6,856 matches
-
de tristețe, dar în spatele căreia se poate vedea un zâmbet pur, cu puterea miraculoasă a învierii. Țigara aprinsă în momentul când ieșise din baie arde încet, uitată. În scrumieră a rămas doar filtrul și o mică grămăjoară de scrum. Un vag fum dulce-acrișor se ridică spre tavanul alb. Difuzorul aparatului tace pentru câteva momente, înlănțuit parcă și el în visare, apoi un bâzâit scurt anunță o altă melodie, brusc acoperită de țârâitul telefonului. Ridică receptorul și recunoaște vocea caldă a Smarandei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și sinuos este degajat de traficul zilei, dar camuflajul îl face foarte întunecos. Din când în când trec pe lângă sate mici și neluminate, mai mult bănuite în beznă după lătrăturile câinilor. Lumina palidă a farurilor de camuflaj surprinde uneori siluetele vagi ale unor căprioare, grăbite să dispară în desișul gros, ocrotitor, al pădurii. Smaranda privește mâinile lui Marius, comod așezate pe volan. Fine, cu degete lungi, subțiri, mult mai potrivite să stea pe marginea filelor unei cărți, sau să mângâie agile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să cred. Răspunsul vine simplu și scurt. Chiar și eu. Replica francă a locotenentului face să dispară mare parte din încordarea acumulată în ultimele zile a lui Darie. Totuși, undeva într-un colț al minții lui rămân sub o formă vagă, dar cu atât mai neliniștitoare, tensiunea și frica. Sentimente de care știe că nu o să scape niciodată și asta îl face se gândească temător la ziua când îl vor lăsa nervii. Speră doar ca momentul să se petreacă cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
la oraș, uită rosturile firești ale pământului. Să ții minte asta de la mine! În timp ce trage cu urechea la sporovăiala Americanului, Marius luptă din greu cu senzația de neînvins a unor pleoape grele. De undeva, venită pe aripi de vis, o vagă adiere de Narcisse Bleu îl învăluie. Închide ochii și acolo găsește, făptura aproape în carne și oase a Smarandei. Este singură, într-o poiană ce își făcuse puțin loc într-o imensă pădure de mesteceni bătrâni, subțiri și scheletici. Stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
trăda poziția lor nemților. Și asta poate aduce unora nervozitate, cu siguranță frică. Iar frica miroase al dracului de tare ca animalul să nu-și încerce șansa. Privește în jurul său, dar nu vede nimic altceva decât copaci încărcați cu omăt, vagi siluete în bezna tainică a nopții. "Poate avem noroc să găsească altceva pentru vânat...". Continuă să înainteze făcând semn oamenilor săi să nu slăbească pasul. Tocmai îndepărtează o creangă din calea lui când simte instinctiv pericolul. Chiar în față, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
e când interesele vitale ale Germaniei intră pe mâna unor idioți. Da, aveți mare dreptate în această privință, murmură von Streinitz. Dar, înainte să moară, anchetatorii au obținut un nume. Tido Milecz. Vă spune ceva? Nu am nici cea mai vagă idee. Era de așteptat, râde celălalt cu răutate. Dar Alois Dussek? Da, cum să nu. Locotenent Alois Dussek, slovac de origine germană. Încorporat în Wermacht din 1942. Răspunde de cifru. Ce ați spune dacă soldatul credincios nu ar fi altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Aproape de orizont, soarele se arată înnegurat, pătat parcă și el de realitatea întunecată, oribilă, a războiului. Sunetul goarnei se stinge treptat, până nu se mai aude deloc, într-un final mut care urlă spaima unui viitor prins între incertitudine și vagă speranță. Oare câți din bunii lui prieteni vor mai prinde frumoasele zile ale păcii? Sau pacea devenise un deziderat mult prea abstract pentru această lume abătută de la sensul ei originar, deraiată către o absurditate uriașă în care oamenii se nasc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din care se văd numai hornurile înalte, este tăiată în două de o șosea pietruită. Numeroase camioane încărcate până la refuz rulează cu viteză sporită. Șoferii accelerează de parcă toate cohortele Iadului sunt pe urmele lor. Luminile albastre de camuflaj aruncă reflexe vagi pe poleiul drumului. Grăbiți băieții! Dar nu-i rău. Poate pleacă toți și ne lasă clădirea cadou nouă, spune Romulus. Își trece obosit mâna peste ochii injectați. Nu dormise deloc noaptea trecută și nici în cea dinainte, mereu cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
rusă de a fi o mare putere. Aceasta s-a manifestat prin atitudinea Moscovei față de Parteneriatul pentru Pace. De altfel, Moscova nu a explicat clar ce statut special pretinde. În iunie 1994 a trebuit să se limiteze la o indicație vagă asupra capacității Rusiei de a furniza un aport unic și important, corespunzător ponderii și responsabilității sale în calitate de mare putere europeană, mondială și nucleară. N.A.T.O. continuă să fie privită cu neîncredere de către ierarhia superioară a Ministerului Apărării și consilierii prezidențiali
