6,379 matches
-
fi închinată amintirii lui Iov... ...Aș vrea să mă bocească fantome de îngeri căzuți, pe frânturi de melodii culese din inima mea, acordată din nașterea corului lor. Atât un plus, cât și un minus de viață mă pătrund de un fior de irealitate. O mare moartă și o mare furioasă, într-o măsură egală, sânt lipsite de ritm. Și cum nu pot merge în pasul vieții, apele ei, fie că se retrag, fie că mă copleșesc, mă aruncă pe-un uscat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înșine prin dragoste, beție sau credință, nu reușim decât a ne adânci identitatea. Ești mai mult tu însuți în preajma femeii, a băuturii sau a lui Dumnezeu. Până și sinuciderea nu-i decât un omagiu negativ ce ni-l aducem nouă. Fiorul ce ne dezvăluie că spiritul a rămas clar și neatins, dar că sângele și carnea și-au pierdut mințile... Sau că oasele și-au pierdut capul, când rațiunea își gustă propria ei lucire... De s-ar surpa cerurile înaintea minții
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
astfel, tonalitatea mării este aceea a unei muriri eterne, a unui sfârșit ce nu se mai gată, a unei agonii înflorite. Nu-ți trebuie o inimă bolnavă de nuanțe și nici o simțire atinsă de subtilitățile extazului pentru a surprinde un fior mortal în melodiile marine, ci doar o înclinare spre tainele și vocile melancoliei. Atunci nu mai ești sigur de identitatea ta și trebuie oarecum să te aduni, să te pescuiești neîncetat, spre a nu te înghiți mările din tine și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
maximă deficiență. Imaginea cea mai pură pe care o alcătuiește mintea este emanația unei vitalități vacante. Nicăieri mai mult ca la mare nu ești înclinat a socoti lumea o prelungire a sufletului. Și nicăieri nu ești mai capabil de un fior religios prin faptul simplu de a privi. O viață plină, cu un nimb de absolut, ar fi aceea în care orice percepție ar fi o revelație. Ești pe cale a o realiza în sugestia amurgurilor marine... Uita-voi vreodată înserarea unică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
câștigă în adâncime și ciudățenie cu cât prezența femeii se subtilizează într-o perfecțiune pe cât de carnală, pe atât de nedefinibilă. Dragostea nu e infinită decât negativ, convertind plinătatea în suferință. Nevoia nefericirii n-o resimți decât pentru a împrumuta fiorurilor erotice o expresie supremă. Sexualitatea fără ideea morții e înfiorătoare și degradantă. În brațele femeii descind sicrie din azur. Echivocul eroticii este chiar această sugestie mortală de plinătate, de exces dezastruos, de înflorire crepusculară. Cui, abandonîndu-se mării sau amintirii ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
construi utopii - privind doar florile. Paradisul nu-i un apendice al botanicii? Voluptatea ne scoate din lume, în deosebire de plăcere, care, neadresîndu-se decât simțurilor, e lipsită de culoare religioasă. Nimic nu ne aduce aminte mai mult de cer ca fiorurile prin care am vrea să-l uităm. Doar prin moarte încetează omul de a fi o buruiană a devenirii și câștigă ceva din boala pură a florilor. - Și precum gândurile izvorăsc dintr-un amurg fraged al cărnii, așa florile dintr-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și ești încă mândru în prada erorii ființării. Dar cine a descoperit dorul de a muri nu mai poate fi alipit nici vieții și nici morții. Amândouă sânt îngrozitoare. Voluptate nu există decât în acel dor..., în acea graniță de fioruri ce alcătuiește echivocul dulce și amar al muririi. De câte ori ridic ochii spre cer, nu pot înăbuși sentimentul unei infinite pierderi. De s-ar porni o cruciadă împotriva albastrului! Ce vijelios m-aș îngropa în culoarea marelui regret! Au luat foc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
morții fiindcă viața nu-i destul de-ncăpătoare și încetinindu-ți răsuflarea ca zgomotul viețuirii să nu acopere depănările visului final! Sânt după-amieze de toamnă de o atât de melancolică nemărmurire, încît ți se oprește respirația pe ruina timpului și nici un fior nu mai poate însufleți zâmbetul împietrit pe absența eternității. Și atunci, înțeleg o lume post-apocaliptică... În Dumnezeu nu trebuie văzut mai mult de o terapeutică în contra omului. De chinurile iubirii te poți scăpa dizolvîndu-le în muzică. În felul acesta, își
