KorAP: Find »[drukola/base=întotdeauna & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...192 193 194 ...1998 >

49,940 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

Odată, cu părul blond mirosind acru. Mirosind a gălbenele. Ca pungile de marijuana din camera cu probe. Camera aia plină cu pistoale și cuțite. Pungile de marijuana și cocaină care mereu cântăreau mai puțin decât ar fi trebuit. Camera aia, întotdeauna următoarea oprire pentru detectivul care lua câte-o păpușă cu el. cu fetița sub braț, umbla la pungile cu probe. Vâra ceva în buzunar. În biroul directoarei, Cora i-a arătat chitanțele pe care i le trimiteau detectivii pentru ramburs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
sune groaznic, zice Tovarășa Lătrău. Degetele ei dau drumul pielii, și jumătatea de față revine la pungile lăsate și ridurile întunecate. Am văzut poze cu oamenii ăia din lagăre, în spatele gardurilor de sârmă ghimpată, spune ea. Scheletele alea vii. Și întotdeauna m-am gândit: ăștia ar putea purta orice. Contele Calomniei întinde brațul spre ea, să-i culeagă cuvintele pe banda argintie a reportofonului. Tovarășa Lătrău îi dă piersica Baronesei Degerătură... Care zice: — Ai dreptate. Baroneasa Degerătură zice: Chiar sună îngrozitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

a rămas comună și locul de joacă al copiilor, care au început să apară unul după altul. Se crease o familie mare, numeroasă, a cărei inimă era bunica. Bica. Cea mai dragă, mai bună și mai sfântă femeie de pe pământ! Întotdeauna, după o zi de joacă, femeia scundă, zâmbitoare, cu părul acoperit veșnic de câte un batic înflorat, îi aduna la un loc și îi fericea cu biscuiți și bomboane. În timp ce mogâldețele înfulecau, cu o poftă nestăpânită izvorâtă din oboseala jocului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
fiecare pas. Nici Bica nu era bogată dar Luana vedea poștașul aducându-i pensia și grămăjoara de bani pe care acesta i-o înmâna i se părea destul de consistentă. Inspirată și perseverentă, fetița apelă la ajutorul bunicii în "afacerea bicicleta". Întotdeauna găsea la ea rezerva necesară. Ca și altă dată, pe bătrână n-o lăsă inima s-o refuze. Întinse Luanei pumnul de bani și aceasta alergă fericită să ducă mamei averea. În ziua următoare, se trezi mai târziu ca de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
chiar îl lăuda, Luana nu se bucurase vreodată de astfel de favoruri. Mătușa Sanda "beneficia" cam de același tratament. Când mergeau, duminica, la țară sau la pădure, părinții ei invitau doar familia lui Dan. Sanda și fetița ei rămâneau, mai întotdeauna, acasă. Într-o seară, Dali se întoarse târziu de la birou. Roșu la față și de o veselie gălăgioasă, Ema înțelese că tatăl ei băuse. Nu se întâmpla pentru prima oară dar Vanda îl apostrofa, de fiecare dată, turnând gaz pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
îmbrăcăminte. Cele mai multe haine le cumpăra de la București unde, de două ori pe an, mergea în vizită la o fostă colegă de școală măritată acolo. Preocupată de felul cum arată, nu concepea o ținută lipsită de armonia perfectă a culorilor. Asorta, întotdeauna, poșeta și cureaua la nuanța pantofului. După o astfel de călătorie, doamna Leon se întorcea acasă elegantă ca o vedetă de cinema. Își amintea de o asemenea zi când mama intrase pe poartă îmbrăcată într-o haină de piele neagră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
i se arăta nu putea fi decât zăpăceală la cap și atât. Un alt copil pe care învățătoarea îl ridica în slăvi era Ana. Soții Lipșa, ambii croitori, se aflau la mare rang în liota părinților clasei. Tovarășa îi primea, întotdeauna, cu un zâmbet până la urechi și Luana se întreba, cu naivitate, ce mare brânză să încropești câteva boarfe pentru care nu-ți trebuie matematică să le duci la bun sfârșit. În ciuda acestei atenții exagerate, părinții Anei se prezentau cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
