6,277 matches
-
își are rădăcinile în sosirea slavilor, care au dat semnalul începutului colonizării permanente și dezvoltării istorice pe teritoriul actual al Poloniei. În timpul dinastiei Piaștilor a fost adoptat creștinismul în 966 și s-a creat o monarhie tipică pentru Evul Mediu european. Perioada dinastiei Jagiellone a adus strângerea legăturilor cu Marele Ducat al Lituaniei, dezvoltare culturală și extindere teritorială, culminând cu formarea Uniunii Polono-Lituaniene în 1569. În faza sa inițială, Uniunea constituia o continuare a prosperității jagiellone
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
și au înființat un puternic regat integrat culturii europene. Fiul lui Mieszko, Boleslav cel Viteaz, a înființat teritoriul ecleziastic polonez, a urmărit cuceriri teritoriale și a fost oficial încoronat în 1025, devenind primul rege al Poloniei. A urmat apoi prăbușirea monarhiei și restaurarea ei în timpul lui Cazimir I. Fiul lui Cazimir, Boleslav al II-lea cel Generos s-a implicat într-un conflict cu autoritatea ecleziastică și a fost exilat. După ce Boleslav al III-lea a împărțit țara între fiii săi
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
un sistem format din parlamentul central și adunări locale, în frunte cu monarhul ales. Dominația nobilimii, care constituia o proporție mai mare a populației față de alte țări europene, a dus la constituirea unei democrații timpurii („o sofisticată democrație nobiliară”), în contrast cu monarhiile absolutiste larg răspândite la acea vreme în restul Europei. Începutul Uniunii a coincis cu o perioadă de putere sporită a Poloniei, o epocă de progres al civilizației și prosperității. Uniunea Polono-Lituaniană devenise o putere influentă în Europa și o entitate
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
a suferit de pe urma conflictelor dinastice din timpul regilor dinastiei Vasa, Sigismund al III-lea și Władysław IV. Uniunea a dus războaie cu Rusia, Suedia și cu Imperiul Otoman și s-a confruntat cu o serie de răscoale căzăcești. Aliată cu monarhia Habsburgică austriacă, nu a participat direct la Războiul de Treizeci de Ani. Începând cu jumătatea secolului al XVII-lea, democrația nobiliară, supusă unor războaie devastatoare, a căzut în dezordine internă și apoi în anarhie, a intrat într-un declin treptat
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
Marele Război al Nordului, o perioadă văzută de contemporani ca o eclipsă trecătoare, a constituit de fapt lovitura cea mai grea care a dus la prăbușirea republicii nobiliare. Regatul Prusiei a devenit o forță regională și a cucerit Silezia de la monarhia Habsburgică austriacă. Uniunea personală dintre Polonia-Lituania și Saxonia a dat naștere unei creșteri a mișcării reformiste în cadrul Uniunii Polono-Lituaniene, și a începuturilor culturii iluministe poloneze. În ultima parte a secolului al XVIII-lea, Uniunea a încercat câteva reforme interne fundamentale
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
îl revede în Elveția pe George al Greciei. Acesta se afla într-o poziție umilitoare, fiind alungat din țara sa în timpul conflictului mondial și trăind acum în exil împreună cu familia. Deoarece după terminarea războiului mai multe țari au renunțat la monarhie, exista în acea perioadă un puternic curent antiregalist, perfectarea unei căsătorii cu un cap încoronat al Europei fiind astfel un lucru destul de dificil chiar și pentru neobosita regină română. Maria insistă pe lângă Elisabeta să-l accepte ca soț pe prinț
Regina Elisabeta a Greciei () [Corola-website/Science/304364_a_305693]
-
la aflarea veștii triste, „"de parcă l-ar mai fi iubit pe prinț"”. Și tot el exclama: „"Enigmatica noastră Elisabeta ne contraria pe toți încă o dată!"”. Acapararea puterii de către comuniști după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, aceștia fiind împotriva monarhiei și dorind transformarea țării în republică, complică situația membrilor familiei regale. Regele Mihai I este nevoit să abdice la 30 decembrie 1947, toți membrii familiei fiind siliți să părăsească cât mai repede țara. Pe data de 4 ianuarie 1948, trenul
Regina Elisabeta a Greciei () [Corola-website/Science/304364_a_305693]
-
Candidatura sa eșuată la alegerile prezidențiale din 2009 i-a adus critici, susținerea acordată de fostul suveran pentru candidatura sa fiind interpretată drept o nouă abdicare a regelui Mihai. Radu Duda a publicat mai multe cărți și albume pe tema monarhiei. Radu Duda s-a născut la 7 iunie 1960, în municipiul Iași, într-o familie de medici. A absolvit Liceul Internat "Costache Negruzzi" din Iași în 1979. A fost admis pe locul patru la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică
Radu, Principe al României () [Corola-website/Science/304445_a_305774]
-
a guvernului de coaliție al PSD, cât și cea a alianței de centru-dreapta "Dreptate și Adevăr", ulterior a alianței PNL-UDMR. Între timp, principalul partid monarhist PNȚCD, în prezent extraparlamentar, a respins orice rol pentru el sau principesa Margareta într-o monarhie restaurată. În 2003, însă, filiala Cluj a PNȚCD a invitat-o în mod oficial pe principesa Margareta să-i fie candidat la Senat în următoarele alegeri. Fostul președinte al României, Traian Băsescu, nu îl apreciază pe Radu și crede că
