KorAP: Find »[drukola/base=sintactic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...191 192 193 ...204 >

5,099 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

specificator al unei proiecții funcționale aspectuale. O citire de tip activitate este derivată din apariția verbului în poziția Spec,AspP. Intrarea verbală nu conține informații despre prezența unui argument intern sau extern. Orice verb poate intra în mai multe configurații sintactice, deci poate primi mai multe interpretări aspectuale. Sorace (2004: 250) apreciază că această abordare oferă flexibilitate în realizarea sintactică a argumentelor, dar și supragenerare, problema variației fiind neconstrânsă. 4.4.2. Arad (1996) adoptă o teorie restrictivă a interfeței Lexicon

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
AspP. Intrarea verbală nu conține informații despre prezența unui argument intern sau extern. Orice verb poate intra în mai multe configurații sintactice, deci poate primi mai multe interpretări aspectuale. Sorace (2004: 250) apreciază că această abordare oferă flexibilitate în realizarea sintactică a argumentelor, dar și supragenerare, problema variației fiind neconstrânsă. 4.4.2. Arad (1996) adoptă o teorie restrictivă a interfeței Lexicon−Sintaxă, considerând că numai o mică parte din informația lexicală este disponibilă la interfață. Autoarea o urmează pe Borer

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
urmează pe Borer (1994), prima care a arătat că interpretarea semantică (aspectuală) este atribuită în poziția de specificator al proiecțiilor aspectuale, nu în interiorul VP. În teoria propusă, informația aspectuală disponibilă la interfață reprezintă o constrângere asupra asocierii verbului cu structurile sintactice. Există deci o corelație între proprietățile lexicale ale predicatelor și structurile sintactice în care acestea apar. De asemenea, există o corelație puternică între sens și structură, corelație care poate explica rapiditatea achiziției limbajului. Natura acestei corelații este diferită de la o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este atribuită în poziția de specificator al proiecțiilor aspectuale, nu în interiorul VP. În teoria propusă, informația aspectuală disponibilă la interfață reprezintă o constrângere asupra asocierii verbului cu structurile sintactice. Există deci o corelație între proprietățile lexicale ale predicatelor și structurile sintactice în care acestea apar. De asemenea, există o corelație puternică între sens și structură, corelație care poate explica rapiditatea achiziției limbajului. Natura acestei corelații este diferită de la o teorie la alta. Arad optează pentru abordarea bazată pe predicate (nu pe

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pe predicate (nu pe intrările lexicale) și pe structura evenimentului (nu pe rolurile tematice). Autoarea îl urmează pe Tenny (1992: 2)78, care a formulat ipoteza interfeței aspectuale (engl. Aspectual Interface Hypothesis), conform căreia legătura dintre structura tematică și structura sintactică argumentală este guvernată de proprietăți aspectuale. O structură aspectuală universală, asociată cu argumentul intern (direct), extern și oblic din structura sintactică, impune constrângeri tipului de participanți la eveniment care pot ocupa aceste poziții. Numai partea aspectuală a structurii tematice este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
78, care a formulat ipoteza interfeței aspectuale (engl. Aspectual Interface Hypothesis), conform căreia legătura dintre structura tematică și structura sintactică argumentală este guvernată de proprietăți aspectuale. O structură aspectuală universală, asociată cu argumentul intern (direct), extern și oblic din structura sintactică, impune constrângeri tipului de participanți la eveniment care pot ocupa aceste poziții. Numai partea aspectuală a structurii tematice este vizibilă în sintaxă. Proprietățile aspectuale sunt un bun mediator între Lexicon și Sintaxă. În teoria lui Tenny, argumentul care măsoară evenimentul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominativ. ● Verbele inergative − [TP NPi [AspOR ti [VP Vwork−a munci]]] − descriu un eveniment în care este specificat numai punctul inițial; aceste verbe proiectează un nod AspOR și sunt atelice. Diferența dintre inacuzative și inergative se manifestă atât la nivel sintactic − unicul argument al unui verb inacuzativ este generat în aceeași poziție ca obiectul tranzitivelor −, cât și la nivel semantic − inacuzativele sunt nonagentive, telice, iar inergativele, agentive, atelice. Acest model explică problema verbelor care au comportament variabil fără a presupune intrări