spună. Încurcată, rușinată și copleșită de sentimentul vinovăției, nu reuși să ridice ochii din pământ și să-l privească pe domnul Damaschin care, de altfel, se dovedi a fi destul de îngăduitor. Știa cum sunt copiii și era conștient că nu întotdeauna părinții trebuiau făcuți răspunzători de greșelile acestora. Învățătoarea hotărî s-o pedepsească pe Luana dându-i un alt coleg de bancă. O așeză lângă Vându. În prima zi, fetița stătu țeapănă doar pe un colț de bancă și nu avu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Luana se declara admiratoare convinsă ori de câte ori avea ocazia. Sanda îi tempera elanul. Ușurel, copile, mătușa Anda nu e chiar așa cum o vezi tu. Mâța blândă zgârie rău. Fetița nu accepta, nicicum, că ar putea să se înșele. Mătușa îi vorbea întotdeauna frumos, îi aranja rochița când trecea pe lângă ea, îi dădea spre lectură cărțile de povești din bibliotecă. Mama ofta. Mă rog la Domnul să nu dai piept cu uraganul prea curând... Clasa a II-a a început-o sub imperiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
drept bancă, sub via din curte. Ea, în chip de profesoară, preda lecția la tabla improvizată din ușa garajului unchiului Vali. Deși era cu un an mai mare, Ema nu se încumetase să lupte cu vara ei pentru această funcție. Întotdeauna Luana trebuia să comande, să fie în fruntea trupei și drept urmare acum preda "elevilor" ei înmulțirea și împărțirea. Plictisită de noțiunile pe care le știa prea bine, Emanuela căscă cu toată gura. Educată, "profesoara" îi făcu observație "Doamna" scrise câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
pe care își făcea notările. Participantele își alegeau câte un nume de gimnastă care să le reprezinte. Pentru numele Nadiei se ducea un adevărat război pe care, din pricina glasului puternic și a forței cu care se lupta, Luana îl câștiga întotdeauna. Ema se zbârlea de ciudă, știind că numele celei mai mari gimnaste din lume trebuia să-l poarte Doinița, cea mai talentată dintre ele, elastică și pricepută, membră a cercului de gimnastică, care îi uimea pe toți cu ceea ce știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
făcuse un tip robust, plinuț, roșu în obraji și cu ochi iscoditori. Plin de vervă și energie, se foia tot timpul și vorbea mult, spre exasperarea mamei sale. Renar depășea, ca înălțime, pe fratele său, era suplu și blajin, știa întotdeauna cât și ce să spună, politicos și deosebit de inteligent, se vedea că familia e mândră de el. Mătușa Vera se topea de dragul lui pentru că reprezenta întruchiparea aspirațiilor ei de viitor. Voia să-l facă medic, să-l însoare cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
în aer, atingerile pur întâmplătoare ale mâinilor, discuțiile simple și sporadice, numai în prezența celorlalți, n-au fost suficiente pentru a închega ceva, orice, între ei. Se apropiau sărbătorile de iarnă și Luana își dori să le petreacă așa cum visase întotdeauna. Organiză Revelionul la ea acasă și invită câțiva colegi să-i fie alături la trecerea în noul an. Rosti, invitatul de onoare, urma să-i fie partener. Luana nu-și mai găsi liniștea de emoție, copleșită, încă, de gustul buzelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
alături de care să vadă un film atât de frumos. Constata cu tristețe o anormalitate a relațiilor dintre oameni, prezentă peste tot în jurul ei. Unchiul Dali îi salvase viața dar nu știuse niciodată să-i arate c-o iubește. Dimpotrivă, lăsase întotdeauna impresia că are ceva împotriva ei. Rosti ținea la ea, era convinsă de asta și la rândul lui știa că fata îl place. Ea nu se ferise niciodată s-o recunoască. Și totuși, el refuzase orice dialog, închisese orice cale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Sanda șoșotind cu Bica. Femeile amuțiră brusc la intrarea ei. Tăcerea pluti în aer, ca o amenințare surdă. În timp ce fata se dezbrăca, Bica o atenționă: Nu e cam târzie ora, asta, la care te-ai întors? Luana o privi surprinsă: Întotdeauna vin așa. Strada era plină de oameni și-apoi n-am fost singură. Bica încercă s-o convingă că are o anumită vârstă și că nu-i mai stă bine să întârzie pe străzi. Acum era domnișoară și trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
următoarele cinci minute. Deși prima impresie fu hotărâtoare, Sanda ceru unele informații. Ce sunt părinții tăi? Tata a murit acum cinci ani iar mama e casnică, n-a avut serviciu niciodată. Și din ce trăiește? Din pensia tatii. Sanda visase, întotdeauna, să-și mărite fata cu un doctor sau inginer, oameni cu bani și titulatură de "om titrat". Tu ce ești, psiholog? Da. Ești doctor, nu? Nu. Sunt psiholog. Și ce ți se va scrie pe ușă? Ștefan rămase perplex. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
