4,874 matches
-
Chiar În epoca lui Platon participarea la aceste competiții devenise un fel de profesie deja Întinată de dorința de promovare socială a claselor mai puțin Înstărite. Cu toate acestea, vechimea acestor Întreceri cultuale, Întemeiate de eroi a căror moarte era celebrată În acest fel, importanța pe care o căpătau ele pentru familiile nobiliare și articularea În clase a vârstelor participanților par să trimită la un trecut Îndepărtat În care ele fuseseră un fel de mare rit de trecere sau de inițiere
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vârstelor participanților par să trimită la un trecut Îndepărtat În care ele fuseseră un fel de mare rit de trecere sau de inițiere care trebuia să confirme intrarea tinerilor aristocrați În societatea adulților. Era, așadar, vorba despre sărbători exclusiv religioase, celebrate Într-un spațiu sacru, ca Olimpia sau Delfi, care uneau cultul eroilor cu cel al zeilor. Învingătorul Își găsea modelul În erou, dar totodată el devenea motiv de faimă pentru propria cetate. Poeți ca Bahilide sau Pindar serbau izbânda prin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și ștafeta cu torțe. Prin aceste competiții, care implicau numai grupurile reprezentative ale triburilor din Atica și Îi excludeau pe non-atenieni, era deci exprimat atașamentul complet al cetățeanului la interesele supra-individuale ale polisului În contraopoziție cu identitatea comună a grecilor celebrată În concursurile panelenice. d) Riturile private Exacerbatul caracter public al cultelor și riturilor, În celebrarea cărora cetatea se substituise familiilor aristocratice, nu neglijase nici măcar ceea ce puteam numi un rit privat. Celebrarea lui rămânea În mâinile cetățeanului sau ale familiei lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sacrificială, de la uciderea animalului, exprimată prin verbul sphàttein, la prescrierea stropirii cu sânge a altarului 1, este descrisă fără să poată fi bănuită o atitudine de refuz implicit față de sacrificiu. De altfel, negarea explicită a uciderii boului În bufoniile ateniene, celebrate În cinstea lui Zeusxe "Zeus" Polieusxe "Zeus Polieus", este un dat prea izolat, iar izvorul principal (Porphyrios, Despre abstinență, II, 28, 4-31, 1), prea tardiv și prea compromis În polemica lui În favoarea vegetarianismului, astfel Încât Întreg ritualul complex și artificial al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Megalopolis, dacă nu chiar cele ale Herei la Argo. Totuși, modelul suprem, tà mystèria, tout court, pentru atenieni, erau Misteriile de la Eleusis, un târgușor la câțiva kilometri de Atenaxe "Atena", unde cetățenii atenieni mergeau În procesiune solemnă pentru a le celebra pe Demetraxe "Demetra" și Coraxe "Cora" În fiecare an, În luna boedromion, la Începutul toamnei, Între septembrie și octombrie. Sărbătoare panelenică din calendarul atenian, misteriile erau așezate sub jurisdicția arhontelui-rege. În prezența hierofantului și a daducului, cele mai Înalte funcții
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
contact cu Dionysos și de a evada pentru moment din prezent. Dar În epoca clasică, acolo unde este practicat, dionisismul apare integrat În sistemul cultual al cetății și, În orice caz, tolerat. La Delfi, ca și la Lesbos, sărbătorile trieteriche celebrate de femei În cinstea zeului erau Într-adevăr așezate sub controlul statului. La Milet, o serie de norme publice precise reglementau viața unui confrerii religioase statale care celebra „orgii publice” pentru cetate. Recuperarea dionisismului În orientarea mistică va fi, țn
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În orice caz, tolerat. La Delfi, ca și la Lesbos, sărbătorile trieteriche celebrate de femei În cinstea zeului erau Într-adevăr așezate sub controlul statului. La Milet, o serie de norme publice precise reglementau viața unui confrerii religioase statale care celebra „orgii publice” pentru cetate. Recuperarea dionisismului În orientarea mistică va fi, țn schimb, rodul medierii orfice care Îl Înălțase pe Dionysos ca figură centrală a propriei mitologii grecești și ca principiu al naturii divine a omului. 5. Orientarea crizelor: arta
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dominantă Îi Încredințează misiunea de a transmite marelui public propriile mesaje politice. Încă de la cele mai vechi monumente decorate cu scene mitice de origine greacă (secolul al VII-lea Î.Hr.), mitul grec este ales cu scopul declarat de a celebra regalitatea și aristeia nobiliară, originile mitice ale lui genos și cucerirea puterii: impresionează, de exemplu, foarte largul spațiu acordat miturilor lui Tezeuxe "Tezeu" și Herakles, evenimentelor ciclului teban și troian, În comparație cu surprinzătoarea absență a reprezentărilor unor mituri, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
