5,380 matches
-
satul Rojestveno traversând râul care se bifurca În acel loc. Datorită insulelor sale plutitoare Împodobite cu alge și nuferi, frumosul râu Oredej avea acolo un aer sărbătoresc. Mai jos, pe cursul lui sinuos, acolo unde lăstunii de nisip Își făceau cuiburi În malul lui abrupt, roșcat, râul era invadat de reflexiile falnicilor și romanticilor brazi (care mărgineau moșia noastră Vira); și Încă mai jos, torentul tumultuos al unei mori de apă Îi dădea privitorului (sprijinit cu coatele de balustradă) senzația că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
mort, cu toată partea frontală a craniului Împinsă Înăuntru la impactul cu mai multe gloanțe, care-l loviseră ca placa de fier a unui leagăn monstruos, când, după ce o luase Înaintea detașamentului lui, atacase singur, cu un curaj nesăbuit, un cuib de mitraliere ale Roșilor. Astfel a fost domolită setea care l-a măcinat toată viața de a se comporta vitejește În bătălie, setea de acel ultim galop curajos cu pistolul pregătit sau cu sabia scoasă din teacă. Dacă aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
sa să aducă nu știu ce materiale la Comitetul de Patronaj ținut de Maria Antonescu. Cunoscuse atunci o învățătoare din Basarabia venită să urmeze cursurile de asistente sociale organizate de acel Comitet de Patronaj. Cursurile le urma învățătoarea aceea la o școală, „Cuibul cu varză“, râdea tatăl meu, amuzat de numele școlii. Nu putea să-mi spună pe unde se afla școala, își amintea doar că de acolo mergea puțin și ajungea în Cișmigiu, unde se plimba cu barca cu învățătoarea din Basarabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-mi spună pe unde se afla școala, își amintea doar că de acolo mergea puțin și ajungea în Cișmigiu, unde se plimba cu barca cu învățătoarea din Basarabia. Am aflat în cele din urmă că era școala de pe lângă biserica „Cuibul cu barză“, de pe Știrbei Vodă. De acolo se ajungea destul de repede la Cișmigiu. Am vrut în acea zi, dinainte de spital, să-l duc pe tatăl meu să vadă și școala cu învățătoarea de demult. Se demolase mai totul în zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
așeza În tihnă, la ceasul amurgului, să-și contemple regatul: o insulă vulcanică mică, stîncoasă și pustie, fără un copac care să dea o umbră cît de cît decentă, fără izvoare de apă dulce sau fîntîni; loc de Împerechere și cuib scandalos al tuturor păsărilor marine din Pacific, alcov al lupilor-de-mare care-și făceau siesta cu sutele În fiecare golfuleț, pe orice plajă, ba chiar și pe culmile țărmului abrupt, de la Înălțimea cărora se aruncau În mare, În salturi incredibile. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cavernă uriașă, de vreo cincizeci de metri lungime și tot atîția lățime, Înaltă, uscată și primitoare, straniu luminată, Într-o tonalitate difuză pe care i-o ofereau zeci de găuri micuțe sfredelite În peretele de stîncă și În care urzeala cuiburilor de părăsi marine formase, de-a lungul veacurilor, un fel de persiană neobișnuită, ireală și delicată. Străbătu Încet minunata sa descoperire; băgă de seamă că galeriile Înguste Înaintau și mai mult spre mijlocul insulei și dădu, În cel mai Îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
distanță și făcînd cu totul abstracție de ele, Își umfla, ca pe un imens balon, enorma gușă de un roșu splendid și strălucitor, scoțînd țipete furioase și disperate prin care Încerca să atragă atenția unei femele delicate ce zbura pe deasupra cuibului, nehotărîtă, În pofida chemării grabnice a neputinciosului Îndrăgostit. Oberlus știa - văzuse asta de mii de ori - că Înainte de amurg femela avea să coboare și să se așeze alături de istovitul curtezan, răgușit de-acum și vlăguit, Însă era clar că, pentru nou-veniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Înălțime. Apoi, apa aceasta se prăbuși pe insulă, tîrÎnd și dărîmÎnd sute de păsări care-și luaseră zborul, terorizate de neașteptatele zgîlțîituri ale pămîntului și strivind sub greutatea ei milioane de ouă și sute de puișori, smulși de vii din cuiburile lor. Efectul cutremurului marin a fost, fără Îndoială, infinit mai devastator decît seismul care-l provocase, iar cînd, după retragerea apei, Oberlus se ridicase foarte Încet pentru a contempla neîncrezător amploarea stricăciunilor, Înțelese că acel loc nu fusese o adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pieptul, se