modă, aranjată și lipsită de grija zilei de mâine. Orice bărbat cu capul pe umeri dorește binele nevestei lui. Nu vreau să-ți fac vreun reproș, dar multe altele și-ar dori să aibă ce ai tu. Ți-am fost întotdeauna credincios, deși tu te îndoiești și mă doare, așa cum te doare pe tine faptul că te las prea mult singură, numai că tu ai foarte puține momente când te gândești și la mine. Crezi că-mi este ușor să dorm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
bilet pe masă: "Am plecat la mama". Jignit de plecarea ei inoportună, el nu dădu nici măcar un telefon. Luana se întâlni cu Mara și Bogdan în fața liceului. Clădirea frumoasă, din cărămidă, făcu aceeași impresie plăcută asupra ei la fel ca întotdeauna. Îi dădură lacrimile văzându-și adunați, la intrare, mai toți foștii colegi de an. Familia Darie era și ea prezentă și întrebă de soțul ei. Luana strâmbă din nas. Iuliana gândi că indiferența femeii nu e de bun augur dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
capul și spuse într-o doară: E acasă. Dă cu var. Facem curățenie. Rosti Seneg încremeni. Îți bați joc de mine! Nu. Ăsta e adevărul. Nu-i venea să-și creadă urechilor. Ea mințea, cu aceeași dezinvoltură și nesimțire ca întotdeauna. E cea mai proastă scuză pe care am auzit-o vreodată, Luana. Ești la fel de nerușinată și de ipocrită ca în liceu. Le întoarse spatele și plecă, spumegând de furie. O ura din tot sufletul. Își dorea să se întoarcă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
învățate să poruncească la adăpostul înaltului scaun, moale și lipicios pe care i-l dăruise soarta: Nu te necăji, draga mea. Nu e ea mai tare ca noi. Totul va fi bine iar tu, fato, știu că ne-ai disprețuit întotdeauna, deși te-am ajutat de nenumărate ori. Nu-ți mai amintesc nunta de povești pe care ai avut-o numai cu ajutorul nostru sau operația... Mă rog, nu vreau să mă laud. Văd cum te uiți la noi, ne-ai crezut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
viață și apoi o abandonase, avea momente când renunța la calitatea de șefă și se reîntorcea la cea de prietenă. Se apropia, mieroasă, de Luana și-o întreba: De ce mă urăști? Ce ți-am făcut? Nu ți-am fost eu, întotdeauna, o prietenă bună? La ce bun atâta dușmănie când nu avem nimic de împărțit? Eu am de toate în timp ce tu n-ai bărbat, n-ai copii, vai de capul tău! Sunt șefa ta, asta e, nu poți face nimic. Femeile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Radu reuși să se destăinuie și Luana află, cu stupoare, că era orfan de ambii părinți. Mătușa care îl crescuse nu se mai afla de mult printre cei vii. Dilema și controversele porneau dinăuntrul său. Marcat de lipsa părinților, căutase întotdeauna să fie vertical, corect, cinstit și fără pată. Nu putea concepe gândul că acum apărea mânjit, dintr-o dată, de prezența unei femei divorțate lângă el. Fără să-și dea seama cât de mult o răneau vorbele lui, Radu continua să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
frumusețea cuminte ale lui Radu, dar nu se compara cu celălalt. Știind cât o iubea, încă, pe Luana, Sanda nu voi ca Escu să afle vestea neașteptatei căsătorii de prin vecini. Puse mâna pe telefon și-l sună. Delicat ca întotdeauna și plin de bun-simț, bărbatul ură fericire și casă de piatră mirilor, sănătate și împliniri întregii familii. În bucățica lui de casă, uluit, Ștefan rămase cu receptorul în mână, incapabil să depășească momentul. Luana nu putea face asta. Nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
facă, sfâșiată de o dorință arzătoare de a-i readuce lumina în priviri. Luana își găsi bunica așezată pe un scaun, cu mâinile împreunate în poală, schimbată, bătrână, așa cum n-o mai văzuse până atunci. În ochii ei, Bica fusese, întotdeauna, tânără. La patruzeci de ani, la cincizeci, la șaptezeci de ani. Împlinise optzeci și doi, nu mai ieșea din casă, nu voia să mănânce mai nimic. Privirea, altădată ageră, plină de lumina lunii, o învălui absentă, dintr-un adânc fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
cum de nu comentase Nuța evenimentul morții Rebecăi. Cum de scăpase ocazia s-o înțepe și să râdă de nefericirea ei. Ieși din birou și intră la personal. Doamnele o serviră cu o ceașcă de cafea, amabile și prietenoase ca întotdeauna. Se așteptă să fie descusută, îmbiată să povestească amănunțit întâmplările nefericite care avuseseră loc. Dar se părea că nici una nu știa ce se petrecuse. Femeile vorbeau despre ale lor aruncându-i priviri din cele mai senine. Nu se putea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]