10,371 matches
-
pe când se Întorcea acasă de la muncă se oprise Într-un colț din Tucson pe care-l vizitase din când În când În secret În ultimii zece ani. Altarul lui El Tiradito. Era un loc modest, ciudat din centrul Tucson-ului, singurul altar din America dedicat sufletului unui păcătos, declara placa istorică de la fața locului. Sufletul unui excomunicat, un tiradito, un paria. Astăzi nimeni nu știa prea multe amănunte despre povestea aceea care se petrecuse pe la jumătatea secolului al nouăsprezecelea; cine anume era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
tiradito, un paria. Astăzi nimeni nu știa prea multe amănunte despre povestea aceea care se petrecuse pe la jumătatea secolului al nouăsprezecelea; cine anume era păcătosul, care anume era păcatul, și cel mai important, cum se ajunsese să se ridice un altar În memoria numelui său acoperit de rușine. Imigranții mexicani știau mai multe despre el decât ceilalți, Însă aveau tendința să Împărtășească mai puține lucruri celor dinafară. Însă Mustafa Kazanci nu era interesat de investigarea detaliilor istorice. Îi era de-ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cel puțin nu mai rău decât alții, și că făcuse fapte cumplite În trecut, niște greșeli destul de josnice ca să-l tranforme Într-un păcătos. Și totuși fusese iertat și i se oferise un lucru care le lipsea multor muritori, un altar. Așa că noaptea trecută Mustafa vizitase din nou altarul, măcinat de gânduri. Deși mic, Tucson era destul de cuprinzător când venea vorba de locuri sfinte și, dacă ar fi vrut, s-ar fi putut duce la o moschee. Adevărul e că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
că făcuse fapte cumplite În trecut, niște greșeli destul de josnice ca să-l tranforme Într-un păcătos. Și totuși fusese iertat și i se oferise un lucru care le lipsea multor muritori, un altar. Așa că noaptea trecută Mustafa vizitase din nou altarul, măcinat de gânduri. Deși mic, Tucson era destul de cuprinzător când venea vorba de locuri sfinte și, dacă ar fi vrut, s-ar fi putut duce la o moschee. Adevărul e că nu era și nu fusese niciodată un om religos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
moștenire de familie era Încredințat că avea să moară oricum curând. Acum mâna lui stângă, mâna lui vinovată, putea să decidă când și cum. Și-a amintit de bucățica de hârtie pe care o Îndesase În peretele de piatră al altarului El Tiradito. „Iartă-mă“, scrisese pe ea. „Pentru ca eu să exist, trecutul a trebuit să fie șters.“ Acum simțea că trecutul se Întorcea. Și pentru ca acesta să existe, el trebuia șters de pe fața pământului... În toți acești ani, o remușcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
venim după el la confesional, unde avea să anuleze acțiunile prin care fuseserăm dați În seama puterii diavolului. Familia mea locuia la Avignon, iar eu mi-am făcut prima comuniune În bazilica Notre-Dame-des-Doms, unde ostiile au fost sfințite pe un altar care mai slujise și la patru sau cinci papi. Tata părea la fel de impresionat ca mine. Bunica din partea mamei era și ea acolo. În fiecare an, debarcam la ea la Începutul vacanței de vară, precum un emir, Însoțit de un roi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
părea apt, dacă nu să formeze o cruce, măcar să mă atragă pe un drum al crucii cu opriri mai numeroase decît acelea ale modelului original, acele paisprezece popasuri pe care le cunoșteam bine datorită activităților mele suplimentare de băiat de altar. „E jenant să vorbesc despre perioada logodnei, care e cea mai ușoară și cea mai dificilă din viață“, continua să scrie tata În Paternitate veselă, lucrarea tipărită la Lyon În 1941, anul nașterii mele, și aceasta este una dintre frazele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
văd. Eu nu constituiam publicul lui. Se adresa creștinilor, frații săi. Eu nu eram fratele lui! Dar eram fiul lui și mi-ar fi plăcut să am o altă imagine despre el. De ce Își sacrifica inteligența și spiritul critic pe altarul Dumnezeului care Îi „bucurase tinerețea“? (Ad Deum qui laetificat juventutem meam era prima frază pe care o rosteam În timpul rugăciunilor de la picioarele altarului cînd, copil fiind, Îl ajutam pe preot la liturghie și n-am uitat-o, așa cum n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
