KorAP: Find »[drukola/base=imita & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...192 193 194 ...235 >

5,875 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270

au radio. Erau prinse în șuruburi și trebuia să pui monede în ele, dar cel puțin aveam muzică. Militarul încercă să-și tragă sufletul și spuse: Am auzit că Bostonul este un oraș frumos. Atunci m-am prins ce accent imita Madeleine: accentul de New England, cel al unei fete din popor, la fel cum vorbea, probabil, și Betty Short. — Medford nu-i frumos deloc. Am avut numai slujbe de doi bani: chelneriță, vânzătoare de dulciuri la teatru, conțopistă la fabrică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
își dădu cu părerea: — Cei care se fofilează la înrolare ar trebui deportați în Rusia sau împușcați. Nu, împușcarea e o pedeapsă mult prea ușoară. Ar trebui spânzurați de știi tu ce. Aia da, pedeapsă! Vocea lui Madeleine se înăspri, imitând perfect accentul mexican: — O secure e mai buonă, nu? Polițistul are un partener. Rezolvă nește chestii pentru mine - nește bilețele pe care n-ar fi trebuit să le las unei fete nu tocmai co-mo-secade. Tipul îl bate pe tăticu’ meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637

gemeni, despre un băiat născut albastru, cu cordonul strâns tare în jurul gâtului, readus la viață de Inna, care a supt moartea din nările micuțului cu un tub de trestie. Câteodată Rahela le făcea să râdă pe surorile ei când le imita pe femeile care răgeau ca niște lei sau pe altele care-și țineau răsuflarea și mai degrabă leșinau decât să scoată un sunet. Rahela a devenit legătura lor cu lumea cea mare. O dată cu povești despre viață și moarte, Rahela aducea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
și ascultat fără să crâcnim. Dan era mâna lui dreaptă - cinstit și dulce, așa cum numai copilul Bilhei putea fi. Gad și Asher erau sălbatici și încăpățânați și era greu să te joci cu ei, dar se pricepeau de minune să imite - mergeau șleampăt și vorbeau împleticit cu glas de bețiv, ca Laban, cu atâta măiestrie, că le iertam orice în schimbul unei reprezentații. Naftali, căruia întotdeauna i s-a spus Tali și Issachar sau Issa, se țineau pe lângă mine și Iosif, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
cu ei ațintiți în întuneric și am lăsat trecutul să mă cuprindă la întâmplare. Mi-am amintit bunătatea lui Ruben și frumusețea lui Iuda. Mi-am amintit vocea lui Dan atunci când cânta și felul în care Gad și Asher îl imitau pe bunicul nostru până când mă prăbușeam de râs. Mi-am amintit cum plângeau Issa și Tali când Levi și Simon își băteau joc de ei și le ziceau că mama lor i-ar putea înlocui unul cu altul. Mi-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

