6,191 matches
-
Cel puțin în ultimele șapte secole pe această culme s-a realizat legătura între Brașov, mare centru comercial european și capitalele Țării Românești: Câmpulung Muscel, Curtea de Argeș și Târgoviște. Această cale era singurul drum pe care se putea merge cu carul, căruța sau trăsura, pentru transport de mărfuri și persoane, în condiții de securitate. Existau, firește, și poteci pe unde se putea merge călare sau pe jos, cu pasul. Pe cele două văi, care flanchează Drumul Carului există și astăzi urmele potecilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
populația românească, din care unii au plecat la Râșnov, alții la Bran sau Zărnești, dar 119 familii, cu tot avutul lor mobil au format o caravană bătrâni, femei, copii și tot ce au reușit să care pe animale sau în căruțe. S-au oprit la câțiva kilometri, la drumul ce lega Brașovul de Bran și se continua peste Carpați, unde au întemeiat noul lor sat, păstrând denumirea lor originală de tohăneni. Rezultă că acest fenomen s-a perpetuat până în secolul al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
manifestările de nemulțumire față de oprimările feudale, conduse de Gheorghe Doja sau de Horia, Cloșca și Crișan, deși există referiri, în arhivele de la Brașov, cu privire la diferite forme de nesupunere. În schimb, ei își aduceau cu mândrie aminte cum au plecat cu căruțele să participe, la Alba Iulia, în mai 1918, la Marea Adunare a Românilor care a proclamat "unirea cu Țara". Bunicii noștri, oameni luminați la minte, deși doar cu studii primare, la școala din comuna Fundata, dar cu o școală a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
dar, de la o bucată de vreme, și cred chiar pentru epoca aceasta, se formase o breaslă specială de cărăuși la noi chiar." Profesorul avea dreptate, până în 1916, câțiva locuitori mai răsăriți din Drumul Carului aveau dreptul de cărăușie, cu trăsura, căruța sau carul, care implica și un permis de trecere a frontierei. Ei puteau fi și un soi de ghizi, pentru eventuali călători care manifestau interese turistice. Prin 1630, un alt călător de seamă se bucura de pitorescul acestei minunate regiuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
avut șansa ca în anul 1955 să fac, împreună cu tata, o călătorie la Huși ca bicicliști pe celebrele biciclete MIFA (R.D.G.ă pe un traseu, neasfaltat la vremea aceea, pe care înainte de război, în timpul vacanțelor universitare, el făcea transporturi cu căruța de legume și fructe de la Huși la Iași ce îi asigurau obținerea unui profit bunicel. Pasiunile sale: fotografia și în special drumețiile pe bicicletă au făcut ca în anul 1960, cu banii obținuți prin publicarea actualizată a tezei de doctorat
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
acasă unelte agricole mici sau manufactură. În săptămâna și ziua iarmarocului anual de la 14 septembrie (ziua Cruciiă, când pe platoul Dricului de la marginea de SE a orașului se face un mare târg de vite, de produse animale și de vehicule (căruțe și careă, se pot întâlni oameni din toate cele trei zone, sau chiar de dincolo de ele. În cuprinsul zonei a II-a și a III-a sânt pe Prut și câteva schele, Drânceni, Leova și Fălciu, care prin micile amenajări
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
sezonală, foarte interesant din punct de vedere antropogeografic și social (vezi fig. 1). Pe la începutul lunii Martie, a fiecărui an, în cartierele populate cu bulgari,Plopeni, Bulgari și Răești - se poate asista la scene foarte interesante și cu totul originale: căruțe imense, „harabale”, trase de 2 - 3 cai, pline până deasupra cu semințuri, alimente, nutreț, pluguri, așternuturi, cuști cu păsări ori câini și vaci legate din urmă, părăsesc ogrăzile și casele mari, ferecându-se în urma lor porțile și ușile, cu lanțuri
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
orașe: Iași, Chișinău, Bârlad, Tecuci, etc. Acest fapt face uneori vara, ca un târg ca Leova ori Fălciu, să aibă atâta zarzavat și legume cât are Iașul, bunăoară. Și atunci, împinși de nevoi, grădinarii hușeni, din Lunca Prutului, pornesc cu căruțele de zarzavaturi, izolați sau în tovărășii, spre târgurile din stepa Elanului sau mai ales spre Est, către interiorul Basarabiei, Murgenii, Urdeștii, Vutcanii, Nisporenii, Nemțenii, Ciuciulenii, Hăuceștii, Cimișlia, Iargara, Comrat, Baimaclia, etc., etc., sunt locuri, drumuri și piețe, foarte binecuvântate de
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
îngreuiate de absorbția apei și creierele. Locotenentul se întorcea călare, cu fața pe jumătate ascunsă sub glugă. Înaintea porții mari a vilei, văzu doi brancardieri, cu halatele trase peste hainele groase. Coborau în curte câteva mobile mici, îngrămădite într-o căruță trasă de un catâr. Madam Segal și Motea, în capul scării, se priveau uluite. Locotenentul puse piciorul jos: "Dar ce se întâmplă, Motea?" Bătrânica își descoperi gura știrbă și îi suflă confidențial: "Nastia!" "Ce, Nastia?" "Au dat-o afară!" "De ce
