5,630 matches
-
Ai citit-o? — Hă? Păi, nu chiar. Am citit nouă pagini în timpul zborului transatlantic, dar mi-a mai rămas destul. Am fost bolnav. Când ne putem vedea? — Ce faci toată ziua când ești bolnav? — Cea mai mare parte a timpului zac. Pentru că sunt bolnav* — Nu prea am nimic de făcut, îmi spuse ea. Ossie e iar la Londra. — Minunat. Ce zici de seara asta? — O să ai timp? Să citești cartea, vreau să spun... Alo? — Mai sunt aici încă. — Ei, hai. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
penurie de țâțe mari prin Manhattan. Nici o problemă. Se pare că aproape toate le au așa aici... Apoi am văzut ceva ce se întâlnește ades prin părțile astea: un om sărac, unul cu adevărat lipit pământului, un nomad newyorkez care zăcea cu fața în jos pe lespezile de piatră ca un buștean putred, în drumul fluviului de buzunare pline, care se perindau în valuri mai mari sau mai mici. În timp ce pășeam peste el, mi-am aruncat privirea în jos (părul țepos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Dar în cele din urmă am rămas întins pe toată lungimea cearșafului și, cu ajutorul lacrimilor mele și a leneș trezitelor ei amintiri, i-am preschimbat punga uscată într-un portmoneu plin și apoi nimic. * Telefonul a sunat la ora unsprezece. Zăceam pe pat, neavând altceva de făcut. — Am în față o listă cu nume, îmi spuse Terry Linex. Unul din ele e al lui. Oprește-mă dacă l-ai mai auzit înainte. — Ăsta e, am spus eu după o vreme. — Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cotește, nu oprește“. Le aud deja râsul în timp ce eu urc la volan și o iau cu salturi de cangur spre capătul fostelor grajduri, azi garaje. A doua zi, mă întorc remorcat. Mașinii ăsteia nu-i place să fie condusă. Să zacă prin garaje scumpe, asta îi place. Pot să jur că nenorocitul ăsta de Fiasco m-a costat mai mulți bani decât ar fi putut să stoarcă vreodată de la mine micuța Selina. — Vreau să spun, am continuat eu, că ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
După care continuă, ca și cum o hotărâre bruscă sau o decizie luată de multă vreme ar fi bătut-o ușor pe umăr: De ce nu te bagi în pat? Fac un duș și vin și eu imediat. Era opt seara. Cred că zăcusem mult pe scări. Cred că ziua avea și o culoare ciudată... La zece, am telefonat la un magazin după mâncare rece și vin. Eram în pat și m-am ridicat în capul oaselor. Mâncarea avea un gust straniu și neplăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-mi timpul tău. Am știut de la bun început că nu va fi o poveste cu dansuri din buric și rahat turcesc. Am știut că va fi vorba de ceva serios. Ceea ce îi place ei e să se zvârcolească și să zacă, să descopere esența, și-apoi, după ce a prins perfect ritmul, după ce s-a prins perfect în el, să danseze elegantul dans, cu pasiune, cu îndemânare, cu... cu sentiment. Lucrează în priză directă. Așa îi place ei, în felul ăsta, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și cu răul și cu urâtul. Dar nu-mi pot sălta măciuca pentru Martina Twain, nu, nicicum, domnule. E ca și cum n-ar fi destul de bună pentru bătrâna mea ciocănitoare. — Nu face nimic, a spus ea aseară a douăsprezecea oară. Eu zăceam lângă ea, o lacrimă de nouăzeci de chile, clipind îndurerată din ochi, toată numai sare. — Da? am croncănit eu. M-a îmbrățișat și, cu șoapta ei fierbinte, mi-a spus tot ce se putea omenește spune. Da? am croncănit eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
îi place să țină aparatul de aer condiționat în funcțiune și să umble cu răcoritoare prin geantă. Eu o țin în brațe. Sunt plin de dorințe abstracte și de altceva pe care nu-l înțeleg și nu îl pot identifica. Zac pe pat, inuman, non-animal, un nimic, și îmi frământ creierii în căutarea săruturilor și a atingerii lipsite de patimă, a tandreții fără pasiune. După care toate devin pornografice... Atmosfera sălii de proiecție din capul meu (foarte exclusivistă, doar pentru membri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
agitat de jos douăsprezece pahare de whisky - da, asta e, îți iei amarul - și am format numărul Martinei până când degetul meu crăpat a început să sângereze. Nici un răspuns. Nici un răspuns. Ocupat. Ocupat. Sunetul ăla ticălos. Ocupat, ocupat, ocupat. Și în timp ce zăceam mototolit la bar, scotocind după ultimii bani, așa cum fac bețivanii de obicei, am auzit ceva ce n-am crezut niciodată că mi-ar face vreo plăcere, mi-am auzit propriul nume - John Self - rostit pe pagerul localului. M-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
