4,937 matches
-
întinate de balastul doctrinar, ci chiar în literatura exilului românesc, într-un roman cu certe calități literare și cu surprinzătoare raportări la dimensiunea satirică a caragialismului. 3.4. Modul parodic Sintagme precum "satira literară"71, "ironie livrescă, mimetică"72, "citare ironică"73,"mimotext"74 etc. încearcă să surprindă esența parodiei și avertizează că paradigma sa teoretică include, pe lângă problematica definirii și pe cea a delimitării vecinătăților și a interferențelor cu celelalte moduri ale comicului. Pentru definirea adecvată și cât mai cuprinzătoare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
responsabile de producerea inefabilului caragialian. În esență, parodia lui Caragiale uzitează adesea de ironie și de sarcasm, finalitatea ei fiind, de cele mai multe ori, satirică. În Politica postmodernismului (1997) Linda Hutcheon definește parodia astfel: "o formă de imitație caracterizată de inversiune ironică, repetare cu distanțare critică, care marchează diferențele mai curând decât similitudinile; joc ironic cu multiple convenții"81. Am selectat această definiție dintr-un șir considerabil de teoretizări ale termenului, pentru a sublinia de la început modernitatea parodiei caragialiene. Motivația actului parodic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ironie și de sarcasm, finalitatea ei fiind, de cele mai multe ori, satirică. În Politica postmodernismului (1997) Linda Hutcheon definește parodia astfel: "o formă de imitație caracterizată de inversiune ironică, repetare cu distanțare critică, care marchează diferențele mai curând decât similitudinile; joc ironic cu multiple convenții"81. Am selectat această definiție dintr-un șir considerabil de teoretizări ale termenului, pentru a sublinia de la început modernitatea parodiei caragialiene. Motivația actului parodic, înțeles ca proces conștient, ca tehnică prin care se declanșează efectul comic, rezidă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aceste pastișe parodice ar trebui înțelese mai degrabă ca manifestări ale unei înțelepciuni estetice care ar presupune rezistența la lectură nu din conservatorism anacronic, ci dintr-un cult al armoniei asociat cu simțul măsurii. Ceea ce sancționează prin subtitlurile și precizările ironice care însoțesc versurile, este, așa cum de altfel remarca și autorul Caragialianei, inconsecvența de la nivelul afilierii programatice a simbolismului românesc. În introducerea la Poemele în proză (în Universul în 1909), ironistul nota: "stadiul actual al evoluțiunii literaturilor națiunilor civilizate este caracterizat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pentru literatura succesorală a unor discipoli declarați, "ingenioși" mai mult sau mai puțin "temperați", precum Mircea Horia Simionescu, Ioan Lăcustă și alții, a căror filiație caragialiană va fi analizată în cea de-a doua parte a lucrării. 3.6. Modul ironic Definirea, clasificarea, procedeele și statutul ironiei în decursul perioadelor culturale sunt câteva aspecte pe care încercăm să le sistematizăm în acest preambul teoretic. Vom puncta, pentru început, câteva repere din traseul evolutiv al conceptului. Plasată în spațiul contrastivității în care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe de o parte, eflorescența acesteia în perioadele de criză sau de sfârșit de ciclu istoric (romantismul, postmodernismul), fiind legată de starea de dezamăgire cauzată de prăbușirea sau pulverizarea idealurilor și, pe de altă parte, condiționarea dispoziției și a manifestărilor ironice de starea de acalmie, de lipsa urgenței vitale 143 care permite expansiunile gândirii libere. Din acest punct de vedere istoria înregistrează generații de ironiști, stimulați de atmosfera de liberă conversație (ca în Atena lui Pericle, Secolul Luminilor, romantismul, epoca modernă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
studii aproape exhaustive numeroși cercetători. Magistrală, între multe exemple, rămâne analiza lui Șerban Cioculescu, Ironia în opera lui Caragiale 145, inclusă în Caragialiana sa, completată lăudabil cu cea a lui V. Fanache din capitolele Viața ca Mare Comèdie și Conformismul ironic, din cea de-a doua ediție augmentată a studiului amplu Caragiale 146. Avantajați prin acest enorm sprijin exegetic, nu ne rămâne decât să ținem cont și de considerațiile de natură teoretică amintite în prima parte a acestui subcapitol și să
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să remarcăm neutralitatea tonului: "Observați bine că narez numai faptele; nu fac nici un comentariu."149 Ceea ce nu înseamnă că nu se va folosi de puterea alegoriei pentru a implica, în lipsa comentariului direct, "chinizarea" contemporanilor. Finalul dezvăluie abilitatea caragialiană de prestidigitator ironic: "Mă iartă domnul meu, dacă mi-am uitat datoria de cicerone, lăsându-vă un moment, pe doamna și pe d-ta, pentru a mă adresa Chinezilor mei. V'o jur că am făcut-o numai dintr-o mișcare interioară instantanee
