6,649 matches
-
ceea ce numim „europeism”, ca un „prim” cristal În jurul căruia, după legea cristalizării, se formează și se „adună” celelalte cristale - În cazul nostru, culturile succesive, istorice ale continentului nostru! -, dar, „cu o lovitură”, el Îmbogățește, diversifică și face infinit mai complexă intuiția și imaginea noastră despre om - omul creator de cultură, omul reflexiv. Astfel, „dionisiacul”, care În linii mari până la el Însemna mai ales - și sub presiunea bisericii medievale - negativul calităților umane, cele care se află În veșnică luptă cu cele „pozitive
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
este cel care, În ciuda „raționaliștilor”, a „logicienilor”, a inșilor „de bun-simț”, mută accentul de pe „cunoaștere” pe „recunoaștere”. Sau, după un adagiu latin, nihil cognitum quin prevolitum, nu cunoaștem decât ceea ce am știut, „am iubit”! Iată, Încă o dată, forța enormă a intuiției, a metaforei, a „neînțelegerii”! „Înaintarea pe verticală”, care nu se opune - deși multora așa li se pare, una dintre confuziile grave ale epocii noastre! - „Înaintării orizontale”, cu un cuvânt nepotrivit, „științific”, deoarece și știința la vârf, În toate timpurile și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și știința la vârf, În toate timpurile și mai ales „azi”, odată cu fizica cuantică, ilustrată de spirite majore precum Schrödinger și Heisenberg sau Feynman, Își asumă la rându-i, pare-mi-se, și „cunoașterea intuitivă, irațională”. Avid și „gelos” de intuițiile anticilor, ale Grecilor În primul rând, Profeția a fost, mai ales În scrierile mele din ultimii ani, o noțiune pe care am citat-o adesea, ridiculizând formele caricaturale sub care omul face azi apel la ea - jocul de cărți tarot
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
e el chiar „autorul” cum, dacă bine mi-amintesc, același Matei Călinescu, Într-un interesant studiu dedicat romanului, o afirmă?!... Și eu, azi, cred cu adevărat că el, Paul, este chiar „mai mult decât autorul”: el este una dintre acele intuiții fulgurante asupra firii sale, o „profeție”, o supra-luciditate Întoarsă spre sine, una dintre acele revelații atât de adânci Încât apare, ca și zeitățile indiene, cu mai multe fețe; iar „una” dintre ele Îi rămâne propriului autor ascunsă, deoarece forțele care
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care au, cum obișnuiesc eu să spun, reflexul tabula rasa, al mesei de pe care aruncă podoabele, fructele, florile, paharele și-și proiectează asupra ei, a „mesei goale”, propriile lor fantasme! Din această a doua categorie fac parte, după părerea - și intuiția! - mea, un Shakespeare, un Dostoievski, un Kafka sau Bacovia. Un Leonardo da Vinci, ce „se opune” realistului, calmului, „armoniosului” Rafael, care ne „redă” natura și ființele ce-o populează Într-o melodioasă și senină transfigurare, fapt „recunoscut” și urmat de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
reală, apropiată Înțelegere a unei realități care nu numai că depășea orice experiență de acest tip, dar o răsturna literalmente; psihologiile noilor potentați politici (Dej, Ana Paukeră sunt false, relațiile lor cu noul climat - stângace. În nuvela amintiă mai sus, intuițiile autorului sunt mai aproape de realitatea anilor ’50, asta poate și pentru că nuvela lunecă, cum spuneam, pe panta fantasticului, zona sa de predilecție! Dar admirația mea fără margini se’ndreaptă spre omul de știință; prin opera sa amplă, de o acută
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
maeștrii lor puteau fi egalați, poate chiar și Întrecuți În anumite puncte, după ani și ani de muncă și perfecționare, dar maestrul meu mă va ține Într-o ucenicie perpetuă, cu privirile mereu ațintite În sus, spre statura și miracolele intuiției și ale metaforelor sale vizionare!... 4 Ar trebui, În aceste pagini, să vorbesc și de contactele mele cu scriitorii și jurnaliștii din capitala Franței, cu care m-am văzut, Împrietenit sau am lucrat la editarea celor trei romane ale mele
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de finețe. Discutabile sunt, însă, referințele științifice sau exagerările privind prioritatea lui Eminescu în unele probleme extra-poetice; apetitul asociativ șochează până și un lector antitradiționalist. Nu este vorba atât de afirmații de genul "Eminescu oferă o soluție confină cu unele intuiții ale gramatologiei lui J. Derrida" (p. 30), "Eminescu anunță anticalofilia camilpetresciană (p. 129), "Eminescu nu îl anticipează pe Kafka, dar amândoi ajung la atari regresiuni..." (p. 127), de relațiile Eminescu-Léo Spitzer (p. 47), Le Clézio (p. 154) ș.a. Astfel de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că Étiemble îl compara pe Dumézil cu Einstein, Theodor Codreanu caută punctele de contact dintre teoria relativității și versul eminescian; "blocul" lui Einstein este "ghemul, fuiorul" lui Eminescu, linia existenței unei particule materiale este "firul, torsul", vorbindu-se apoi de "intuiția preeinsteiniană" a simultaneității relativiste pe care Eminescu o "demonstrează" (!) prin uciderea lui Cezar, pentru ca autorul să ajungă la aceasta frumoasă și generoasă concluzie: "Fuziunea spațio-timpului din viziunea științifică a lui Einstein este înfăptuită la nivelul stilului de către românul Mihai Eminescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
