5,364 matches
-
Elenă Marin Alexe Încerc să țin pasul cu mine, dar piciorul îmi alunecă în dânsul deșuchiat al gândurilor reci care nu iartă dezlănțuirea cugetului. În sarabanda nopților de nesomn, sau în vise ce își deapănă nefirescul alintat, plânsu-mi este prieten. Tresar mângâiata de mână Creatorului, gata oricând să-mi liniștească bătăile inimii adunându-le la piept, într-un gest definitiv și simplu. Prea simplu pentru o veșnicie, Prea complicat să îl pot pricepe.
?n pas cu mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83267_a_84592]
-
vizitator. Un bărbat subțiratic Într-un costum cenușiu stătea cu spatele la mine, ținînd un buchet de crini și ferigi ce se Încăpățîna să alunece de pe piatra funerară. CÎnd am trecut prin apropierea mormîntului, omul s-a Întors spre mine și a tresărit aproape ferindu-se, de parcă l-aș fi surprins cufundat În gînduri vinovate. L-am recunoscut În persoana lui pe cel ocolit de toată lumea la Înmormîntarea lui Bibi Jansen. — Doctore Sanger...? Să vă ajut cu ceva? — Nu... mulțumesc. Sanger pipăia suprafața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
feței. — Și acum e cu Sanger? Cum reușește omul ăsta? — Are un talent special, și nevoi speciale. Adolescenta franțuzoaică scoase un țipăt ascuțit și plonjă În piscină. Cioburile de apă răspîndiră o explozie de lumină prin toată grădina. Laurie Fox tresări și căută mîna lui Sanger, care stătea În spatele scaunului ei și Îi mîngîia rămășițele de păr cu o perie placată cu argint. Încercînd s-o reconforteze, Îi eliberă umerii din cămașă și Începu să-i frece cu cremă antisolară, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
părul ud, apoi rămase uitîndu-se lung la cheagurile de sînge adunate pe degete. Dar nu făcu nici o Încercare de-a-și netezi frizura În neorînduială, pe care și-o Îngrijea odinioară cu atîta atenție. — Ea face parte dintre oamenii aceia care tresar Îngroziți fie și doar dacă aud de fericire - În mintea lor, nimic nu poate fi mai plictisitor sau mai burghez. Am ajutat-o puțin, așa cum am ajutat-o și pe Bibi Jansen. A nu face absolut nimic e o terapie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
prima oară, după mulți ani, că între ai lui era vremea Isha, vremea închinării celei mai lungi, care sfârșea ziua. Nu știa că tristețea poate să îți fiarbă în rărunchi precum vinul. O simțea înnodându-se în bulboane fierbinți, care tresăreau și-l loveau în piept ca bășicile unui terci în clocot. O crezuse înghețată și limpede, dar era răscolită și îi clătina gândurile în cap. Se simțea înecat în această neliniște pe care aproape că o auzea zvârcolindu-se și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ce li s-a furat! — Eu credeam că te-ai săturat de opreliști, se băgă în vorbă și tată-său. Mai știi când am vrut să te duc la școala M³rkar, fiindcă te-au bătut că le spurcai apa? Omar tresări ca pișcat de o goangă de stepă. Își aduse aminte de robinetele înșirate pe parapetul placat cu faianță și păzit de însemnele lui Allah. Toți școlarii de vârsta lui așteptau să își spele mâinile după înviorarea obligatorie, de la prima oră
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pleca în somn doar cu gândul ca maică-sa să rămână și să-i vorbească până când se trezea. N-avusese timp s-o iubească. Doar se minunase de ea, ca de o făptură lunatică. Își aduse aminte de Zahra și tresări ca de usturimea unei înțepături. Maică-sa fusese luată de străinele de la cimitir. O vedea prin despărțitura de sticlă unde ar fi trebuit să se afle soră-sa, nevestele casei plus femeile de la templu. Câteva ar fi ajutat să o
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
turnuri, după mitul străvechi. Se urcaseră ca niște căpușe pe zid, mort și viu, sprijinindu-se spate în spate. Unii osteniseră până sus, pe alții îi adulmecaseră câinii, chiar dacă patrulele erau bete, fiindcă li se plătise o noapte de chef. Tresări, scuturat de umăr: — Ți-a venit mașina, îi spuse vânzătorul de la bilete. Se urcase în autobuz cu ochii înroșiți, buimac, ca un rătăcit de pe altă lume. Dar era soldat în permisie. După câte luni ai scăpat? îl întrebă un bărbat
