8,009 matches
-
în menționatul deja roman Mr. Sammler's Planet). Într-un dialog prelungit, din interiorul familiei Fonstein, se conturează, gradual, povestea lui Billy Rose care, în timpul răboiului anti-nazist, realizează o adevărată "filieră" de ajutorare a evreilor europeni (de către cei americani), sub masca "showbiz"-ului derulat la fabuloasa arenă new yorkeză Madison Square Garden. Discuția cazului devine însă mult mai complexă, abordînd aspectele delicate ale evreității din cele trei mari spații geografice Europa, America și Asia (narațiunea continuă și în intervalul postbelic, după
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de a-și împușca tatăl, oricum muribund, și de a-și scuti astfel mama de ororile spectacolului biologic al senilității). Corecții devine, de aceea, inspecția minuțioasă a unei sucombări, unde identitățile, psihologiile și emoțiile sînt mutabile, lipsite de stabilitate, precum măștile în butaforia sugerată de commedia dell'arte. Freedom/Libertate al lui Franzen urmărește tot problema disoluției familiale și identitare (la trei generații de data aceasta!), proiectînd conotațiile metafizice, indirect, în cadrul mai larg al istoriei mentalitare ameri cane. Prim-planul scenei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în joc în 1979! cu nedisimulată lipsă de pretenții și sofisticare. El e doar un maestru al impro vizației scenice burlești și nu face o dramă din eventuali tatea în care ochiul exegetic nu va dori să treacă de această mască. Lucrul complicat" poate sta în "adormirea" comediei negre și o veșnicie fără ca termenul de garanție să-i expire în vreun fel. Bibliografie Tom Sharpe. Wilt. Traducere și note de Radu Pavel Gheo. Col. "Biblioteca Polirom", Iași: Polirom, 2005. Tom Sharpe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
un anume orgoliu, acționând în direcția fixată, reprimându-și orice tentație turbulentă: el devine parcă însăși vocea destinului, substituit nenumăratelor voci ale dezordinii universale, de aici, acel aer impersonal al rostirii înghețate în forme limpezi, corespunzătoare regimului ascetic, al spiritului, masca inflexibilă, de erou tragic, pornit în căutarea tonurilor clare într-o lume pândită și coruptă adesea de compromisul etic"108. În spiritul acestui principiu și cercetându-i spiritul civic, Alex Ștefănescu o numește pe Ana Blandiana o Jeanne d'Arc
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
până la "surprinderea miraculosului univers al copilăriei din versurile închinate copiilor, de la ceea ce Nicolae Manolescu, prefațatorul volumului de debut numea jubilația intensă a descoperirii lumii și până la pamfletul politic travestit în poezie pentru copii și sub înfățișarea parodică a dictatorului sub masca Motanului Arpagic din poemul O vedetă de pe strada mea"138. Acordând spațiu și unei prezentări detaliate a prozei Anei Blandiana, cercetând detaliat volumele de nuvele: Cele patru anotimpuri și Proiecte de trecut 139, precum și romanul Sertarul cu aplauze 140, autoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
anumit orgoliu, acționând în direcția fixată, reprimându-și orice tentație turbulentă: el devine parcă însuși vocea destinului său, substituit nenumăratelor voci ale dezordinii universale; de aici, acel aer impersonal al rostirii înghețate în forme limpezi, corespunzătoare regimului ascetic al spiritului, masca inflexibilă de erou tragic, pornit în căutarea tonurilor clare, într-o lume pândită și coruptă adesea de compromisul etic. Dacă existența etică, deși nu lipsită de patos, rămânea oarecum exterioară și mecanică în volumul de debut, ea este în aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
informat despre ceilalți participanți. Este și o opțiune morală, pentru care noua economie bazată pe cunoaștere este mai pregătită, pentru că dominația tehnologiei informației o face mult mai deschisă. Această repoziționare a rolului economicului demonstrează că astăzi, deși transformările sociale poartă „masca tehnologiei” I. Provocări etice În societatea bazată pe cunoaștere Etica și cultură organizațională datorită spectaculozității acesteia, ele sunt mult mai profunde, constând Într-o schimbare completă a civilizației În care părțile componente apar Într-un „proces de feed-back cu economia
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