justificat în afinități cu Einstein ("între Kant și Einstein, Eminescu este o punte de legătură"), Heisenberg, Octav Onicescu, L. Boltzmann, Aurel Avramescu, Jacques Merleau-Ponty, G.J. Whitrow, Engels, E.S. Schrödinger, Gödel, Virgil Stancovici și încă alții. "A-i refuza poetului orice intuiție preeinsteiniană, cum se mai întâmplă și azi, în numele unei înguste fidelități față de G. Călinescu conchide impetuos, cu licăriri amenințătoare în priviri, Th. Codreanu înseamnă a-l deservi pe Eminescu, înseamnă a deservi cultura națională, în sensul că faima universală a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mai mult cu cât i se cere să accepte necondiționat o prioritate ce nu stă în câmpul de interese al investigațiilor sale. Vrând să demonstreze că sensibilitatea lui Eminescu a căpătat o impregnație modernă datorită, preocupărilor științifice, unele susținute cu intuiții de mare cutezanță, aidoma unui Leonardo (comparația aparține lui C. Noica), Th. Codreanu se pierde în digresiuni care, evident, diminuează din valoarea studiului. Iar ca "rețeta" să fie completă, el nu se sfiește să uzeze într-o insațietate de argumente
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nici o întoarcere, nici o repetiție a unui model primordial, ea depinde de conformația fiecărui individ, de capacitatea lui de a percepe și asimila, de a cunoaște realul. Cunoașterea are loc, după Kant, în niște cadre, timpul și spațiul, forme apriorice ale intuiției pure. De aceasta știa Eminescu. Încă din 1921 un anume George Anagnostache într-o publicație din Cleveland-Ohio și după el doctorul Ygrec în "Adevărul literar și artistic" au susținut că ar fi o legătură între Eminescu și teoria relativității a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ar fi scos din multe dificultăți și alte reducționisme la unitate, armonie (ideea-cheie este "universul armoniei eminesciene", p. 34) și organicitate. Perspectiva lecturii sincronice este esențială deoarece numai în acest mod cartea se "salvează" și permite enunțarea de propoziții gen "intuiții pre-einsteiniene" sau poate aduce în discuție noua logică a simultaneității spațio-temporale (p. 148), "anticipată" de Eminescu împreună cu alte teorii moderne, care fac din poet un fel de erou "protocronist" fără voie. Trebuie să înțelegem bine mecanismul structural care generează astfel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
p. 148), "anticipată" de Eminescu împreună cu alte teorii moderne, care fac din poet un fel de erou "protocronist" fără voie. Trebuie să înțelegem bine mecanismul structural care generează astfel de afirmații: sistemul sincronic și circular pune pe același plan o intuiție întâmplătoare, cel mai adesea abandonată și un corp organizat de idei, o idee marginală și una centrală, deoarece logica sa formală funcționează cu invarianți și paradigme specifice unificatoare. Că Theodor Codreanu nu împinge acest joc până la ultimele consecințe, unde ața
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dând credit nelimitat, de reprezentare superlativă al geniului național, lui Eminescu. Chiar un mare matematician și fizician ca Octav Onicescu, un fizician ca Andrei Dorobanțu, un istoric al științei ca I.M. Ștefan s-au pronunțat "uimiți" despre calitatea cunoștințelor și intuițiilor lui științifice. Iar poeții secolului nostru, ca Blaga, Barbu, Arghezi (care-l numea Sfântul nostru), Nichita Stănescu, Marin Sorescu, adeverind, parcă, spusele lui Maiorescu, s-au recunoscut, în mod declarat sau prin operă, coborâtori din supremul lor înaintaș. Ba chiar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vedea (după propriile vorbe: "pe deplin modernă"), este proiectată, dincolo de obiecțiile și acuzațiile pe care le știm, la nivelul unei morale politice absolute care lipsea nu numai în biata noastră țară. Gânditorul preocupat de știință și filosofie care-și fixa intuițiile incredibil de moderne în caietele socotite de Dinu Noica asemănătoare cu acelea ale lui Leonardo da Vinci sau Paul Valéry, este așezat de Th. Codreanu acolo unde știința modernă a ajuns la relativitatea și percepția universului în simultaneitate spațio-temporală. De la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să fi fost sacrificat, sunt mai vechi. Acum însă informațiile doveditoare adunate permit trecerea de la presupuneri fanteziste la demonstrații pe bază de argumente coerente. Pe lângă faptul de a fi realizat o asemenea demonstrație, meritul lui Theodor Codreanu este dublat de intuiția privind consecvența cu care se săvârșește și o a doua sacrificare. Prima parte a cărții, intitulată De la moartea civilă la moartea fizică, pune în conexiune plauzibilă principalele evenimente care au concurat la drama vieții lui Eminescu în perioada 1883-1889. Plecând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
