KorAP: Find »[drukola/base=mitic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...192 193 194 ...214 >

5,342 matches

Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

de zile în urmă: copii, tineri, maturi și, din nou, babă și moș. În luna martie, când moare Baba Dochia, se naște Pruncul Dochia care, după trei luni, la solstițiul de vară, devine Sânziană sau Drăgaică. Ipostazele Dochiei sunt reprezentări mitice ale timpului personificat care se prezintă sub forma a trei generații: Zeițele Fecioare (Sânziana Drăgaica, Lăzărița, Floriile, Fata Pădurii, Ielele, Rusaliile), Zeițele Mamă (Maica Precistă, Muma Pădurii, Muma Caloianului, Muma Ploii) și Zeițele Babă (Baba Dochia, Sfânta Vineri).47 Calendarul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Sf. Vineri (...) este o vădană rea și năpăstoasă care nu îngăduie gospodinelor să facă o samă de lucruri în ziua ei din săptămână, pedepsindu-le, când le găsește lucrând, întocmai ca Marți-seara."61 Timpul istoric este reînnoit periodic, prin intermediul timpului mitic, creația inițială a universului fiind repetată ritualic în actele magice care însoțesc pragurile de trecere. Astfel, "săptămâna" primordială este reamintită în orațiile nupțiale, tocmai pentru a reînnoi și sacraliza timpul profan: "Că numai Dumnezău e negreșit / Care toate-n lume

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
la răsărit / Și cu tot felul de frumuseți l-a împodobit, / Cu dumbrăvi și cu izvoare / Și cu ape curgătoare, / Pentru toată lumea adapatoare; / Cu câmpii roditoare / Și cu flori mirositoare / Și cu păsări cântatoare."62 "Săptămâna" este prezentată ca ființă mitică a Timpului și în riturile de trecere dintre ani , într-un scenariu sacru imaginar în care pământul este desțelenit de trecut pentru a fi primenit în fața Anului Nou: S-a pornit într-o joi, / Cu plug cu doisprezece boi, / Boi-bourei

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
care universaliile ontologice se metamorfozează devenind soare (focul), lună (apa), pasăre (aerul), șarpe (pământ). În cele ce urmează, ne propunem să ilustrăm "semnele timpului" prin intermediul a două constante, "soarele" și "luna", din perspectiva celor trei tipuri de imagine, specifice discursului mitic: imaginea a-temporală și a-spațială, imaginea spațiu-timp, imaginea cronotop. III.2.2. "SEMNELE TIMPULUI": SOARELE, LUNA 1. SOARELE a. Imaginea a-temporală și a-spațială În cultura umanității, semnificațiile arhetipale ale "soarelui" se supun a-temporalului și a-spațialului

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
și moare, dar renaște la solstițiul de iarnă.85 b. Imaginea spațiu-timp Prin rit, semnificația arhetipală este valorificată din perspectiva coordonatelor spațio-temporale, consacrând socialul. Metamorfozele soarelui consacră riturile de trecere, împlinind destinul social ca destin cosmic. Recuperarea anuală a timpului mitic, primordial, și abolirea timpului profan este posibilă printr-un complex ritualic ce presupune o moarte și o înviere, ipostaziate simbolic de astrul solar. Cultul solar cel mai răspândit, care pune început unui nou ciclu calendaristic, este Sărbătoarea Crăciunului. Imaginea mitică

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
mitic, primordial, și abolirea timpului profan este posibilă printr-un complex ritualic ce presupune o moarte și o înviere, ipostaziate simbolic de astrul solar. Cultul solar cel mai răspândit, care pune început unui nou ciclu calendaristic, este Sărbătoarea Crăciunului. Imaginea mitică, de semizeu, a bătrânului Crăciun, amintind de Zeul Soare, Mithra, și sărbătorit în perioada în care se celebrau Saturnaliile și Calendele romane, ilustrează o făptură sacră care simbolizează "timpul creator", ceea ce romanii numeau tempus factum. În mitologia geto-dacă, această făptură

