481,658 matches
-
a interzis lui Schyrleus să mai revină în țară în 1641. În anii 1640 a fost profesor de filosofie la Trier. În 1642 se afla la Köln, unde a realizat observații astronomice și măsurători optice, iar în 1643 a apărut lucrarea sa "Novem stellae circa Jovem visae, circa Saturnum sex, circa Martem nonnullae" („Nouă stele văzute în jurul lui Jupiter, șase în jurul lui Saturn, mai multe în jurul lui Marte”). În 1645 el a publicat "Oculus Enoch et Eliae, siue, Radius sidereomysticus", o
Anton Maria Schyrleus de Rheita () [Corola-website/Science/336685_a_338014]
-
sa "Novem stellae circa Jovem visae, circa Saturnum sex, circa Martem nonnullae" („Nouă stele văzute în jurul lui Jupiter, șase în jurul lui Saturn, mai multe în jurul lui Marte”). În 1645 el a publicat "Oculus Enoch et Eliae, siue, Radius sidereomysticus", o lucrare foarte influentă despre optică și astronomie. "Oculus Enoch et Eliae", pe lângă descrierea uneia dintre invențiile sale, o lentilă pentru telescopul lui Kepler, care reda o imagine inversată, conținea, de asemenea, o secțiune lungă de telescopuri binoculare, care i-a influențat
Anton Maria Schyrleus de Rheita () [Corola-website/Science/336685_a_338014]
-
vede printr-un telescop cu lentile inversate (și, astfel, Luna este inversată în ilustrație, cu Polul Sud în partea de sus). Craterul Tycho, de exemplu, a fost inclus pe hărțile lunare în anul 1645, atunci când Schyrleus l-a reprezentat în lucrarea sa. Harta lui, cu toate acestea, nu a intrat în uzul curent, deoarece a fost înlocuită de cele realizate de Hevelius și de iezuiții Giovanni Battista Riccioli și Francesco Maria Grimaldi (1650-1651). În 1647, Schyrleus a publicat un grafic lunar
Anton Maria Schyrleus de Rheita () [Corola-website/Science/336685_a_338014]
-
succedat lui Fronton du Duc (1623), și și-a dedicat restul vieții sale realizării operei sale principale, "Dogmata theologica". El a murit la Paris. El a fost unul dintre cei mai străluciți savanți încă de la vârsta studenției. Îngrijind și îmbunătățind lucrările cronologice ale lui Joseph Justus Scaliger, el a publicat în 1627 un "Opus de doctrina temporum", care a fost retipărit de multe ori. Un rezumat al acestei lucrări, "Rationarium temporum", a fost tradus în franceză și engleză și a fost
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
dintre cei mai străluciți savanți încă de la vârsta studenției. Îngrijind și îmbunătățind lucrările cronologice ale lui Joseph Justus Scaliger, el a publicat în 1627 un "Opus de doctrina temporum", care a fost retipărit de multe ori. Un rezumat al acestei lucrări, "Rationarium temporum", a fost tradus în franceză și engleză și a fost redescoperit în anul 1849. Lista completă a operelor sale umple douăzeci și cinci de coloane în enciclopedia lui Sommervogel: el a studiat cronologia, istoria, filosofia, polemică, patristica și istoria dogmelor
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
a apărut în 1612, îngrijita timp de zece ani la sfatul lui Casaubon ("Synesii episcopi Cyrenensis opera", ed. nouă, 1633); în 1613 și 1614 discursurile lui Themistius și Julian (ed. nouă, 1630); în 1616 "Breviarium historicum Nicephori"; apoi, după câteva lucrări poetice și oratorice, o ediție a operelor lui Epifanie în două volume (1622; ed. nouă, 1632), care a fost îngrijita la sfatul lui Jacques Gretser, S. J., și urma să fie inițial doar o traducere revizuită a lui Janus Cornarius
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
nouă, 1632), care a fost îngrijita la sfatul lui Jacques Gretser, S. J., și urma să fie inițial doar o traducere revizuită a lui Janus Cornarius. În 1622 și 1623 au apărut "Mastigophores", trei pamflete, si note cu privire la "Tertullian", o lucrare polemică. Printre scrierile sale anterioare, Pétau a introdus unele disertații magistrale despre cronologie; în 1627 a publicat "De doctrina temporum" și mai tarziu "Tabulae chronologicae" (1628, 1629, 1633, 1657). Această din urmă a depășit lucrarea "De Emendatione temporum" (Paris, 1583
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
si note cu privire la "Tertullian", o lucrare polemică. Printre scrierile sale anterioare, Pétau a introdus unele disertații magistrale despre cronologie; în 1627 a publicat "De doctrina temporum" și mai tarziu "Tabulae chronologicae" (1628, 1629, 1633, 1657). Această din urmă a depășit lucrarea "De Emendatione temporum" (Paris, 1583) a lui Scaliger și a pregătit terenul pentru lucrările benedictinilor. Un rezumat al acesteia a apărut în 1633 (1635, 1641, etc.) sub titlul de "Rationarium temporum", fiind reeditat de numeroase ori și tradus în franceză
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
