei, moș Nicolae, moș Crăciun, moș Ajun. Ritualul de înnoire a timpului se desfășoară pe perioada a 12 zile, așa-numitele "zile cosmogonice" 25 decembrie-6 ianuarie care simbolizează anul solar de 12 luni. Astfel, în Bucovina se practică scenariul ritualic în cadrul căruia este simbolizată "familia" anului solar, format din 12 luni; astfel, cele 12 luni, reprezentate antropomorf, în funcție de vârstă, de la copil luna ianuarie , la moș luna decembrie sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
ritualice, bătutul Pământului cu maiurile sau cu ciomegele de lemn, pentru a scoate căldura din Pântecele Pământului, purificarea spațiilor. Mărțișorul însuși era considerat funie a anului care adună cele 365 de zile în două anotimpuri de bază, vara și iarna, simbolizate de împletirea celor două fire antitetice, reprezentând opozițiile zi / noapte, lumină / întuneric, căldură / frig. Dochia, la echinocțiul de primăvară, și Crăciun, la solstițiul de iarnă, redevin ceea ce au fost cu 365 de zile în urmă: copii, tineri, maturi și, din

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
opăresc de teamă ca Sfânta Vineri să nu le apară noaptea în vis ca să le certe și să le schilodească. Vinerea bărbații nu lucrează la vie, nu găuresc în lemn, nu încep nici un lucru, nu cumpără și nu vând. Vinerea simbolizează ziua zidirii omului, este ziua când s-a răstignit Hristos. Sâmbăta este o zi nefastă, cea mai nenorocoasă din săptămână, având un ceas rău. Sâmbăta nu se începe nicio lucrare și nu se pleacă la drum. Duminica este o zi

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
răspândit, care pune început unui nou ciclu calendaristic, este Sărbătoarea Crăciunului. Imaginea mitică, de semizeu, a bătrânului Crăciun, amintind de Zeul Soare, Mithra, și sărbătorit în perioada în care se celebrau Saturnaliile și Calendele romane, ilustrează o făptură sacră care simbolizează "timpul creator", ceea ce romanii numeau tempus factum. În mitologia geto-dacă, această făptură mitică a fost reprezentată printr-un strămoș care simboliza echilibrul lumii într-un timp inițiatic, al facerilor și desfacerilor, în momentul hierofanic al timpului mitic de la solstițiul de

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Soare, Mithra, și sărbătorit în perioada în care se celebrau Saturnaliile și Calendele romane, ilustrează o făptură sacră care simbolizează "timpul creator", ceea ce romanii numeau tempus factum. În mitologia geto-dacă, această făptură mitică a fost reprezentată printr-un strămoș care simboliza echilibrul lumii într-un timp inițiatic, al facerilor și desfacerilor, în momentul hierofanic al timpului mitic de la solstițiul de iarnă, reprezentând "capul de an" sau "răstimpul" dintre doi ani. Cultul strămoșilor și moșilor s-a îmbinat cu acest cult al

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
mâncat, în țarină, de gospodari și de animale, sau era "înmormântat" sub brazda plugului, pentru rodnicia pământului (în Bucovina, Basarabia, Moldova, Transilvania).88 Moartea și învierea soarelui, ca reprezentare mitică solstițială etimologic, solstițiul semnificând "oprire", "odihnă a soarelui" , au fost simbolizate prin "îngroparea" sau prin "scalda" lui Moș Crăciun, începutul de an fiind patronat de o divinitate mitică, renăscută sau purificată. Răscumpărarea vârstei originare are loc în urma ritualului de abolire a timpului profan și de propovăduire a timpului sacru. Cele două

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Binelui; o dată înviat, "Crăciunul" lua o prăjină lungă, în vârful căreia a fost pusă o legătură cu cenușă, sub forma unui prapur, și da în toate părțile, cenușă amintind de o incinerare simbolică, străveche, a unei păpuși de paie care simbolizează Crăciunul, obicei reluat, astăzi, prin arderea butucului. Etimologic, "Crăciun" din limba română, aromânul "Crăciun, Cărciun", meglenoromânul "Cărciun" desemnau inițial chiar butucul care era supus arderii 90 de fapt, numele slavizat, având la origine cuvântul din limba bulgară "kračiun", sau din

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
legăturile sacre dintre teluric și cosmic, prin sacrificiul simbolic. În Moldova și Bucovina, capra este însoțită de cerb care este un simbol solar, coarnele sale, care se reînnoiesc periodic, fiind identificate cu razele soarelui. Animal totemic sau strămoș mitic, cerbul simbolizează renovarea ciclică și lumina.92 Un alt simbol solar, prezent în ceata de Anul Nou, este calul al cărui dans circular imită drumul soarelui, de la solstiții la echinocții. Grecii și romanii au consacrat calul în primul rând zeului Apollon, adică

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
de car în flăcări, înfășurate în paie. La terminarea scenariului ritualic, se luau tăciuni aprinși și se aruncau pe pășuni, în grădini și livezi, pentru a avea rod bogat în noul an.102 La daci, ritul incinerării (indoeuropean, de fapt) simboliza "ritul Marii Treceri în Lumea cealaltă prin purificare cu focul sacru asemenea focului solar."103 La români, cel mai complex și mai semnificativ rit care ține de cultul solar este hora, omniprezentă în filosofia populară. Originea horei a fost stabilită

