5,812 matches
-
lui nu corespunde nici admirației fanatice, întârziat romantică, a Orientului, nici ironiei față de civilizația Europei, nici superiorității cu care orientalistul specialist este „întotdeauna dispus să exagereze însemnătatea studiilor sale, arătând față de celelalte ramuri ale activității omenești un desăvârșit și batjocoritor dispreț”3. El antrena atunci în proiectul unei instituții - „Asociația Universitară română pentru studiul religiilor”, care ar fi urmat să publice o revistă de istorie și psihologie religioasă și o colecție de studii și traduceri, proiect amplu 4, reluat și modificat
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
necesare. Vă sugerez câteva pagini inedite din Memoriile mele: de exemplu, cum am ajuns în India la 21 de ani, ca să lucrez cu Dasgupta, sau altceva asemănător. Sunt teribil de mândru că recitiți scrisorile mele și Forêt interdite. (Aveți dreptate: disprețul meu față de Istoria școntemporanăț este pueril. De altfel, m-am schimbat mult în acești din urmă ani...) 3. În ceea ce privește Colegio de México: este o instituție universitară foarte modestă (300 de studenți, 30-40 de profesori și visiting professors), dar serioasă, distinsă
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
eu Pindar sau Nietzsche pentru a vă insufla entuziasmul sacru, dorința de a vă depăși pe dvs. înșivă - și spiritul dansatorului, acel spirit de ușurință care îți permite să dansezi chiar stând în cap, care dă încredere în sine și dispreț desăvârșit față de ființele josnice care ne înconjoară și care, simțind grandoarea dvs. și micimea lor, ar face orice pentru a vă împiedica să vă realizați? Vă implor, nu-l ascultați pe cel care v-ar spune „la ce bun să
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
Eminescu: "Haine tocite, pălăria veche, ghete scîlciate și căscate: uniforma atîtor mari scriitori în societatea burgheză. Tremura de frig. Era lihnit de foame". În continuare afirma: "Crema burghezo-moșierească l-a respins pe Eminescu, l-a înjosit, l-a terfelit, cu disprețul față de cultură caracteristic claselor exploatatoare. Așa a ajuns Eminescu să fie tipul reprezentativ pentru condiția scriitorului în societatea burgheză. Drama lui e însăși drama scriitorului într-o lume unde omul e călcat în picioare" și, cum era de așteptat, urmează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
din partea acesteia față de critic. S-a ales cu "cinstea" de a fi un mărunt nomenclaturist, membru oarecare în Marea Adunare Națională, membru într-o Academie epurată de adevărații academicieni, fără, practic, dreptul de a-și reedita Istoria, fără catedră, cu disprețul și mefiența dintotdeauna, față de intelectuali, a activiștilor, a conducătorilor supremi din partidul unic. În a doua jumătate a vieții sale, după înregimentare, marele critic n-a mai creat nici o mare operă, cît de cît comparabilă cu Viața lui Mihai Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
buni scriitori ai noștri au acceptat pentru orientarea lor în cîmpul activității literare linia partidului". Cei care nu au acceptat pentru orientare se înțelege, în totală libertate linia partidului n-au pierdut decît libertatea personală, unii și viața. Și cum disprețul față de sacul cu bani al bancherilor trebuia ținut mereu treaz, cel care a scris Mărul de lîngă drum nu uită a vorbi despre condițiile tot mai bune ale muncii literare. Cu date și cifre elocvente sînt prezentate sumele cheltuite și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Crohmălniceanu titrează: Critica științifică are toate armele de a reconstitui pe poet". Eminescologia interbelică este anulată de critica științifică a unor eminescologi de talia lui Ov. S. Crohmălniceanu sau Ion Vitner. În "Contemporanul" din 13 ianuarie 1950, "într-un evident dispreț, îl cităm pe autorul Cărților de pe masă, față de ceea ce a reprezentat poetul în această Țară de-a lungul unui șir întreg de decenii precedente", aflăm, într-un editorial nesemnat: "Noi îl sărbătorim pe Eminescu pe care niciodată statul burghezo-moșieresc nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