tîrÎ pe burtă pînă În dreptul păsării, o dădu la o parte cu delicatețe și puse mîna pe singurul ou pe care Îl clocea. Îl sparse de o piatră mică și-i bău cu nesaț conținutul. Căută apoi alte cuiburi și ouă și le mîncă lacom pe toate cele care nu aveau Înăuntru un embrion de pui. Ochii i se obișnuiseră cu Întunericul, ceea ce Îi Îngăduia să distingă contururile la cinci-șase metri distanță, și asta făcu pentru vreo jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a se transforma din nou În Niña Carmen, cea mai frumoasă membră a unei ilustre și vechi familii scăpătate din Quito. Veșmintele ei gri pal elegante ar fi contrastat, În chip absurd, cu interiorul acelei grote murdare care servise drept cuib, vreme de secole, la milioane de păsări marine și diforma prezență a bărbatului, și el pe jumătate gol, ar fi ieșit Într-atît evidență, Încît ar fi devenit de-a dreptul grotescă. - Pune-ți-o! - Nu. - Vreau să te văd ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mine? Încuviință În tăcere, iar această tăcere se păstră vreme Îndelungată, În timp ce norii mari și negri se apropiau și primele fulgere brăzdau cerul În depărtare. Mai apoi se auziră tunetele, lente și ceremonioase, neliniștind păsările marine care croncăneau nervoase În cuiburile lor. Carmen de Ibarra nu era supărată, nici măcar surprinsă de ceea ce Îi spusese. Știa de multă vreme că În spatele acelei măști respingătoare se ascundea o inteligență remarcabilă, din partea căreia s-ar fi putut aștepta la multe, și nu i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
la picioare. CÎnd aceștia ajunseră la adăpost, legați și cu căluș la gură, urcă din nou pe culme și șterse cu grijă urmele care duceau la punctul pe unde se cobora la refugiul lui. Ascunse cu pietre și chiar cu cuiburi treptele săpate În stîncă și Închise apoi cu strășnicie intrarea Îngustă a peșterii, terminîndu-și treaba cînd deja se auzeau vocile marinarilor care ajungeau pe culme, la zece metri deasupra capului său. În lumina difuză care pătrundea prin fisurile din pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un om, ci mai mulți - poate chiar și o femeie - se ascundeau pe undeva. Trei voluntari se lăsară să alunece În corzi pe peretele de stîncă, iar Oberlus le văzu umbrele trecînd și le ascultă glasurile prin minusculele găurele din cuiburi, calculînd că unul dintre ei trecuse la mai puțin de șase metri de intrarea În peșteră. Îl Încolțeau, știa asta. Era numai o chestiune de timp pînă să dea de el, și atunci nu avea să-i mai rămînă altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
moartea la numai cîțiva metri distanță. Începu să se miște cu grijă cunoscînd fiecare potecă, fiecare piatră și fiecare tufiș de pe insulă, capabil s-o facă cu ochii Închiși, fără zgomot, aproape fără să trezească păsările care se odihneau În cuiburile lor. Acela era regatul său, pe care-l străbătuse de mii de ori, iar În anumite ocazii, În nopți asemănătoare, se strecurase la fel pentru a-și pîndi prizonierii, asigurîndu-se că rămîneau pe loc și că nu Încercau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cel mai liniștit și mai calm lac de munte, se transformă În singura Însoțitoare a oamenilor de pe balenieră. Păsările marine, care pentru o vreme se antrenaseră găinățîndu-se În capul lor, Încetară să mai zburătăcească În juru-le și se Întoarseră la cuiburi odată cu căderea Întunericului, iar În zorii zilei următoare avură În sfîrșit conștiința Înspăimîntătoarei lor singurătăți. Nici un val, nici un croncănit, nici măcar zgomotul apei care aluneca sub chilă; o liniște sfîșiată doar de monotona lovire a vîslelor, Într-un ritm unic, obsesiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe plajă, mereu spre miază-noapte, fără să Întoarcă nici măcar o dată capul. Prăbușit pe nisip, Înfigîndu-și În el degetele ca să nu strige, Iguana Oberlus se uită lung după ea, În timp ce se lăsa noaptea și ultimele păsări marine se Întorceau lin la cuiburile lor. Iguana Oberlus nu muri pe plaja aceea. Capturat și rănit de autoritățile din orașul Paita, Perú, fu judecat pentru uciderea unui necunoscut pe stîncile din Insula Hood, omor la care fuseseră martori optzeci de marinari englezi, dintre care nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