parcă multă atenție, până la sfârșitul jocului, când nu mai ai cum să nu te gândești la propriu-ți suflet. Acești patru skin-heads albi veneau spre mine ca niște invadatori spațiali pe un ecran cuprins de turbulențe. Parapeții frânți ai negrului zăceau gâfâind, când, încă o dată, luptătorii mei au fost dați peste cap. — De mirare e, făcu Fielding gânditor, de mirare e că Fielding n-a doinit-o mai devreme. Probabil că era prea vârât și prins în toate mânăriile lui. Scamatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
poate că s-a întâmplat, poate că moartea e exact ca viața, aceeași poveste, doar ceva mai rău. Au încercat să mă facă să borăsc, dar n-au reușit. Am împrumutat zece lire de la menajeră. Am înfruntat bărbătește restul zilei, zăcând într-o cârciumă undeva. Știi ce m-a salvat? Cred că tranchilizantele Martinei erau placebo. Îmi amintesc că am dizolvat două din ele o dată, când eram în New York, și am fost surprins de asemănarea lor cu aspirinele. Plus că aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
veșnicia. Ah, cum mai holbează ochii istoria! Nu-i vine să creadă că-n geamătul nostru scrâșneau Cloșca și Horea că-n visele sufletului nostru, de nădejde orfan atârnau nojițele de la opincile lui badea Crișan. Într-un târziu, toate sufletele zăceau sfărâmate... Ah, amintirea asta ca pe o roată mă frânge! Pe jos erau risipiți crăițarii de sânge, de vieți sfărâmate. Dintre cei care au trecut pe acolo, numai morții trăiesc. Iată, de pildă, eu umblu, vorbesc asemenea lui, așijderea ție
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
purpurii pe pielea ei aurie. Am văzut un bob de sudoare scurgându-se în cavitatea înghiocată a buri cului ei. I-am auzit cuvintele românești, aspre și obscene, strigate când n-a mai putut să nu strige. Am văzut-o zăcând pe-o parte, încă pătrunsă, dar cufundată-n așternut ca o pată de apă ce se evaporă-ncet pe asfaltul încins... Am văzut-o, în fine, ridicân du-se greoaie și mer gând la baie, cu o mână între pulpele
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
a lui. Din zece cuvinte chipurile englezești înțelegeam unul. Noroc că una dintre poetele cu care eram stătea lângă el și, deși nu știa engle zește, sau poate tocmai de aceea, păreau să se dis treze amândoi de minune. Cealaltă zăcea-n celălalt colț, în spate, lângă mine, și se uita pe geamul opus. Eram un puști pe lângă ele. Nu știu cine gândise o combinație româ nească atât de bizară. Cele două se urau de moarte, și până atunci, pe aeroport în Otopeni
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
apucat și-nfă șurat pe pumn, aspru și gros și fierbinte, o dată, de două ori, de trei ori, de patru ori, de cinci ori, de șase ori pân-aș fi ajuns la ceafa goală, cu câteva firișoare spiralate, ale celei ce zăcea pe plajă lângă mine, despărțiți doar de un metru de nisip de scoici sfărâmate. Merg la mare de fiecare dată singur și de fiecare dată fac plajă complet gol, înconjurat de trupuri complet goale. Mă apropii de mare cu precauțiile
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
pe obraz, femeia profilată pe vânt și pe scoici n-a mai venit după-amiaza la plajă, și-atunci am știut că discul ei se scufundase în mare. Ajungea să privesc în jur ca să știu că plecase: băr bații și femeile zăceau pe nisip carbonizați, fu megând... Prin pielea crăpată le ieșiseră coastele acoperite de sare. Marea însăși se umpluse de alge băloase, mucuri de țigări și hârtii. Am rătăcit pe plajă ore-n șir, lăsând valurile să-mi ude tălpile goale
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
se simțea legănat de valurile amețelii de parcă țărmul câmpiei aceleia ar fi fost o mare murdară, unde plutea răvășit un cimitir. Un cimitir fără gard, fără nici o alee, fără nici un fel de logică, cu gropi săpate la Întâmplare, În care zăceau disprețuiți oamenii și fantomele lor. Undeva Într-o parte relicva unui avion cu aripi duble, din Primul Război Mondial. Ruginit, lipsit de roți, găurit, părea că se află acolo ca să transporte morții În cerul apus al lui Hades. Cortegiul funerar
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