radiofonic emițător care nu transmite, ori în receptorul unui telefon defect, pe ecranul unui film mut". Doamna T. dă o declarație după pofta anchetatorilor. A făcut progrese, știe exact ce vor și se conformează. Este tutuită de ofițeri, tratată cu dispreț. Este șocat, îl lovește "o aprigă luciditate dușmănoasă. Poate că acum e la patruzeci și opt de ani momentul în care trec de la copilărie la maturitate, de la visare la cunoaștere, la awareness. Mă "lămuresc". Asta-i și ca dînsa sîntem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a justificat atacul împotriva societății civile, a pluralismului politic și economic, nimicirea partidelor democratice, distrugerea pieței libere, exterminarea prin asasinat, deportări, muncă forțată, întemnițare a sute de mii de oameni. În spatele măștii "umanismului socialist" s-a ascuns cel mai profund dispreț pentru om ca individ". Întemeiat pe documentația acumulată și probele administrate, ce argumentează natura antipatriotică a totalitarismului comunist, Traian Băsescu afirmă îndreptățit, pentru prima oară de la înălțimea acestei funcții, în fața Parlamentului că regimul comunist din România (1945-1989) a fost nelegitim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mai interesanți camarazi de pușcărie, își purta zeghea ca pe un costum de vacanță, iar conversația lui schimba baraca mizerabilă în salon. Avea geniul rîsului. Se amuza copios de nefirescul existenței noastre, cu înțelegere și simpatie față de suferința generală, cu dispreț pentru prostia unora. Atunci cînd se pornea pe rîs, se metamorfoza (avea și o teorie a pseudomorfozelor) într-o sticlă de șampanie, al cărei conținut nu se mai termina. Butelia aceea cu lichid înspumat arunca valuri peste valuri, fără pericol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
intelectuali de origine evreiască începe de-atunci să părăsească România, luând odată cu ei din culoarea și spiritul unei epoci care este pe cale să se prăbușească. Orașul muzicii și al vieții devine peste noapte un oraș întunecat, clocotind de ură și dispreț. „500.000 de vagabonzi“, spunea Goga, „pe care nu-i putem considera cetățeni români“. „Este urgent să ne măturăm curtea, căci este inutil să tolerăm la noi toate aceste gunoaie“, puncta ministrul său de Externe, Istrate Micescu. Alături de ei, voci
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
oase, slinos și prost îmbrăcat, cu un lanț mare de aur peste haine și dat cu un parfum ieftin de cameră. Pleoscăia în continu- are niște pâine înmuiată cu mâinile-i murdare în blidul de ciorbă și îl privea cu dispreț : — Ce-i, târâtură ? Ți s-a urât cu binele ? Nu ești în stare să ragi nici trei melodii, nici apă n-ar trebui să meriți, ar trebui să te lăsăm din milă să-ți faci de cap, și tot salonul
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
până aici, în fiecare clipă, am dat totul. Câți se pot lăuda oare cu asta ? Câți riscă măcar o dată, d-apoi până la capăt ? Pentru ceea ce inima lor țipă. Nu sunt un fricos, am stat aici, în fața foametei, a umilinței, a disprețului și a urii, învăluit în decadența mize- riei umane. Nu am fugit nicăieri. Decât o viață ascuns și rupt pentru totdeauna de rădăcinile mele, mai bine una în agonie și uitare. — A venit în sfârșit timpul, prietene ? — Cred că da
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
fugi de noi! Acel Prezent despre care, cum spuneam, nici Grecii isteți și inventivi nu aveau o reprezentare clară, dar... Dionysos - puțin rudă cu Osiris-ul egiptean! - nu-i poartă adesea Însemnele, capriciile, dezordinea, dansul și nepăsarea, vivacitatea uluitoare spirituală, disprețul față de orice convenție, sfidarea timpului, a falsei pudori și, În fapt, a ceea ce noi numim moarte?! Până a fi descoperit acest ascuns și teribil Prezent și parcurgând toate bolgiile suferințelor multiple pentru a ajunge la „el” - recunoscându-mi, apoi, chinuitorul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Încă o dată opinia largă „muncitorească” sau românească tout court de „luxul” În care trăiau scriitorii, mai ales că, după moartea marelui poet, scriitorii au Început să murmure comentând sărăcia În care trăise Nichita, ca și indiferența, ce se Învecina cu disprețul, autorităților față de el! Adevărul este că atât În cazul lui, cât și Într-al meu aceste datorii erau pur și simplu false și rafinatul poet care era Doinaș o știa foarte bine: o singură ediție din romanele mele, care se
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
discreționare comuniste s-au văzut, Într-o formă sau alta, catapultați În fruntea treburilor unei comune, ale unui oraș, județ sau chiar În parlament ori guvern. Corupția enormă pe care ne-o reproșează forurile de la Bruxelles Își are aici originea, disprețul față de cetățeanul „mărunt”, birocrația ca o altă formă de corupție și care l-a Împiedicat și dezarmat adesea pe investitorul străin să se abată și pe plaiurile noastre. Vorbesc de realul investitor, și nu de acei aventurieri care au folosit
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pe care Al. Paleologu, dar și alții l-au consemnat, fără un prea mare efect. De aici, Însă, forme grave pentru educația tineretului, cum ar fi iradierea continuă a pornografiei, a agresivității și a unei limbi pocite românești, a unui dispreț leneș și obraznic față de cultură și față de acei Înaintași care au făcut posibilă România. Această „zdruncinare” de fond a României și a straturilor ei sociale, profesionale și intelectuale, această „regăsire” cu greu a echilibrului valorilor face, În fapt, ca redresarea