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nici după zece minute. Îmi pare rău, domnule, sunt doi doctori care discută înăuntru, nu am cum să îi deranjez. După alte zece minute, Max ieși în sfârșit să arunce un ochi în sală și, când îl văzu pe Omar, tresări. Zise tare, pe deasupra tuturor pacienților care așteptau: — Prietene Bin Laden, începem cu stângul... cred că te-am așteptat patruzeci de minute! Omar își simți saliva cu noduri atunci când o înghiți: — Te rog să mă ierți, m-am grăbit, am plecat
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
iarnă și n-am ce să caut în câmp! În plus, voi nu știți cam ce se întâmplă în jurul nostru: sunt fundații și puțuri săpate aici, peste tot! Își fac reședințe oamenii, vile! Or să vină casele peste noi! — Exclus! tresărise Godun. Fiindcă în linia zării, tot ce prinzi tu cu ochii e-al meu! — Serios? Chiar atât te-ai îmbogățit, Godo, cât eu am lipsit? Doi-trei râseră, uitându-se la femeie, doar Omar se uita la pisica nemișcată de pe pervaz
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pască, Omar îl cerceta stând sub nuc și se aștepta să îi piară de sub priviri, ca un duh. Avea o măiestrie regală în felul cum era desenat, de aceea, când făcea zgomote, fornăind pe nări ori mișcându-și coama, Omar tresărea stânjenit din amorțeala lui somnoroasă. Într-o dimineață, Veterinara o pusese pe Belle în șa și fetița scotea țipete ascuțite de spaimă și încântare. Omar ieși în ușa garajului, căci lucra, și se uită în plin soare la grupul lor
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
lui de aici, de pe un pământ nou, nu avuseseră rost decât ca să afle că lumea nu trebuia copiată la nesfârșit, ca în pastișele lui Godun, ci rescrisă, reinventată și, câteodată, făcută de la început. Ațipi cu puțin înainte să sune ceasul. Tresări istovit și apoi se ridică să oprească alarma deșteptătorului. Când se bărbierea, desluși în el zvârcolirile unor presimțiri sumbre, pe care încercă să le domolească. Când pătrunse în cabinet, nici figura oftalmoloagei nu-i trimise încurajări, dar se mai calmă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
lase în pace, să dorm. ― Încă nu intraseră șerpii în visele tale. Inchiziția ți-a schimbat viața. ― Într-adevăr, a existat o vreme când râdeam sau plângeam fără să-mi aduc aminte nimic Acum, de câte ori tipă lăstunii pe colinele acestea tresar și îmi aduc aminte sfatul lui Marc Aureliu: "Trăiește fiecare zi ca pe ultima." Mi-am imaginat adesea acest dialog: "Condamnat, îți voi îndeplini ultima dorință. Care e?" "Să trăiesc". ― Așadar, nu te temi că această lumină, dacă rămâi prea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
cabanei, am văzut, deodată, lucind niște umbre ciudate. În curte ardea un rug uriaș pe care vântul, amestecat cu ploaie, îl ațâța. Încolo, totul părea cufundat într-un somn adânc. Am încercat să adorm și eu. Din când în când, tresăream, focul ardea în continuare, dimineața mirosea a cenușă și mă întrebam cât va dura astfel. Am simțit, apoi, miros de lapte cald și am răsuflat ușurat. Afară, focul arsese ultimele lemne și ploua peste cenușa caldă... Când am deschis ochii
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ivirea zorilor. Dulăii se așezau pe labe și moțăiau. Spre dimineață răsunau strigătele ascuțite ale cocoșilor. Se chemau de departe peste câmpul sur. Urechile lui bătrâne auzeau umbletul furiș al unor oameni. Către fundul gropii se mișcau umbre aplecate. Câinii tresăreau în somn, ridicau capetele, dar nu lătrau. Se întorceau hoții. Grigore punea mâna pâlnie la gură și striga: - Care ești, mă, acolo, măăă? Nu răspundea nimeni. Trecuseră zile după zile, unii muriseră, el văzuse nunți și petreceri, copiii mahalagiilor crescuseră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-o fi, unde-o-nnopta? Pe ce brațe s-o culca? Ce guriț-o săruta? Ce sfn alb o dezmierda? Țambalagiul bătea tactul cu ochii închiși, în somn. Instrumentul cânta singur: Tînc, tînc, tînc, tînc... Bărbia îi cădea pe piept și tresărea speriat, deodată, lovind mai repede în coarde. Apoi iar îl pirotea somnul... Numai degetele nu i se odihneau. Linei îi veni să râdă. Lăsă perdeaua să cadă. Taică-său băgă rufele și darurile într-o ladă, pe care o cară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Pune-i la ușă, câte unul! porunci. 