caracteristic este purtarea unei cununi atunci când se aduce sacrificiul; acestui rit Îi aparțin cultele introduse de stat (sacra peregrina publice adscita), printre care cele Îndreptate către Ceresxe "Ceres", Liberxe "Liber", Liberaxe "Libera", Apolloxe "Apollo", Esculapxe "Esculap", Cybelexe "Cybele"; ele sunt celebrate conform riturilor adoratorilor lor originari; le revin respectiv duumvirilor, apoi decemvirilor sau quindecemvirilor (XV-viri sacris faciundus). - „Regula etruscă” (etrusca disciplina); limba cultului este (În parte) etrusca; din ea fac parte mai ales divinația folosind măruntaiele victimelor sacrificate (haruspicina) și interpretarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
culte (religiones la plural), atât de diferite prin originea și conținutul lor, au putut fi reunite deja În epoca clasică sub conceptul comun de „religie” (religio la singular), care În polemica cu creștinismul devine un program politic. Provincia Numidia Îl celebrează pe Împăratul Iulian (361-363 d.Hr.) ca „restauratorul libertății religiei romane (Romanae religiones)”1. d) Cultele care rămân În afara acestui cadru sunt legate de religia și de statul roman prin diverse artificii juridice și politice. Autoritatea centrală romană care prezidează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sunt legate de religia și de statul roman prin diverse artificii juridice și politice. Autoritatea centrală romană care prezidează sectorul cultual le concede În mod expres cetăților neromane să continue să Își practice cultele În vechea formă În care fuseseră celebrate Înainte de dobândirea cetățeniei romane (Festus, s.v. „municipalia sacra”). Cezarul În funcție este considerat drept faraon În Egipt, teritoriu care aparține sferei puterii sale imperiale, administrat de prefecții lui, și este considerat drept capul și obiectul religiei egiptene chiar și În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a celor săraci, care nu pot face procesiuni propițiatorii În câmp, nici nu pot să practice cultul mormintelor, deoarece ei nu posedă nici un teren și nici un mormânt unde să se poată sta, să Îi pomenească pe strămoși și să Îi celebreze. În legătură cu acest lucru am putea urma multe istorii: nu numai istoria religiei cetății Roma, dar și aceea a provinciilor și a fiecărei regiuni În parte, cu diferitele lor pături inferioare și superioare, de exemplu În Africa de Nord, unde nu existau greci
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fii ai zeilor. Eneaxe "Enea", fiul Venerei, aduce la Roma penații din Troia și pe Vestaxe "Vesta"; Romulusxe "Romulus", fiul lui Martexe "Marte", și Numa Pompilius Întemeiază instituții sacerdotale, calendare, rituri, locuri de cult. Se subliniază caracterul istoric al sărbătorilor celebrate În cursul anului (Verrius Flaccus; Ovidiu, Faste); poeți, istoriografi și filozofi (Gnaeus Nevius, Quintus Ennius, Titus Livius, Vergilius, Horațiu) dezvoltă o ambițioasă teologie a istoriei ce rămâne legată, prin intermediul anumitor rituri, de religia practicată efectiv (sărbătoarea Întemeierii cetății Romei; ludi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
republicane (Dionysosxe "Dionysos" din Halicarnas, Antiquitates Romanae, 1, 32, 3-5). Conform opiniei acestuia, arcadienii s-au stabilit la poalele Palatinului, au Întemeiat Înainte de toate un sanctuar În cinstea lui Panxe "Pan" și au instituit un cult „pe care romanii Îl celebrează și astăzi În luna februarie, fără să schimbe nimic din ceea ce a fost făcut atunci”. 2. Graia urbstc "2. Graia urbs" a) Stadiul cercetării În cele mai vechi morminte și În cele mai vechi depozite din veacul al VIII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui devine regele Romei: Luciusxe "Lucius" Tarquinius Priscus. Acestor relații personale li se asociază un schimb cultural important. În acel timp a fost transferată de la Tarquinia la Roma o parte considerabilă a simbolisticii politice și religioase: Îmbrăcămintea celui care era celebrat În triumf, a consulului, a magistraților, vergile și securile, trâmbițele, cultul oficial, mantica și muzica. 3. Faptul de a fi adoptat cultele grecești În epoca preși protorepublicană a făcut posibilă Întemeierea unor noi culte pe parcursul perioadei elenistice și imperiale, când
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la Crimisa (Lykophron, 911 sqq., 927 sq.; Servius, comentariu la Eneida, 3, 402; Strabon, 6, 1, 3). La Metapont puteau fi văzute uneltele folosite de Epeusxe "Epeus" pentru construirea calului troian. Cât despre eroii războiului de la Troia, la Crotona se celebra un cult al lui Ahilexe "Ahile", iar pe Garganus, un cult al lui Calchasxe "Calchas" și Polidarius; locuitorii din Locri trimiteau În fiecare an două fecioare la Troia. Dar În cult și arte sunt atestate și alte saga. Cultul neleizilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
