60,912 matches
-
așezat pe o piatră funerară, în cimitirul de la marginea drumului. Mi-am luat capul între mâini și am reflectat, plin de perplexitate, asupra mea. Deodată, un râs uscat și înspăimântător mă readuse la realitate. M-am întors: lângă mine era așezat un om cu fața înfofolită într-un fular. Ținea sub braț un obiect înfășurat într-o batistă. Mă privi și spuse: - Sigur voiai să mergi în oraș și ai pierdut drumul, ha? Fără îndoială că te întrebi ce pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
se mistuise pentru doi ochi negri mari, exact ca mine. De-ajuns ca să mă consoleze. În sfârșit, am pus desenul alături de vas, apoi m-am dus să-mi pregătesc reșoul, pe care, după ce jarul s-a înroșit bine, l-am așezat în fața celor două imagini. Am tras câteva fumuri de opiu. În plin extaz, m-am uitat țintă la cele două portrete, căci voiam să mă concentrez, și doar fumul subtil de opiu putea să mă ajute și să-mi ofere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
o privire nostalgică mâna omului, o știe. El știe că măcelarul găsește o adevărată plăcere în exercitarea meseriei sale. Puțin mai încolo, retras sub o boltă, stă un bătrân bizar; în fața lui se întinde o rogojină imensă pe care a așezat un cosor, două potcoave de cal, câteva perle colorate, un cuțit, o capcană pentru șoareci, cleștișori ruginiți, o lingură pentru trusa de scris, un pieptene știrb, o lopată și un vas emailat, acoperit cu o batistă murdară. Ore întregi, zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
unei torțe, cu gesturi asemănătoare celor pe care le-ar face dacă ar fi mușcată de o cobră. Femei, copii, bărbați goi s-au strâns în jurul ei, plini de curiozitate, în timp ce tatăl meu - sau unchiul - încărunțit și adus de spate, așezat într-un colț, o privește gândindu-se la hruba întunecoasă, la zgomotul pe care-l face șarpele furios târându-se, la șuieratul său, la capul său ridicat, la ochii scânteietori, la gâtul asemănător cu o lingură și la semnul gri-închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de strașnic, ulei de granat, ulei de dafin, semințe de in, de pin și alte fleacuri. Starea sănătății mi se înrăutăți. Doar doica mea - era și doica ei -, cu fața plină de riduri și cu părul gri, venea și se așeza la căpătâiul meu, într-un ungher al camerei. Îmi umezea fruntea cu apă rece și-mi aducea infuzii. Îmi vorbea de copilăria mea și de a târfei. Îmi spunea, de pildă, că, încă din leagăn, soția mea avea obiceiul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cele două siluete. Mergând de-a lungul muntelui, am dat de o priveliște veselă, împrejmuind un cerc de coline. Pământul era acoperit de nuferi albaștri. Pe această creastă se zărea o cetate construită din cărămizi masive. Eram ostenit; m-am așezat pe malul râului, pe nisip, sub un bătrân chiparos. Locul era pustiu și liniștit. Mi se părea că nimeni nu se aventurase încă până aici. Deodată, întorcând capul, am văzut o fetiță ivindu-se de după cortina de chiparoși, mergând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
le-am întins: „Șah Djan mi le-a dat pentru tine.“ Fiindcă el îi spunea soției mele Șah Djan, ca și cum era mama sa. Foarte mirat, contemplă prăjiturile cu ochii săi oblici și le acceptă cu o mână ezitantă. M-am așezat pe bancă și am luat copilul pe genunchi. L-am strâns în brațe. Trupul său era cald. Pulpele picioarelor semănau cu ale soției mele. Avea aceleași gesturi naive. Gura amintea de cea a tatălui său, dar, la el, mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
deschideam ochii, în clarobscur, motivele de pe perdeaua brodată care masca ușa, chiar în fața mea, se animau. Ce perdea stranie și înfricoșătoare era! Pe ea se vedea un bătrân cocoșat, asemenea yoghinilor din India, cu capul înfășurat într-un turban. Era așezat sub chiparos, iar în mâini ținea un fel de sitar. În fața lui, o tânără frumoasă care semăna cu baiadera, dansatoare în templele Indiei. Încheieturile mâinilor ei erau încărcate cu lanțuri și părea constrânsă să danseze în fața bătrânului. Îmi imaginam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
gata să mă sufoc. Mă prăbușii pe pat, închizând ochii. Febra mărea obiectele și le încercuia cu un nimb. În loc să se lase în jos, tavanul se înălța, hainele mă strângeau. M-am ridicat fără să știu de ce și m-am așezat pe marginea patului. Murmuram: „Nu mai merge...“ După aceea adăugam: „Sunt un imbecil.“ Nu eram atent la sensul cuvintelor pe care le pronunțam, mă amuza doar să-mi aud vocea vibrând în aer. Poate îi vorbeam umbrei mele, ca să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