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
nu se știe sau că se știe prea bine. Deținea taina acestor răspunsuri care te lăsau să alegi între două interpretări contrare. "Și unde e Nastea?" Motea arătă cu degetul: acolo sus, în camera ei. Brancardierii, care terminaseră de descărcat căruța, schițară un salut confuz și plecară, cu capul între umeri, ca niște vinovați. Ploaia subțire dădea lustru talmeș-balmeșului îngrămădit în curte. "Să băgăm înăuntru... chestiile astea", spuse locotenentul. Ajutat de Motea, depozită în capătul unui culoar puțin circulat cele câteva
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
morți și răniți iar neliniștea se citea mai des pe chipul părinților. În primăvara anului 1944, când frontul s-a întors, părinții s-au hotărât împreună cu alte neamuri de ale noastre să se refugieze în România. Am plecat cu o căruță, cu ce s-a putut lua, apoi din gara comunei Mereni, cu trenul spre România. Acest drum cu trenul n-am să-l uit niciodată, desele opriri în diferite gări sau în afara localităților, frigul îndurat, dar mai ales bombardamentele de
DE LA LĂPUŞNA LA CRAIOVA - REFUGIUL MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Maria Petric () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1699]
-
am trecut pe teritoriul României. Când am ajuns la destinație și anume la Craiova, a trebuit să așteptăm multe zile, până când am fost repartizați în comuna Vârâți, județul Dolj. Din gară am fost luați cu bagajele și duși cu niște căruțe trase de boi până la comuna repartizată unde am primit o casă goală și, din câte știu, o sumă de bani ca să ne descurcăm pe moment. Transportul cu căruța și banii primiți au fost asigurate de către primăria comunei dar și prin
DE LA LĂPUŞNA LA CRAIOVA - REFUGIUL MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Maria Petric () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1699]
-
Dolj. Din gară am fost luați cu bagajele și duși cu niște căruțe trase de boi până la comuna repartizată unde am primit o casă goală și, din câte știu, o sumă de bani ca să ne descurcăm pe moment. Transportul cu căruța și banii primiți au fost asigurate de către primăria comunei dar și prin bunăvoința localnicilor. Aici am traversat o perioadă grea; tata lucra cu ziua pe la cei înstăriți iar mama avea grija noastră. Eram trei frați și nu era deloc ușor
DE LA LĂPUŞNA LA CRAIOVA - REFUGIUL MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Maria Petric () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1699]
-
de mult s-au șters din memoria mea. Mă recunosc în acele imagini, când copil fiind, m-am refugiat cu familia din Basarabia, trecând pe pământul vechiului regat. Prima imagine era parcă desprinsă dintr-un tablou în care apare o căruță cu coviltir trasă de doi cai, cu o văcuță legată în spatele ei, care străbătea un drum necunoscut iar în căruță părinți mei, alături de noi, cei doi copii. Noi, copiii, eram mereu nerăbdători să ajungem la o destinație, pe când părinții noștri
PE URMELE UNUI REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Moruzea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1691]
-
familia din Basarabia, trecând pe pământul vechiului regat. Prima imagine era parcă desprinsă dintr-un tablou în care apare o căruță cu coviltir trasă de doi cai, cu o văcuță legată în spatele ei, care străbătea un drum necunoscut iar în căruță părinți mei, alături de noi, cei doi copii. Noi, copiii, eram mereu nerăbdători să ajungem la o destinație, pe când părinții noștri erau preocupați în căutarea unei destinații. Eram în toiul verii din anul 1940, așa că desele popasuri, unele sub cerul liber
PE URMELE UNUI REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Moruzea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1691]
-
cu 7 ha. de pământ denumiți chiaburi și condamnați la închisoare sau deportare, ca dușmani ai regimului comunist sovietic. În martie 1944, când frontul de răsărit se apropia de satul nostru, 12 familii, toți rude foarte apropiate, cu câte o căruță, ne-am refugiat în România, în baza unor “foi de evacuare“ emise de Prefectura orașului Bălți, cu destinația Deva. Am mers trei săptămâni pe o vreme rece cu lapoviță și ploi ajungând într-un sat numit Boboc, comuna Cochirleanca unde
AMINTIRI DIN BASARABIA. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Nicolae Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1700]
-
ca toți refugiații să plece la Arad, unde rămăseseră case și pământuri de la familiile de germani plecați din țară. Autoritățile buzoiene ne-au pus la dispoziție câte un vagon de marfă pentru plecarea cu tot ce aveam, inclusiv cai și căruțe cu destinația Arad. Dintr-o eroare, tata a primit o foaie de transport C.F.R. pe alt nume. Din acest motiv mama n-a mai vrut să plecăm, și astfel am fost singura familie din cele 12 care ne-am rupt
AMINTIRI DIN BASARABIA. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Nicolae Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1700]