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cum, sub acest paravan al confruntării cu un terț ale cărui cârcoteli le respinge cu frenezie, Caragiale izbutește să-și dea în vileag adevăratele opinii, pe principiul simulării per contrarium. Utilizând, așadar, o gamă extrem de largă de nuanțe și procedee ironice, inclusiv autoironia amară și crudă (Economii, Grand Hôtel "Victoria Română", O răutate, O lămurire), sau o variantă situată la limita grotescului și a umorului negru (O făclie de Paști, Pastramă trufanda), Caragiale își conturează un univers inconfundabil, care stă mereu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu Țara Moldovei!"166 dacă printr-o eroare tipografică ar avea în dreptul autorului numele lui Nenea Iancu, ar implica rezerve în privința interpretării ca pledoarie pentru conservarea tradiției cu riscul disprețuirii progresului și ar deveni suspect de camuflare a unui substrat ironic, responsabil de o viziune complet diferită asupra acestui soi de patriotism, perceptibil și ca manifestare a unei suficiențe păguboase și retrograde. Paradoxal, însă, deși ironia este marca cea mai elocventă a caragialismului, există relativ puține reiterări în literatura postcaragialiană, cu excepția
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialismului, există relativ puține reiterări în literatura postcaragialiană, cu excepția acelor cazuri de repliere mimetică, la limita epigonismului, de pildă în unele schițe ale lui Al. O. Teodoreanu (S-au supărat profesorii, Un gazetar de rasă), care tocmai prin aproprierea procedeelor ironice acreditate de Caragiale, izbutesc decisiv să pastișeze, adică să revalorifice omagial creația înaintașului. În privința dramaturgiei, câteva exemple de utilizare a comicului ironic descoperim în piesele lui I. Valjan Generația de sacrificiu (pentru care primește în 1937 Marele premiu pentru dramaturgie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
că într-adevăr transporta și arme de la Lăculețe și s-a liniștit. Până azi nu știu dacă n-am mințit.177 De prisos să insistăm asupra dimensiuniii "moftologice" a "rromânilor", extrem de bine captată de un astfel de observator lucid. Procedeul ironic al dizlocării convenției narative este central și în romanul unui alt reprezentant al "Școlii de la Târgoviște". Ne referim la Frica (2002) lui Costache Olăreanu, roman al cărui titlu inițial, Confesiuni paralele (1978), descifra tocmai această manevră abilă de eschivare derutantă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tiparului în 1984, datorită unui tertip al autorului dezvăluit în ediția a doua din 1996: a atras atenția cenzurii printr-o prefață care necesita corecturi evidente, salvând astfel conținutul propriu-zis al romanului a cărui lectură vigilentă ar fi sesizat implicațiile ironice. În afara poveștii de dragoste conturate ca resort epic fundamental, un alt nivel de lectură relaționează contextul socio-politic în care este scris romanul, cu fabulosul refugiu de tip falanster din Temelia. Utopia organizației himerice din spațiul mental necartografiat al personajului nevrotic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
intertextual cu finalul Cronicii fantastice, cel puțin pentru că stârnește asupra cititorului același efect resimțit la plonjarea controlată magistral, așa cum am văzut, din universul fantastic al "Sinecorzilor", în "moftul" lumii caragialiene. Ceea ce reiese din cele câteva exemple selectate, este că modul ironic rămâne tributar modelului caragialian atât de scriitură, cât și de "diplomație", de șiretenie necesară scriitorilor integri, care sunt constrânși să recurgă la ironie pentru a dezvălui ceea ce nu pot spune fățiș. Caragiale a fost, indubitabil, pentru astfel de autori, un
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din înțelegerea retrospectivă ca episod revelator care anticipă invariabil moartea personajului "intrat la o idee". Fără pretenția arogantă a epuizării temei legate de reprezentările grotescului în literatura română, prezentul subcapitol reține drept concluzie faptul că modul grotesc, ca și cel ironic, n-a fost cultivat cu asiduitate de scriitorii români, deși la Caragiale se pot descoperi suficiente resurse și pentru această direcție de evoluție a comicului. Un moment important al acesteia a fost, cu siguranță, proza lui Urmuz, asupra căreia vom
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
impusă de snobism, ci par reminiscențele melancolice ale unei veritabile moșteniri culturale uzate și denaturate într-un mediu meschin sau sunt pur și simplu asumate autoamăgiri, palide recompense la nivel lingvistic pentru un destin ratat. Umorul, așadar, și nu comicul ironic sau satiric reiese din contrastul amar dintre aparența de sofisticat lux gastronomic și umila și derizoria realitate culinară: Doamna Renaud, fără să se scoale de pe scaun, întinse mâna pe pat și luă de acolo un taler acoperit. Controlai pe menu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a exercitat covârșitor, scriitorii care i-au urmat reușind să descopere resurse de originalitate acolo unde geniul caragialian n-a pătruns mai adânc fie dintr-o funciară repulsie pentru melodramatic și dulcegărie sentimentală, fie din cauza preferinței pentru modalitatea satirică sau ironică în redarea universului uman. Filonul