Scrieri românești esențiale) Elvira Sorohan: Postfață, p. 593 648. CREANGĂ, Ion. Povestiri. Povești. Amintiri. Postfață de Elvira Sorohan. Iași: Junimea, 1990, 470 p. (Scrieri românești esențiale; 4) Elvira Sorohan: Postfață. Rîs și grotesc în opera lui Ion Creangă, p. 368-463. Măștile puterii. Traducere din italiană de Nina Façon, traducere din franceză de Lăcrămioara Petrescu. Ediție îngrijită și prefațată de Elvira Sorohan. Iași: Institutul European, 1996, 233 p. (Civitas; 2) Cuprinde: Principele; Discursuri / Niccolo Machiavelli; Anti-Machiavel / Frederic II; Preludiu / Benito Mussolini. Elvira
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
întotdeauna sub incitația unor pariuri dificile. Elvira Sorohan e atrasă de scrierile cu mai multe nivele, foind de conotații, cu un limbaj care, supus interpretărilor subtile, promite să dezvăluie (sub)înțelesurile din adânc, tâlcurile "camuflate", care deci încă mai poartă "mască". Pentru că e crezul analistei "Un text spune și ceea ce nu spune" (Ion D. Sîrbu sau suferința spiritului captiv), așa încât "Trebuie înțeles ceea ce nu se spune în ceea ce se spune" (Singurătatea scriitorului). Exploratoarea se avântă în pădurea de simboluri ca într-
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Minerva, București, 1982), Miron Costin, Letopisețul Tării Moldovei. De neamul moldovenilor (Editura Junimea, Iași, 1984), Cartea cronicilor (Editura Junimea, Iași, 1986), Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică (Editura Junimea, Iași, 1988), Ion Creangă, Povestiri. Povești. Amintiri (Editura Junimea, Iași, 1990), Nicolo Machiavelli, Măștile puterii (Editura Institutul European, Iași, 1996), Ion Neculce, Letopisețul Tării Moldovei (Editura Junimea, Iași, 1997), Nicolae Iorga, Istoria lui Ștefan Cel Mare (Editura Junimea, Iași, 2004) și Dimitrie Cantemir, Legende și istorioare orientale (Editura Junimea, Iași, 2013). Fiecare dintre aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
menține tiranic prezența ca personaj povestitor care regizează totul" (p. 222); "Dintre ascultători, pe rând, în chip regizat, se ridică un actor-retor, consumând de fapt patosul oratoric, refulat, al autorului. Regizor și actor totodată, el se zbuciumă necontenit sub toate măștile, creează și distruge, apără și acuză, plânge și râde pentru a-și regăsi liniștea" (p. 300). Singurătatea... "Râsul lui molipsește auditoriul și cititorii, protagonistul adevărat al operei fiind marele povestitor, cu mimica și cu gesturile lui verbale irepetabile" (p. 48
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de travesti cvasi literar" (p. 92). După cum se poate observa, perspectiva asupra autorului ca personaj al operei generează, în discurs, o izotopie a unicității și ubicuității, susținută sintagmatic prin termeni și structuri precum pretutindeni, omniprezent, unic, se zbuciumă sub toate măștile s. a., apropiindu-ne de perspectiva lui Flaubert pentru care "autorul, în operă, trebuie să fie precum Dumnezeu, prezent peste tot și vizibil nicăieri". Pe de altă parte, trebuie să subliniem că fragmentele în care se vorbește, de pildă, despre "eul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
omului "din spatele textului": Ipostaze... "Eul social al revoltatului, oprimat sau înfrânt și de aceea refulat, își pune pecetea sufletească asupra scrisului heliadesc" (p. 37); "Și care e motivația psihologică a ficțiunii heliadești? (...) Resursele rezistenței sunt căutate în propria structură, iar masca sfinxului distanțat ironic în superioritate ascunde o inimă care a fost întotdeauna pentru el "slăbiciunea spiritului"" (p. 41); "Eminescu intuiește cauza rupturii între personalitatea scriitorului patruzecioptist și epocă. Altfel spus, printr-o reducție fenomenologică, Eminescu ajunge la esența spiritului predecesorului
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
prezente în respectiva operă din dubla postură în care se prezintă textul: abordarea unei teme științifice, dar tratarea ei într-o operă literară sui-generis. Pentru caracterizarea generală a proiecției acestei opere ca literatură, revenim la Elvira Sorohan: "seriozitatea e o mască a ironiei", iar "săgețile ironiei sunt necontenit trimise din spatele unui scut de aparență științifică" (loc.cit.). De aceea, putem accepta portretul de scriitor caracterizat de exegeți drept unul ancorat în credință, misticism și mit, dar și căutător de aventură (cf.
