17,588 matches
-
neauzit, dar palpabil de către cîteva, doar cîteva suflete din sală; probabil artiștii care au venit din Europa ca să-și prezinte operele aici; ei au mîndria proprietății și se tem de utopii. Mi-ar place să văd un proiect colectiv al adolescenților urbani de toate vîrstele și din toate țările care să descrie adăposturile construite de ei pentru dorința lor În ruinele orașelor lor. Ce altceva este erupția minunatului dacă nu eruperea dorinței care rearanjează peisajele pe placul inimii sale știind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pentru dorința lor În ruinele orașelor lor. Ce altceva este erupția minunatului dacă nu eruperea dorinței care rearanjează peisajele pe placul inimii sale știind că toată arhitectura născută este din Dezastru. În fiecare clădire este o alta știută numai de adolescenții mînați de dorință Chiar și clădirile oficiale ale statului și ale poliției În care cei schingiuiți așteaptă În anticamere fără de număr sub bolte grandioase cu formulare tremurînde În mîini chiar și acolo poți afla un sergent tînăr sau o funcționară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
șir. Filmul era un western. Încă Își mai aduce aminte cirezi duduitoare de vite și mirosul coloniei ei ieftine. CÎnd au ieșit din sală s-a simțit rupt, precum iarba călcată În picioare de cirezile din film. Poate că numai adolescenții pot suporta filmele, gîndește Wakefield, și de aceea filmele sînt făcute ca pentru ei. Ei folosesc Întunericul sălii pentru a-și proiecta propriul film de dorinți și lipiciuni; filmul de pe ecran este doar un fundal pentru drama, cu mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
care o transmitea era un etalon pentru cum ar fi trebuit să fie un film de groază. Dar, pentru că un film alb-negru mut, subtitrat era oarecum un subtrefugiu, ar trebui să aleagă ceva mai modern ca alternativă. Ce mai închiriază adolescenții în momentul de față? o întrebă pe fata grasă, cu ochi minusculi, care stătea la casă, înconjurată de teancuri de reviste siropoase. Avea, descoperise mai demult, un gust infailibil și cunoștințe solide despre filme. — Ce vârstă? — Paisprezece ani. — Cu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
progeniturilor canine -, de unde a apărut javra asta? — Te rog, lasă-mă să-l păstrez, îl imploră Ben. Un vagabond l-a lăsat legat de crucea din piață și urmau să-l ia și să-l închidă într-o cușcă. În locul adolescentului, aproape adult, cu CD player portabil și role, Jack văzu un băiețel de șapte ani, trist după plecarea mamei, rugându-l de zece ori pe zi să-i dea voie să țină un cățeluș. Jack, deja greu încercat, trebuind să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
băiatul îl ținea de braț pe tatăl ei, conducându-l cu blândețe, ca pe un copil mic. Apoi, când își dădu seama cine era de fapt tânărul, îi veni s-o ia la fugă. Nu era un vagabond. Era un adolescent deșirat, îmbrăcat cu un tricou lălâi și pantaloni de trening ca de clovn. Și ultima dată când se întâlniseră ea era goală-pușcă, abia ieșită din patul tatălul lui. Dumnezeule! — Știam că stă pe strada asta, dar nu știam la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
demnă de Grand National. În biroul lui, Jack stătea ghemuit la calculator, uitându-se la modelele de format pentru noul ziar. Ben trase câinele înapoi, înghițindu-și dezamăgirea. Tatăl lui își adusese de lucru pentru acasă. Vreun înger păzitor al adolescenților îl bătu pe Jack pe umăr și îl făcu să se întoarcă în grabă. Expresia de pe chipul fiului său, deopotrivă tristă și resemnată, îl făcu să se ridice imediat de la calculator. Jack știa prea bine că nu era ușor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Orice face mama e bun, nu sunt mofturos. Sunt și eu lipicios de mama. Și vreau să transmit la toate mamele din libertate multă sănătate, putere de muncă, să stea cu ochii pe copilașii lor, că de fapt, când ajung adolescenți, atunci trebuie mai mult supravegheați. Pachetul de la mama e dragostea mea. Păi, n-am primit niciodată colet, ea vine, face ce-mi place, uite, îi spun să facă mămăligă, sarmale, mămică, vreau și eu pește, nu mult, așa, puțin, prăjit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Tristan Tzara îi e îndatorată. Cert este că poezia și eseistica lui B. Fundoianu (în care modernitatea coexistă cu un anume tradiționalism spiritual) sau proza din Caii lui Cibicioc, Paradisul statistic și Abecedar de povestiri populare a lui Ion Călugăru (adolescenți în timpul Primului Război Mondial) datorează mult tradiției hasidice galițiene. Colaborările lor la revistele Mîntuirea și Lumea evree stau, de asemenea, mărturie în acest sens (v. B. Fundoianu, Iudaism și elenism, ediție și prefață de Leon Volovici și Remus Zăstroiu, Editura Hasefer, București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