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-o, / Strălucitu-mi-o, / Cu mătura ura măturatu-o, / Departe de la mine depărtatu-o!"124 În unele colinde din Bucovina, Crăciun este însoțit de Dumnezeu, Maica Domnului și Sâmpetru care drămuiesc faptul lumii și sortesc traiul omenesc, de cele mai multe ori destinul este simbolizat de "pahar"; nu întâmplător, în limba română, există expresiile "Treacă de la mine și paharul acesta" sau "Am băut paharul până la fund" prin intermediul descrierilor alegorice ale elementelor arhetipale: "Sculați, gazde, nu dormiți, / Că vă vin colindători, / Pe la uși, pe la cetori, / Sara

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Nu-i fie cu supărare. Nu vă pară cu bănat, / Asta-i seara cei de-mblat, / De la Dumnezeu lăsat. / Rămâneți sănătoși!"129 Amintind de ritualul agrar al înnoirii timpului, soarele leagă și dezleagă rodul pământului, coborând el însuși în ziua Crăciunului, simbolizând lumina transcendentă din care se naște "urzirea" anului: "Colo-n jos și mai în jos / Este-o scară tot de ceară / Pe cari soarele coboară / Cu scara subsuoară, / Să secere la secară / Și la grâu de primăvară."130 Alături de coborârea

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
vârfu` muntelui, / Crește bradu` brazilor / De mare și înfoiat / Tot ceru l-a îmbrădat: / Soarele în cetini, / Luna între ramuri, / Mii și mii de stele / Între rămurele!"131 Soarele cu trei raze exprimă desăvârșirea teluricului, din perspectivă cosmică, numărul trei simbolizând împreunarea dintre Cer și Pământ: "Sculați, boieri, nu somnați, / Că nu-i vremea de somnat, / Că-i vremea de colindat / Că cocoșii și-au cântat, / De tri ori / Până-n ziuări, / Cu tri raze-n tri lături. / Întâia-i rază unde

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
voinic / C-un cal mândru podobit..."133 Riturile de inițiere în cunoașterea universală au loc atât pentru făptura divină, cât și pentru omul care tinde la în-dumnezeire. Pentru a cunoaște binele și răul are loc înfruptarea dintr-un măr, mărul simbolizând veșnica reînnoire a pământescului, dar și germenele revelației divine: Colo sus la răsărit, / Este-un măr mândru-nflorit; / La tulpina mărului / Este-o masă de mătasă. / Dar la-ntâiul colț de masă / Șade zău / Cu Dumnezeu; L-al doilea colț

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
vegetației care se nășteau și mureau în perioada de înnoire a timpului calendaristic. Vasilca sau Siva practicată numai de țigani, originară, de fapt, din nord-vestul Indiei amintește de Siva, divinitatea hindusă, împodobită cu un colier de șerpi, cu trei ochi simbolizând soarele, luna și pământul, regele dansului a cărui sarabandă frenetică este premergătoare distrugerii universului. Ca stăpân al dansului (Nataraja), Siva era reprezentată pe un piedestal de lotus, înconjurat de un semicerc de flăcări, cu un picior ridicat gata să zdrobească

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
a cărui sarabandă frenetică este premergătoare distrugerii universului. Ca stăpân al dansului (Nataraja), Siva era reprezentată pe un piedestal de lotus, înconjurat de un semicerc de flăcări, cu un picior ridicat gata să zdrobească un demon. Mișcarea sa fără încetare simbolizează forța creatoare a naturii, în ritmul dansului său cosmic, creația evoluează, se dezvoltă și se regenerează succesiv.151 Forța regeneratoare a naturii este simbolizată, în cadrul alaiului de Anul Nou, de capră care, prin intermediul portretului alegoric, ca recitativ în cadrul ceremonialului calendaristic

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
semicerc de flăcări, cu un picior ridicat gata să zdrobească un demon. Mișcarea sa fără încetare simbolizează forța creatoare a naturii, în ritmul dansului său cosmic, creația evoluează, se dezvoltă și se regenerează succesiv.151 Forța regeneratoare a naturii este simbolizată, în cadrul alaiului de Anul Nou, de capră care, prin intermediul portretului alegoric, ca recitativ în cadrul ceremonialului calendaristic, restabilește ordinea cosmică, prin renașterea soarelui: "Ța, ța, ța, căpriță, ța! / Vine capra de la munte, / Cu steluță albă-n frunte / Și-are-n coarne ramuri multe

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
veni.../ Joacă bine, cerbule, / Învârtește-ți coarnele / Să se mire mândrele, / Hai s-o facem roată, roată."154 Dacă jocul cerbului presupune "rotirea" în ambele sensuri, tocmai pentru a menține legăturile dintre vechi și nou, jocul căiuților urmează cursul lucrurilor, simbolizând roata timpului, drămuită de soare: "Frunzuliță arțăraș, / Mândru joc de călărași, / Vin pe drumul dorului / Cu voinicii satului. Frunzuliță mărgărit, / Jocul nostru s-a pornit, / Și iar verde busuioc, / Hai, căiuții, la galop. Frunză verde, foaie lată, / Hai, căiuții, roată

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Sărbătoarea Sânzienelor este o sărbătoare a maturității în care se tămăduiește timpul potrivnic, schilodit de Rusalii. De Sânziene, timpul se sacralizează, devenind propice culesului plantelor de leac, dar și deslușirii sorții, în cununa aruncată pe casă sau în cursul râului, simbolizând, astfel, consacrarea destinului, atât în spațiul uman, cât și în spațiul cosmic al aștrilor cerești: "Șoimanul de soare / E puternic mare, / Umblă să se-nsoare, / Vremea i-a venit / De căsătorit / Și el că mi-și umblă, / Crez, de nouă

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]