revenit, mi-am dat seama că plecase. Poate că îmi trebuise mai puțin de o clipă ca să încerc în felul acesta toate voluptățile și durerile pe care un om e capabil să le trăiască. Poate chiar rămăsesem pur și simplu așezat aproape de lampă, pe covorul de opiu, în aceeași atitudine ca a bătrânului negustor de mărunțișuri în fața mărfii sale. Nemișcat, continuam să fixez fumul lămpii. Funinginea îmi acoperea încetul cu încetul mâinile și figura cu zăpada sa neagră. Când doica intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Urăsc cozile, nu-mi place să stau la coadă, dar dacă aș ști că undeva se mparte fericire, zău dacă nu aș suporta-o , fără să crîcnesc ! Din păcate, oamenii fără aspirații, ori cei cu surplus de timp liber, se așează la coadă la Fisc sau la RCS (firma de cablu). Mda... În Noua Guinee există un trib numit Foru. Membrii lui suferă de cea mai rară boală din lume : boala rîsului. Maladie nevindecabilă. Vă dați seama că ei nu au
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
bine. Am semnat și eu, În vreme, vreo 15 spec tacole interactive : dar erau destinate copiilor. Și aceștia chirăiau fericiți În sală. Să-l pui pe Hamlet Însă, să te stropească cu ketchup de pe scenă, iar Ofelia să ți se așeze În brațe, În sală, nu mi se par gesturi care te pot ajuta să cunoști mai bine lumea marelui Will. Dimpotrivă... Într-un ziar central suntem invitați să vedem Hangița lui Goldoni, cu Constantin Cotimanis „În rolul principal”. Pesemne interpretul
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
cu privirea, apoi străbate labirintul pînă În partea opusă, unde este ghișeul 10. CÎțiva metri pînă la el sunt scăunele care simbolizează oameni ce stau la rînd. Locul este Îngust, Ics simulează lipsa aerului, Își face vînt cu palmele. Se așează ultimul. La cîteva secunde, scăunelul din față dispare - va găsi regizorul o modalitate - și rîndul Înaintează. Ics ajunge În fața ghișeului, iar În urma lui se formează șirul de scăunele”) și augmentează teza lucrării. Interesant mi se pare Încă un lucru : În
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
căci , pe cîtă vreme mama brechtiană nu are astîmpăr, Liubov rămîne nemișcată”(114); „Livada de vișini a fost balena albă a lui Lopahin”(127); „Vocea sîngelui [pînza lui Magritte] evocă Livada de vișini : un copac imens, În trunchiul căruia zărim, așezate În două intrînduri separate, o casă burgheză și un ou enigmatic”(131); „Lopahin acțio nează asemeni lui Alexandru cel Mare și greșește”(142)... Comparațiile marelui teatrolog, completate cu comparațiile propuse de regizorii care au montat piesa ( cum ar fi cea
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
picior de porc, ficăței de pui, o ureche de porc, două labe de găină etc. Și tot așa, scena și rețeta, scena și rețeta, ajungem să avem În bibliotecă o carte pe care nu știm pe ce raft s-o așezăm; dar inițiază lectorul, În paralel, În arte complementare. Și inspiră gourmetul, sugerîndu-i bucate chisnovate fie și numai citîndu-le : Barba vrăjitoa rei, Supă de scorpii de mare, Lăptuci divinatorii, Licoarea infernului ( hai, că asta-i simplă : gheață, Amaro Averna, vermut, Bitter
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
aș fi răcorit nițeluș, administrându-i o bătaie clasa una onor scriitorului și agasantului său partener, iar al doilea ar fi fost acela că am fi făcut o groază de puncte, încă din start, jucând cu ageamiii ăștia. M-am așezat la masa doi cu o stare de spirit excelentă, aruncând din mine glumițe vesele cu caracter hazliu și cuvinte de duh, mai ceva ca un tun de mingi de tenis. Încă de la început, le-am explicat cu blândețe că nu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
de treabă avem, numai tu mai lipseai d-acia. Asta să fie pentru ultima oară, da?". Nu-i dăduse niciun răspuns. Se mulțumise doar să ridice niște ochi lăcrimoși către ea și să ofteze amar. Ce altceva putea să facă? Se așeză pe scăunelul pus strategic lângă grilajul metalic al porții auto. Privi pentru a mia oară pe ziua de azi în lungul străduței, spre bulevard. Nici urmă de Virgil. Desfăcu mecanic gazeta sportivă, dar nici declarațiile selecționerului de la naționala de fotbal