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
de semizeu, a bătrânului Crăciun, amintind de Zeul Soare, Mithra, și sărbătorit în perioada în care se celebrau Saturnaliile și Calendele romane, ilustrează o făptură sacră care simbolizează "timpul creator", ceea ce romanii numeau tempus factum. În mitologia geto-dacă, această făptură mitică a fost reprezentată printr-un strămoș care simboliza echilibrul lumii într-un timp inițiatic, al facerilor și desfacerilor, în momentul hierofanic al timpului mitic de la solstițiul de iarnă, reprezentând "capul de an" sau "răstimpul" dintre doi ani. Cultul strămoșilor și

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
făptură sacră care simbolizează "timpul creator", ceea ce romanii numeau tempus factum. În mitologia geto-dacă, această făptură mitică a fost reprezentată printr-un strămoș care simboliza echilibrul lumii într-un timp inițiatic, al facerilor și desfacerilor, în momentul hierofanic al timpului mitic de la solstițiul de iarnă, reprezentând "capul de an" sau "răstimpul" dintre doi ani. Cultul strămoșilor și moșilor s-a îmbinat cu acest cult al soarelui, astfel că mitologia gerontolatrică a devenit consubtanțială mitologiei solare. Ca reminiscențe ale sărbătorii închinate zeului

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
la pornirea plugului, era pus în coarnele boilor pentru a fi mâncat, în țarină, de gospodari și de animale, sau era "înmormântat" sub brazda plugului, pentru rodnicia pământului (în Bucovina, Basarabia, Moldova, Transilvania).88 Moartea și învierea soarelui, ca reprezentare mitică solstițială etimologic, solstițiul semnificând "oprire", "odihnă a soarelui" , au fost simbolizate prin "îngroparea" sau prin "scalda" lui Moș Crăciun, începutul de an fiind patronat de o divinitate mitică, renăscută sau purificată. Răscumpărarea vârstei originare are loc în urma ritualului de abolire

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
în Bucovina, Basarabia, Moldova, Transilvania).88 Moartea și învierea soarelui, ca reprezentare mitică solstițială etimologic, solstițiul semnificând "oprire", "odihnă a soarelui" , au fost simbolizate prin "îngroparea" sau prin "scalda" lui Moș Crăciun, începutul de an fiind patronat de o divinitate mitică, renăscută sau purificată. Răscumpărarea vârstei originare are loc în urma ritualului de abolire a timpului profan și de propovăduire a timpului sacru. Cele două scheme mitologice "scalda" și "îngroparea" Crăciunului fac posibilă refacerea legăturilor primordiale, cu Centrul Universului. Scalda Crăciunului, în

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
sau purificată. Răscumpărarea vârstei originare are loc în urma ritualului de abolire a timpului profan și de propovăduire a timpului sacru. Cele două scheme mitologice "scalda" și "îngroparea" Crăciunului fac posibilă refacerea legăturilor primordiale, cu Centrul Universului. Scalda Crăciunului, în fântâna mitică a Apelor primordiale, regenerează fața Lumii, prin punerea în comuniune cu forțele creației. 89 "Îngroparea" ritualică a Crăciunului este, de fapt, sacrificiul simbolic pentru a se putea împărtăși din binecuvântările Apelor primordiale. Scenariul mitic al "îngropării" constă într-un adevărat

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Centrul Universului. Scalda Crăciunului, în fântâna mitică a Apelor primordiale, regenerează fața Lumii, prin punerea în comuniune cu forțele creației. 89 "Îngroparea" ritualică a Crăciunului este, de fapt, sacrificiul simbolic pentru a se putea împărtăși din binecuvântările Apelor primordiale. Scenariul mitic al "îngropării" constă într-un adevărat ceremonial al înmormântării: un flăcău, sau un buștean, învelit ca un mort, e prohodit de un "preot" din ceată, în timp ce este bocit de ceilalți colindători; după ce este însoțit pe ultimul drum, "mortul" este aruncat