Radu, Principe al României () [Corola-website/Science/304445_a_305774]
-
invitat-o în mod oficial pe principesa Margareta să-i fie candidat la Senat în următoarele alegeri. Fostul președinte al României, Traian Băsescu, nu îl apreciază pe Radu și crede că acesta dăunează percepției publice a românilor asupra ideii de monarhie. Istoricul și monarhistul declarat Neagu Djuvara considera și el că Radu dăunează cauzei monarhiei, al cărei "cioclu" ar fi. La 28 februarie, 2008, Radu a declarat că intenționează să se retragă din poziția de Reprezentant Special al Guvernului, pe care
Radu, Principe al României () [Corola-website/Science/304445_a_305774]
-
în următoarele alegeri. Fostul președinte al României, Traian Băsescu, nu îl apreciază pe Radu și crede că acesta dăunează percepției publice a românilor asupra ideii de monarhie. Istoricul și monarhistul declarat Neagu Djuvara considera și el că Radu dăunează cauzei monarhiei, al cărei "cioclu" ar fi. La 28 februarie, 2008, Radu a declarat că intenționează să se retragă din poziția de Reprezentant Special al Guvernului, pe care o deține de "șapte ani", din septembrie 2002, și să nu mai accepte o
Radu, Principe al României () [Corola-website/Science/304445_a_305774]
-
primit întăriri importante. Realizând că în curând armata franceză va putea alinia 84 000 de oameni, Carol a decis să încheie armistițiu, chiar dacă nu avea permisiunea imperială. Cu toate că Berthier și alți comandanți francezi au insistat ca ostilitățile să continue până când monarhia Habsburgilor va fi fost distrusă, Napoleon a hotărât să accepte armistițiul, spunând că „s-a vărsat destul sânge.” Pe data de 11 iulie 1809, spre ora 19, a intrat în vigoare acordul de încetare a focului. Devreme, în dimineața zilei
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
implicat încă odată în probleme politice care îi depășeau autoritatea. Arhiducele Carol de Austria nu va mai primi niciodată comanda unei armate. Cu toate că inițial prevăzuse continuarea ostilităților, Împăratul Francisc a realizat curând că acest lucru ar fi echivalat cu sfârșitul monarhiei Habsburgilor. Chiar dacă armata austriacă luptase excelent pe 5 și 6 iulie, la Wagram și chiar dacă pierderile celor două armate fuseseră aproape egale, victoria lui Napoleon a zguduit puternic moralul austriecilor, încrederea în victorie și dorința acestora de a continua lupta
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
din Nuku’alofa. În 1875, el a luat numele de George Tupou I, a scris Constituția Regatului Tonga (care este și acum în vigoare - conține valori europene și tongane), și-a luat titlul de Rege al Insulelor Prietenoase (fondând astfel monarhia constituțională). Anul 1875 a fost primul în care s-au folosit actualele simboluri naționale ale Regatului Tonga - drapelul, stema și imnul național (vezi mai sus). I-a urmat nepotul său, George Tupou al II-lea, care a semnat "Tratatul de
Tonga () [Corola-website/Science/297970_a_299299]
-
al IV-lea. În 1970, suveranul a obținut independența completă a Regatului Tonga față de Regatul Marii Britanii și Irlandei de Nord. Tonga este un arhipelag de 150 de insule și insulițe, dintre care 40 locuite. Reprezintă singura și cea mai veche monarhie din Pacificul de Sud. Insulele pe care micul regat le conține sunt grupate în 3 grupuri geografice (Tongatapu, Ha’apai, Vava’u) respectiv 5 unități administrative (`Eua, Tongatapu, Ha’apai, Vava’u, Niuas). Insulele se întind pe aproximativ 360.000
Tonga () [Corola-website/Science/297970_a_299299]
-
a succesorilor lor. Cu acordul împăratului Anastasie și al burgunzilor, Clovis se angajează în confruntarea finală cu vizigoții pe care-i înfrânge la Vouillé (507) și a ocupat părțile de la sud și vest de Loara ale regatului vizigot. Consacrarea noii monarhii creștine, prin acordarea titlului de consul, sosește de la Constantinopol din obișnuita dorință de afirmare a pretențiilor imperiale asupra provinciilor occidentale, dar care slujește mai mult legitimării puterii regelui în ochii galoromanilor și superiorității lui Clovis față de ceilalți regi franci, decât
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
și 1814. Pana în 1820 au mai fost decernate 1.213 de ordine. Printr-un decret regal de pe 5 iunie 1817, toți cei decorați cu Crucea de Aur au fost înnobilați. În acele vremuri, Regatul Poloniei era una dintre puținele monarhii constituționale ale Europei. Împăratul Rusie era din punct de vedere legal regele Poloniei. Polonia avea una dintre cele mai liberale constituții ale Europei secolului al XIX-lea, deși era foarte diferită de Constituția Poloneză din 3 mai a fostei uniuni
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
Horea și lui Cloșca, împăratul austriac Iosif al II-lea a fost silit să desființeze iobăgia și în Transilvania. Astfel, țările române au fost dotate cu constituții, iar țăranii români au fost eliberați din șerbie, pe când împărățiile vecine vor rămâne monarhii absolute cu țărani șerbi, timp de încă un veac și mai bine. Unii autori anglo-saxoni nu recunosc vechimea francmasoneriei în țările române, dar istoricii D.G.R. Șerbănescu și Jacques Pierre (în Dicționarul francmasoneriei, Presses universitaires de France, Paris 1991 sub dir.
