7,752 matches
-
vocile melancoliei. Atunci nu mai ești sigur de identitatea ta și trebuie oarecum să te aduni, să te pescuiești neîncetat, spre a nu te înghiți mările din tine și din afară. Nu te poți stăpâni decât între patru pereți. Chemările depărtărilor te împing mai departe de calculul existenței tale... Marea este o ispită de dispariție numai pentru cei ce au descoperit-o în zile și în nopți, prin introspecție... Avînd-o în față, îți verifici numai prăpastia acelor zile și acelor nopți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și n-a murit. Cea din urmă despărțire, cel din urmă sărut dat acestui univers, mai mort decât un mort iubit. Mă va scuza cineva c-am fost? De-aș avea genunchi ca Alpii, să-mi cer iertare oamenilor și depărtărilor! Cine n-a avut sentimentul că pentru el toată lumea ar trebui să se omoare și că el ar trebui să se omoare pentru toată lumea - acela n-a trăit niciodată. Eroismul consistă în a voi să mori, dar și în a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
forme, aș sări într-un vârtej cu ondulații inegale și capricioase ce evoluează, cu o iuțeală de gând, prin imensitate. Evoluția acestei linii sinuoase se desfășoară spre un punct etern inaccesibil. Cu cât punctul de ajungere se deplasează înspre o depărtare inconceptibilă și indefinită, cu atât intensitatea vârtejului pare a crește. Curbele și ondulațiile lui n-au nimic din ușurința grației, ci descriu linii complicate, asemenea unor flăcări cosmice. O trepidație universală zguduie totul ca într-un infern. Și toată lumea pare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mult simț metafizic într-un om leneș decât într-unul activ. Se întîmplă însă uneori ca lenea să fie, întocmai ca și munca, un semn de imbecilitate. De aceea, adevăratul elogiu nu poate fi decât acela al transfigurării. Mă atrag depărtările, mă atrage marele gol, proiectat din mine asupra firii. Un gol ce se ridică din stomac până la creier, trecând prin toate organele și membrele ca un fluid ușor și impalpabil, ca o insesizabilă pâlpâire internă. Și nu știu de ce, în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
misterioasă și inexplicabilă a celor mai contrare sentimente care agită sufletul omenesc. Sânt fericit și nefericit în același timp, încerc simultan exaltarea și depresiunea, mă domină disperarea și voluptatea în cea mai contradictorie dintre toate armoniile posibile. Să fie vagul depărtărilor, nostalgia după virginități cosmice, după singurătăți fantomale și misterioase? Mă domină un sentiment muzical al depărtărilor, vibrații de melancolie infinită și cu ritm de extaz în singurătate, cu priviri difuze pe înălțimi de cer și cu tristețea înălțimilor proprii. Cum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în același timp, încerc simultan exaltarea și depresiunea, mă domină disperarea și voluptatea în cea mai contradictorie dintre toate armoniile posibile. Să fie vagul depărtărilor, nostalgia după virginități cosmice, după singurătăți fantomale și misterioase? Mă domină un sentiment muzical al depărtărilor, vibrații de melancolie infinită și cu ritm de extaz în singurătate, cu priviri difuze pe înălțimi de cer și cu tristețea înălțimilor proprii. Cum să găsesc un triumf în marele gol, în atracția nelămurită pentru depărtările cosmice? Mă văd singur
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un sentiment muzical al depărtărilor, vibrații de melancolie infinită și cu ritm de extaz în singurătate, cu priviri difuze pe înălțimi de cer și cu tristețea înălțimilor proprii. Cum să găsesc un triumf în marele gol, în atracția nelămurită pentru depărtările cosmice? Mă văd singur, în mijlocul unui peisaj nemărginit, sorbind prin toți porii aromele singurătății, încîntat de reveria extatică a melancoliei, îndepărtînd contururile ca pentru a face și mai ciudate depărtările, trăind euforia și neliniștea apocalipsului. Sânt atât de vesel și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
găsesc un triumf în marele gol, în atracția nelămurită pentru depărtările cosmice? Mă văd singur, în mijlocul unui peisaj nemărginit, sorbind prin toți porii aromele singurătății, încîntat de reveria extatică a melancoliei, îndepărtînd contururile ca pentru a face și mai ciudate depărtările, trăind euforia și neliniștea apocalipsului. Sânt atât de vesel și de trist, încît lacrimile din mine au în același timp reflexe de cer și de infern. Pentru bucuria tristeții mele, aș vrea să nu mai existe moarte pe acest pământ
