48,657 matches
-
colecției de scrisori lăsate de Song Yingchang, armata număra în jur de 40000 de soldați, fiind compusă în cea mai mare parte din garnizoanele nordice inclusiv 3000 de oameni care aveau experiență în lupta împotriva piraților japonezi fiindcă luptaseră sub comanda lui Qi Jiguang.
Invaziile japoneze în Coreea () [Corola-website/Science/333046_a_334375]
-
vârsta de patru ani, când tatăl său a abdicat în 1918. După decesul tatălui său în 1953, el a devenit șeful Casei de Hanovra. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial el a luptat pe frontul rus ca Oberleutnant sub comanda generalului Erich Hoepner. A fost rănit grav în apropiere de Charkov în primăvara anului 1943. După complotul din 20 iulie din 1944 a fost arestat timp de câteva săptămâni la Berlin de Gestapo. La 5 septembrie 1951, Ernest Augustus s-
Ernest Augustus al IV-lea, Prinț de Hanovra () [Corola-website/Science/333048_a_334377]
-
al XVI-lea în urma insurecției de la 10 august. Deoarece își manifestase fățiș simpatiile promonarhiste, a fost întemnițat în timpul terorii iacobine, dar a scăpat de ghilotinare. În 1795 a fost înrolat din nou în armata revoluționară fiind trimis la Brest sub comanda generalului Hoche. A luat parte la luptele împotriva insurgenților contrarevoluționari ("șuani") din Bretania. A demisionat din armată în 1796, revenind la Lons-le-Saunier, unde a trăit în condiții modeste. S-a manifestat ostil față de instaurarea imperiului, îndrăznind să-i scrie lui
Rouget de Lisle () [Corola-website/Science/333062_a_334391]
-
acestuia, Prințesa Alexandrine a Prusiei, fiica regelui Frederic Wilhelm al III-lea. S-a înrolat în armata Prusiei și a devenit comandant al regimentului 6 de cuirasieri. Wilhelm era cunoscut pentru caracterul libertin. În două ocazii Wilhelm a lipsit de la comanda armatei prusace și a cerut-o în căsătorie pe celebra balerină Marie Taglioni; era considerat "oaia neagră" a familiei. Sub presiunea familiei, la 9 decembrie 1865, el s-a căsătorit cu verișoara sa Prințesa Alexandrine a Prusiei, fiica Prințului Albert
Wilhelm de Mecklenburg-Schwerin () [Corola-website/Science/333126_a_334455]
-
locuit la Palatul Bellevue din Berlin. Mariajul nu a fost fericit, ea a încercat să scape de câteva ori însă a fost forțată să se întoarcă de mătușa și soacra ei Alexandrine. William a reușit cu greu să obțină o comandă lipsită de importanță în armata prusacă în timpul războiului franco-prusac. El a fost grav rănit de o explozie în timpul războiului, la 9 septembrie 1870 la Laon, dar a continuat să trăiască până în 1879. Cuplul a avut o fiică:
Wilhelm de Mecklenburg-Schwerin () [Corola-website/Science/333126_a_334455]
-
statului major Ludwig Beck, dar a fost demis după ce Beck a căzut în dizgrația lui Hitler în timpul crizei Blomberg-Fritsch. În cele din urmă, pe 1 septembrie 1938, Halder l-a înlocuit pe Beck, nu von Manstein. Doi dintre ofițerii de sub comanda lui von Manstein, locotent-colonelul Günther Blumentritt și maiorul Henning von Tresckow, au fost revoltați de purtarea lui Halder. În ianuarie, ei au luat legătura cu aghiotantul personal al lui Hitler, locotenent-colonelul Rudolf Schmundt (o veche cunoștința a lui von Tresckow
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
nu am încredere în el”. Halder a fost obligat acum să facă o versiune actualizată a planului de atac,"Aufmarschanweisung N°4, Fall Gelb". Von Manstein nu a mai fost implicat în procesul de planificare și s-a întors la comanda corpului de armată. Noua versiune a planului ținea seama de propunerea lui von Manstein, care făcea ca Grupul de Armate A să asigure efortul principal de invazie prin atacul prin Ardeni în sudul Belgiei. După traversarea râului Meuse între Namur
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
și Vasak și au capturat multe fortărețe din Cilicia. Armata lui Karagöz Mehmed a fost învinsă de mameluci într-o bătălie în afara Adanei pe 9 februarie 1486. Întăririle din Istanbul, inclusiv armate de ieniceri, au fost trimise de Baiazid sub comanda cumnatului său, Hersekzade Ahmed Pașa dar armata otomană combinată a fost din nou învinsă în Adana pe 15 martie. Karagöz Mehmed a fugit, Hersekzade Ahmed a fost luat prizonier iar Cilicia a revenit sub controlul mamelucilor. În 1487 otomanii au
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