dispăreau în spatele pleoapelor, sângele care forma o baltă pe marmura lucioasă. — Hai să plecăm, spuse Chereas. Vine cineva, hai să plecăm! Ieșiră în fugă. Pe pardoseală era atâta sânge, încât mâinile Împăratului în agonie erau scufundate în el. Și în timp ce zăcea cu fața în jos, ochii i se fixară o clipă asupra unei ultime imagini: veneau mulți oameni alergând, iar în fața lui văzu încălțările greoaie ale puternicelor, incoruptibilelor gărzi germanice. „Ați ajuns târziu“, gândi el. Pentru prima oară în cei douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și porni imediat, deși se lăsa amurgul. Cei doi fii mai mari o porniseră pe străduțele din jurul portului. Gajus însă îl urmă pe tatăl său, pășind cu grijă și uitându-se atent în jur; rămășițele acelei tabere, pietre, scânduri, trunchiuri, zăceau încă împrăștiate în iarbă. Germanicus trebuie să fi suferit mult, în taină, din pricina acelui război vechi și blestemat, iar când fiul lui, Gajus, îndrăzni să-i spună cu voce scăzută: „Despre partea asta a familiei eu nu știu nimic“, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Miletus era un lung urcuș mărginit de două șiruri de morminte și cenotafe; îl parcurseră în timp ce umbrele se alungeau în după-amiaza de toamnă, iar imensele coloane ale Didymaion-ului se înălțau amenințătoare în vârf. Unele erau în picioare, altele căzuseră și zăceau bucăți, altele încă mai așteptau să fie cioplite, neterminate, fiindcă giganticul templu fusese devastat cu sălbăticie într-un război mai vechi și fusese reconstruit prost și numai în parte: nimeni nu reușise să-l completeze. Gajus nu putu să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
departe, am văzut că templul Thinita stătea, la rândul lui, pe unul și mai vechi, ridicat de Narmer, ce reprezintă al doilea strat. Și, ca să ajungi în zilele noastre, trebuie să numeri trei mii trei sute de ani. Sub toate acestea zac rămășițele întâiului templu; pe ele nu poți citi nici un nume, pentru că a fost construit înainte ca Marea Mamă Isis să ne dăruiască scrierea. Plăcuțele de fildeș și vasele cu semnele sacre sunt ascunse acolo. Germanicus nu vorbi. Dar tăcerea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Violența miroase“, spunea Germanicus. Mirosul acru, insuportabil și amețitor al unei legiuni când, sub comanda centurionilor, înainta în fața dușmanului, în bătaia soarelui, fără zgomot, numai zornăitul înspăimântător al armurilor, bătaia armelor pe scuturi. Mirosul oribil, persistent al prizonierilor germani înlănțuiți, zăcând unii peste alții pe jos, care te priveau - pe tine, general roman - cu o ură mută și primejdioasă. Mirosul violenței, mirosul sângelui care țâșnește din venă și stropește pământul, teroriza animalele. Văzuse mult sânge când era mic. Printre cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
răspunse mișcat: — Avea dreptul la ea. Se căsătorise cu regina din Aegyptus. Nici unul dintre ei n-ar fi vrut ca țara să devină ceea ce este azi. Din statuia enormă nu mai rămăsese decât capul acela, retezat cu lovituri de bâtă. Zăcuse probabil acolo, printre pietrele ascuțite, în toți anii aceia. Preotul îndreptă ambarcațiunea spre micul golf al vechiului port regal. În apele liniștite, chila unei corăbii care părea să fi fost zveltă și lungă putrezea, pe jumătate răsturnată; printre alge se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
simți brusc o puternică indignare când descoperi că zidurile orașului închideau înăuntrul lor un infern. Populația acelui oraș faimos și evoluat era extenuată de spolierile fiscale și de foamete, din cauza câmpiilor devenite sterpe. Într-o liniște înspăimântătoare, sub porticurile grandioase zăceau cu sutele țărani și locuitori din afara zidurilor, epuizați de foame. Adăpostiți în colțurile umbroase, fără glas, fără să aibă puterea de a întinde mâna, agonizau în tăcere. Noaptea, grupuri de vigiles adunau cadavrele și le aruncau în care. Soldații supravegheau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vrăjitoarea: mons Circaeum. Tiberius a adus în peșteră sculpturi gigantice înfățișând mitul lui Ulixes, bucăți luminoase de marmură albă pe fundalul întunecat al pietrei umede. Miturile alese erau însă sinistre. În fund, într-o nișă, imensul trup al lui Polyphemos zăcea beat, adormit, iar Ulixes se apropia ca să-l orbească cu țepușa înroșită. În colțul opus, preotul Laocoon și fiii lui se contorsionau în strânsoarea șerpilor-de-mare. În mijloc, apa care țâșnea din stâncă alimenta un bazin circular, dar din apă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]