B. Fundoianu, A. Maniu, G. Bacovia, F. Aderca, Ion Pillat, Cezar Petrescu, Filip Brauner-Brunea. Cea mai radicală publicație ieșeană este efemera Fronda (3 numere, ca și la Revista celor l’alți și Insula: aprilie-iunie 1912), realizată de un grup de adolescenți ieșeni ascunși sub varii pseudonime; anonimatul nu a scăpat cronicarului de la Versuri și proză, care îi numește „cavaleri ai Misterului”. Cel mai semnificativ se va dovedi a fi Eugen Relgis (identificat de Noua revistă română), poet, publicist, ulterior colaborator la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
monstruoase sub aspect estetic, interesează aici, cît rubricile de note intitulate programatic „Frondări“. Ele conțin, printre altele, delimitări față de miopia și exclusivismul Vieții noi. Toate cele trei numere ale revistei îi sînt, într-un fel sau altul, dedicate lui Arghezi. Adolescenții ieșeni se numără - ca și colegul lor B. Fundoianu - printre admiratorii înfocați ai poetului „Agatelor negre“, poeme care circulau în epocă sub formă de copii manuscrise. Numărul 3 conține patru pagini de comentariu - abundent servite de citate ilustrative - despre poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
față de cea a secolului precedent: „Calea ferată e un mijloc de transport, automobilul e sau devine un instrument sportiv. (...) Și mai mult, aviația îi dă o nouă forță corpului omenesc, cinematograful - ochiului, radiofonia - urechii”. Potrivit lui Thibaudet, „Prima generație ai cărei adolescenți au fost scutiți de umanismul tradițional a fost scutită, în plus, prin tinerețea ei, și de umanitatea tradițională. A avea 20 de ani în 1914 corespunde unei cotituri”. Și în România, generația Primului Război Mondial a fost ultima formată - în perioada studiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literare. Poet era și F. Aderca, sporadic - cronicar literar și susținător polemic al noilor curente la Noua revistă română. Tot un „poet” era și singurul comentator postsimbolist din perioada imediat anterioară Primului Război Mondial: foarte tînărul Ion Vinea. Adversar al criticii „profesorale”, adolescentul Ion-Eugen Iovanache își afirmă dintru început calitatea de recenzent neconstrîns de canoane: „nu sînt critic, nu fac critică, și ca atare fac o fugară dare de seamă asupra cărților apărute, și-mi împărtășesc cititorilor impresiile”. Pentru recenzent, actul critic reprezintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e o adevărată fază, o etapă neceară spiritului omenesc, și nu, cum cred unii, o simplă mișcare de tranziție, după ani de luptă, cînd aducea garanții serioase viitorului, tinerimea, sub diverse pretexte, îi întoarce spatele”. Cît despre noul curent viitorist... adolescentul nu face economie de platitudini: „Futurismul corespunde unei epoce interesante a artei moderne”, creditîndu-l cu aceste cuvinte ale lui Goethe: „lăsați mustul să fermenteze, va da vin”. „Exagerările” futurismului rus sînt puse pe seama „imitației” occidentale: „futurismul rus e pornit spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
N. Davidescu, Andrei Braniște, Ovid Densusianu sau, mai tîrziu, Eugen Ionescu. Autorul încearcă să-și motiveze opinia cu argumente ținînd de psihologia creației și a receptării: „Cetitor docil, atent și răbduriu se găsește cu greu în zilele cînd femeile și adolescenții sînt luați la munca de ghișeu și atelier. Literat cu răgazuri îndelungi pentru o muncă arhitectonică nu se zărește. În străinătate romanul a rămas un obicei al publicului și al scriitorului. Dar îl vedem din ce în ce mai descusut; o alipire de fascicule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ajutorul de judecător (...) se va fi simțit întărit în conștiința eficienței literare a scrisului său” (Nicolae Balotă, „Post-scriptum urmuzian“, în Urmuz, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Hestia, Timișoara, p. 164). Articolul „O școală nouă: Simultaneismul“ al aproape adolescentului Ion Vinea (1915), vădește în schimb o destul de bună familiarizare cu principalele tendințe ale poeziei noi. Autorul articolului vede - nu fără temei - în noile curente postsimboliste o tendință de extravertire a poeziei (după introvertirea nevrotică a decadenților) și o formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Rosenstock semnează pentru prima dată public Tristan Tzara, iar cele două poeme ale sale („Vacanță în provincie“ și „Furtuna și cîntecul dezertorului“) sînt ultimele texte publicate în România, cu nici două luni înaintea plecării sale la Zürich. După cum se știe, adolescentul Samuel Rosenstock semna în Simbolul S. Samyro. Poemul „Verișoară, fată de pension“ din Noua revistă