5,537 matches
-
dintr-un nume de familie. Următorul izvor al istoriei Retișului este un document al Scaunului de la Cincu, din anul 1389. Cei doi nobili: conții Tylo și fratele acestuia Ladislau, cărora le aparținea satul Retiș, au făcut o înțelegere cu comună învecinată Selistadt, referitoare la o jumătate de moară și o jumatate de iaz, ale căror celelalte jumătăți aparținea celor din Selistadt. Comunitatea retișeana trebuia să amenajeze pe domeniul nobililor un alt iaz, primind în schimb întreaga moară și vechiul iaz. Acest
Retiș, Sibiu () [Corola-website/Science/301730_a_303059]
-
atestare documentara apare în diplomă latină a regelui maghiar Ladislau al V-lea din anul 1453, prin care comună a fost încorporată la cele Șapte Scaune ale provinciei Cibiniensis și data în administrarea celor Șapte Juzi, împreună cu alte șase comune învecinate: Boita (dialectul săsesc Issenderf, , ), Tălmacel ( , ), Plopi, Sebeșul de Jos ( dialectul săsesc "Schäis", , ), Sebeșul de Sus ( , ) și Racoviță ( dialectul săsesc "Rakevets,", , ) . Dintre acestea comună Plopi nu mai există de peste 400 de ani. Extras din diplomă regelui maghiar Ladislau al V-lea
Turnu Roșu, Sibiu () [Corola-website/Science/301749_a_303078]
-
din 1785 în Irina au găsit un nobil, 28 iobagi liberi, 1 șerb. Denumirea de iobag liber înseamnă iobag colonizat. Deci în Irina s-a produs o colonizare însemnată, în cadrul căreia iobagi reformați maghiari s-au așezat aici din satele învecinate pustiite. Numărând 6 suflete într-o familie, în acest timp populația satului putea fi în jur de 180.conform datelor rămase numărul sufletelor în sat este de 774 în 1828, 794 în 1930, 852 în 1966, iar în 1980 este
Irina, Satu Mare () [Corola-website/Science/301766_a_303095]
-
teritoriul deja colonizat de maghiari (spre exemplu, localitățile învecinate în această direcție, Leleiu, Hododul, Cehul). Cele mai vechi vestigii cunoscute până acum din hotarul localității sunt din epoca bronzului (așezarea de pe "Dealul Nucilor"). Pe limita relativă a hotarului cu satele învecinate Orțâța, Oarța de Sus și Bicaz există morminte tumulare din aceeași epocă Prima atestare, ca sat românesc: 1378 (Gertheleke, Gyurgteleke, Gywrgthelek). Există o întreagă serie de mențiuni pe durata următoare. La 1762 apare Hadad Győrgytelek, iar în 1850 deja sub
Giurtelecu Hododului, Satu Mare () [Corola-website/Science/301764_a_303093]
-
au dovedit a fi greșite. Deoarece în 1567 satul număra 6 porți și nu mai mult de 30 de suflete în total, comunitatea nu avea nevoie și nici puterea economică pentru a construi o biserică de așa dimensiuni. Nici comuna învecinată, Ditrău, înregistrată în același document cu 26 de porți nu a avut o biserică de asemenea proporții. Săpăturile au scos de fapt la iveală o biserică construită în 1726, când Remetea avea o populație de 585 de suflete ș când
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
umplu cu nămol și de aceea fânul obișnuiește să se strice.” Din cauza posibilităților agricole reduse, istoria satului în sec. XVIII-XIX a fost caracterizată de luptele pentru ogoare și pășuni. În urma ocupărilor prin violență și a marilor litigii pentru pământul satelor învecinate (1662, 1674, 1707, 1713, 1768-1774, 1823, 1826) au obținut până la urmă părțile limitrofe Gergelyvesze și Limbus, localitățile Gălăuțaș și Filpea, iar la Borsec, teritoriile Árkoza și Bikafő. Documentul sus menționat, constată despre meșteșug și comerț: Sunt în sat 2 fierari
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
