481,658 matches
-
o „reflexia a miturilor antice, orfice, mioritice” . Identitatea românească a discursului lui Enescu este una rezultată din fuziunea limbajului și expresiilor melodice tipice folclorului românesc cu amprenta personală a compozitorului. Legătura strânsă cu folclorul românesc s-a dovedit încă din lucrările din tinerețe, ca "Poema Română" și cele două "Rapsodii", fiind prezentă pe tot parcursul evoluției lui Enescu, până la compozițiile din ultimii ani ai vieții, ca "Uvertura de concert pe teme cu caracter popular românesc" (1948) și "Simfonia de cameră" (1954
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
mai scump pe lume: cântecul!” Ștefan Niculescu în articolul său „Aspecte ale creației enesciene în lumina Simfoniei de cameră” afirma că ultimele creații ale lui Enescu, printre care și Suita „Săteasca” sunt rodul cristalizării unei ultime tendințe stilistice. În aceste lucrări elementul românesc se afirmă și coboară la altă profunzime, depășind zona pitorescului și încorporându-se organic în structuri muzicale superioare care se generalizează. Fragmentele melodice din Suita „Săteasca”, în general scurte și fracționate, sunt izvorâte din limbajul popular, iar melosul
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
bazate pe înțelesuri similare exprimate într-un limbaj diferit.” Întoarcerea la viața și energia satului copilăriei implică în această suită, pe planul inspirației muzicale, reveniri la cântecul popular, folosit sub forma ideilor melodice în spiritul melosului popular. Nu întâmplător această lucrare, alături de "Sonata a III-a pentru pian și vioară" și de "Impresii din copilărie", constituie creații explicit românești și puncte de sprijin ale creației lui Gerge Enescu, marcând trei etape din evoluția stilului enescian . Ele constituie puncte de plecare și
Suita Săteasca, op. 27 (Enescu) () [Corola-website/Science/336368_a_337697]
-
și Mureșului, la 25 noiembrie/8 decembrie Divizia a 7-a ocupat Târgu-Mureș și la 28 noiembrie/ 11 decembrie Reghin, iar Divizia 1 s-a întins spre sud-vest spre Brașov (ocupat la 7 decembrie/20 decembrie). Pentru a nu influența lucrările Marii Adunări Naționale, trupele române s-au oprit temporar din înaintare, pe care au reluat-o executând ordine transmise pe 4 și 9 decembrie. Planurile operaționale ale trupelor române au fost comunicate Comandamentului Armatei Dunării atât la 2 decembrie cât
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
Christian Schäffer în volumul 4 al operei sale "Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones" din 1774, sub denumirea "Boletus olivaceus". În anul 1801, Christian Hendrik Persoon a redenumit ciuperca ca "Boletus calopus" în volumul 2 al lucrării sale "Synopsis methodica Fungorum", valabilă până recent (2014). Pentru câtva timp denumirea "Suillus olicaceus" a lui Otto Kuntze din 1898 a fost folosită de mulți micologi. În anul 2014, "Index Fungorum" a acceptat "Caloboletus calopus" ca nou nume binomial, astfel
Hrib frumos () [Corola-website/Science/336379_a_337708]
-
mai multe centuri de cazemate, forturi și buncăre interconectate, numeroase câmpuri minate, obstacole antitanc („colți de dragon”) și rețele de sârmă ghimpată. Unele dintre sectoarele defensive de la Aachen aveau până la 16 km adâncime. După cum avea să spună istoricul Stephen Ambrose, lucrările de aici au fost „fără îndoială cel mai formidabilă defensivă făurită de mâna omului”. Beneficiind de experiența căpătată în luptele de pe frontul de răsărit, germanii își construiseră liniile defensive principale chiar prin centrul orașelor plasate pe Linia Siegfried. Astfel, ei
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
Concertul pentru pian nr.1 în re minor, Opus 15, este o lucrare pentru pian și orchestră, compusă de Johannes Brahms începând din 1854 și desăvârșită de compozitor în anul 1858. El este unul din cele două concerte pe care le-a scris Brahms pentru pian. A fost interpretat în premieră publică la
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
pe care le-a scris Brahms pentru pian. A fost interpretat în premieră publică la Teatrul curții regale din Hanovra la 22 ianuarie 1859, în interpretarea compozitorului că solist și sub baghetă lui Joseph Joachim . Concertul a fost prima sa lucrare pentru orchestră,si la a treia să audiție publică, prima sa lucrare orchestrala care a fost bine primită de auditori. La premiera concertului succesul a fost rezervat, criticii semnalând mai mult calitățile de pianist ale lui Brahms decât muzică să
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
