5,080 matches
-
ca Dinogetia și Capidava poartă semne, litere, ștampile, texte, monograme, în limba greacă sau alfabet chirilic, ce cuprind invocații religioase către I. H., M. D., sfinți, îngeri. Marea majoritate a inscripțiilor latine și grecești sunt redate în limba populară a localnicilor ("in lingua romana rustica"), folosită de autohtoni în vorbirea zilnică. Un vas aflat la Capidava, datat din secolul IX-X, poartă o inscripție cu caractere grecești, dar conține și cuvântul românesc "Petre" (numele olarului). Potrivit interpretărilor date, aceasta ar fi una
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unei limbi noi pe locuitorii care nu mai arătau interes pentru administrația imperială și istoria romană. Un izvor bizantin, Pseudo-Caesarius prezintă față în față pe "sclavini" și physoniți, numiți și "danubiți", aceștia fiind acei "fossatensi"-"oameni din sate", adică vechii localnici romanici. În acest fel, după o vreme, cercetarea mai atentă a incidentului "torna, torna fratre", din 579, face să se creadă că este într-adevăr vorba de "limba maternă" (străromână). Această limbă era înțeleasă de locuitori, dar oastea însăși era
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vremuri tulburi. Acestea nu erau fortificații lipsesc armele din incinta lor ci mai ales locuri de adăpost pentru oameni, pentru animale, unde se depuneau vasele (oale) cu produsul recoltelor. În ceasul primejdiei, oamenii apelau la adăpostul ridicat de obștea țărănească. Localnicii de la deal și câmpie pe vremea migrațiilor erau retrași în cetățile de pământ locuri de refugiu pentru oameni și animale, în vremuri de primejdie.23 Vremea așezării slavilor la Dunărea de Jos (a doua jumătate a secolului al VI-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu din voia lor, ci împinse de alte neamuri, căutându-și scăparea în fața înaintării acestora. Ajunși aici, în regiunile românești, ei au dat (găsit) populația autohtonă, romanică, având aceleași ocupații-agricultura, creșterea vitelor, încât ei s-au putut înțelege ușor cu localnicii și au trăit astfel împreună, până când slavii au dispărut în mijlocul lor. Acest tablou, zugrăvit de unii istorici, este atrăgător, aproape idilic, dar nu corespunde adevărului. Slavii n-au fost, ca popor păgân, cuceritor, mai blânzi decât alte neamuri barbare ce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și lingvistic indigen, traco-dacic. S-a produs, în secolele II-III, prima încrucișare, în istoria limbii române, între latina populară și graiurile trace ale dacilor, geților și moesilor. Limba latină, ca limbă a stăpânirii și culturii romane, a fost adoptată de localnici (autohtoni) și învățată treptat, în curs de câteva generații (secole), sfârșind prin a fi însușită integral de comunitatea populară autohtonă. Învățând (vorbind) treptat latina, localnicii din regiunea dunăreană n-au uitat brusc idiomul indigen, care a opus o rezistență dârză
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și moesilor. Limba latină, ca limbă a stăpânirii și culturii romane, a fost adoptată de localnici (autohtoni) și învățată treptat, în curs de câteva generații (secole), sfârșind prin a fi însușită integral de comunitatea populară autohtonă. Învățând (vorbind) treptat latina, localnicii din regiunea dunăreană n-au uitat brusc idiomul indigen, care a opus o rezistență dârză elementului latin, ceea ce amintește, cu lipsuri și reduceri, acel "sermo rusticus" provincial.55 După toate cele arătate, putem încerca unele concluzii. Un document despre "nașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
puțin adevărat că influența slavilor în ceea ce privește denumirile apelor, munților, satelor a fost considerabilă. Dacă cercetăm cu atenție toponimia românească, regăsim până și în văile cele mai ascunse și până în vârfurile cele mai înalte, urmele așezării slavilor, ale conlocuirii lor cu localnicii romanici. Împrumuturile noastre de la slavii vechi sunt importante-liniile slave se disting ușor la noi în toponimie: Novaciul (în Gorj), în Vrancea, iar în Bucovina și Basarabia, întâlnim localități cu terminația în -ăuți: Părhăuți, Milișăuți, Colincăuți, Popăuți, Frătăuți, dar și în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stăpânirii bizantine. Cine erau ei? Am văzut că se constituise o provincie (bizantină) a "malului Dunării" (Iorga), ca o strajă împotriva pecenegilor, ce includea ambele maluri ale fluviului. Or această inițiativă bizantină (Paristrion) va conduce inevitabil la "ispita" (Iorga) pentru localnici (autohtoni) de a întemeia un stat propriu, care nu putea fi nici peceneg, nici bulgar, nici rus. Din cele relatate de Attaliates rezultă că la Dunărea de Jos erau trei categorii de populații: 1. "sciții de la Istru", care sunt aceiași