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fiori reci; căci mă înspăimîntă o dramă cu un singur motiv. Aceeași lipsă de libertate și în celelalte provincii; numai că variațiile peisajului dau iluzia unui joc istoric. Îmi place-n clipele de tristețe să măresc intensitatea acestora lunecând spre depărtările neamului și să mă chinuiesc scufundat în durerile lui. Iubesc blestemele aruncate de-a lungul vecurilor de acest popor și mă-nfioară resemnarea, gemeteleși toate jelaniile consumate-n umbră. Nu aveți momente când auziți trecutul nostru, când tot ce a trăit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și turtite ca de o frică seculară, cu ulițe monotone care plimbă truda oamenilor și cu ferestre mici și închise ca inima țăranilor, inconștienți din mizerie -, fie ele sate de șes, cu case răsfirate și curți fără garduri, reliefând prin depărtările lor și mai bine un deșert răspândit în suflete, cu vânturi învolburînd praful prin străzi și curți, asimilând totul unei atmosfere de inutilitate și de părăsire, - în amândouă felurile, satul românesc oferă, ca și cutele țăranului, o tristă verificare a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
distrug astăzi. Pe atunci, un dor intens după spațiul infinit a creat un gust arzător de aventură, încît fiece om era virtual sau real un conchistador. Toate cuceririle s-au făcut dintr-o nostalgie a spațiului, dintr-o aviditate a depărtărilor. Poate că numai imperialismul va reabilita secolul nostru... Succesiunea epocilor este sursa relativității și a infirmării ideii de progres. Prin ceea ce are viu, barocul neagă Renașterea, iar aceasta, la rândul ei, Evul Mediu. O epocă trăiește prin valorile ei specifice
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirei se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi cari se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte - un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
s-ar fi vărsat lapte pe cer. In mijlocul văii e un lac în care curg patru izvoare cari ropotesc, se sfădesc, răstoarnă pietricele toată ziua și toată noaptea. E o muzică eternă în tăcerea văratică a văiei și prin depărtare, prin iarba verde, pe costișe de prund, le vezi mișcîndu-se și șerpuind cu argintul lor fluid, transparent și viu, aruncîndu-se în brațele bulboanelor în care se-nvîrtesc nebune, apoi repezindu-se mai departe, până ce, suspinând de satisfacere, s-adîncesc în lac, în mijlocul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să înot oricum ar fi vremea, trebuie să-l văd". Ea se dezbrăcă și s-aruncă în mare ca s-ajungă punctul luminos... Ea -nota mereu, mereu, dar părea a sta pe loc, cel puțin jăratecul se ținea în aceeași depărtare. Talazurile o purtau ca pe o frunză și o zvârleau dintr-un roi de spume într-altul... Ea -nota cu toată puterea, un întunerec ca smoala acoperea cerul, numai din când în când se smulgea câte o scânteie de fulger
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
s-ar fi vărsat lapte pe cer. În mijlocul văii e un un lac în care curg patru izvoare cari ropotesc, se sfădesc, răstoarnă pietricele toată ziua și toată noaptea. E o muzică eternă în tăcerea văratică a văiei și, prin depărtare, prin iarba verde, pe costișe de prund, le vezi mișcîndu-se și șerpuind cu argintul lor fiind, aruncîndu-se în brațele bulboanelor, apoi repezindu-se mai departe, până ce, suspinând, s-adîncesc în lac. În mijlocul acestui lac, care apare negru de oglindirea stufului și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ruină oprită curiozității decât locuință. In dreapta mănăstirei se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi cari se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ci marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte - un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca și când s-ar fi vărsat lapte pe cer. În mijlocul văii e un lac în care curg patru izvoare cari ropotesc, se sfădesc, răstoarnă pietricele toată ziua și toată noaptea. E o muzică eternă în tăcerea văratică a văiei și, prin depărtare, prin iarba verde, pe costișe de prund, le vezi mișcîndu-se și șerpuind cu argintul lor fluid, transparent și viu, aruncîndu-se în brațele bulboanelor în care se-nvîrtesc