-
de vis. Din nefericire, însă, evenimentele din lume au afectat și acest colț de rai. La 28 iunie 1940, gospodarii au fost nevoiți să fugă din fața tăvălugului bolșevic. Au pornit convoaie, lăsând totul în urmă. Familia soțului meu cu o căruță și mai multe animale din gospodărie, a purces spre Suceava. Astfel, parcurgând 40 de km., a ajuns până la Ițcani. Autoritățile românești le-au pus la dispoziție o casă părăsită de o familie de nemți. Familia, compusă din părinți, doi copii
ANI DE PRIBEGIE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Aldona Ioana Patraş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1707]
-
au dat examene de admitere la Liceul “Aron Pumnul“ din Cernăuți, iar la 3 martie 1944 au fost nevoiți să părăsească împreună cu familia pentru totdeauna locurile natale, plecând într-o direcție necunoscută, cu ce s-a putut încărca într-o căruță. În februarie 1944 venise pe lume fratele mai mic al soțului, Vasile. Deci, cu un prunc de trei săptămâni, cu doi copii de 11-12 ani, părinții și bunica au pornit, într-o căruță trasă de doi cai, spre sudul României
ANI DE PRIBEGIE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Aldona Ioana Patraş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1707]
-
ce s-a putut încărca într-o căruță. În februarie 1944 venise pe lume fratele mai mic al soțului, Vasile. Deci, cu un prunc de trei săptămâni, cu doi copii de 11-12 ani, părinții și bunica au pornit, într-o căruță trasă de doi cai, spre sudul României. Lăsând în urmă zgomotul războiului, tunuri, tancuri, avioane, timp de trei săptămâni ei au parcurs 850 km. Când au ajuns la Giurgiu, în prima noapte au fost bombardamente, dar au scăpat cu viață
ANI DE PRIBEGIE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Aldona Ioana Patraş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1707]
-
română avea ordin să se retragă fără a opune rezistență și marea majoritate au reușit să treacă Prutul. Unii locuitori s-au bucurat că vin rușii, deoarece statul român îi obliga la munci în natură. Oamenii trebuiau să aducă cu căruțele pietriș, nisip pentru că nu existau șosele. Trebuiau să întărească terasamentele de cale ferată deoarece traversele erau așezate direct pe talazul de pământ. Trenurile circulau cu viteze de 25 km. pe oră, iar când erau ploi nu mai circulau deloc. Noua
AMINTIRI DIN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Viorel Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1694]
-
organizat refugiul temeinic. Funcționarii de stat plecau cu instituțiile unde lucrau, la destinații precise, în Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, având trenuri la dispoziție. Familiile de militari primeau vagoane și repartiție unde trebuiau să ajungă. Țăranii au plecat majoritatea cu căruțele lor. Familia noastră s-a îmbarcat într-un vagon cu încă două familii. Ne-am urcat: mama cu patru copii, bunica și o soră a mamei. Bunicul a plecat cu căruța luând și un vecin cu el cunoscând adresa noastră
AMINTIRI DIN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Viorel Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1694]
-
unde trebuiau să ajungă. Țăranii au plecat majoritatea cu căruțele lor. Familia noastră s-a îmbarcat într-un vagon cu încă două familii. Ne-am urcat: mama cu patru copii, bunica și o soră a mamei. Bunicul a plecat cu căruța luând și un vecin cu el cunoscând adresa noastră din Oltenia. Aveam acte de refugiați cu destinația comuna Radovanu, județul Dolj, gara C.F.R. Sălcuța. Din cauza bombardamentelor am mers cu trenul două săptămâni. Am plecat în luna martie din Cernăuți când
AMINTIRI DIN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Viorel Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1694]
-
de surori medicale pentru fetele refugiaților. Și am ajuns să avem o situație relativ bună. Când făceam armata în Hunedoara, mi-a atras atenția un cartier frumos din marginea orașului. Am aflat că era locuit de refugiații basarabeni care cu căruțele lor au transportat materiale pentru combinatul siderurgic deoarece nu erau destule mașinii. Cu materialele transportate și-au construit pentru ei case. Mulți dintre noi ne-am retras în Moldova în speranța că vom ajunge mai repede acasă. Cu speranța asta
AMINTIRI DIN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Viorel Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1694]
-
ne-au adunat pe toți tinerii din oraș, copii între 15 și 20 de ani, fete și băieți, într-o școală, unde ne țineau păziți de N.K.V.D.-iști. Nu înțelegeam de ce ne-au adus acolo. În curtea școlii erau câteva căruțe cu cai. Către ziuă a intrat un tip îmbrăcat în haină neagră de piele, cu o figură și mai neagră. A spus paznicilor să ne trimită acasă căci s-a rupt un pod și transportul nu se mai putea face
CÂND AMINTIRILE TRECUTULUI ÎNCEARCĂ SĂ MĂ CHEME. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Valentina Voina () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1704]