Percepții asupra configurației relațiilor internaționale În anii '90 by Spÿridon G. HANTJISSALATAS, Carmen T. ȚUGUI () [Corola-publishinghouse/Administrative/91812_a_92859]
-
insulă, sunt mai puțin înclinați să gândească în termenii structurilor și instituțiilor care leagă statele prin metode multilaterale. Instinctul lor se îndreaptă mai degrabă spre rezolvarea problemelor specifice, decât spre înființarea de instituții care să reducă probabilitatea apariției unor probleme vagi, care ar căpăta caracter distrugător. Totuși, predilecția europenilor pentru instituții se bazează pe experiența că, în Europa, instituțiile au funcționat. Desigur, aceasta s-a întâmplat doar în condițiile în care statele puternice au folosit instituțiile. Dar faptul că statele au
Percepții asupra configurației relațiilor internaționale În anii '90 by Spÿridon G. HANTJISSALATAS, Carmen T. ȚUGUI () [Corola-publishinghouse/Administrative/91812_a_92859]
-
alamă, obișnuit la vremea aceea. În pat, sub o cuvertură roșie și cearșaf alb, curat, schimbat, cred, anume pentru venirea noastră, stătea o femeie bolnavă. Împlinea În anul acela patruzeci și opt de ani; ne dădu „bună ziua” printr-o Înclinare vagă a capului, după ce grefierul rosti „sărut mîna” pe tonul șoptit al musafirilor oficiali, impus și de scopul pentru care venisem, ce nu Îngăduia nici o sprinteneală a vocii, cu toată primăvara aceea Înnoitoare ce invada prin ferestre. Mă apropiai de pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
știai ca și acum că era scris În sîngele nostru, deasupra pieirii lui, certitudinea reîntîlnirii ca o lege universală”. Își ridică fruntea, și În clipa următoare se prinse cu mîinile după gîtul meu, mă aplecă pe dormeza lată, În lumina vagă a felinarului de pe bulevard, ce străbătea În odaie, stăturăm muți Încă mult, cu trupurile unite În dreptul umerilor, formînd o mare literă V cu vîrful spre perete. Apoi Își coborî mîinile pe spatele meu. Rochia, strînsă la mijloc Îi era ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În același timp, dîndu-mi seama, surprins puțin - dar numai o secundă - că nu știu exact ce e În stînga și ce e În dreapta. „Nu se poate așa ceva”, Îmi spusei. Ea a observat Încărcătura pauzei ce a urmat spuselor mele, o vagă nedumerire Îi juca pe față, apoi rîzÎnd: - Cum adică „știu eu?”. Nu știți dacă ați iubit sau nu? Măcar În liceu, În adolescență, cînd toți iubesc. - Dar dumneavoastră? Întrebai. Ea rîse din nou: - Eu, mai tîrziu. Își vroi răspunsul semnificativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Încă de mult opera de erodare cu o perfidă știință a disoluției.) - Și totuși, domnule judecător... Mă interesai direct, și bineînțeles Între patru ochi, la procurorul șef al județului; era vorba de o „cercetare” și doream să aflu - cu explicarea vagă a unor circumstanțe personale - stadiul procedural În care se afla, nimic În legătură cu „fondul”, căci acesta nu se putea comunica. Îmi promisese că se va interesa și peste jumătate de oră Îmi spuse că a fost Într-adevăr arestat, că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ce impusese cîteva mici modificări, și care-și aștepta musafirii pe care-i știam că vor veni dar nu chiar atît de matinal. Intrînd, rîsul ei dinainte, ușor zgomotos, deveni zîmbet, un zîmbet trist. Mă simțeam prins ca-ntr-o vagă plasă de păianjen, pe care - menajîndu-i fragilitatea - mă feream să n-o rup. CÎnd ajunse În dreptul fotoliului eu Întrebai ceva, ea nu răspunse, mă fixă În schimb cu o anume adîncime a privirii pe care nu o credeam posibilă, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
din cînd În cînd la braț, mă făceam a nu observa această intimitate publică, născută În ea - știam bine, nu putea rosti nici un cuvînt - dintr-o disperare de neînvins. O priveam În răstimpuri, pe furiș: fața Îi era totuși, cu vagi deplasări ale timpului, aceeași ca-n tinerețe. Nu puteam spune nimic, dar Începui să nu mă satur privind-o, un fel de readucere a timpului, o rememorare În care eram cuprins. Ziua aceea o terminarăm, ca urmare a invitației mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
rețin, căci stăteam prins de privirea Anei fără ca ceilalți să-mi observe imobilitatea. Ana cea mică purta În jurul gîtului și peste umeri - se vede că așa era moda sau numai imaginația ei inventivă - o eșarfă albastră de voal ce Încerca vagi unduiri În adierea firavă a vîntului ce Începuse din vest. Era o binefacere după o zi toridă, acum la două ceasuri Înainte de miezul nopții. Și noaptea aceea se termină sus spre oiștea Carului Mare, În rîsul Întinerit al domnului Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