premieră publică la Teatrul curții regale din Hanovra la 22 ianuarie 1859, în interpretarea compozitorului că solist și sub baghetă lui Joseph Joachim . Concertul a fost prima sa lucrare pentru orchestră,si la a treia să audiție publică, prima sa lucrare orchestrala care a fost bine primită de auditori. La premiera concertului succesul a fost rezervat, criticii semnalând mai mult calitățile de pianist ale lui Brahms decât muzică să. După cinci zile, la Leipzig, publicul l-a primit rău, cu numeroase
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
de recomandare către compozitorul Robert Schumann. Brahms și Joachim au devenit prieteni apropiați în întreaga lor viața. În 1853 Brahms a atras cea mai mare admirație din partea lui Schumann și a soției sale, Clară Schumann, interpretând în fața lor câteva din lucrările lor pentru pian solo. Această a reprezentat un moment cheie în viața lui Brahms. Clară era ea însăși o pianista de concerte renumită și compozitoare. Între ea și Brahms s-a legat o prietenie de o viață, care a devenit
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
la Köln sub baghetă lui Ferdinand Hiller Mai întâi la Köln, apoi la Düsseldorf, vreme de patru ani s-a străduit tânărul compozitor la proiectul unei simfonii în re minor (care era și tonalitatea Simfoniei lui Beethoven).La început 1854 lucrarea a luat însă chipul unei sonate grandioase pentru două piane. La începutul lui iulie 1854 ea a început să se transforme într-o simfonie în patru părți.Brahms a cerut un sfat bunului său prieten, Julius Otto Grimm. Brahms obișnuia
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
în această parte, deoarece ce e mai bun în ea o datorez lui Grimm. Până în ianuarie 1855 Brahms a mai compus și mișcările a doua și a treia pentru pian.. Până la urmă s-a decis în anii 1855-1856 să schimbe lucrarea într-un concert pentru pian, instrumentul sau preferat, consultandu-și, în continuare, prietenii, cu privire la orchestrație. Avins menționează că în toate numeroasele volume de corespondență a lui Brahms, aproape nimic nu se apropie de scrisorile schimbate de Joachim și Brahms în legătură cu
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
schimb, la celelalte părți, compunând alte două, o parte a doua adagio, pe care Gál a numit-o "calmă și că de vis" și partea a treia rondo, în care Gál a sesizat „creativitatea sănătoasă, exuberanta”. Rezultatul a fost o lucrare în trei părți, cum era de obicei structura concertelor clasice. Deja la începutul lui februarie 1858 Joachim i-a retrimis manuscrisul lui Brahms „revizuit în întregime”, sperând că acestuia îi vor plăcea părțile reorchestrate. Brahms a realizat până la urmă un
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
solo obligat” Concertul a fost desăvârșit într-un popas la Hamburg, în timpul primului concediu pe care Brahms l-a primit de la curtea princiara din Detmold, unde lucra ca profesor de pian al principesei Frederika și că dirijor și pianist concertist. Lucrarea reflectă o treaptă nouă a artei muzicianului, ca maestru al simfonismului. Prima sa simfonie nr.1 și-a mai avut de așteptat finalizarea până în 1876. Rieter-Biedermann,editorul concertului, i-a cerut lui Brahms un aranjament pentru patru mâini.Brahms a
Concertul pentru pian nr.1 (Brahms) () [Corola-website/Science/336377_a_337706]
-
Husite, Vyšehrad a fost cucerit și jefuit de către husiți în 1420 și apoi din nou în 1448 de către trupele regelui George de Poděbrady. Castelul a fost apoi abandonat și a devenit o ruină. El a trecut printr-o serie de lucrări de renovare în secolul al XVII-lea, atunci când Monarhia Habsburgică a preluat controlul asupra ținuturilor cehe după Războiul de Treizeci de Ani și l-a refăcut în 1654 ca fortăreață în stil baroc, transformându-l într-un centru de instruire
Vyšehrad () [Corola-website/Science/336388_a_337717]
-
"Suita orchestrală nr. 1 în Do major", Op. 9 este una dintre lucrările cele mai cunoscute ale autorului, aceasta fiind finalizată în anul 1902, urmând ca prima audiție să aibă loc în 25 februarie/8 martie a anului următor. Aceasta a fost executată la București sub bagheta autorului, acesta având 21 de ani
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
Saint-Saëns. Suita aceasta cuprinde în special un "Preluidiu la unison", de o scriitură destul de ciudată și pe care Kodàly l-a dat vreme îndelungată elevilor săi, ca exemplu de monodie. Finalul, o tarantelă capricioasă, era, după părerea mea, destul de reușit. Lucrarea a fost dirijată în 1904 de Pierné. Doamne! Câte insulte! Părerea lui Georges Vanor a fost exprimată pe scurt: „Drăguță, dă un pol țiganului”. De mult nu mi se mai spusese țigan; în schimb, putea să mi se dea polul
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