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
imnuri, pentru ca, în final, manechinul să fie dus la cel mai apropiat râu și aruncat în apă, manechinul reprezentând un personaj simbolic, soarele "reînviat" la solstițiul de iarnă.91 Integrarea în Marele Timp și renașterea unei noi lumi, în urma sacrificiului mitic, reclădește temelia originară a universului tradițional. Perioada celor 12 zile, ca reprezentare mitică a Noului An, este învestită ca timp sacru, prin ritualul simbolic al unui sacrificiu dătător de viață. După îngroparea Crăciunului, cortegiul ritual al măștilor de Anul Nou

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
și aruncat în apă, manechinul reprezentând un personaj simbolic, soarele "reînviat" la solstițiul de iarnă.91 Integrarea în Marele Timp și renașterea unei noi lumi, în urma sacrificiului mitic, reclădește temelia originară a universului tradițional. Perioada celor 12 zile, ca reprezentare mitică a Noului An, este învestită ca timp sacru, prin ritualul simbolic al unui sacrificiu dătător de viață. După îngroparea Crăciunului, cortegiul ritual al măștilor de Anul Nou alungă spiritele malefice și înnoiesc pământul prin "jocul" vieții și al morții. În cadrul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
care reface legăturile sacre dintre teluric și cosmic, prin sacrificiul simbolic. În Moldova și Bucovina, capra este însoțită de cerb care este un simbol solar, coarnele sale, care se reînnoiesc periodic, fiind identificate cu razele soarelui. Animal totemic sau strămoș mitic, cerbul simbolizează renovarea ciclică și lumina.92 Un alt simbol solar, prezent în ceata de Anul Nou, este calul al cărui dans circular imită drumul soarelui, de la solstiții la echinocții. Grecii și romanii au consacrat calul în primul rând zeului

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
de la căruța lui Sântilie.93 Ieșirea din "moarte", începerea unui nou cilcu al vieții, se realizează prin intermediul ursului, animal htonian și lunar, cu virtuți medicale și meteorologice, întruchipare a divinității naturii care moare și renaște în fiecare an.94 Zilele mitice, douăsprezece sau nouăsprezece, dacă se ia în considerare intervalul 20 decembrie (Ignatul) 6 ianuarie care prezintă fața Noului An, se supun, ritualic, metamorfozelor soarelui, ducând povara Sfârșitului și Începutului. Divinitatea solară, care deschide ciclul calendaristic, este Ignat, sărbătorit pe 20

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
legende, basme, descântece, în diferite ipostaze ale desfășurării sale ciclice. Astfel, într-o primă legendă arhaică, soarele a foste creat odată cu luna, stelele și cometele, în arborele cosmic care s-a ridicat din apele primordiale. Într-o a două legendă mitică, soarele s-a născut dintr-un ou: "A fost un om și avea un ou. El a încuiat oul într-o ladă și altul știa. Când s-a dus omul de acasă, i-a dat drumul și din acela s-

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
mai mică / Scrisă-i Sfânta Duminică, / Nu-i bine-a lucra nimică. La zăbreaua cea mai mare, / Scrisă-i sfânta sărbătoare, / Nimic nu-i bine-a lucrare."137 Pe de altă parte, mărul este un simbol solar. Potrivit unei legende mitice arhetipale, soarele a fost creat împreună cu luna, luceferii, stelele și cometele ca fructe ale Arborelui Cosmic. Astfel, într-o colindă bucovineană, soarele împreună cu celelalte astre este "furat" din rai de Iuda, tocmai pentru a face posibilă apariția noului soare, renăscut

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pentru că propria sa viață avea un sfârșit, ca aidoma tuturor organismelor, dar, mai ales, pentru că oferea autenticitate, prin revenirea ei ca "lună nouă", propriei sale năzuinți de regenerare, speranțelor sale de "renaștere"."181 b. Imaginea spațiu-timp Pentru țăranul român, calendarul mitic are, ca unitate de măsură, ciclul unei luni (noi sau pline) pentru fixarea sărbătorilor care rememorează marile evenimente cosmogonice. În structura magico-mitică a calendarului, ciclul de 40 de zile, în care este împărțit timpul, se stabilește în funcție de "însemnele" lunii, "luna