arhaice, rezemate pe o economie de subzistență. Mânerăul se află la o altitudine medie de 237,5 m față de nivelul mării, fiind comparabilă cu cea a localității Peștișu Mic. Principalele înălțimi (Meea, Dealul Bătăgii, Gruniu, Chiciora) nu depășesc semeția culmilor învecinate: Dealul Răcăștia (328 m), Dealul Stufitului (370 m). Încă de la prima atestare documentară, satul Mânerău este menționat în conexiune cu cetatea Hunedoarei, în componența marelui domeniu feudal de aici. Germenii emancipării sociale apar în timpul Corvinilor, când unor loiali de pe câmpurile
Mănerău, Hunedoara () [Corola-website/Science/300553_a_301882]
-
să-și fi schimbat numele după cel al râului pe care se află. Satul Fărcădin (fostul Fărcădin de Sus) este atestat documentar prin vânzarea din 1402. Informații din 1411 și 1418 specifică că departajarea familiilor cneziale din cele două Fărcădinuri învecinate a fost foarte dificilă. La 1465 nobilul Ștefan Pîrkălab împreună cu Ștefan și Daneș din Fărcădinu de Sus, sunt precizați că vecini de moșie cu familia cnezială din Fărcădinul de Jos. "Fărcădinenii cu "domni" pe vremuri poartă pălăriuța mică obișnuită. Sunt
Fărcădin, Hunedoara () [Corola-website/Science/300547_a_301876]
-
interesantă, cu carcater excepțional pentru Hațeg: la 1633, câțiva români din Râu Alb au fost făcuți nobili armaliști. Situat la nord-vest de cnezatul Râului Bărbat, cu satele dispuse pe o porțiune scurtă din cursul superior al Streiului și pe văile învecinate a trei afluenți ai acestuia, cnezatul Râului Alb a făcut parte din structurile teritoriale mai mici ale Țării Hațegului, cuprinzând cu certitudine doar cinci sate. Este totuși posibil ca alte două sau trei așezări să se fi desprins din acest
Râu Alb, Hunedoara () [Corola-website/Science/300556_a_301885]
-
reședință al comunei cu același nume din județul Mureș, Transilvania, România. Localitatea este situată pe râul Mureș, pe drumul național DN15 între Târgu Mureș și Turda. Sat românesc, a aparținut în trecut succesiv domeniului funciar al familiei nobiliare din localitatea învecinată Luncani, domeniului familiei nobiliare maghiare Apafi, respectiv familiei nobiliare Korda. În castelul familiei Apafi (ulterior cumpărat de familia Korda) s-au ținut în Evul Mediu mai multe ședințe ale Dietei transilvane. Castelul a fost demolat complet, numai numele locului ("Cordăiești
Chețani, Mureș () [Corola-website/Science/300573_a_301902]
-
prof. Pop Vasile propunerea să și la convins să vină la Socola. Pop Vasile a locuit și la Făgăraș (1829) și Zlatna (1842) practicând medicină. În anul 1838 a tipărit la Sibiu cartea: "Disertație despre tipografiile românești în Transilvania și învecinatele teri, dela începutul lor până în vremile noastre". A fost unul dintre cei mai învățați români ai timpului și un mare popularizator al culturii românești. (A se vedea o schifă biografica despre el scrisă de Gheorge Barițiu în revistă "Transilvania", ăn
Cipăieni, Mureș () [Corola-website/Science/300574_a_301903]
-
este un sat în comuna Chețani din județul Mureș, Transilvania, România. Localitatea Hădăreni este atestată documentar prima dată în anul 1270 sub denumirea de "Hadrevet". În Evul Mediu era un sat iobăgesc, aparținând domeniului latifundiar al familiei nobiliare din localitatea învecinată Luncani. În 1588, satul a fost cumpărat de cetățenii sași și de notarul Lucas Trauzner din Cluj. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 125), localitatea apare sub numele de „Hadrev”. Între satele Ketze (Chețani), Hadrev (Hădăreni) și Keresztur
Hădăreni, Mureș () [Corola-website/Science/300582_a_301911]
-
π două locuri publice de pedepsire a delicvenților în perioada medievală. Cele două locuri se găsesc la distanță unul față de celălalt, pe vârfurile a două dealuri. Renumitul "tuf de Hădăreni" (strat reper, gros de câțiva metri), care aflorează pe dealul învecinat, a servit ca material de construcție pentru multe case din localitate. Stratul are forma unui brâu ondulat, de culoare cenușie, de unde denumirea sa locală ("Dealul cu Brâu"). În anul 1992 satul Hădăreni număra 870 de locuitori, dintre care 600 români