unele disertații magistrale despre cronologie; în 1627 a publicat "De doctrina temporum" și mai tarziu "Tabulae chronologicae" (1628, 1629, 1633, 1657). Această din urmă a depășit lucrarea "De Emendatione temporum" (Paris, 1583) a lui Scaliger și a pregătit terenul pentru lucrările benedictinilor. Un rezumat al acesteia a apărut în 1633 (1635, 1641, etc.) sub titlul de "Rationarium temporum", fiind reeditat de numeroase ori și tradus în franceză, engleza și italiană. Prin aceeași perioadă a scris lucrări poetice în limba greacă și
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
și a pregătit terenul pentru lucrările benedictinilor. Un rezumat al acesteia a apărut în 1633 (1635, 1641, etc.) sub titlul de "Rationarium temporum", fiind reeditat de numeroase ori și tradus în franceză, engleza și italiană. Prin aceeași perioadă a scris lucrări poetice în limba greacă și în latină și dizertații (adesea de natură polemică) împotriva lui Grotius, Saumaise, Arnauld și altora. În cele din urmă au apărut în 1643 primele trei volume din "Dogmata theologica" (datate 1644); volumele IV și V
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
în latină și dizertații (adesea de natură polemică) împotriva lui Grotius, Saumaise, Arnauld și altora. În cele din urmă au apărut în 1643 primele trei volume din "Dogmata theologica" (datate 1644); volumele IV și V au fost publicate în 1650; lucrarea era incompletă la data morții lui Pétau și în ciuda mai multor încercări nu a fost niciodata continuată. Au fost publicate numeroase ediții ale "Dogmata theologica", inclusiv de către calvinistul Jean Le Clerc, la Anvers în 1700; ultima ediție a fost publicată
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
dau o idee cu privire la relațiile sale cu cei mai renumiți oameni din Europa vremurilor sale; de asemenea, ele furnizează informații valoroase cu privire la conținutul operei sale și a metodei sale de lucru. Celebritatea lui Petau se datorează în principal vastei sale lucrări, dar neterminate, "De theologicis dogmatibus", prima încercare sistematică făcută vreodată de a trata dezvoltarea doctrinei creștine din punct de vedere istoric. Reputația de care s-a bucurat Pétau în timpul vieții sale s-a datorat mai ales datorită operei sale referitoare
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
F. Clericus și Henry Noris. Opera să cronologică este însă de multă vreme depășită. În operele sale patristice a avut la îndemână doar ediții imperfecte ale Părinților Bisericii. Ceea ce a vrut să facă fusese deja realizat de Melchior Cano,în lucrarea să "De locis theologicis". Activitatea lui Pétau a fost pusă în discuție; se poate să fi fost inspirat, se spune, de către un tratat similar al lui Oregius (Agostino Oreggi, Cardinal, d. 1635), așa cum susține Zöckler, sau de "Confessio catholica" a
Denis Pétau () [Corola-website/Science/336689_a_338018]
-
Patru generații ale descendenților lui au devenit de asemenea persoane proeminente în activitatea botanică, în primul rând sus numitul fiu Alphonse, care a fost un succesor al tatălui său ca profesor de botanică la universitatea din Montpellier. Alphonse a continuat lucrările tatălui său. Ca copil, Augustin sa bucurat de școală și după absolvirea ei, a început un studiu de medicină la "Collège Calvin" (fostul "Collège de Genève", fondat de Jean Calvin) sub tutela teologului și botanistului elvețian Jean-Pierre Étienne Vaucher (1763-1841
Augustin Pyramus de Candolle () [Corola-website/Science/336692_a_338021]
-
de Candolle") care este destinat să recompenseze un autor sau coautor al celei mai bune monografii despre un gen sau o familie de plante. Premiul a fost remis de 27 de ori, ultimul laureat fiind Alison M. R. Davies pentru lucrarea lui "The systematic revision of Chaetanthera Ruiz & Pav. and the reinstatement of Oriastrum Poepp. & Endl. (Asteraceae: Mutisieae)" (2012). Marele savant a fost înmormântat în "Cimetière des Rois" din Geneva, unde se află și mormântul lui Jean Calvin. În 1818 a
Augustin Pyramus de Candolle () [Corola-website/Science/336692_a_338021]
-
din anul 1826, el a fost numit membru corespondent (mai târziu membru străin) al Institut de France și decorat cu Ordinul Legiunii de Onoare în rang de Comandor. În anul 1833, i-a fost acordată distincția importantă Royal Medal pentru lucrările lui despre fiziologia plantelor de către Royal Society din Londra, cărui membru a fost. Mai departe a fost membru al [[Academia Regală Suedeză|Academiei Regale Suedeze precum președinte al Societății des Arte ale Elvetiei și al Societății Elvețiene de Științe Naturale
Augustin Pyramus de Candolle () [Corola-website/Science/336692_a_338021]
-
pentru a studia în atelierele lui Karl von Piloty, Wilhelm von Lindenschmit der Jüngere sau Wilhelm von Diez, Uhde a plecat la Paris în anul 1879, unde a aprofundat pictura olandeză sub supravegherea lui Mihály Munkácsy. Aici e realizat Uhde lucrarea intitulată "Cântărețul" care a fost expusă la Salonul Oficial de la Paris în anul 1880, unde a obținut medalia de onoare. Călătoria pe care o face în anul 1882 în Olanda, a dus la o schimbare a stilului pe care-l