română, vol XVIII, 11 (21-28 iunie 1815), e semnat „Tristan” și plasat alături de un neconvențional poem în proză al viitorului gîndirist Adrian Maniu, „Rugăciune către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sală „cît o batistă”, de numai 100 de locuri. Aflată sub direcția scriitoarei Mărgărita Miller-Verghi, sala era unul dintre saloanele Maison d’Art. Manifestările „Insulei” aveau un caracter interactiv complex: spectacole de teatru, șezători literare cu lecturi publice („cursuri pentru adolescenți”), conferințe-simpozion, miza fiind promovarea fără concesii a unei arte moderne „purificate și purificatoare”. Programul, editat într-o broșură de 32 de pagini, și manifestul, publicat în Contimporanul nr. 24 din 30 decembrie 1922, inclus, după decenii, în Antologia literaturii române
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
strecurîndu-le într-o unitate perfectă, clădind un cosmos, uman și emotiv”. În privința Poemului invectivă al lui Geo Bogza, criticul se arată rezervat, aproape ostil, nu întotdeauna însă și necomprehensiv; apropierile de Sade, Rimbaud, Lautréamont sau Arghezi sînt relevante („coșmarul unui adolescent chinuit de eumenidele sexului”; „Mai degrabă ar proveni din filonul unui Sade sau Gines de Rais, unde erotica este priapism”; „față de Geo Bogza, Rimbaud e un prunc nevinovat”; „poezie la Lautréamont, biologie la Bogza”; „influența viziunilor demonice ale lui Arghezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ciprian citează un fragment „bizar”, încă naiv, compus de „Mitică” în perioada liceului, spre scandalizarea profesorului de fizică. La început ar fi fost deci - după cum va afirma și G. Călinescu mai tîrziu -, „un joc literar inteligent, pe care îl practică adolescenții isteți”. Se pare totuși că era ceva mai mult decît atît: confreria de elevi de la liceul bucureștean „Gh. Lazăr” - autointitulată „Capul de rățoi” - indică o asumare existențială, absolutistă a frondei ludice împotriva logicii, a automatismelor și a simțului comun. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai mult sau mai puțin arbitrară). Primul „val” are drept bornă inaugurală anii de dinaintea Primului Război Mondial, respectiv ruptura față de simbolism (în literatură) și impresionism (în pictură). Principalii protagoniști: scriitorii Ion Vinea, Tristan Tzara, Adrian Maniu, Jacques G. Costin, grupul teribilist al adolescenților de la revista ieșeană Fronda (emuli ai lui Tudor Arghezi) și artistul plastic Marcel Iancu (elev al postimpresionistului Iosif Iser). În aceeași perioadă, sculptorul franco-român Constantin Brâncuși amorsează arta abstract-primitivistă, iar Demetru Demetrescu-Buzău își elaborează „paginile bizare”. Primul „val” avangardist autohton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu un braț și strîngîndu-mă. Pentru că acum poți să fii membră a acestei familii. Cum ți se pare? — Minunat. Și nu mințeam. Prînzul a fost delicios. Și lung. Și zgomotos. Pe măsură ce trecea vremea, Dan, Emma și Richard păreau să redevină adolescenți, iar eu nu m-am putut abține și m-am alăturat lor, simțindu-mă ca o școlăriță neastîmpărată, chicotind la glumele spuse pe ascuns, ca să nu le audă părinții. Nu exista nici umbră de Îndoială că, În casa lor, cînta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Tatăl tău și cu mine am dori să discutăm ceva cu tine. Dan mi-a spus că, În clipa aceea, a simțit instantaneu o apăsare. Orice conversație care Începea la modul acesta Îl făcea să aibă sentimentul că e un adolescent cu musca pe căciulă. În ciuda faptului că e om În toată firea, soț și tată, la auzul acestor cuvinte, care vin ca un ecou al copilăriei sale, i se strecoară Încă un fior de teamă În inimă, de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vrei să vină și ei, eu n-am nimic Împotrivă. — Și maică-ta? A pomenit doar de Încă un cuplu. Crezi că o să se supere dacă mai vine unul? — Nu, cred că o să fie totul În regulă. Doar nu sîntem adolescenți, În ciuda impresiei pe care o are ea. N-o să le distrugem vila Închiriată. — Știu și eu?! zic rînjind. Mi-ar surînde ideea de a organiza o petrecere-monstru. Hei! exclamă el, ridicînd dintr-o sprînceană a surpriză. Asta nu e nevasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
acum? Putem, tati? Te rog? — Nu, dragule, spune Dan, urmîndu-l În Încăpere. Azi nu ne uităm la televizor. Se Întoarce către mine și Își dă ochii peste cap. Nici patru ani n-are și deja e obsedat de televizor. Ca adolescent, cum o să mai fie? — Distrage-i atenția cu un castel de nisip uriaș, zic eu rînjind. La magazinul de cadouri se vînd găletușe și lopățele. Cam la o sută de lire bucata, clatină el din cap. — Dar sînt pentru iubitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]