cerere de ajutor din partea Dinastiei Nasride a Granadei împotriva Coroanei Spaniole dar nu a putut trimite decât ajutor limitat datorită implicării sale în conflictul cu mamelucii. Au fost puse astfel bazele relațiilor otomano-nasride și a fost trimisă o flotă sub comanda lui Kemal Reis pe coastele Spaniei. Sprijinul otoman s-a dovedit a fi insuficient și a condus parțial la Căderea Granadei din 1492. Deoarece foametea și bolile au început să se răspândească, a fost semnat un tratat de pace în
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
invazie. (b) Retragere pe linia Anvers-Namur. (c) Armata belgiană urma să apere un sector al frontului (care excludea Leuven, dar includea Anvers) în cadrul pozițiilor defensive aliate. Înțelegerea cu forțele franceze și britanice prevedea ca Armata a VII-a franceză de sub comanda lui Henri Giraud să înainteze în Belgia, să depășească, dacă era posibil, estuarul râului Scheldt din Zeeland și să se îndrepte spre Bredaîn Olanda. Corpul Expediționar Britanic (BEF) comandat de generalul John Vereker, ar fi urmat să ocupe sectorul central
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
să evite capturarea de către germani. Termenii acordului naval belgiano-britanic au permis plasarea acestor vase și a 3.500 de marinari belgieni sub control Royal Navy pentru întreaga durată a ostilităților. Cartierul general al Amiralității Belgine avusese sediul al Ostend sub comanda maiorului Henry Decarpentrie. Divizia I Navală avea baza la Ostend, iar celelalte două aveazu bazele la Zeebrugge, respectiv la Anvers. Aéronautique Militaire Belge (AéMI), (Forțele Aeriene Belgiene), era deabia la începutul procesului de modernizare. Fuseseră comandate avioane de bombardament ușor
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
fost comandat de ppe rând de generalii John Dill, Michael Barker și Harold Alexander. Corpul al II-lea a fost comandat de generalul Alan Brooke. Ceva mai târziu, avea să fie mobilizat și un al treilea corp de armată sub comanda generalului Ronald Forbes Adam. Operațiunile din Belgia urmau să fie sprijinite de 9.392 de militari ai RAF Advanced Air Striking Force de sub comanda lui Patrick Playfair. În mai 1940, efectivele BEF crescuseră la 394.165 militari, din care aproximativ
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
Brooke. Ceva mai târziu, avea să fie mobilizat și un al treilea corp de armată sub comanda generalului Ronald Forbes Adam. Operațiunile din Belgia urmau să fie sprijinite de 9.392 de militari ai RAF Advanced Air Striking Force de sub comanda lui Patrick Playfair. În mai 1940, efectivele BEF crescuseră la 394.165 militari, din care aproximativ 150.000 făceau parte din unitățile de servicii ale spatelui frontului și erau slab instruiți. Pe 10 mai 1940, BEF avea 10 divizii (nu
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
parte din unitățile de servicii ale spatelui frontului și erau slab instruiți. Pe 10 mai 1940, BEF avea 10 divizii (nu toate cu efectivele complete), 1.280 piese de artilerie și 310 tancuri. Grupul de Armate B se afla sub comanda lui Fedor von Bock. Grupul, care trebuia să declanșeze invazia împotriva Olandei și Belgiei, era compus din 26 de divizii de infanterie și trei de blindate. Dintre cele trei divizii de tancuri, diviziile a 3-a și a 4-a
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
protecția flancului ei nordic. Grupul de Armate B era dotată cu 808 tancuri, din care 282 Panzer I, 288 Panzer II, 123 Panzer III și 66 Panzer IV. De asemenea, Grupul mai avea în dotare și 49 tancuri ușoare de comandă. Divizia a 3-a Panzer era dotată cu 117 Panzer I, 128 Panzer II, 42 Panzer III, 26 Panzer IV și 27 tancuri de comandă. Divizia a 4-a Panzer avea 136 Panzer I, 105 Panzer II, 40 Panzer III
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
66 Panzer IV. De asemenea, Grupul mai avea în dotare și 49 tancuri ușoare de comandă. Divizia a 3-a Panzer era dotată cu 117 Panzer I, 128 Panzer II, 42 Panzer III, 26 Panzer IV și 27 tancuri de comandă. Divizia a 4-a Panzer avea 136 Panzer I, 105 Panzer II, 40 Panzer III, 24 Panzer IV și 10 tancuri de comandă. Divizia a 9-a Panzer, care trebuia inițial să opereze în Olanda, era cea mai slab dotată
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
cu 117 Panzer I, 128 Panzer II, 42 Panzer III, 26 Panzer IV și 27 tancuri de comandă. Divizia a 4-a Panzer avea 136 Panzer I, 105 Panzer II, 40 Panzer III, 24 Panzer IV și 10 tancuri de comandă. Divizia a 9-a Panzer, care trebuia inițial să opereze în Olanda, era cea mai slab dotată, cu doar 30 Panzer I, 54 Panzer II, 66 Panzer III și 49 Panzer IV. Efectivele care fuseseră destinate asaltului împotriva frotului Eben-Emael
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