fi plăcut să am o altă imagine despre el. De ce Își sacrifica inteligența și spiritul critic pe altarul Dumnezeului care Îi „bucurase tinerețea“? (Ad Deum qui laetificat juventutem meam era prima frază pe care o rosteam În timpul rugăciunilor de la picioarele altarului cînd, copil fiind, Îl ajutam pe preot la liturghie și n-am uitat-o, așa cum n-am uitat chipul grav al tatei cînd intra Într-o biserică Împreună cu copiii lui: ne aduna În jurul lui pe scăunelele de rugăciune, gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
În exterior, pentru că era atât de Îndrăgostită. Sub impulsul momentului, intră În Biserica Episcopală de pe cealaltă parte a lacului. Nu era credința ei, dar nu conta. Simțea nevoia să se roage. Intră În biserică, Înaintă până la primul rând, cel din fața altarului și se așeză pe o băncuță de lemn. Închise ochii și Îi mulțumi lui Dumnezeu. Își aminti de clipele petrecute cu Matthew, Își aminti brațele lui În jurul ei, Își aminti cât de fericită și de protejată se simțea lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de plastic, cenușii de la natură și întunecate de murdărie, în starea sufletească de acum e ușor de ghicit ce efect ar avea asupra lui contemplarea deșertului. La fel ca cel care odată a ridicat tunica binecuvântată a unei sfinte de pe altar ca să vadă dacă se sprijinea pe picioare sau pe pari necurățați, de mult timp olarul nu mai era tentat să oprească furgoneta ca să se convingă că sub prelate și panouri creșteau într-adevăr plante reale, cu fructe ce puteau fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de simplitatea grosolană a construcției, de tonul alburiu și fantomatic al podelei și pereților, sau poate, pur și simplu, pentru că bănuia că stăpânul s-ar supăra pe el dacă și-ar găsi spurcat de un pișat infam regatul, tronul și altarul focului, creuzetul unde argila visează de fiecare dată că se va preschimba în diamant. Cu blana de pe spate zburlită, cu coada între picioare de parcă venea alergând alungat de departe, câinele Găsit a ieșit din cuptor. N-a văzut pe nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în persoană, dacă ar fi sosit într-o bună zi pe acel țărm, nu l-ar mai fi părăsit, cred; ar fi sculptat acolo toată viața, mulțumindu-se cu pâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
boltă. Erau niște mici rozete, dar pe unele am văzut sculptată o față bărboasă și vag caprină. Bafomet... Am coborât Într-o criptă. După șapte trepte, un pavaj de lespezi duce spre absidă, unde ar putea să se Înalțe un altar sau un tron al marelui maestru. Dar se ajunge acolo trecând pe sub șapte chei de boltă, fiecare În formă de roză, una mai mare decât alta, iar ultima, cea mai extinsă, se afla deasupra unui puț. Crucea și roza, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Am regăsit-o după secole, căci Îmi fusese răpită de bărbatul acela cu saxofon. Acum ea merge În poante pe spătarul băncuței, azurie și blondă, nici acum nu știu ce ascunde sub tulul vaporos ce-o Împodobește. Capela e săpată În stâncă, altarul e străjuit de o pânză neliniștitoare ce Întruchipează chinurile condamnaților În măruntaiele infernului. Câțiva călugări cu glugă Îmi fac loc să trec printre șirurile lor tenebroase, și Încă nu mă tulbur, fermecat cum sunt, de fantezia iberică... Dar - oroare - pânza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mă tulbur, fermecat cum sunt, de fantezia iberică... Dar - oroare - pânza se ridică, și dincolo de ea, miraculoasă lucrare a unui Arcimboldo al speluncilor, apare o altă capelă, pe de-a-ntregul aidoma celei În care mă aflu, și acolo, În fața altui altar, stă Îngenuncheată Cecilia, alături de ea - o sudoare de gheață Îmi perlează fruntea, părul mi se ridică măciucă pe cap - pe cine văd arătându-și batjocoritor cicatricea? Pe Celălalt, pe adevăratul Joseph Balsamo, pe care cineva l-a eliberat din celula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de Notre-Dame-de-la-Brocante servea „à suspendre Paris au plafond de l’univers“? Dimpotrivă, el servea la suspendarea universului de propria-i turlă - e firesc, nu-i el Ersatz-ul Pendulului? Cum Îl numiseră? Supozitor solitar, obeliscul gol, glorie a sârmei, apoteoza pilonului, altarul aerian al unui cult idolatru, albină În inima rozei vânturilor, trist ca o ruină, colos pocit de culoarea nopții, simbol diform al forței inutile, miracol absurd, piramidă indiferentă, chitară, călimară, telescop, prolix ca discursul unui ministru, zeu antic și fiară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