afecteze; la Sally nu am simțit asta niciodată. Poate vorbește Holly cu el despre asta - poate o rog eu. Urăsc chestia asta. Să trebuiască să îmi dau băiețelul în grija altei femei când chiar contează. Nu e vorba de sindromul cuibului pustiu, cel despre care ar trebui să fim preveniți - e cel al inimii goale. Sună ridicol de siropos, dar e adevărat: e atât de greu să îl am pe Ben aici fizic, dar să-l văd plecat de lângă mine în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
era la fel de incredibil, am rămas tăcută o clipă sau două. Unde e Ben? am zis în cele din urmă, rugându-mă ca măcar una dintre odraslele mele iubite să fi fost cruțată de umilința de a-și vedea tatăl părăsind cuibul. —E la Holly. Dar știe. —Cum adică? I-am spus eu. Am sunat și i-am spus. Am fost cuprinsă brusc de furie. Îmi dau acum seama, desigur, că oroarea situației și propria-mi suferință explodaseră în felul acela, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
o apăsa. Începuse să-mi povestească următoarea istorioară: „Ne căsătorisem de câțiva ani, trăiam în dragoste și înțelegere. Visam ca toți tinerii să avem casa noastră cu toate cele de trebuință în ea. Ne făceam iluzii. Eu îmi imaginam un cuib al nostru, unde să domine pacea și voia bună, unde să se audă voci de copii, iar eu să le pot da toată dragostea și atenția mea. Era o dorință greu de realizat, ca să nu zic, imposibil de realizat. Într-
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
împreună, și chipurile de pe icoanele rămase pe pereți. Geamurile bisericii erau sparte de către copii, iar din cauza ploilor, au apărut niște găuri mari în bolta ei prin care se vedea cerul. Prin aceste găuri, intrau și ieșeau ciorile care își făcuseră cuiburi prin unghere. Prezența acestor păsări negre înăuntrul bisericii, care se simțeau cum se simte o stăpână în casa ei, o făcea să pară înfricoșătoare. După ce am privit înăuntru, m-am ferit într-o parte și nu am mai avut dorință
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
s-a știut niciodată concret care a fost cauza acelui incendiu. Ceva mai târziu, peste doi-trei ani de la această întâmplare, a circulat un zvon prin sat, cum că un copil, vrând să salveze biserica de ciorile negre, a dat foc cuiburilor acestora. Au fost și dintre cei care au încercat să sperie o bună parte din locuitorii satului cu diferite „proorocii”, cum că ar fi fost un semn de la Dumnezeu că va fi război, foame sau alte urgii, pe care, desigur
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de așteptat. ― Oriunde! Numai să scăpăm din cursa asta. ― Nu fi copil! spuse Scarlat. Ridică-mi puțin perna... Așa, mi-a înțepenit ceafa. Dacă băiatul a avertizat Miliția, nu mai e nimic de făcut. Gîndește-te o clipă! Vin și găsesc cuibul gol. Un renghi frumușel și atât. Cunosc următoarea etapă a itinerarului. Întâlnirea cu pilotul la Stâlpi. Ne așteaptă acolo. Ce-ai cîștigat? O plimbare cu mașina? ― Atunci? ― Nu ne rămâne decât să sperăm că individul și-a văzut de treabă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
EminescuOpVI 113} Ca-n sălaș Tremurând Să mă lași Mai curând. Căci sunt slab de-mi plângi de milă, Orb ca visul de copilă; Sunt ca vânt de primăvară, Ca amurgul cel de vară; Din picioare pân-la cap Într-un cuib pot să încap, Iar în cuib de turturele Dorm alăturea de ele. Iarna vin gonit de fulgi, Ce m-acopăr ca un giulgi Și când voi spuneți povești Suflu codrul pe ferești, Iar la claca cea de furcă Mîna-mi torturile
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Să mă lași Mai curând. Căci sunt slab de-mi plângi de milă, Orb ca visul de copilă; Sunt ca vânt de primăvară, Ca amurgul cel de vară; Din picioare pân-la cap Într-un cuib pot să încap, Iar în cuib de turturele Dorm alăturea de ele. Iarna vin gonit de fulgi, Ce m-acopăr ca un giulgi Și când voi spuneți povești Suflu codrul pe ferești, Iar la claca cea de furcă Mîna-mi torturile - ncurcă. O, deschide-mi un canat
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cină ce ți-oi da? Strugurei ca iedera, Strugurei muiați în rouă Și un pat de perini nouă; Patul e din lemn de vie - De-i fi om de omenie Te-i culca cu bucurie. 58 Păsărică, păsărică, Mută-ți cuibul tău în rugul, Unde-a fi badea cu plugul, 155 {EminescuOpVI 156} Păsărică, mută-ți casa Unde-a fi badea cu coasa. 59 Găsii iarba tăvălită, Pe mândruța adormită. Aș scula-o nu mă - ndur; Se sculă mândra descinsă Ca
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]