sau un mulatru tînăr; purta un costum albastru cu guler alb, executa un dans amețitor pe ritm de castaniete. De l-ați fi văzut!... Ce-am văzut eu la timpul meu, dumneavoastră n-o să vedeți niciodată. - Da! răspunsei cu o vagă, melancolică convingere. - Mă gîndesc la oamenii de-atunci care s-au dus, la ritmul vieții care era altul decît cel de azi. Oamenii aveau timp, zilele se scurgeau lent, curțile grădinii cu frunzare boltite, bănci și mese, taifasuri, altă lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
stîng pînă spre mijlocul Încins cu un imaginar cordon alb, făcînd parte din croiala rochiei. De bună seamă părea mai tînără, observai, - Împrumuta fără să vrea ceva din adierea adolescentă a elevelor sale. După ce-i sărutai mîna, uitîndu-și de protocolul vag dintre noi mă Îmbrățișa și sărută; nu mă așteptam. O sărutai la rîndu-mi și după o jumătate de oră de conversație ambiguă, Începu amurgul - partea aceea a zilei era vinovată, gîndesc acum, - ne prăbușirăm necontrolați pe divanul acoperit cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În casa ei foarte luminată În seara aceea, o sărbătoare, prima după atîția ani de singurătate ai ei. - CÎt timp ai să stai acolo? - Depinde. O lună... două cel mult. ZÎmbi. Pe dată fața Îi fu adumbrită de o tristețe vagă În mod absurd mi se făcu deodată dor de ea, deși Încă nu plecase. O și vedeam departe, niciodată Întoarsă și Începui să duc aberant dorul vocii ei cu inflexiunile de tandrețe știute de mulți ani În urmă. Și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Angelo Mitchievici Titlul ales de foarte tînăra regizoare mexicană pentru filmul său documentar sugerează una din acele întîlniri imposibile care au loc numai în literatură și în nomenclatorul stradal, numai că vaga ironie se materializează într-un realism cu parfum de ficțiune, adică într-un fel de realism magic. Între cei doi titani ai ese află cum bine îi stă un personaj demn de tot ceea ce literatura sud-americană a dat mai bun
Unde Shakespeare se întîlnește cu Hugo by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8363_a_9688]
-
o poveste, povestea acestui tînăr care-i apare femeii tinere și romanțioase de atunci ca un "pastor protestant" și care joacă cu succes rolul de amant latin pe lîngă femeile cărora le oprește adesea documentele ca porte-bonheur. Este aici o vagă și indiscutabil neîmplinită poveste de dragoste la confiniile cu magia pe care o emană acest tînăr, care asemeni regelui Midas, transformă în poezie, în artă tot ce atinge. Lucrările sale de la acuarelă la desen de la fotografie combinată cu pictura prin
Unde Shakespeare se întîlnește cu Hugo by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8363_a_9688]
-
ingrat mai cu seamă în urma înăbușirii în sînge a revoluției anticomuniste din Ungaria. Departe de a "primejdui" ordinea de stat, paginile Stelei tatonau cu maximă prudență limitele impuse de forurile care dirijau cultura, ca și de cenzură, care, după o vagă relaxare, în urma dispariției lui Stalin, au revenit la măsuri draconice. Am putea afirma că, mai curînd decît să fie protestatară, revista clujeană oglindea tirania unui dirijism pe fundalul căruia cele mai firave semne de "liberalizare" atrăgeau atenția într-un chip
Printre amintiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8354_a_9679]
-
a clișeelor din filmele pornografice), puține versuri din acest volum pot fi citate într-o revistă literară cu ștaif. Imaginile sunt prea tari, zicerile prea pe șleau. Nici așa, delicatețea poetului nu este însă pe deplin obturată. Un sonet cu vagi rezonanțe baudelaire-iene sau argheziene, este elocvent pentru erotismul lui Emil Brumaru din acest volum. În vreme ce femeia este însăși întruchiparea sănătății și a sexualității biruitoare, bărbatul este o ființă mai mult decât vulnerabilă, care își dorește, dar se și teme de
Erotica antierotică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8380_a_9705]
-
grupul uman va crede altceva, iar adevărul se va schimba. Adevărul e așadar doar o convingere împărtășită de o comunitate într-o anumită epocă. Adevărul e consens și atît. Cel mai adesea, un astfel de consens colectiv nu are decît vagi temeiuri raționale. De aceea, valoarea lui nu se măsoară după gradul de adecvare la realitate, ci după efectul practic pe care îl are în viața comunității. De pildă, dacă o convingere aberantă, a cărei falsitate este izbitoare, are totuși o
Spinosul și inutilul adevăr by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8694_a_10019]