piramidale, străzi unduite, oameni goi și vehicule care seamănă cu niște farfurii, toate meșteșugit de amănunțit realizate. Este un fel de combinație ciudată de Paris și de Mexic aztec. Printre clădirile plasate alandala se află spații rituale: fîntîni, scene și altare, iar forța lipsei totale de simț practic strălucește deasupra Întregului oraș utopic precum luna plină. Milena arată către un micro-balaur dormind Încolăcit În jurul unei fîntîni minuscule. Arată ca animalul meu imaginar, Jaroslav. Încă mai vine cînd Îl chem. Tu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
-i devină soacră. Aproape c-ar fi meritat s-o facă. — Apropo, Camilla era de neoprit când se pornea, Laurence spune că bietul tău tată nu se simte prea bine. Crezi c-o să fie în stare să te conducă la altar? Fran se simți cuprinsă de o furie atât de cruntă din pricina insensibilității Camillei, încât sări de pe scaun. I se urcă sângele la cap din cauza mișcării bruște și, în secunda următoare, se prăbuși leșinată pe podea. Avu senzația înfiorătoare că vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
întoarse în camera de zi, Laurence aștepta să-și ia rămas-bun, cu fața încrețită de neliniște. — Francesca, draga mea, cred că mai e ceva la care ar trebui să te gândești. Dacă vrei ca tatăl tău să te conducă la altar, nu sunt sigur că putem să așteptăm până în septembrie. Cred că ar trebui să luăm în calcul ideea de-a ne căsători cât mai curând posibil. Nimeni nu mai văzuse vreodată o forfotă ca aceea care cuprinse birourile redacției Citizen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
atât din motive religioase, cât din cauza unui sentiment al tradiției. Oamenii din acest oraș veniseră să se închine în aceste strane și nave de șapte sute de ani încoace, purtând cu ei spaimele și speranțele lor și depunându-le înaintea acestui altar. Fran își dădu seama că nu se deosebea deloc de ei. Ajută-mă ca tata să fie bine sau măcar să facem ce e mai bine pentru el, șopti în penumbra îmbietoare. Și ajută-mă să fac ce e mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în cursul acestei dimineți avea un alt pariu important de câștigat: stratagema publicitară ce urma să aibă loc în piața din fața catedralei la prânz. Trei femei care voiau să-și vândă rochiile de mireasă aveau să se îndrepte spre un altar improvizat pe fundalul marșului nupțial, purtând fiecare o etichetă cu prețul pe rochie, spre a promova lansarea ziarului. Fuseseră anunțați reprezentanții presei locale și naționale și postul de televiziune Eastwards promisese că o să trimită o echipă de filmare. Dar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o ia cu frig de teamă că s-ar putea scurge pe rochie. Se părea că această minunată creație a lui Catherine Walker, care presupusese ore de design impecabil și cusutul minuțios de mână, nu avea să fie purtată în fața altarului. Cel puțin nu de femeia asta zăludă. Vânzătoarea o luă discret din mâna lui Fran și o puse la loc pe umeraș. — Vreau să spun, continuă Fran, dându-și seama de amploarea dilemei în care se afla, dacă de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
fie tatăl? Asta era întrebarea pe care nici măcar nu îndrăznise s-o gândească. Închise ochii și-și închipui biserica, împodobită cu florile Camillei, auzi muzica, și-și impuse să-și imagineze cine își dorea s-o aștepte de fapt în fața altarului. Realiză că, atunci când ajungeai atât de departe, aveai o singură opțiune: să fii absolut sinceră cu tine însăți. Așadar, care din ei doi era? Capitolul 19 — Ca să fiu sinceră, cred căă - lui Fran abia dacă-i veni să recunoască, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Continuă să fie unul dintre cele mai folositoare lucruri pe care le-am învățat. — Fiica mea, Francesca, anunță Ralph cu neașteptată solemnitate când conversația începu să lâncezească, o să se căsătorească în curând și m-a rugat s-o conduc la altar. — Felicitări. Tonul lui Carrie sugera că nebunia era de bună seamă ereditară. Cine e norocosul? — Se numește ă Cu un aer derutat, de panică subită, Ralph îi ceru din priviri ajutorul lui Fran. — Franny dragă, îmi pare foarte rău. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]