240 Îl ridicară pe Gheorghe, că era mai aproape. Huiduma belise ochii și părea cârpă. Îl traseră în sus și sergentul u vîrî vârful degetelor în țâțâna ușii. Comisarul o deschise puțin. Hoțul tresări. Parcă-i băgase jar sub unghii. - Caii! striga presarul. Ușa fu deschisă și mai mult. Balamalele scârțâiră. Țipă. - Aoleu, mama mea! Aoleu, dom' șef... - Caii! striga presarul. Îmbucătura ușii îi zdrelise pielea. Simțea sângele izbucnind afară, în cap îi juca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ne afle mahalaua, mamă! Și când o afla, ne plângem de milă! Copila tăcuse vinovată. - Da cine-i? întrebase mai târziu coana Marioara. Afară lătrau dinii. - Nu știu, fa mamă, da parcă-mi place domnu Procopie, că prea citește... Femeia tresărise. Se auzeau salcâmii din curte foșnind ca un foc iarna. - Studintu, mamă? și-i dăduseră lacrimile. Usca-i-s-ar ochii ălui de n-a iubit! Apoi dăduse dracului toți câinii din mahala, că nu mai terminau cu lătratul. A doua zi, când
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
contururile atât de buhăite și de umflate încât abia dacă-ți dădeai seama ce fusese. Marie începu să țipe dintr-odată, scoțând niște sunete ascuțite, înalte și atât de neomenești de parcă ar fi fost un pescăruș care-și urmărește prada. Tresărirăm cu toții, iar Bez scăpă lanterna; se auzi cum cade în apă cu un zgomot puternic și apoi se stinse. Forma dispăru. Marie țipa din ce în ce mai tare. —E Violet! țipa ea. E Violet și e moartă! S-a înecat! Ah! Ah! Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
opt? spuse Sophie îngrozită. Și mai avem atâta treabă de făcut. Adică... Se opri, rușinată. —N-am vrut să spun asta, sunt așa de încurcate lucrurile. Ce s-a întâmplat cu Violet? Violet, care se lungise pe canapeaua lui Margery, tresări ușor la auzul numelui ei. —Soph? zise ea cu voce pierdută. Tu ești? Vi! Ce s-a întâmplat? Sophie căzu în genunchi lângă Violet. Violet nu mă prea convingea cu starea ei semi-catatonică; din câte știam eu, oamenii care fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pentru ca amândouă să observăm urme de vânătăi un pic mai sus de claviculă. Sophie izbucni în hohote sălbatice, sfâșietoare. — Uite ce ți-a făcut nenorocitul! Dacă era aici, îl omoram cu mâinile mele. Se auzi o bătaie în ușă. Sophie tresări; Violet își ridică eșarfa în jurul gâtului cu mâna ei mică și albă și se lipi de canapea, cu capul dat pe spate, de parcă ar fi fost Greta Garbo care e pe punctul de a ajunge în fața plutonului de execuție în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și înghițea cu greu. Unul dintre cei care lucrau la înălțime îi tot dădea indicații, de parcă cel care se cățăra ar fi fost orb. Hai că aproape ai ajuns, zise el. Aoleu - nu, e bine, nu vă faceți griji. Ben tresări ca un iepure care zărește un câine. — Până la urmă el de ce s-a urcat până aici? făcui eu încet, către Bez. Ridică din umeri. Cică el răspunde pân’ la urmă, că el e șefu’. Ete na. Deși, să știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ajuta la nimic. Însă, în ziua aceea, părea că se rezumă la câteva construcții sonore scurte, ușor de înțeles. —IISUS VĂ IUBEȘTE! strigă femeia către două fete care treceau pe lângă ea. Fetele nu se așteptau la una ca asta și tresăriră, surprinse. Amândouă aveau părul îndreptat și dat cu gel, într-o coafură densă, lucioasă, cu aspect fals, dar exuberant. —PĂCĂTOASE NENOROCITE! adăugă ea, ca precauție. Ce dracu’, nu-mi vine să cred! zise una dintre fete, suficient de tare s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
negat acest lucru. Fisher și Sally mi-au făcut cu mâna plini de entuziasm și au trecut strada, către stația de metrou, cu Sally care încă mai părea că are o oarecare reținere. —Sam? se auzi Sophie în spatele meu. Am tresărit și m-am întors. —Soph! Am crezut că te-ai dus la stația de autobuz. —M-am întors. Voiam numai să-ți mulțumesc. Și-a împreunat mâinile pe piept, protector, jenată și ușor roșie în obraz de rușine. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să recite versete pe un ton monoton, cu ochii împăienjeniți de lacrimi și genunchii înmuiați. Pe măsură ce vestea se răspândea, locuitorii ieșeau din case, bărbați și femei la grămadă, musulmani și evrei, bogați și săraci, învârtindu-se năuci pe străzi și, tresărind la cel mai mărunt zgomot. Mama m-a tras după ea dintr-o ulicioară într-alta până la Sabika, de unde nu s-a postat ore întregi, urmărind tot ce mișca în jurul Alhambrei. Cred că mi-aduc aminte că am văzut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]