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
explică problema verbelor care au comportament variabil fără a presupune intrări lexicale multiple; de exemplu, corespondentul italian al englezescului run 'a alerga' specifică existența unui singur argument, care poate suporta fie derivarea specifică inacuzativelor, fie pe cea specifică inergativelor; structura sintactică, și nu intrarea lexicală determină sensul acestor verbe. Verbele tranzitive simple (kill 'a ucide') descriu un eveniment pentru care este specificat atât punctul inițial, cât și punctul final, deci există două proiecții aspectuale: − AspEM asigură interpretarea aspectuală și verificarea Cazului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atelice, inergative; nu contează agentivitatea, intervalul, controlul extern. În teoria autoarei (Van Hout 2004: 60−61), un verb cu două argumente trebuie să-și proiecteze un obiect direct pentru a stabili o interpretare telică; trăsătura aspectuală trebuie să fie verificată sintactic în poziția de obiect; AgrOP este locul de verificare a telicității. Un verb cu un singur argument trebuie, de asemenea, să-și verifice telicitatea; în acest caz, AgrOP este sursa inacuzativității. În această teorie, inacuzativitatea reflectă o configurație specială de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
poziția de obiect; AgrOP este locul de verificare a telicității. Un verb cu un singur argument trebuie, de asemenea, să-și verifice telicitatea; în acest caz, AgrOP este sursa inacuzativității. În această teorie, inacuzativitatea reflectă o configurație specială de deplasare sintactică pentru verbele cu un singur argument: unicul argument se deplasează în poziția subiectului (Spec,AgrSP), pentru a satisface EPP; deplasarea subiectului este permisă numai dacă predicatul este telic. Inacuzativitatea este deci o realitate sintactică determinată semantic (la aceeași concluzie ajunseseră

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reflectă o configurație specială de deplasare sintactică pentru verbele cu un singur argument: unicul argument se deplasează în poziția subiectului (Spec,AgrSP), pentru a satisface EPP; deplasarea subiectului este permisă numai dacă predicatul este telic. Inacuzativitatea este deci o realitate sintactică determinată semantic (la aceeași concluzie ajunseseră și Perlmutter 1978 și Levin și Rappaport Hovav 1995). AgrSP 3 Spec AgrS' 3 AgrS VP [+ EPP] 4 ti Sintaxa inergativelor AgrSP 3 Spec AgrS' DPi 3 AgrS AgrOP [+EPP] 3 Spec AgrO' ti

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inergative omofone. În plus − așa cum au arătat Pesetsky (1981) și Borer și Wexler (1992) −, copiii se pare că învață selecția auxiliarelor (în limbile în care aceasta există) pentru fiecare verb în parte, fără să o pună în relație cu tipul sintactic sau semantic al verbului. Concluzia mai generală este că structurile creierului care reprezintă GU sunt supuse unui proces de maturizare. 4.6.2. Sorace (2004: 251−254) arată că achiziția limbajului constituie un test important pentru a verifica ce se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbajului constituie un test important pentru a verifica ce se întâmplă la interfața Lexic−Sintaxă. Dacă se iau în calcul teoriile "proiecționiste" (vezi supra, 4.3.), copiii sunt predispuși să observe componentele de sens verbal relevante din punct de vedere sintactic. Anumite componente de sens sunt privilegiate − de exemplu, copiii sunt sensibili mai devreme la schimbarea de localizare decât la schimbarea de stare. Froud (2006) a făcut un experiment cu un subiect cu afazie (cu o deficiență legată de cuvintele funcționale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dintre semantica lexicală, morfologie și sintaxă. 5.1. Probleme terminologice, definiții Alternanța cauzativă a fost discutată în mai multe studii, în contextul mai larg al alternanțelor de tranzitivitate. 5.1.1. Pană Dindelegan (1972a: 50−51) prezintă situațiile de neutralizare sintactică în structura de suprafață, în absența unei modificări în forma verbului de la Fillmore (1968): obiectul direct devine subiect (a), instrumentalul devine subiect (b), locativul devine subiect (c): (a) The janitor opened the door/The door opened 'Îngrijitorul a deschis ușa

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a spart. Tot extrem de rară este și neutralizarea raporturilor cazuale subiect - circumstanțial de loc (Pană Dindelegan 1972a: 57): Țipetele răsună pe stradă/ Strada răsună de țipete Sudoarea șiroiește pe frunte/ Fruntea șiroiește de sudoare. Ceva mai frecventă este neutralizarea raporturilor sintactice subiect − instrumental: Ion combate boala cu vitamine/ Vitaminele combat boala. Palmer (1994 [2007]: 8−9), fără a folosi un anumit termen pentru a descrie acest fenomen (alternanța cauzativă în primul exemplu și apariția obiectului intern în al doilea), arată că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și Rappaport Hovav (2005: 5) folosesc pentru fenomenele de acest tip denumirea alternanțele argumentale (cauzativă, locativă, a dativului etc.), arătând că acestea reprezintă un exemplu de realizare argumentală multiplă, care presupune posibilitatea majorității verbelor de a apărea în diverse contexte sintactice. 5.1.2. În studii mai vechi, fenomenul coexistenței unei variante tranzitive și a uneia intranzitive/inacuzative (reflexivă sau non-reflexivă) a fost descris folosindu-se termenii: verbe "cu inversare" (Rothemberg 197495, Zribi-Hertz 1987: 29), verbe "simetrice" (Dubois 196496, Lagane 196797