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Și există oare alta? Nu se reduc toate la ea? Urâtul nesfârșit al viețuirii și plictiseala lucrurilor ce devin sau nu devin, groaza unei lumi urnite în sine și uruiala timpului în simțiri gingașe - de unde pleacă ele, dacă nu din fiorul care ne înstrăinează de noi înșine în mijlocul nostru? Ca și cum oriunde ai merge n-ai da de ceva mai rău ca tine, că tu ești răul care se boltește deasupra lumii, că nu poți fi cu tine fără să fii împotriva
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Dumnezeu nemaiaparținând pământului, orice crimă în lume ne poate fi iertată. Unui credincios nimic nu trebuie să-i scape: scârba, deznădejdea, moartea. Oamenii cad spre cer; căci Dumnezeu e un abis privit de jos. Revelația subită: a ști tot și fiorul care-i urmează: a nu mai ști încotro. Deodată, gândurile au despletit universul și ochii s-au oprit în zăcămintele firii. Timpul și-a pierdut respirația. Atunci, cum ai măsura vârtejul luminii ce te inundă? El pare a dura cam
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu aceeași căldură în gândurile vrăjmașe, ca și-n cele plăcute vieții. Ea te cuprinde-n plină stradă, în zori, în după-amieze și-n nopți, treaz sau ațipit, între oameni și departe de ei, în speranțe și în absența lor. Fiorurile ei - asemenea unei ascetice îmbrățișări - te topesc lăuntric într-un extaz neîmplinit, ascultând murmurul zadarnic al ondulațiilor sângelui și șoaptele nostalgice ale anotimpurilor interioare. Și de mi-aș stoarce din suflet o icoană a Raiului, ea ar destăinui o lume
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
neant, să te înstăpînești cu greu în vrăjmășia sufletului tău, să faci drum iubirii tale spre tine însuți! Războirea aceasta - care te azvârle cu dușmănie împotriva ta - explică de ce nicicând n-ai vrea să te omori mai crunt ca în fiorurile dragostei. În Beethoven nu e destul farmec moleșitor și nici destulă oboseală... Ultima subtilitate a diavolului e diferența între iad și inimă. Numai în marile suferințe, în care ești prea aproape de Dumnezeu, îți dai seama ce zadarnic e rolul de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
atât de straniu o ființă. - Și nu-i ușor să porți iadurile dulci și îmbătătoare ale decadenței pe cerul monoton și proaspăt al barbariei, să te descurci în tinerețe cu povara unor bătrâneți vaste, să târâi sfârșituri de ev în fiorul vertical al zorilor! Ce menire ciudată au acei ce înmuguresc toamna, care au pierdut anotimpurile vieții într-o anapoda eternă a clipelor! De ce-ți mai întorci ochii spre soare, când rădăcinile tale hrănesc pulsul morții? Cu câtă furie și-ndurerare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înseamnă a nu mai fi amăgit de separații, a nu mai fi rob "planurilor", a nu mai dezarticula viața de moarte. Contopind toate într-o confuzie melodică de lumi, agitația infinită, sumbră și cuprinzătoare de elemente se purifică într-un fior de neant și plinătate, într-un suspin crescut din străfundurile ultime ale firii și care ne lasă pe veci un gust de muzică și de fum... Existența oamenilor e justificată prin reflexiile amare ce ni le inspiră. La un tribunal
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
gândurilor - pe care le înduri din setea curioasă de a ști cum vei răspunde întrebării mute: "oare mă voi omorî până în zori?" Materia s-a îmbibat de durere. Când cugetul ți-a crescut peste crestele lumii, strâmtoarea vieții îți dă fioruri de elefant în seră. Ce valuri nebune de mări necunoscute îmi izbesc pleoapele și-mi cotropesc mintea? - Câtă măreție nu ascunde oboseala de a fi om! Amintirea mării în nopțile albe ne dă, mai mult decât orga sau deznădejdea, imaginea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu mișcări naturale spre floarea sinuciderii din mijlocul grădinii de rătăciri care e viața. Soarta omului e o absență continuă de "acum" și o frecvență stăruitore de "altădată" - acest cuvânt al fatalității. Din sonoritatea lui prelungă se desprinde un netămăduit fior de pieire. Nimic nu tulbură mai mult naivitățile sângelui ca intervenția eternității. Ce pacoste va fi turnând ea peste prospețimea dorințelor, de le răvășește și le stârpește fără urmă? Veșnicia nu se compune din sufluri de viață. Prestigiul ei funebru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Astfel - spre imensitatea divină, omul n-are altă punte decât indefinitul său. Lipsa de fund e punctul de contact între abisul divin și abisul uman. Tendința noastră de-a ne pierde marginile, aplecarea spre infinit și spre distrugere sânt un fior ce ne instalează în spațiul în care se desfășoară suflul divin. De-am rămâne reduși la limitele condiției individuale, prin ce am putea luneca înspre Dumnezeu? Vagul și nesiguranța noastră reprezintă surse metafizice mai importante decât încrederea într-o menire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