64 de coarde, fără contrabas și un timpan. Partea a doua adaugă contrabasul și încă 10 instrumente de suflat, ca mai apoi, în partea a treia să intervină și harpa împreună cu 2 corni. Partea a patra atinge apogeul timbral al lucrării adăugând 2 trompete, 3 tromboni și un flaut piccolo. După ce scrie "Rapsodia în Re major", Enescu strânge material pentru "Rapsodia a III-a", însă „citatele folclorice îl stânjeneau în năzuința de a da expresie întregului tumult interior, de a dezvolta
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
a da expresie întregului tumult interior, de a dezvolta ideea muzicală pe vaste spații simfonice.” Această coliziune duce la echilibrarea din care ia naștere "Suita pentru orchestră nr.1 op. 9". Aceasta a fost compusă în anul 1903. Prin această lucrare, Enescu valorifică folclorul după următoarea formulă: „Să te inspiri de la el, dar să îl lași în pace” Suita se bucură de un prestigiu remarcabil datorită "Preludiului la unison", care surprinde prin particularitatea de construcție tehnică și ethosul său. Particularitatea de
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
următoarea 30. După cum putem observa, ambele însumează 80 de măsuri, dintr-un total de aproximativ 130, fapt ce ne duce cu gândul la idealismul construcției în proporții ale șirului lui Fibonacci. Compozitorul uzează această strategie și în alte contexte ale lucrării. Centrii tonali (modali) ai părții parcurg ciclul cvintelor de la do la do#. Strategie întâlnită și în prima parte a lucrării „Muzica pentru coarde, celestă și percuție” a lui Bartók. Preludiul la unison prezintă forme aproximativ geometric distribuite, o desfășurare melodică
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
cu gândul la idealismul construcției în proporții ale șirului lui Fibonacci. Compozitorul uzează această strategie și în alte contexte ale lucrării. Centrii tonali (modali) ai părții parcurg ciclul cvintelor de la do la do#. Strategie întâlnită și în prima parte a lucrării „Muzica pentru coarde, celestă și percuție” a lui Bartók. Preludiul la unison prezintă forme aproximativ geometric distribuite, o desfășurare melodică de o expresivitate care nu mai necesită armonie sau polifonie. O altă modalitate de construcție deosebită ce se găsește în
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
O altă modalitate de construcție deosebită ce se găsește în acest monument este prelucrarea a numai trei celule pe întreg parcursul primei părți și mai apoi ecoul acestora în următoarele. Mersul intervalic al celulelor mai poate fi regăsit și în lucrarea sa intitulată "Variațiuni pentru două piane, op.5". Spre sfârșitul părții apar motive ce anticipează tematica părții ulterioare, Menuetul lent. Preludiul împreună cu Menuetul lent constituie o unitate cu toate că prin construcție, cele două par a fi separate. Menuetul lent strecoară în
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
armonico-polifonică cel puțin egală a Preludiului. Ideea centrală a acestei părți se regăsește în măsurile: Tema este în La bemol major însă aceasta se încheie pe treapta a șasea, strategie specifică folclorului românesc. Procesul elaborării tematice în această secțiune a lucrării atinge climaxul în zona de extremă concretizare tematică și anume repriza contrapunctică pe cinci voci reale (7 măsuri înaintea reperului 12). Aceasta este construită tot în tehnica secțiunii de aur. Atacul sff al violoncelelor și violelor ce declanșează dezvoltarea contrapunctică
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
în tehnica secțiunii de aur. Atacul sff al violoncelelor și violelor ce declanșează dezvoltarea contrapunctică ce pregătește această repriză tonală, este așezat la măsura 110 din cele 177 de măsuri ale părții a doua. Cea de-a treia secțiune a lucrării, de cele mai multe ori omisă din interpretarea Suitei, este Intermediul. Aceasta este construită pe un singur sunet do #. Aceeași strategie urmează a fi întâlnită la Arnold Schönberg în cele "5 piese de orchestră op. 16" de această dată pe un singur
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
ce pleacă din continuul do diez este percepută asemenea unei bucle melodice. Cel mai proeminent accent se găsește la măsura 56 din întregul de 92 de măsuri, iată deci și de această dată o umbră a secțiunii aurea în construcția lucrării. Finalul în formă de sonată este scris în 6/8 (MM 160). Aceasta este așezată pe fundamentele tonalității do minor, având un sfârșit picardian. Spre deosebire de romanticii ulteriori lui Beethoven care construiau ciclul simfonic pe principiul: din spre minor spre omonima
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]