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fi nici peceneg, nici bulgar, nici rus. Din cele relatate de Attaliates rezultă că la Dunărea de Jos erau trei categorii de populații: 1. "sciții de la Istru", care sunt aceiași cu populația pe jumătate barbară aflată lângă Dunăre și cu "localnicii" din regiunea Dristrei; 2. pecenegii; 3. "romeii", adică grecii sau bizantinii. O atenție specială a fost acordată în ultima vreme mixo-barbarilor, adică totalitatea supușilor bizantini de origine negrecească. În cazul themei Paristrion, prin mixo-barbari trebuie să înțelegem populația alcătuită, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și a pornit împreună cu ei spre Constantinopol. În drum, ei au prădat și jefuit, împreună cu pecenegii, teritoriile Macedoniei și Traciei (cf. Attaliates, p. 205-206, 207-209). După câțiva ani, la urcarea pe tron a lui Nicephor III Botaniates, "sciții de la Dunăre" (localnicii, autohtonii) au trimis soli la Constantinopol pentru a-și mărturisi supunerea, iar cei aliați cu pecenegii, care au jefuit, au fost predați împăratului. Solii trimiși, ca și numărul mare de monede bizantine descoperite pe teritoriul Dobrogei, se opun afirmațiilor unor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Iorga). Anna Comnena scria că pe malul celălalt (nordic) al Dunării sunt "sciți" (români), care se bat cu "sarmați" (pecenegi), iar "sciții", refugiindu-se dincolo de Dunăre, se ocupă cu agricultura, semănând mei și grâu, deducem că ei sunt, de fapt, localnici. Attaliates menționează "cetățile (orașele) de la Istru" și în alt context, pentru prima jumătate a secolului al XI-lea, astfel, viitorul împărat Roman Digenis își face stagiul militar la Dunăre și ocrotește autonomia lor. P. P. Panaitescu zugrăvește și el starea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
extinderea teritorială a regatului Ungariei pe văile râurilor Someș, Mureș și Târnave, pe care le-au organizat sub aspect politic și administrativ. Dar regalitatea "apostolică" avea să întâmpine în interiorul arcului carpatic împotrivirea populației românești, de aceea au fost atrași fruntașii localnicilor, acei voievozi, duci, cnezi ai românilor. În încercarea de a suprapune peste organismele tradiționale ale populației românești pe cele feudale ungare, documentul menționează, la 1111, pentru prima dată în Transilvania, un conducător politic al ei, pe "Mercurius princeps Ultrasilvanus", despre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
venirea iernii pentru a-și trece carele cu familiile și averile pe Dunărea înghețată, ci au folosit corăbii, monoxile și burdufuri din piele, indiciu al existenței pe malul stâng a comunităților autohtone. Aceste ambarcațiuni nu puteau fi furnizate decât de localnici, căci, în zonele de câmpie precum cele din preajma Dunării expuse raidurilor migratorilor, își ducea traiul populația autohtonă. S-au aflat urme de incendiu și distrugere la Garvăn-Dinogetia, datate după 1160, unde au fost îngropate tezaure și obiecte de podoabă, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aveau așezări statornice (sate), nici locuințe, ci trăiau în care acoperite cu femeile și copiii. Carele lor, așezate cap la cap, alcătuiau o adevărată tabără de luptă. Nu practicau agricultura, se hrăneau cu lapte și fiertură de mei, luat de la localnici, după consemnările unui rabin, din 1170. Exista la acești păstori nomazi frăția de sânge, fiind organizați pe ginți. Aceste populații, mai ales cumanii, au avut o înrâurire însemnată asupra istoriei românilor, mai ales după 1223 (bătălia de la Kalka), când o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
două fluvii românești, Dunărea (Istru) și Nistru, fiind din cele mai adecvate păstoritului nomad, interesul turanicilor s-a concentrat asupra acestor teritorii, de unde au încercat să înlăture comunitățile umane autohtone. Rezultatul confruntărilor cu nomazii turanici a constat în reducerea așezărilor localnicilor din Bărăgan și Bugeac, începând din prima jumătate a secolului al XI-lea, iar în perioada următoare (secolele XII-XIII), acestea au devenit foarte rare deoarece autohtonii, sub presiunea nomazilor, s-au retras în regiunile de deal și podiș, unde se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
viață sedentară, urme arheologice (morminte) lipsesc. Natura raporturilor dintre români și turanici s-a modificat, în secolul al XIII-lea, când echilibrul de forțe era schimbat în defavoarea nomazilor. Dintre ei, cumanii au trebuit să accepte formele economice și sociale ale localnicilor și să coopereze cu ei pe plan militar împotriva unor dușmani comuni-simbioza cu ei avea ca nucleu principal cristalizările (structurile) politice autohtone, ca și în sudul Dunării. Grupurile nomade, rămase în teritoriile extra-carpatice, după invazia din 1241, puțin numeroase, au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
teritoriile baltice locuite de populații încă păgâne, penetrația politică și confesională catolică începuse încă de la sfârșitul secolului al XII-lea. Pe urmele negustorilor germani, instalați la gurile Dvinei, au apărut clericii catolici care au imprimat un sens creștin apusean supunerii localnicilor baltici, livoni, estoni, pruși. Persuasiunea însoțită de forța armelor a antrenat valuri succesive de cavaleri germani, care au descoperit în teritoriile baltice un nou teren de cruciată. Aceasta avea să devină, în secolele XII-XIII, o realitate permanentă în regiunile menționate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