imaginarului la Eminescu, semnificația miturilor și variantele "oglinzii" în viziunea sa, receptarea simultană a lumii sub raport spațial și temporal (care-i permite autorului să afirme că, "în plan stilistic", acesta este "o extraordinară sinteză între tipurile Dostoievski și Proust"), intuiția sa poetică excepțională, soliditatea de arheu a românismului și literaturii naționale etc. îl determină pe Theodor Codreanu să pronunțe și să explice termenul de model cu argumente convingătoare. "Acest model conchide autorul Controverselor eminesciene a făcut posibilă întreaga posteritate spirituală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
12). Dl. Theodor Codreanu acreditează cuvântul "complex" și cu o conotație religioasă, ceea ce devine un nucleu de interpretări inedite, cu totul originale, ale poeziei bacoviene. Capitolul IV al cărții, Negativul stilistic, debutează cu secțiunea tematică Poezie și Absolut, cu o "intuiție esențială asupra întregului fenomen poetic românesc: "Complexul Bacovia" e una dintre cele mai insolite manifestări ale crizei spiritului european modern. El s-a ivit pe fundalul vieții insignifiante a târgului românesc de provincie, dar și al loviturilor primite de creștinism
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se află în elementul ei." Și autorul studiului hermeneutic nu mai puțin. Pentru că simte că stăpânește obiectul analizei, că-l înțelege și poate da formă comprehensiunii. Fără îndoială, structurile imaginarului bacovian și cele mai ascunse subtilități nu au fost străine intuiției criticilor anteriori acestei recente etape a receptării, dar le-au lipsit expresia, aparatul teoretic ce i-ar fi ajutat să ducă până la capăt gândul. Formula, rezultatul, rostirea lui. "Prezentul are sens numai solidar cu trecutul și viitorul, or, la Bacovia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
atâta neliniște; Iubirea un pedagog de geniu; Iubirile trec, soțiile rămân; Fără dorință, nu bagi de seamă lipsa; De multe ori, viitorul nu ne stă în față, ci în urmă; O lene harnică e un dezastru; Prima iubire e ultima; Intuiția laserul minții; Fiecare moarte ucide și pe alții. Theodor Codreanu este un intelectual atipic. Trăiește într-un oraș mic, provincial ca urbanistică și vai! provincial și în spirit. A refuzat până acum funcții și demnități ce-l puteau îndepărta de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
romantică. Fragmentarismul asociat îndeosebi cu un subiectivism filozofic radical apare în opera lui Friedrich Karl Wilhelm von Schlegel, poet, lingvist, critic și istoric literar, estetician, considerat spiritus rector al romantismului german, teoretician al individualismului, al geniului creator solitar și al intuiției artistice, în care partea revelează întregul; în scrierile poetului, dramaturgului și filozofului neokantian Friedrich von Schiller, practicant al metodei transcendentale și teoretician al relației dintre imaginile poetice individuale și idealurile umanității; în opera lui Novalis (Friedrich Leopold von Hardenberg), cel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ci doar niște păreri. Nu este și cazul lui Theodor Codreanu, care a migălit la aforismele sale chiar din prima tinerețe. Asta nu înseamnă că substanța scrisului său este mai slabă, ci, dimpotrivă, scurtissimele autorului hușean se nasc din acea intuiție, din acel crâmpei de genialitate care le asigură precizia și zona sigură de observație. De altfel, într-o viziune rimbaldiană, care acordă principalul credit adolescenței și primei tinereți, putem face constatarea că mai toate lucrările duse la bun sfârșit de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu Caragiale, trecându-i cu vederea faptele armăsărești. Nu intenționam să povestim volumul lui Theodor Codreanu, Caragiale abisal, ci să-l facem pe cititor dornic să-l studieze în amănunt. Dând dovadă de o premoniție fără egal și de o intuiție artistică neobișnuită, Caragiale ține o conferință: Cauzele prostiei omenești, în care se referă "cu malițiozitate", la elucubrațiile scriitorilor contemporani. Opiniile sale sunt valabile, mutatis-mutandis, și astăzi. Nu putem spune același lucru despre "miticismul" pe care-l tot agita Caragiale, punând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
bizar, repet, debutul "Galaxiei Grama" îndreptățește mitul Eminescu, cimentat în timp cu apariția altor dărâmători de soclu. Mitul paradigmatic e refăcut de opera eponimă, odată cu tipărirea volumului de poezii din 1883, după ce criticul îl întâmpinase elogios în 1870, cu o intuiție incredibilă și va atinge cota maximă cu studiul din 1889. Acest fapt îl îndreptățește pe Theodor Codreanu să afirme adevărul că mitul eminescian este cea mai durabilă operă a lui Maiorescu. Uimitor e că tot mentorul junimist este principalul executor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]