inimii e să devină imn. În ultimă analiză, scepticismul nu izvorăște decât din imposibilitatea de a te împlini în extaz, de-a-l atinge, de-a-l trăi. De îndoieli ne vindecă numai orbirea lui luminoasă, sfâșietor de revelatoare. O moarte de fioruri balsamice. - Când sîngele-ți zvâcnește până la cer, cum să te mai îndoiești? Dar ce rar zvâcnește el așa! Scepticism: nemîngîierea de a nu fi în cer. A introduce sălciile plângătoare în categorii... Numai în măsura în care suferi ai dreptul să-l ataci pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
omul: materie atinsă. Prin singurătate, tot ce iese de sub controlul simțurilor - în primul rând invizibilul - capătă un caracter de imediat. A fi fără oameni și fără lume; a te afla, adică, nemijlocit în esență. Așa ți se deschide într-un fior rar viziunea substanțială a nopții, a luminii, a gândului. Desprinzi atunci din toate restul absolut, ceea ce rămâne dintr-un lucru când el nu mai există pentru simțuri. Înțelegi taina ultimă a nopții, dar simțurile nu mai simt noaptea. Sau te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lor au fost mai mari decât ale celor naivi sau ignoranți! Gândul renunțării este atât de amar, încît este de mirare cum omul a ajuns să-l conceapă. Cine n-a simțit în momentele de amărăciune și de tristețe un fior rece prin tot corpul, o senzație de părăsire și de ineluctabil, de moarte cosmică și de neant individual, de vid subiectiv și neliniște inexplicabilă, acela nu cunoaște preliminariile groaznice ale renunțării, rezultate ale unei îndelungi dureri. Dar cum să renunți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
puțin revelator și semnificativ. Iubirea este o formă de comuniune și de intimitate. Or, ce poate exprima mai bine această formă decât fenomenul subiectiv al topirii, al spargerii tuturor barierelor individuației? A te topi în iubire înseamnă a încerca un fior organic, ce reduce toată viața din tine la o pulsație și la o pâlpâire, greu de definit. Cu ce te pune în contact iubirea? Nu este ea universalul și specificul absolut în același timp? Nu este paradoxul iubirii de a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
există, ci numai o transfigurare organică, prin care persoana iubită se fixează în tine, evoluând în carnea ta până la a-ți da iluzia spiritualității. Numai în astfel de condiții este posibilă o senzație de topire, când carnea tremură de un fior total, când ea nu mai este un obstacol și o rezistență materială, ci arde de focuri lăuntrice și curge de fluidități insesizabile. Sărutul nu e posibil decât într-o astfel de senzație de topire, de comuniune imanentă și fecundă. Existențial
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un astfel de foc interior și mă agită furtuni atât de mari, încît mirarea mă apucă cum de nu explodez deodată cu această lume, într-un avânt apocaliptic. Simt cum tremur eu, și cu mine întreaga lume, cum mă năpădesc fioruri din adâncuri și cum mă cuprinde o exaltare de sfârșit de lume. Aș vrea ca toată lumea aceasta să fie aruncată în aer de fatalitatea ei proprie, de o nebunie imanentă, continuă și adâncă, de o demonie intrinsecă și părăsită, să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
după intensitatea voluptuoasă a actului sexual. Nu voi înțelege niciodată cum de nu s-au găsit oameni care să se sinucidă în culmea voluptății sexuale, cum de nu s-au găsit ființe care să simtă vulgară și plată orice supraviețuire. Fiorul acela, nemărginit în intensitate, dar aproape iluzoriu în timp, ar trebui să consume într-o clipită toată ființa noastră. Și dacă n-o consumă, pentru ce n-o consumăm noi? Sânt atâtea moduri de a muri, dar nimeni n-are
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trebuie comunicată. Sau oamenii cu adevărat fericiți n-au conștiința fericirii lor? Le-am putea împrumuta noi o parte din conștiință, pentru ca ei să ne răsplătească din infinita lor inconștiență. De ce numai durerea are lacrimi și țipete, iar plăcerea numai fioruri? Când în plăcere omul ar avea atâta conștiință câtă are în durere, atunci n-ar putea răscumpăra plăcerile, durerile - și distribuția în lume n-ar fi incomparabil mai echitabilă? Durerile nu se uită, chiar fiindcă sânt legate, într-un mod
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]