care se lăudau că vor scoate din noi niște mielușei, și totuși nu se dădeau înapoi să se gudure pe lângă ei, să se închine în fața mâinii care îi pleznea peste ochi. Nu bănuiam că voi ajunge mai târziu să-i imit și am bătut câțiva când i-am prins în locuri ferite. Numai că dreptatea mea mi-a înrăutățit la maximum situația. Am ajuns să umblu prin curtea școlii singur ca un câine râios. Din același motiv am încasat câteva pedepse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
măsurat, cântărit din ochi de nenumărate chipuri care-ți seamănă perfect, surprinse ele însele de apariția ta și ușor amuzate. Ce mai e și asta? Ești tot tu în „ceilalți”, firește. Ei au mutra ta, hainele tale, gesturile tale. Te imită în mișcări și reacții. Așteaptă, stau la pândă. Adică, vezi și în același timp ești văzut. Observi, și în același timp ești observat. Ești singur și în același timp ești mulțime; o mulțime care te privește cu ochii tăi, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
față din nou: „Iată-mă, domnilor. Ați crezut că-mi era teamă? Nu-mi era teamă deloc. Eu știu bine că n-aveți viață proprie. Nu vă pot alunga, dar sunteți nevoiți să faceți ceea ce fac eu. Trebuie să mă imitați orbește. Sunt stăpânul vostru. Și nici măcar nu e nevoie să vă poruncesc. E destul să fac ceea ce vreau să faceți voi”. Deodată, însă, în plină euforie se strecoară un fior de teamă. Mulțimea care te împresoară, care nu te pierde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
săturat de acest joc care nu mai e nici măcar distractiv. Te simți cuprins de o panică nelămurită deoarece nu mai știi dacă ești stăpânul sau prizonierul celorlalți, dacă ei depind de tine sau tu depinzi de ei, dacă ei te imită pe tine sau tu îi imiți pe ei, și dacă îi imiți pe ei nu înseamnă că ești gândit de creierul lor? și încerci să pui capăt acestui joc primejdios de care ți s-a făcut frică. Dar cauți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai e nici măcar distractiv. Te simți cuprins de o panică nelămurită deoarece nu mai știi dacă ești stăpânul sau prizonierul celorlalți, dacă ei depind de tine sau tu depinzi de ei, dacă ei te imită pe tine sau tu îi imiți pe ei, și dacă îi imiți pe ei nu înseamnă că ești gândit de creierul lor? și încerci să pui capăt acestui joc primejdios de care ți s-a făcut frică. Dar cauți să fii, totuși, calm: „Domnilor, îmi pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cuprins de o panică nelămurită deoarece nu mai știi dacă ești stăpânul sau prizonierul celorlalți, dacă ei depind de tine sau tu depinzi de ei, dacă ei te imită pe tine sau tu îi imiți pe ei, și dacă îi imiți pe ei nu înseamnă că ești gândit de creierul lor? și încerci să pui capăt acestui joc primejdios de care ți s-a făcut frică. Dar cauți să fii, totuși, calm: „Domnilor, îmi pare rău că vă produc necazuri. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-i lipsea. Călugărul își trăgea fularul care-i atârna până la pământ, Anton stătea sobru, marțial, cum se cuvenea pentru un judecător, iar Siminel visa probabil la țările calde. Cum nu reușea să priceapă nimic, Dominic izbucni în râs. Nelson îl imită. „Nu râdeți. Vă rog”, am strigat. Au tăcut pe loc, dar eu am continuat să strig: „Nu râdeți. Vă rog! Nu râdeți. Vă rog!” Bătrânii mă priveau înmărmuriți, fără să scoată o vorbă, serioși, preocupați, numai Mopsul avea o satisfacție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196

Într-o stare de spirit exuberantă, iar după un pahar sau două de șampanie, balonul de săpun al euforiei Îl Învălui din nou. Le povesti despre nodurile În papură descoperite de Archer și despre aparenta lui indiferență față de primirea extatică, imitând maniera puțin pedantă și lipsită de umor a tânărului, iar ei râseră din toată inima. Necazul cu Archer, observă Balestier, era că, după ce se autointitulase apărător al conștiinței teatrale engleze, avea acum convingerea că toată lumea era datoare să Îi ceară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Maurier amintindu-și. Împielițatul. Și cu tine și-a făcut numărul, Henry. — Cu mine? repetă Henry deconcertat. Și, mă rog, cum a făcut asta? — Păi știi că ai o pronunție cu totul aparte, mai ales când te Înfierbânți. Gerald te imită la perfecție. — Serios? zise Henry cam Înțepat. — Mă tem că te-ai supărat, spuse Du Maurier neliniștit. — Ba deloc, răspunse Henry, deși se supărase puțin. Dar sunt curios... ce caracteristici... adică... ce trăsături distinctive... idiosincrasii de vocabular sau sintaxă... la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
În clipa aceea, era În pericol de a pierde șirul frazei, dar o prinse triumfător de coadă. — ...perfecțiunea pe care... precocea ta odraslă a aproximat-o În mod atât de remarcabil? — Uite-așa, Henry, râse Du Maurier. Exact așa te imită. Henry trebui să zâmbească, dar la cină, În aceeași seară, stătu cu ochii pe Gerald, aflat acasă În vacanța de Crăciun, participând mai puțin decât de obicei la conversație. Nu Îl revăzu pe Du Maurier timp de două sau trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
era de a lua pe loc hotărârea de a utiliza o altă idee furnizată de Du Maurier, anecdota despre cuplul de nobili care venise la el căutând de lucru ca modele și care eșuase atât de jalnic În a-și imita propria tipologie. Povestea se născu ușor și o termină În mai puțin de o săptămână. O intitulă Originalul și o trimise unei reviste, Black and White, al cărei redactor o acceptă pe loc pentru a fi publicată În aprilie. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
care o acceptă din prietenie. Alma-Tadema stătea pe un scaun, situație relativ comică, dat fiind că cei doi semănau atât de mult, Încât erau confundați frecvent. Atunci când era felicitat de doamne pline de entuziasm pentru tablourile lui Alma-Tadema, Du Maurier imita uneori accentul greu, flamand, al colegului său și spunea, Încleștându-și mâinile: „Mulzumesc forte mult, feniți la mine marzile“ - sau cel puțin așa povestea, adăugând: „Mă-ntreb dacă s-a dus vreuna“.) Du Maurier ținuse de atâtea ori până acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
iar laudele aduse operei lui trebuiau luate cu un dram de rezervă. Nimic nu era mai dulce pentru orgoliul rănit decât tributul adus de un tânăr inteligent și dăruit, deferența arătată de discipol maestrului. Morton Fullerton ducea omagiul la extrem, imitând stilul lui Henry atunci când Îi scria, incluzând fraze Întregi dintr-un articol publicat Într-o epistolă proprie, fapt pentru care Henry se simți dator să Îi administreze un ușor reproș. În fond, ce-i mult nu-i bun. Scrisoarea sosise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Slaughter Încheie uvertura cu o Înfloritură și se Întoarse, cu o plecăciune zâmbitoare, să primească aplauzele politicoase ale publicului. Luminile din sală se stinseră treptat. Electrificarea făcuse ușor de obținut un asemenea efect, deși pe Alexander nu Îl tenta să imite moda din ce În ce mai răspândită de a arunca auditoriul Într-un Întuneric aproape total pe timpul spectacolului. Știa că spectatorilor eleganți din West End, pe care Îi slujea, le plăcea să se vadă și să fie văzuți pe parcursul Întregii seri și nu doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
buni decât ele. Aveau și ele biciclete și Îi Întovărășeau, pe el și pe MacAlpine, În expedițiile de explorare a drumurilor plate, nepavate ale comitatului. Deplângându-le accentul neglijent, american, Își asumă sarcina de a le corecta. O dată le auzi imitându-l - „Nu roche, Edith, ci ro-chi-e“, „Nu mda, ci da“ - și chicotind Împreună până la lacrimi. În prezența lui, Însă, se prefăceau afectate de critici - „Vai, vere Henry, cât ești de nendurător!“, „Ne-În-durător, Rosina“ - și resimțea o oarecare plăcere subtilă În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
ca Într-o zi să Încerce să intre În legătură cu spiritul lui Henry James. Ar merita să primească mesaje autentice de la HJ despre viața de apoi, iar cele neautentice ar fi ușor de identificat, pentru că nici un mediu nu Îi va putea imita vreodată stilul. Cu aproape șase ani mai Înainte, Henry James a scris un eseu intitulat Există viață după moarte?, pe care trebuie să i-l fi dictat Theodorei Bosanquet, care are, În felul acesta, o idee destul de exactă asupra opiniilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891