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mândria de a fi Român!”. Știu, un „sentiment” grav banalizat de școală și de oportuniștii dintre cele două războaie, de poeții de mâna a doua și de impostorii „naivi”, nătăfleții oricărei națiuni care profesează credințe și idei de Împrumut. Dar disprețul, aproape afișat azi de cei „puternici” - inși din mass-media sau din politică! -, față de cultura română, o, nu față de clasici, ci față de cei vii, creatorii vii din arte și literatură, indică faptul că ne aflăm de fapt la antipodul acelei „mândrii
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
puternici” - inși din mass-media sau din politică! -, față de cultura română, o, nu față de clasici, ci față de cei vii, creatorii vii din arte și literatură, indică faptul că ne aflăm de fapt la antipodul acelei „mândrii de a fi Român”; sau disprețul multor tineri „inteligenți” care-și fac În pripă vreun doctorat prin Apus, arogându-și aere de mari justițiari ai literaturii ultimelor decenii - pe care adesea nu au citit-o sau n-au Înțeles-o. Nu, se pare că nu va
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o dată Într-o riscantă generalizare! -, ne disprețuim adesea talentele, părându-ni-se, printr-un reflex primitiv, probabil, că „sânul națiuni” va fi prodigios În a naște alte și alte „forme și energii” de același calibru sau, mai știi, dintr-un dispreț, cu siguranță primitiv, că nu „vârfurile”, ci gloata, masa contează În susținerea spiritului și a „inerției” pozitive a unei comunități umane. Formele „adulte”, responsabile, „mature” ale unei culturi sau civilizații se constată atunci când este „selectat” și prețuit individul. Există cu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ferim de asemenea apariții de coșmar social, de absurd existențial, trebuie, În loc să-i disprețuim pe „proști”, să le dăm o anume considerație și, dacă nu respect, oricum o atenție pe măsură. Am rămas mereu uimit, În ceea ce mă privește, de disprețul cu care e privit „prostul” În literatură, chiar și sau mai ales În cea română. Maestrul Caragiale face mult caz de „ei” și tot Bucureștiul a căzut În totală admirație față de arta D-Sale. Dar, dacă ai față de „ei” o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
lor mângâiere pentru viața ticăloasă, dură, pe care au trebuit s-o ducă În timp și În secole. Dar... credința doar Într-o „altă viață” nu echivalează cu o absolută devaluare a acesteia, prezente, tangibile?!... Și, oare, neîncrederea sau chiar disprețul pentru valorile antumității nu duce inexorabil la... ignorarea „ei”, de parcă ar fi o rudă săracă, o „nepoftită” la sărbătoarea destinului nostru?! Și, cu toate acestea, un spirit mai puțin sceptic i-ar putea replica marelui sociolog că Românul, În ciuda acestui
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
lucru, cu un prisos de ironii și sarcasme, tipice, și ele, literaților de la „Dunărea de jos”. Un nu știu ce „demodat” sau „provincial” pare a-mi fi impregnat maniera de a scrie, de a povesti, și spun „provincial” făcând aluzie la finul dispreț cu care ne privesc pe noi, ardelenii, spiritele subțiri ale „vechiului regat”, șlefuite de Grecii culți sau de călătorii franțuji și italieni care au vizitat Bucureștii. E adevărat, noi suntem greoi, limba noastră este cumva rudimentară dacă o comparăm cu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cu cel al maghiarilor și germanilor. Printre argumentele invocate, istoria, și Îndeosebi originile, ocupau un loc-cheie. Se insista asupra vechimii românilor (anteriori celorlalte grupuri etnice) și totodată asupra originii lor latine, pur latine. Ce răspuns mai bun se putea da disprețului cu care aristocrații maghiari Îi priveau pe supușii lor români? În Ungaria, mai mult ca În alte țări europene, latina a rămas limbă oficială (În administrație și Învățământ) până spre mijlocul secolului al XIX-lea. Cât respect pentru tradiția romană
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
fost arestat, apoi expulzat. Una peste alta, epoca a produs o literatură interesantă, dar românii nu au un Soljenițân sau un Havel. O disidență s-a Înfiripat În anii ’80, odată cu criza comunismului. Disidenții au fost Însă puțini, tratați cu dispreț de autorități și izolați de masa populației. Departe de modelul Solidarității sau al Cartei ’77. Până la urmă, nu disidenții i-au ridicat pe oameni la luptă, ci Însuși Ceaușescu, exasperându-i. Partida nu s-a jucat Între regim și „opoziție
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]