Hădăreni, Mureș () [Corola-website/Science/300582_a_301911]
-
ăști" de la: Terminația "Iliei" a apărut cam odată cu apariția plaselor și ulterior raioanelor pentru a se deosebi de celălalt Bărăști din zona Hațeg. În 1956 pe acte oficiale se scria simplu: sat. Bărăști, com. Furcșoara. Oamenii locului și din satele învecinate pronunță "Bărășci", iar populației i se spune "bărășceni" În anul 1733 la prima conscripție erau 25 familii unite. În anii 1750 și 1760-1762 a fost construită biserica ce aparținea celor 30 de familii neunite, păstorite de un preot neunit (și
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
a-i împiedica pe cei bolnavi să intre în contact cu cei sănătoși. O parte din locuitorii satului se refugiază într-o pădure din apropiere, pădurea Rogina, până la dispariția epidemiei. Locuitorii satului Maiorești, iobagi, ca și ceilalți locuitori ai satelor învecinate se aflau sub stăpânirea baronilor de la Brâncovenești. Datorită muncilor grele la care erau supuși, precum și dărilor împovărătoare, mulți din locuitorii satului s-au refugiat în Moldova. Mai tarziu, în 1848, oamenii boronului l-au obligat și pe preotul satului, N.
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
se îndreptau spre Borsec, în cele din urmă și aceștia au fost obligați să se refugieze în Moldova. Ideile revoluționare europene din jumătatea secolului al XIX își găsesc ecoul în Ardeal și în satul Huduc. Locuitorii Huducului și a satelor învecinate, Rușii Munți și Morăreni, înfierbântați de spiritul Revoluției de la 1848, participă la Adunarea revoluționară de la Măierău (astăzi Aluniș). Adunarea a avut loc în data de 29 iunie 1848 și a fost organizată de preotul Ștefan Branea - unul din participanții la
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
literatură română și cultură poporului român" în 22 aprilie 1923 a fost înființată în sat o bibliotecă. Au fost pornite diferite campanii de promovare și de suținere a culturii române, la care luau parte alături de localnici învățători, preoți din satele învecinate. În satele din zonă au fost organizate unități de "Șoimi ai Carpaților", care aveau menirea să cultive portul, obiceiurile și jocul popular național. Huducul întotdeauna s-a înflat în fruntea organizării unor astfel de activități. Învățătorul Iustin Handrea (1906-1972), născut
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
Centrul localității, este la circa 2,5 kilometri, în dreapta drumului județean 151, Luduș-Zau-Sărmaș, pe un drum comunal, care înainte de a ajunge în centru, se poate continua spre localitațile Chimitelnic și Papiu-Ilarian. Distanțele în linie dreaptă și pe șosea până la localitățile învecinate sau cele mai importante: Localitatea Direcția Distanța în Distanța pe Prin ce Așezată în partea de vest a județului Mureș, localitatea Sânger este situată în Câmpia Transilvaniei, subunitatea Câmpia Sărmașului și Colinele Ludușului și Comlodului, la nord de râul Mureș
Sânger, Mureș () [Corola-website/Science/300594_a_301923]
-
La început satul a fost răzeșesc ,apoi a devenit boieresc .În Cronica Liuzilor pe la 1803, era a Banului Constantin Miclescu , același proprietar stăpânindu-l și în anul 1816„. A fost reședință comunală între anii 1864-1876; 1887-1927 și 1931-1950, înglobând satele învecinate ; pe la 1927 avea peste 500de locuitori , iar în 2002 satul Băhnășeni (din comuna Pârjol ), avea 894 de locuitori. Pe parcursul celor trei veacuri de existență , localitatea a cunoscut mai multe denumiri , variante ale unei grafii diferite a toponimicului Băhnășeni, după cum urmează