aeropurtate germane s-au desfășurat cu succes în Luxemburg, unde a fost preluat controlul asupra a cinci poduri și căi de comunicație spre Franța. Ofensiva, la care au participat 125 de voluntari ai Diviziei a 34-a de infanterie sub comanda lui Wenner Hedderich, a fost executată cu ajutorul avioanelor ușoare Fieseler Fi 156 "Störche". Germanii au pierdut un avion și 30 de soldați morți. După căderea fortului, Diviziile 4 și 7 de infanterie belgiană au fost puse în situația să lupte
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
ajungă în regiunea frontierei belgiano-luxemburghezo-franceze și în plus au distrus și liniile de comunicație telefonică ale belgienilor. Distrugerea liniilor telefonice i-a împiedicat pe comandanții belgieni să comunice cu unitățile de pe frontieră. Divizia I "Chasseurs Ardennais" nu a primit astfel comanda de retragere. În schimb, această mare unitate a continuat să lupte grele cu unitățile de tancuri germane, reușind să le încetinească înaintarea. Eșecul forțelor franco-belgiene să apere poarta Ardenilor a s-a dovedit fatal. Belgienii s-au retras lateral în fața
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
În timp ce își ocupau pozițiile, soldații belginei din Divizia a 10-a au deschis focul asupra lor, confundându-i cu parașutiștii germani. Montgomery avea să povestească că în cele din urmă a reușit să își ocupe pozițiile, plasându-și oamenii sub comanda belgienilor, fiind sigur că aceștia din urmă aveau să se retragă de îndată ce pozițiile lor aveau să intre în raza de acțiune a artileriei germane. Alan Brooke, comandantul Corpului al II-lea britanic, a încercat să rezolve problema cooperății între aliați
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
francezii se așteptau în mod greșit ca germanii să declanșeze principalul atac. Breșa Gembloux era apărată de Armata I franceză cu șase divizii de elită, (printre care 2e division légère mécanique și 3e division légère mécanique). Corpul de cavalerie de sub comanda lui Rene-Jacques-Adolphe Prioux trebuia să înainteze 30 km spre est, ca să asigure protecția mișcărilor. Divizia I și mecanizată a 2-a franceze trebuiau să asigure protecția spatelui frontului. Corpul de cavalerie Prioux era cam de aceeași forță cu un corp
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
permis belgienilor folosirea porturilor Dunkerque, , Bourbourg și Gravelines, modificându-și poziția inițială. Datorită acestui fapt, belgienii au fost obligați să utilizeze doar porturile asupra cărora mai dețineau încă controlul - Nieuport și Ostend. Churchill și Maxime Weygand, care îl înlocuise la comandă pe Maurice Gamelin, încă mai credeau că pot sparge frontul german și își pot retrage forțele spre sud. Când și-au comunicat planurile regelui Leopold și lui van Overstraten pe 24 mai, aghiotantul regelui a fost uluit. Între forțele belgine
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
prefectura Aichi) pentru a fi folosit ca centru de mobilizare a forțelor de invazie. Hideyoshi planificase un război cu Coreea înainte să fi unificat complet Japonia și făcuse pregătiri în mai multe privințe. Încă din 1578 când Hideyoshi lupta sub comanda lui Oda Nobunaga împotriva lui Mōri Terumoto pentru controlul asupra regiunii Chūgoku din Japonia, l-a informat pe Terumoto despre planul lui Nobunaga de a cuceri China. În 1592 Hideyoshi a trimis o scrisoare în Filipine pentru a cere tribut
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
Busanul a fost pierdut, curtea de la Hanseong și-a pus speranțele într-un general important, Shin Rip care devenise recunoscut pentru victoriile sale din nord împotriva jurchenilor. Regele coreean i-a dat lui Shin Rip o sabie și puterea de comandă astfel încât să poată recruta Gărzile Regale și alți arcași experți. Deși Shin Rip a fost un general notabil, el nu a putut apăra pasul din munții Mungyeong saejae și s-a retras la castelul Chungju de unde credea că îi poate
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
venirea japonezilor a decis să îi întâlnească pe câmpiile plate de lângă Chungju. Deoarece marea parte a armatei sale era compusă din cavalerie, el a ales o luptă de câmp pentru a putea profita de forțele pe care le avea sub comandă. Ship Rip și-a aliniat cavaleria după strategia clasică chineză cunoscută sub numele de Bae-soo-jin (배수진, 背 水 阵 în coreeană). Deși lupta pe o câmpie plană părea o strategie rezonabilă, vegetația ce crescuse acolo a împiedicat mișcările montate de
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]