126): o metaforă impresionantă Întemeiată pe un dualism antropologic. El Îl exaltă pe Pitagora, fiindcă amintirea lui se Întinde pe zece, ba chiar douăzeci de generații omenești. (Auto)apoteoza și lauda „amintirii” au legătură cu unele plăcuțe de aur care celebrează această mnemosyne și Îi făgăduiesc celui mort: „vei fi mai degrabă un zeu decât un muritor”1. Empedocle pune În legătură Într-un mod foarte eficace critica sacrificiului sângeros - și, de aceea, a unui rit fundamental ce ține de theologia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1-2, 2, 5). 3. Indivizii (singuli homines) Își exprimă posibilitățile religioase În cultul privat zilnic (Larii și Penații primesc mici părți din mâncare), dar și În cultul morților, În care sunt comemorați membrii familiei, sau În sărbătorile În care este celebrat ciclul vieții. Nunta și nașterea pot fi celebrate prin ofrande și purificări În cadrul familiei. La ziua de naștere pater familias Își sărbătorește propriul „geniu” printr-o ofrandă de vin și tămâie. Cultele care se moștenesc impun obligații particulare. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
exprimă posibilitățile religioase În cultul privat zilnic (Larii și Penații primesc mici părți din mâncare), dar și În cultul morților, În care sunt comemorați membrii familiei, sau În sărbătorile În care este celebrat ciclul vieții. Nunta și nașterea pot fi celebrate prin ofrande și purificări În cadrul familiei. La ziua de naștere pater familias Își sărbătorește propriul „geniu” printr-o ofrandă de vin și tămâie. Cultele care se moștenesc impun obligații particulare. Cu toate acestea, indivizii privați nu sunt În mod necesar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pro montibus, pagis, curiis, sacellis: at privata quae pro singulis hominibus, familiis, gentibus fiunt). Cultele publice se definesc pe baze teritoriale, cele private, pe baze personale. În exemplele aduse pentru cultele de stat este vorba despre: (a) Septimontium (11 decembrie), celebrat de și pentru montani, locuitorii munților Romei antice, printre ale căror grupuri sacrale conducătoare se află administratori (magistri) și preoți (flamines) (Varro, De lingua latina, 6, 24); (b) Paganalia, pentru locuitorii „satelor” din Roma; (c) Compitalia, pentru cei care se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
hipogeul aparținând familiei Calpurn Pison pe via Salaria. Se povestește că gens Fabia ar fi fost nimicită pe Cremera (477 Î.Hr.) atunci când gens Fabia ar fi părăsit tabăra ca să ofere la Roma un sacrificiu gentilic 1. Gens Fabia Își celebra sacra gentilicia pe Quirinal și avea un grup propriu de „ocrotitori Împotriva lupilor”, luperci Fabiani. Ei considerau că Își au originea În Herakles, Întemeietor al acestei gens (nu se știe de când). Polemica lui Cicero la adresa lui Clodius, care trecuse de la patriciana
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
colonii, ci, cu modificările necesare, este orientativă și pentru Înțelegerea trăsăturilor fundamentale ale dreptului sacral din Roma. 2. Imediat după Întemeierea coloniei, consiliul celor aproximativ șaptezeci și cinci de decuriones a trebuit să stabilească: (a) numărul zilelor festive, (b) ce culte sunt celebrate chiar de cetate și (c) cine trebuie să practice aceste culte. Sărbătorile, cultele și funcționarii nu sunt enumerați cu exactitate. Cetatea-mamă determină cadrul, organizarea, dar nu prescrie nici măcar un panteon fix. Centralismul sacral rămâne Încă moderat și formal. Nu știm
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nota 128), iar reprezentările ei figurate sunt răspândite În Sicilia și În Massalia, colonie a orașului Foceea. În Grecia continentală, cultul ei este documentat În diferite localități Încă de la sfârșitul secolelor VI-V Î.Hr.: Pindar amintește riturile ei nocturne celebrate de către tinerele din patria sa (III, Pythica, 77-79), Euripide evocă formele tipice entuziasto-orgiastice alături de orgiile bahice, arătând profundele analogii structurale și originile comune Între corurile lui Dionysosxe "Dionysos" și riturile Mamei (Bacantele, 55-59, 72-82). Întemeierea Metroon-ului atenian, devenit arhivă a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de bucurie pentru bunăvoința zeiței care l-a consacrat ca obiect al unei practici de cult orgiastice. În acest cult, pe de o parte Galli, credincioși eunuci consacrați În totalitate zeiței prin actul sângeros al mutilării, Îl fac simțită prezența, celebrându-l ca pe o imagine În actualitatea rituală, iar pe de altă parte, credincioșii obișnuiți, bărbați și femei, Îl celebrează atât În forme publice, cât și prin rituri cu caracter rezervat sau clar ezoteric. În perioada imperială este atestată practica
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe de o parte Galli, credincioși eunuci consacrați În totalitate zeiței prin actul sângeros al mutilării, Îl fac simțită prezența, celebrându-l ca pe o imagine În actualitatea rituală, iar pe de altă parte, credincioșii obișnuiți, bărbați și femei, Îl celebrează atât În forme publice, cât și prin rituri cu caracter rezervat sau clar ezoteric. În perioada imperială este atestată practica unor misterii În care Attisxe "Attis" deține o parte importantă În cazul În care credinciosul, la capătul unui iter inițiatic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]