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
e nevoie de intervenția continuă a unui agent/a unei cauze până la finalizarea evenimentului. 5.2.3. În interpretarea propusă de Levin și Rappaport Hovav (1995), un verb poate avea mai multe sensuri diferite între ele exact prin aspectele relevante sintactic. Levin și Rappaport Hovav (1995: 182) arată că sensurile multiple explică alternanța inacuzativ/inergativ. Levin și Rappaport Hovav (1995: 81) reanalizează ideea formulată în studii anterioare, conform căreia informația semantică relevantă pentru participarea la alternanța cauzativă este legată de schimbarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
posibilitatea deplasării centrului (engl. head-movement). 5.2.5. Matsuzaki (2001) studiază comparativ verbele cu alternanță ergativă (terminologia autorului) din limbile engleză și japoneză. În japoneză, există forme sufixale distincte pentru cei doi membri ai perechii. Alternanța este un fenomen morfologic, sintactic și semantic. Matsuzaki (2001: 7−8) preia de la Jacobsen (1982113, 1992114) ideea că există corelații regulate între marcarea morfologică și cea semantică: dacă un membru al perechii e mai marcat decât celălalt, atunci marcarea morfologică reflectă un eveniment de schimbare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
spart', spargerea vazei nu a fost spontană. Prin urmare, agentul există la nivel semantic și în cazul ergativelor, dar este invizibil în sintaxă. Matsuzaki (2001: 41) arată că diagnosticele inacuzative reflectă faptul că distincția dintre inacuzative și inergative este codificată sintactic, dar nu ne spun ce aspecte semantice determină acest comportament sintactic. 5.2.6. Wechsler (2005) observă că, încă de la începutul studiilor de gramatică generativă, a existat ideea că ceva de tipul cauzare sau agentivitate este introdus în sensul propoziției

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
la nivel semantic și în cazul ergativelor, dar este invizibil în sintaxă. Matsuzaki (2001: 41) arată că diagnosticele inacuzative reflectă faptul că distincția dintre inacuzative și inergative este codificată sintactic, dar nu ne spun ce aspecte semantice determină acest comportament sintactic. 5.2.6. Wechsler (2005) observă că, încă de la începutul studiilor de gramatică generativă, a existat ideea că ceva de tipul cauzare sau agentivitate este introdus în sensul propoziției în sintaxă și nu provine din sensul lexical − acest lucru explică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o relație "ergativă": subiectul unui verb intranzitiv devine obiect al verbului tranzitiv corespunzător și un nou subiect ergativ este introdus ca Agent sau Cauză al/a unei acțiuni la care se face referire. O propoziție tranzitivă, precum (c), poate fi sintactic derivată dintr-o propoziție intranzitivă (a) prin intermediul unei transformări cauzative/ergative. Palmer (2007 [1994]: 214) adoptă același tip de analiză: ca și pasivul, cauzativul poate fi interpretat ca o formă derivată de la o structură activă simplă; spre deosebire de pasiv însă, cauzativul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aceste modele. Keyser și Roeper (1984) susțin că ergativele intranzitive sunt derivate de la perechile tranzitive în Lexicon, prin Regula Ergativă (p. 402): regula deplasării α (engl. move α) care se aplică în cazul pasivelor și al construcțiilor medii la nivel sintactic funcționează la nivel lexical pentru formarea ergativelor (apud Matsuzaki 2001: 115). Alexiadou și Anagnostopoulou (2004: 116−118) arată că morfologia proiecției Voice este asociată cu detranzitivizarea în alternanțele de tranzitivitate (cum este și alternanța cauzativă). În greacă, anticauzativele sunt formate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
analiză a verbelor inacuzative este cel propus de Chierchia (2004), care reia și completează o primă formă din 1989. Autorul și-a propus să formuleze o semantică explicită a acestei clase de verbe din limba italiană și să analizeze consecințele sintactice ale aplicării analizei sale. Punctul de pornire îl constituie observația că noțiunea de "argument opțional", folosită în multe studii pentru a explica variațiile de tranzitivitate (de tipul: verbul tranzitiv affondare 'a scufunda' are un rol extern opțional, deci perechea sa

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inacuzativ are reprezentarea: arrivare−sosi, θI, <e, p>, iar un verb inergativ: camminare−merge, θI, π. Inacuzativele diferă de inergative așa cum funcțiile propoziționale diferă de proprietăți. Din Principiul Predicației (predicatorul ˘ este asociat cu I0; ˘ este ceea ce "înseamnă" I; o propoziție (sintactică) leagă un predicat de subiect prin relația de predicație nu numai la nivel sintactic, ci și semantic), rezultă că inacuzativele nu pot lua argument extern. Arrivare trebuie să ia argument intern, deci este nevoie de expletivizare. În acest sens, verbele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
θI, π. Inacuzativele diferă de inergative așa cum funcțiile propoziționale diferă de proprietăți. Din Principiul Predicației (predicatorul ˘ este asociat cu I0; ˘ este ceea ce "înseamnă" I; o propoziție (sintactică) leagă un predicat de subiect prin relația de predicație nu numai la nivel sintactic, ci și semantic), rezultă că inacuzativele nu pot lua argument extern. Arrivare trebuie să ia argument intern, deci este nevoie de expletivizare. În acest sens, verbele inacuzative sunt defective: argumentul lor e generat intern, deci trebuie să aibă subiect expletiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]