de sensibilitate explorat însă de scriitori precum Mihail Sebastian, V.I.Popa sau George-Mihail Zamfirescu nu diluează comicul, ci îl împrospătează, iar tratarea umoristică a reiteratelor tipologii sau situații caragialiene, conferă marca individualității în cazul celor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ar fi cea de realism clasic impusă de Zarifopol, apoi cele ale lui Florin Manolescu, în variantele "realism caricatural din comedii sau din schițe" și "realism creatural din Năpasta, O făclie de Paște sau Păcat"2, sau cea de "realism ironic"3 propusă de V. Fanache, sunt în măsură să satisfacă progresiv nevoia de definire cât mai exactă a conversiunii mimesis-ului caragialian dinspre simpla oglindire și ilustrare a realității înspre deformarea presupusă de stilizarea extremă. Atunci când plasa universul estetic caragialian sub
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de V. Fanache, sunt în măsură să satisfacă progresiv nevoia de definire cât mai exactă a conversiunii mimesis-ului caragialian dinspre simpla oglindire și ilustrare a realității înspre deformarea presupusă de stilizarea extremă. Atunci când plasa universul estetic caragialian sub semnul realismului ironic, al cărui atribut "conferă oricărei imagini un caracter ambiguu"4 și care "include concomitent în personaj, fapt literar sau diegeză, o pluralitate de sensuri, îndoindu-se de posibilitatea unei semnificații absolute"5, V. Fanache surprindea esențial caracterul caleidoscopic al operei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu care venerabilul Trahanache rezolvă chestiunea "plastografiei", surprinde și avertizează asupra ascunselor sale abilități de detectiv. Precizarea din finalul piesei ("eu n-am prefect! Eu am prietin!"), departe de a sublinia orbirea personajului, poate fi înțeleasă ca revers al enunțului ironic sau ca insinuare a șantajului subînțeles. În același timp, valorează ca impunere cu autoritate în agora a unei imagini convenabile convențional, dar și ca restabilire decisivă a armoniei în "familia" ternară caragialiană, etalon al unei lumi care se complace în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
neprețuitelor sale "găselnițe" de tipul: "Coane, să te rază frizerul, să te ducă șoferul și să te iubească vădana de treizeci de ani [...] Așa suntem noi, bărbierii de soi. [...] Avem vorba iuțită și râsul scurt ca chibriturile bune"41. Discursul ironic lasă târziu să se întrevadă, exact ca în schița caragialiană Un artist, adevarata impresie produsă de acest cabotin mitoman din tagma Amicului X. Naratorul aparent naiv descoperă astfel că vestitul bărbier nu doar "rade", ci și "pune bărbi" în orice
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Ați văzut vreodată un pește stricat, noaptea? Asta e cultura noastră: fosforescență de cadavru la începutul putrefacției"63. Mai apropiat de semidoctul caragialian, apare la Al. O. Teodoreanu "poetul" Florinel Guguștiuc din schița Bibliofilie, un "moment" veritabil, prin atmosfera stilistică ironică și prin conturarea inspirată a portretului colectiv al intelectualului de cafenea, realizată prin sugestia de tip sinecdocă a confundării categoriei cu semnul ei distinctiv consumul de "jvarț". Caragialiana strategie a camuflării disprețului într-o condescendență măgulitoare, augmentează efectul revelării ireversibile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
simplu, de abilă cunoaștere a procedeelor de generare a râsului. Ne amintim, pentru primul caz, de polemicile în care face uz de cacofonii -"Cine mai poate scrie ca Caton?" (Poetul și "Moftul") iar ca exemplu de paralogism deliberat cu sens ironic, putem cita un comentariu al lui Caragiale din cronica teatrală cu titlul Ruy-Blas-Răsăritul unei stele: "Desigur, traducătorul a voit să prelungească spectacolul ca să obosească mai puțin pe spectatori. Cuminte lucru: arta trebuie să fie o favoare, iar nu un chin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tipul à la Rică Venturiano, à la Pristanda, à la Coana Veta etc. Așa se explică și de ce, de pildă, unui scriitor ca D.D Pătrășcanu, Tudor Vianu îi reproșa lipsa de originalitate și cantonarea într-un fel de stilizare ironică 132 sau notare exactă a schimburilor de replici din care rezultă incoerența exprimării oamenilor necultivați, ambele procedee fiind împământenite deja de Caragiale. În schița Ce cere publicul de la un deputat, de exemplu, recunoaștem atât pălăvrăgeala nestăpânită a personajelor din Justiție
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Epraxia dă glas temerii tuturor cuvioaselor: "uciderea asta ce s-a făptuit în cuprinsul sfintei noastre mânăstiri, eu o socotesc drept o teribilă nelegiuire și mă tem că are s-abată mânia lui Dumnezeu asupra noastră"147, prevestind chiar, prin vocea ironică a ghidușei Trilifia "căderea guvernului"148. Autocrația limbajului delirant, marca decisivă a caragialismului, se poate reconstitui uneori în surprinzătoare contexte romanești, cum ar fi scrierile "trăiriste" ale lui Mircea Eliade, Întoarcerea din rai și Huliganii. Nelipsite de profunzime și de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]