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
și rămâne cum a fost până se sfințește luna"; Când e lună plină, merg toate în plin și la lună veche îți merge bine, e lucru cu temei și ține."185 c. Imaginea-cronotop În legendele românești, luna apare ca făptură mitică, masculină sau feminină. Potrivit credințelor populare, luna a fost, la început, alături de soare și de stele, rod al Arborelui primordial care a răsărit din oceanul de ape sau, Dumnezeu (Fârtatul) a zămislit luna din aur: "a luat un boț de

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
cu frate / Mi se strânge pielea-n spate. Foaie verde de cicoare, / Pe dânsul l-a făcut soare, / Foaie verde mătrăgună, / Pe dânsa a făcut-o lună, / Zi și noapte tot mergea / Și nu se mai ajungea."189 În plan mitic, ipostaza antropomorfică a lunii a fost considerată Ileana Cosânzeana, "frumoasa pământului și a cerului", din basme, "la soare te puteai uita, dar la dânsa ba"; "frumoasă ca o floare într-o iarnă fără soare"; "din cosiță floarea-i cântă, nouă

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
blândă, mai frumoasă. E-atâta lumină și pace, e atâta bucurie de crezi c-o coborât Dumnezeu pe pământ."217 Timpul sărbătorii reprezintă o recuperare a ordinii primordiale: "Prin sărbătoare se produce o rememorare și o comemorare a unei întâmplări mitice."218 Complexul ritualic al sărbătorii introduce "o ruptură" în timp și spațiu, o abolire ad hoc a profanului și clădirea, din temelii, a cadrului evenimențial, ca univers sacru: "sărbătorile instaurează o ruptură de timp și spațiu: intervalul de sărbătoare este

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
prezent în Mesopotamia, Grecia antică, la majoritatea popoarelor Europei, la multe triburi din America și Australia. Această imagine a păsării-suflet o găsim, la români, în colacii ritualici, dați de pomană, și pe stâlpii funerari din Transilvania sau în Moldova. Păsările mitice, specifice diferitelor popoare Phoenix, Garuda, Kokh, Măiastră, Jar-Ptica sunt întruchipări ale principiului solar și simbolizează veșnica regenerare a vieții. Ca simboluri ale spiritului și ale cunoașterii, păsările sunt ipostaziate ca divinități care dețin secretele celor trei lumi. Știința cunoașterii "limbii

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
plastică a mortului, ci dublul natural al sufletului mortului pe lumea aceasta, iar sufletul-pasăre este imaginea ornitomorfică a sufletului care rătăcește tot în Lumea aceasta, în moartea aparentă sau după moartea reală până la trecerea în Lumea cealaltă".238 Aceste "păsări mitice" au fost grupate în două categorii: păsările mesagere care anunță moartea (corbul, cucul, bufnița) și păsări care reprezintă diverse aspecte ale sufletului mortului (păsări reale columbeii, porumbeii, sau fantastice Pasărea Măiastră, Pajura). În mitologia morții, pasărea-suflet are multiple semnificații: alter

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
În filosofia populară românească, fiecare pasăre are semnificație proprie: cocoșul este un vestitor al luminii, aduce ordine în dezordine, găina este un simbol al abundenței, un mediator între treptele existenței, porumbelul este pasărea-mesager, prin excelență, barza reprezintă un alter ego mitic al gospodarului și neamului, fiind "o pasăre augurală, vestitoare a renașterii firii", rândunica este considerată "o metamorfoză a femininului", vrabia este "gureșă" și "păgubitoare, aidoma șoarecelui", cioara are atribute de "furtișag", dar și psihopompe, ciocârlia este prezentă ca "viețuitoare chinuită

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]