nebune, apoi repezindu-se mai departe, până ce, suspinând de satisfacere, s-adîncesc în lac. În mijlocul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în care stâncile erau de smirnă și izvoarele de ape vergine și sânte. Printre arbori cântau privighetori cu glasuri de înger, pin cărări rătăceau umbre diafane și fericite și se pierdeau {EminescuOpVII 201} prin verdura întunecată a dumbravelor sânte. În depărtare vedeam o dumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale, cânta o melodie molatecă și lină ca aceea a undelor adormite. Între toate umbrele sânte și albe numai eu aveam corp... Rătăcii ce rătăcii prin pădure, până dedei de un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sat fără ca oamenilor să li treacă prin minte ce avea el sub țundră. Sasul {EminescuOpVII 215} râdea cu zgomot, deși mi se părea mie că râde silit. Dar putea să mi se pară numai, unde, precum știți, presupusesem, înșelat din depărtare, cumcă ar schimba vorbe c-un honved. Fiindcă eram toți obosiți, ne lungirăm care-ncotro prin moară; morariul drese ce mai drese prin saci și prin ferdele, stinse focul din o vatră de pietre si se lungi și el în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un om să poată trece cu mînile și picioarele pin el. O lucire abia, a cărei izvor nu se știa * îl lumina într-atît încît îl puteai vedea. Cavalerul îndrăzni înainte. O văietare adâncă, deșartă s-auzi pin bolțile coridorului, din depărtare. El merse mereu înainte și zări iar flacăra albastră care-i luminase mai nainte. Coridorul boltit se deschise deodată într-o galerie mare și spațioasă în mijlocul căreia el zări un om îmbrăcat în fier și armat pe deplin care, cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Chipuri înfășurate în măntale lungi și negre se furișau pe lângă ziduri și se adunau în grupe. Fețele lor erau mascate. Deodată s-auzi un corn sunând și trezind văile. Unul s-apropie fugind în vârful picioarelor. Princesa e aici... în depărtare s-apropiau câțiva oameni cu făclii de rășină, în mijlocul lor o femeie voalată... Ei s-apropiară... se născu o pauză lungă, toți făcură cu respect loc femeiei - deodată ea dădu vălul într-o parte și arăta divina sa frumusețe... Toți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un mare măr de aur neținut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu - sur ca câmpii de gheață pe care a căzut o ninsoare ușoară și Memfis, divina Memfis, își ridică colosalele ei zidiri ninse de lună în depărtarea țărei... parecă-ntr-o noapte de vară ar fi nins deodată o pulbere de diamant peste toată lumea și urmele acelei străluciri ar fi muiat și-ndulcit aerul cel dulce al Egipetului, și numai Nilul își leagănă mișcătoarele și lungele lui maluri de papură
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
strălucit... Parcă un ocean se mișcă mut sub piramidă... El privi în jos... - O, lac! în curând vei cânta la capul meu cântările... El coborî scările jos, mai jos, ca și când s-ar fi coborât în fundul unei mine... și-n adânca depărtare îl vedeai lângă un lac. Razele făcliei n-ajungeau departe... O parte a apei se roși de lumină și-n mijlocul rai se desemnau formele negre și fantastice ale unei insule acoperite de o dumbravă... {EminescuOpVII 249} Regele sui scările
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
generații vor plânge... și eu mor... mor, căci ai murit tu, palidul meu copil... copilul meu... al meu*... El apăsă fruntea de mînile ei unite... întuneric... o negură rece cuprinse creierii lui, i se părea că Rodope îl cheamă din depărtare, făcîndu-i semne c-un ramur de finic... el simțea că bătăile inimei i se răresc... simțea storcîndu-i-se viața din sân... simțea că... nimic... nimic. El murise cu fruntea plecată pe pieptul ei. Flacăra urieșească mai pâlpâia în aer, de făcea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-nainte... de o sută de ani. Atuncea-ți vine-a zice că ori publicul și teatrul sunt depărtați cu două sute de ani, ori că piesa este nouă. Unde este timpul? Când întorci binoclul, [lucrurile] ți se par într-o abnormă depărtare... Un om născut cu binoclul pe nas ar alerga viața lui toată după nasul lui propriu, ca să-l ajungă, și ar fi foarte firesc asta... Unde este spațiul? De aceea când auzim trâmbița marilor adevăruri, cari se prezintă cu atâta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]