locale. Au devenit tributare mongolilor și regiunile neafectate de invazie, precum cnezatul Novgorodului. Supravegherea și controlul direct al căpeteniilor politice din țările supuse erau exercitate de amintiții baskaci, care aveau la dispoziție mici detașamente militare. Ei erau colaboraționiști din rândul localnicilor, în sudul Rusiei, denumirea unor așezări (Baskaci, Baskakovo, Baskeci) păstrează amintirea șederii baskacilor și cetelor lor. De reținut că astfel de toponime nu se întâlnesc în regiunile ce aparțineau efectiv Hoardei de Aur, ci numai în țările vasalice.9 Invazia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
intrat și în serviciul regelui Ungariei. Printre populațiile din răsăritul Europei dislocate de mongoli se pare că s-au numărat și mordvini, neam fino-ugric, un sat Mordvina, azi dispărut, lângă Rezina, atestat într-un act din 1437. Totuși, comparativ cu localnicii (autohtonii), alogenii dintre Carpați și Nistru erau puțini. Cu excepția stepei Bugeacului, unde sălășluiau crescătorii de animale mongoli, amestecați cu rămășițe ale cumanilor, și a unor centre urbane cu populația eterogenă etnică, teritoriul Moldovei era locuit preponderent de români. Concentrările demografice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și îngăduința căpeteniei turanice. Episcopul, de orice caracter ar fi fost, presupunea și pe conducătorul politic (voievodul) și ceata sa militară. Stăpânirea turanică (cumană) nu-l putea înlătura, hoarda neavând un caracter așezat și mulțumindu-se cu dijma și darurile localnicilor (autohtonilor) supuși. De aceea scrie papa, după făgăduința dată de rege că va aduce la dreapta credință (catolică) pe schismatici (ortodocși), să se impuie vlahilor înșiși un episcop catolic. Următoarea acțiune a regalității ungare a fost constituirea unei Cumanii vasale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prin preajma hotarelor Moldovei", cum se exprimă același istoric. Campaniile regelui Ludovic în Moldova, împotriva tătarilor, mai ridică o problemă (Iorga). Tătarii nu pot trăi aici, la est de Carpați, fără exploatarea unei populații indigene, ea însăși este dovada existenței unor localnici destul de organizați pe văi și pe grupe de sate. Alături de aceste "boierii", sunt vechile formațiuni populare, deja menționate: Câmpulungul Moldovenesc, "Câmpul" lui Dragoș, "Cobâle" în Vrancea și în Tigheci. Apoi, erau cetăți la hotar: Hotin, Țețina, Tighina, și cele bizantino-genoveze
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ruse prin căile și mijloacele cunoscute, după război, și dincoace de Prut, respectiv: cântece, poezii, gazete de perete etc.), un întreg an școlar a fost repetat de toți copiii. Ulterior, momentele dramatice ale obligativității schimbării graiului aveau să prilejuiască, printre localnicii mai hâtri, creații sau piese folclorice degajând sentimente de graniță între ironie și suferință. În astfel de împrejurări vitrege și-a încheiat ciclul primar Leonid Boicu, în școala din satul natal Dondoșani, sub atenta îndrumare a învățătorului Gabriel Umaniță, cu
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
se transporte pe Siret, Prut și Nistru 10.000 merțe grâu, pentru care era nevoie de 200 dubase. Dubasele urmau să fie încărcate „și când apa va fi mare să-s coboare în gios”. Pregătirile pe care le-au făcut localnicii pentru a executa acea dispoziție dovedesc că acțiunea plănuită era realizabilă. Documentele scot la iveală faptul că pe Prut se transportau cereale și alte produse cu șeicele până la vărsarea râului în Dunăre. Înapoierea șeicelor, la locul de unde fuseseră încărcate, se
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
etc. au putut fi puse în practică numai datorită faptului că acești inventatori au avut la dispoziție un număr considerabil de muncitori mecanici iscusiți, gata formați de perioada manufacturieră”. În Moldova, lipsind aceste premise, mașinile n-au fost create de localnici în acea perioadă, dimpotrivă, ele au fost introduse din afară. În aceste împrejurări nefavorabile introducerii mașinismului, ideea utilizării pe o scară mereu mai întinsă a mașinilor câștiga totuși teren în societatea moldovenească. În condițiile, ascensiunii capitalismului în Moldova, cu toată
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Galați 37.042 vedre de spirt și 21.373 oca de rachiu. Mâna de lucru folosită la velnițe era salariată. Conducerea tehnică a procesului de producție era încredințată unor tehnicieni, maiștri, care de cele mai multe ori erau străini. Lucrătorii însă erau localnici. O velniță avea de la 3 la 50 de lucrători. La velnița de la Negrești, lucrau 14 oameni la jumătatea veacului trecut. În 1861, la velnița de la Gârdești (Vaslui) lucrau 28 de oameni plătiți anual cu 4.500 lei, la cea de la
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]