Fritz von Uhde () [Corola-website/Science/336699_a_338028]
-
clipe. În această ultimă perioadă de creație, von Uhde a creat "picturile cele mai vii ale carierei sale artistice", el fiind considerat unul dintre cei mai importanți artiști ai secolului al XX-lea. A murit la München în anul 1911. Lucrările de început ale lui Fritz von Uhde au fost în principal din domeniul peisagisticii și al compozițiilor cu tematică militară. În perioada de maturitate tablourile sale au fost aproape exclusiv axate pe pictura de gen și cea a compozițiilor cu
Fritz von Uhde () [Corola-website/Science/336699_a_338028]
-
Isus în mijlocul familiei de țărani adunată pentru a lua masa în sufrageria (salon) locuinței lor. Pictura a fost aspru criticată de către unii catolici care au văzut-o ca o "desacralizare" a lui Isus, în timp ce R. A. Cram a scris că prin lucrarea ""Isus printre oamenii de aici și acum"", artistul a creat o artă dintre cele mai însemnate. Conform istoricului de artă Bettina Brand, opera lui Uhde a fost una dintre cele mai controversate, parțial din cauza ilustrării episoadelor din Evanghelii în contextul
Fritz von Uhde () [Corola-website/Science/336699_a_338028]
-
motiv pentru care el însuși s-a considerat a fi "... primul dintre idealiștii naturalismului". După moartea soției sale din anul 1886, von Uhde a fost foarte implicat în viața celor trei fiice ale sale. El le-a pictat în numeroase lucrări cum ar fi "Surorile" (1889) sau "Sub umbrar" (1896). Lucrările în care și-a pictat fiicele în timpul verii pe care a petrecut-o la Dachau și Starnberg din anul 1890, prezintă o interpretare impresionistă a luminii, caracteristică evidentă a perioadei
Fritz von Uhde () [Corola-website/Science/336699_a_338028]
-
primul dintre idealiștii naturalismului". După moartea soției sale din anul 1886, von Uhde a fost foarte implicat în viața celor trei fiice ale sale. El le-a pictat în numeroase lucrări cum ar fi "Surorile" (1889) sau "Sub umbrar" (1896). Lucrările în care și-a pictat fiicele în timpul verii pe care a petrecut-o la Dachau și Starnberg din anul 1890, prezintă o interpretare impresionistă a luminii, caracteristică evidentă a perioadei sale de creație de după ultimul deceniu al secolului al XIX
Fritz von Uhde () [Corola-website/Science/336699_a_338028]
-
ulterior, prin extindere, Linia 36C, între așa-numitele cap Y Zaventem și cap Y Machelen-Noord. Fosta clădire a gării Zaventem fost reabilitată în 1977, după planurile arhitectului Dirk Servaes. Circa 30 de ani mai târziu, ea a fost demolată odată cu lucrările de extindere de la două la patru linii, prin adăugarea liniei duble electrificate 36N Bruxelles-Nord - Leuven. După modernizarea și extinderea infrastructurii stației la patru linii, între anii 2008 și 2010 a fost construită o clădire nouă pentru gara de pasageri și
Gara Zaventem () [Corola-website/Science/336697_a_338026]
-
Leuven. După modernizarea și extinderea infrastructurii stației la patru linii, între anii 2008 și 2010 a fost construită o clădire nouă pentru gara de pasageri și au fost amenajate intrările și peroanele, acestora adăugându-li-se adăposturi acoperite pentru călători. Lucrările au fost realizate prin intermediul Eurostation, divizie de arhitectură feroviară a Infrabel. Noua gară, o construcție din oțel și sticlă, a fost inaugurată în anul 2010. Începând din 5 iulie 2013, casele de bilete situate în incinta noii clădiri au fost
Gara Zaventem () [Corola-website/Science/336697_a_338026]
-
și sârbilor, supraviețuind relativ neatinsă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost puternic deteriorată de explozia accidentala a depozitului de muniție aflat aici și apoi de bombardamentele armatelor aliate. Începând din 2009 ea a fost supusă unor ample lucrări de restaurare și conservare, fortăreața fiind „una dintre rarele curți domnești conservate ale conducătorilor medievali sârbi”. a fost declarată în 1979 monument cultural de importanță excepțională. În 2010 cetatea a fost plasată pe o listă preliminară pentru o posibilă nominalizare
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
o mărturie directă a progresului statului sârb medieval și al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Cetatea a fost construită de către Đurađ Branković că noua capitala a Șerbiei. În timpul construcției, soția lui Branković, Jerina, a fost văzută vorbind adesea cu cei care supravegheau lucrările - fratele ei George Paleologul Kantakuzen și oamenii lui - ceea ce a determinat frecvență asociere a ei cu acest proiect. Această asociere, împreună cu timpul îndelungat necesar ridicării cetății și cu impozitele mari care trebuiau a fi plătite, i-a adus porecla de
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]