de necăjea o pereche de zaruri un alt mare înger decăzut, un gogîltan de primă linie, cel ce se lansase, excelând, în teribila înscenare de la En-Dor, interpretîndu-l înaintea întregului Univers și, mai ales, înaintea Regelui Saul, pe defunctul prooroc Samuel, imitat ca și cum s-ar fi ridicat din mormânt, contrafăcut ca și cum nu o bîzdîganie de demon, ci însuși adormitul prooroc i s-ar fi adresat cu înțelepciunea cuvenită: "Pentru ce mă întrebi pe mine când Domnul s-a depărtat de la tine

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
ierta nici așa. O dată îi vârau și câinii boturile, prin crăpătura pieptului, și-i musecau inamicului inima... Atâta timp cât îi era inimii încă vălătucul cărnii fierbinte și-i plăcea la câine să răscolească cu fălcile prin ea... - Auzea și Chiose - îl imită și cataroiul - cât era fermecătoarea de ordinară! O dată n-o mai lăsa să i se atingă de eugenie... completă omul cu țol putrezit, cocoțat, în urmărirea noastră, pe-un pinten de zidărie, lămuri Gabi cel Norocos. De pe care pinten, pe

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
la grădini. Marea înțepenită între liniște, până ce o pasăre neobișnuită își va scoate puii deasupra ei. Și de la dânșii va zbura. Între oameni, gâlceavă și sfadă... În orașe, foamete și greutate... - Iar la taximetriști, buzunarele doldora și fofoloance cîrlionțate!... o imită șoferul și o și înhăță pe dezlegătoarea, care, după ce tălmăcise un ultim sobor al cărților sarazine, de epuizare, dădea ochii peste cap. Se și înmuiase, ca o perdea scăpată de pe vergele, risipindu- se, într-o dungă, pe canapea, cu

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
o mai imensă nerușinare de ea, de Dorina. - Ia ieși de acolo, fă, căcăreazo de muscă! Că rad la botul tău două palme, de-ți umblă fălcile, stînga-dreapta, ca la mașina de scris!... Când e furioasă, pufoasa Dorina reușește să imite splendid jargonul de cioflingar al fratelui său - căruțașul Luță. Pe de altă parte, nici Tereza, care nici ea nu e vreo proastă, nu iese. O fi ea o angajată mai nouă, dar, de două luni, ea compătimește și mai dezinteresată

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]