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
care vorbește Braudel sunt atît de puțin liberi: "Cadrul mental e, și el, pentru multă vreme, o temniță." Istoricul cercetează imposibilele pe care le induc realitățile profunde ale Istoriei. Două măști din piatră, figuri umane încastrate una în alta. Ochii măștii exterioare sunt deschiși, cei ai măștii interioare sunt închiși. Ochii prezentului sunt închiși de ochii trecutului. Această splendidă sculptură aztecă nu simbolizează, oare, concepția pe care specialistul în uman o are despre om? Istoricul, sociologul, economistul, psihologul nu caută să
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
puțin liberi: "Cadrul mental e, și el, pentru multă vreme, o temniță." Istoricul cercetează imposibilele pe care le induc realitățile profunde ale Istoriei. Două măști din piatră, figuri umane încastrate una în alta. Ochii măștii exterioare sunt deschiși, cei ai măștii interioare sunt închiși. Ochii prezentului sunt închiși de ochii trecutului. Această splendidă sculptură aztecă nu simbolizează, oare, concepția pe care specialistul în uman o are despre om? Istoricul, sociologul, economistul, psihologul nu caută să reducă, oare, prin activitatea lor firească
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Sper să sparg această linie de front. Și am renunțat la limba persană pentru a rosti durerea unei femei din țara mea. (ibid.) Abandonul limbii sale în beneficiul unei libertăți creatoare, sfidarea civilizației proprii printr-un ocol provocator exprimat sub mască și suprimarea vorbirii bărbatului pentru ca femeia să se poată exprima fără piedici, iată drumul întortocheat, plin de renunțări și revelații, pe care ni-l propune scriitorul afgano-francez. Syngué sabour este piatra răbdării răsturnată, acea piatră fabuloasă pe care, potrivit legendei
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
provizorie ar trebui să ne ajungă și că adevărata viață se află în singular, improbabil, accidental și periferic. Fiecare din operele sale reprezintă, în felul ei, o mărturie existențială, dar și o formă de subversiune culturală. Fondane ne confruntă cu măștile și alienările noastre, revolta sa, deranjantă pe alocuri, exigentă în ansamblul ei, ne conduce, în ultimă instanță, spre un dincolo de rațiune, de credință, de moarte. De fapt, cu excepția morții lui Socrate sau a lui Iisus, probabil că nu sunt prea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
care bărbații vieții lor încep "să întrezărească posibilitatea practică a fericirii". E ca și cum, într-un exces de pudoare sufletească sau de groază subită, am alunga perspectiva împlinirii. Chestionat în acest sens, Houellebecq dă un răspuns deconcertant și evaziv, disimulîndu-se în spatele măștii scriitorului manipulat de creația sa: " Pentru că nu știu ce altceva să fac cu personajele simpatice decît să le ucid"! Iat-o deci pe drăgălașa Annabelle, de care Michel este platonic îndrăgostit din copilărie, stingîndu-se treptat de-a lungul aventurilor sentimentale trăite cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
rotunjește ca o meditație complexă asupra iubirii și a multiplelor forme de atașament pe care le implică. O carte tristă ca un mausoleu, dar în același timp, proaspătă și reconfortantă ca un vînticel de primăvară. Fără pudoare, fără indiscreție, fără mască, fără excese... o sumă de declarații de iubire asumate și înțelese cu maturitate și gratitudine. Între cele două locuințe, între cele două familii, se țes mii de fire iubitoare, dar acceptarea homosexualității fiului face ca intimitatea să părăsească stingheră orizontul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
plasă de protecție într-o limbă spre care nimic nu îl chema ființial le-a fost benefic amîn durora. El și-a maturizat și disciplinat gîndirea, și-a canalizat excesele, și-a desăvîrșit mijloacelor de expresie, învățînd să plîngă în spatele măștii și să urle cu gura închisă. Dar nici limba franceză nu a ieșit nevătămată din această întîlnire pasională, spiritul cioranian înfrumusețînd-o, revitalizînd-o, împrospătînd-o, adăugîndu-i o săgeată agresivă și strălucitoare în tolba-i perfect proporționată. Trauma exilului a fost, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ne întrebăm dacă acest jurnal seamănă cu Cioran, și prin ce anume ? Și are vreun rost să o facem, cînd celelalte texte publicate ale sale reiau aproape identic pasaje întregi din Caiete ? Unii scriu jurnale pentru a-și da jos masca, fie ea socială sau livrescă. E gradul lor suprem de intimitate cu ei înșiși. Dar Cioran nu este niciodată cu adevărat intim cu sine în Caiete, deși nu și-a frecventat decît propriile obsesii. Dovada în fine, o dovadă ar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
acest eu pe care nu-l va cunoaște nicicînd, pentru că rana fracturii absolute nu va fi niciodată vindecată. "Celălalt nu există" (LS), afirmă peremptoriu autorul, oferindu-ne explicit lectura dificultății acceptării alterității, și dîndu-ne de înțeles că aceasta este o mască, în sensul nietzschean al termenului, de diferență, de opoziție ca deghizare pe care o îmbracă pudoarea unui zeu. Am mai pomenit și cu alte ocazii de rolul important al portăresei, personaj cheie pentru Cioran, un fel de model al alterității
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ca mistificare, dezinformare, trucare în spațiul ideologic 548). Dacă eliminăm din definiția minciunii două componente care apar foarte des în analiza acestui concept necesitatea aserțiunii unei propoziții false și intenția de a înșela, ajungem la o înțelegere a minciunii ca mască discursivă: nu există minciună în lipsa unei secvențe discursive contra mentem. Într-o primă instanță, aceste sumare caracteristici ale minciunii o apropie teoretic de seducție și seducția, la rândul ei, conține trăsăturile plăsmuirii, iluzionării, amăgirii, metamorfozei. În viziunea lui Herman Parret
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
existența unei aserțiuni care să contrazică această convingere și manifestarea unei intenții de comunicare fără să aibă neapărat o intenție de înșelare), seducția nu poate fi caracterizată prin discursivitate afirmativă și nici prin intenția comunicării. Seducția nu poate fi o mască discursivă și nici nu poate fi sinonimă minciunii, pentru că seducția implică metamorfoza răului în bine, a falsului în adevăr, transgresând opozițiile clare. Mai mult decât atât, "seducția este mai falsă decât falsul pentru că se folosește de semne, care sunt niște
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]