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Gata, moșule. Hai că-i târliu, nene, și să închide la cașcaval". Urcă în cabină și pornește motorul. Nea Vasile deschide poarta, uitându-se în susul și în josul străzii. Liber. Se duce în mijlocul ei și îl dirijează cu dibăcie pe Virgil, așezat în așa fel încât acesta să-l vadă prin oglinda retrovizoare. O dată ieșit cu camionul din curte, amicul îi strigă: Deci, bre, ne găsim la șapte, la Costi, să-ți marc banu'." Da, mă, acolo." " Și vezi dă sticla aia
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
frumușel în bidoanele cu insecticid lipsă. Închise încetișor ușa de la micul depozit și, în cel mult un sfert de oră, aproape că isprăvi cu vodca, păstrându-și o ultimă înghițitură după ce va fi mâncat. Rumen de acum în obraji, se așeză gospodărește la masă. Desfăcu pachetul cu parizer din acela modern, lejer plăsticos, dar cu bucăți de brânză topită (numită cașcaval de comercianți), mustind de glutamat de sodiu și de colorant sănătos. La el adăugă, ca întotdeauna când mânca la serviciu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
țară, ehe!, dă mult ajungea președinte și scăpa țărișoara dă hoți și dă liftele care ne strică sângele. Da, da!". Evident, cuierul nu răspunse nimic, deși vorbele acestea mai răsunaseră și în alte dăți în odăița portarilor. Ieși și se așeză pe băncuța din fața ferestrei, începând să scociorească printre dinți cu ajutorul unei scobitori chinezești. Această acțiune îi mai liniști angoasele, oferindu-i noi teme de meditație. Terminând laborioasa operațiune, trecu, cu capătul celălalt, cel neuzat de lucrarea anterioară, la curățatul unghiilor
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Ce mai întrebi?" "Bre, da' zău dă nu ești culmea!", se iuți și mai tare cel din schimbul de noapte. Nervii lui nu avură nici cel mai mic efect asupra nepăsătorului Anton, care nu catadicsi nici măcar să-l privească. Se așeză pur și simplu pe băncuță și scoase o sticluță cu cafea din tașcă, după care își aprinse tacticos o țigară. Suflă fumul albăstrui încetișor și cu dichis, formând câteva cercuri pe care le destrămă cu un gest molatic. Apoi, după ce
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
O ușă d-aia metalică, dă fișet. Am io un dulap, știți..." "Înțeleg. Și ușa aia a sărit la bătaie, nenorocita!" Doctorul oftă: Am albit ascultând basme din astea, stimate domn Mirică. Mda..." Îi face un gest către pat: "Ia așază-te matale frumușel pe patu' ăla! Ai grijă! Cu picioarele pe mușama, cu picioarele pe mușama!", insistă el, speriat ca nu cumva pacientul să-i murdărească cearșaful alb. "Domnișoara Ștefania!", strigă ORL-istul. Dintr-o cameră alăturată apăru o duduie
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
repede asistenta să-l asigure. Îi făcu semn lui nea Vasile să pătrundă în camera unde se afla aparatul radiologic. Portarul se opri zăpăcit în fața mașinăriei. "Stai, bre, pe patu' ăla!", îi strigă din spatele unui paravan doctorul. Nea Vasile se așază în fund. "Ce faci, mă, nene? Te pregătești să citești ziaru' sau ce? Stai, odată, culcat pe pat, n-auzi?" Pacientul se întinse terorizat de răcnetele medicului. Nu văzu nicio mușama și stătu încordat, cu picioarele în aer. "Lasă, naibii
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Asta sigur e Milena. Numai moaca asta stă ca fraiera în fața ușii așteptând să zbier eu să poftească 'mneaei încoace." Strigă: "Haidi, dragă, intră odată!". Într-adevăr, în birou pătrunse asistenta cu o tăviță pe care se aflau două cești așezate pe farfurioare și o zaharniță. "Mersi, mersi, și-ți mulțumesc!", mârâi baba, făcându-i semn să le lase pe o măsuță aflată între două fotolii. Adăugă în timp ce se așeza pe unul dintre ele: "Stai, măi, fată, și tu jos, că
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pătrunse asistenta cu o tăviță pe care se aflau două cești așezate pe farfurioare și o zaharniță. "Mersi, mersi, și-ți mulțumesc!", mârâi baba, făcându-i semn să le lase pe o măsuță aflată între două fotolii. Adăugă în timp ce se așeza pe unul dintre ele: "Stai, măi, fată, și tu jos, că parcă-mi șezi în cap, zău!". Adulmecă cu o schimă de nemulțumire în colțurile gurii: "Cât zahăr ai pus?", întrebă cu un aer sever. "N-am pus. Nu știam
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]