Băhnășeni, Bacău () [Corola-website/Science/300655_a_301984]
-
Școala și majoritatea gospodăriilor țărănești. Din dreptul Bisericii satul se ramifică spre Dealul Arie, de-a lungul pârâului Coșarului, pe o distanță de 4km. ( sat desființat și comasat cu Băhnășeni în anul 1968 ). Drumurile de legătură ale satului cu așezările învecinate sunt puține. Un drum ce merge pe lângă vadul pârâului Solonț vine dinspre Tărâța și merge la Solonț . Un alt drum de legătură cu Pârjolul taie dealul din partea de răsărit a satului. Suprafața actualei vetre a satului este de 3750 km
Băhnășeni, Bacău () [Corola-website/Science/300655_a_301984]
-
cultivarea pământului, creșterea animalelor, industria petrolieră, prelucrarea lemnului, zonă de deal cu mari posibilități de pășunat și produs furaje. Ca vechime, cercetările arheologice atestă așezările omenești din zona Văii Tazlăului până în neolitic și perioada stăpânirii Imperiului Roman. În zonele imediat învecinate s-au descoperit așezări neolitice aparținând culturii Starĉevo-Criș (la Verșești, Onești, Oituz), culturii Cucuteni (Băsești, Florești, Leontinești, Marginea, Scorțeni) sau culturii Monteoru (Ardeoani, Moinești, Florești). În Lucăcești - Moinești s-a descoperit, în zona numită La Cetățuia, o cetățuie dacică, situată
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
-1916), - Kuroși Antal (1885 -1890), - Pffaifer Ana (1890 -1910), - Druhora Aranko 1903 , - Barabaș Ilona (1909-1918). Începând cu anul 1918, după Marea Unire, s-a trecut la învățământul în limba română, școala având următorii dascăli: - Vonica Ion (1918 -1922 ) din comuna învecinată Pui, - Cincora Lucreția (1922 - 1945), - Cincora Valeria (1926 - 1945), - Groza Ilie (1930 -1949) soțul Lucreției Cincora; el a întrerupt activitatea în învățământ în anul 1949 datorită arestării lui de comuniști, iar după eliberarea din închisoare, prin anul 1953, nu a
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
din Baru produceau oale refractare de bună calitate și rezistente. În anul 1896 a fost construită Fabrica de Ceramică în Baru, în special datorită îndemânării locuitorilor la practicile de prelucrare a materiei prime și a existenței lutului în solul dealului învecinat localității. Unelte și instalații pentru prelucrarea lânii și cânepii. Istoricul grec Herodot semnala în lucrările sale că tracii se îndeletniceau cu cultivarea cânepii. Această practică agricolă străveche a persistat până în deceniile 40-50 ale secolului XX, în prezent a dispărut datorită
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
aluat de făină de grâu (pe atunci nu exista “lipici” la țară). Colindătorii primeau colaci, bomboane, cârnaț, fructe și alte bunătăți. Copii colindători în grupuri de 2-4, pe grupe de vârstă, mai mici sau mai mari, de obicei din casele învecinate (și mai ales înrudiți) cu steaua, care era frumos ornată cu hârtie colorată lipită cu aluat de făină de grâu. În dimineața de ajun copii mergeau în „pițărăi". Toți copiii se adunau într-un capăt al satului și mergeau din
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
prezent au mai rămas în vocabular numai foarte puține cuvinte arhaice care mai sunt folosite tot la vârstnici actuali. Localnicii din Livadia până la jumătatea secolului XX foloseau cuvinte cu caracter strict local, regionalisme, folosite bineînțeles și de cei din satele învecinate. Se cunoaște că majoritatea locuitorilor din Transilvania foloseau un vocabular foarte amestecat, care avea pe lângă cuvintele majoritare românești, folosite în toate regiunile locuite de români, și foarte multe cuvinte străine împrumutate de la populațiile vecine cu care au venit în contact
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]