Istoria francmasoneriei în România () [Corola-website/Science/312542_a_313871]
-
sau de limbă). În aceste dezbateri, în care erau adversari ai naționaliștilor, ai marxiștilor și ai partizanilor dreptului strămoșesc, francmasonii nu au avut totdeauna ultimul cuvânt. Dar într-un răstimp de cinci ani, mulțumită activității lor, România a devenit o monarhie parlamentară unitară modernă, în care majoritatea problemelor constituționale, agrare și de drept erau rezolvate și a cărei imagine pe scena internațională era deosebit de pozitivă. Ca exemplu printre multe altele, la Paris Traian Vuia, Alexandru Vaida-Voievod și ceilalți membri ai delegației
Istoria francmasoneriei în România () [Corola-website/Science/312542_a_313871]
-
datează, după cum am mai spus, de la imperiul carolingian. Tot de la Charlemagne, au moștenit regii francezi tendința de a-și subordona papalitatea (a se vedea exemplul papalității de la Avignon). Pe plan intern, puterea centrală devine tot mai puternică, pe fundalul întăririi monarhiei, pregătind terenul pentru absolutismul regal. Foarte importantă este data de 10 august 1539, când Francisc I semnează ordonanța elaborată de cancelarul Guillaume Poyet care, printre altele, impune limba franceză ca limbă obligatorie pentru redactarea textelor oficiale. Se impune în această
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
fost încălcate și continuă câteva săptămâni în toată Franța. Acest masacru marchează o cotitură în domnia lui Carol al IX-lea. Anularea edictului de la Saint-Germain și excesele anturajului regal, îi fac pe protestanți să-și piardă încrederea definitiv. După evenimente, monarhia decide să modereze în mod radical politica de conciliere în privința protestanților. Printre numeroasele măsuri luate, se număr interzicerea practicării cultului lor. Războaiele religioase reîncep cu asediul orașului La Rochelle. Din cauza aspectului derutant și neașteptat, masacrul din noaptea sfântului Bartolomeu este
Carol al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/312545_a_313874]
-
aspectului derutant și neașteptat, masacrul din noaptea sfântului Bartolomeu este și în zilele noastre obiect de dezbateri. Istoricii încearcă să stabilească care a fost responsabilitatea lui Carol. Mult timp s-a crezut că masacrul a fost preparat și provocat de monarhie. Din secolul al XVII-lea Carol al IX-lea a fost văzut ca un monarh fanatic care-i încuraja el însuși pe ucigași, pamfletarii și romancierii au exagerat, spunând că trăgea el însuși cu archebuza asupra protestanților de la un balcon
Carol al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/312545_a_313874]
-
vârsta de 19 ani, Eduard și-a expus priceperea militară remarcabilă. El avea, de asemenea, un fizic remarcabil și era descris ca fiind frumos și binevoitor. Înălțimea sa era estimată la 1,93 m, făcându-l cel mai înalt dintre monarhii englezi și scoțieni. Contele de Warwick, crezând că el ar putea continua să se pronunțe în Anglia prin Eduard, l-a presat să intre într-o căsătorie și alianță cu o mare putere europeană. Warwick făcuse deja acorduri preliminare cu
Eduard al IV-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312608_a_313937]
-
acordată de parlament. În Titulus Regius (textul care se crede că a fost o petiție prezentată, cuvânt cu cuvânt, de către Henric Stafford, Duce de Backingam, la adunarea care a avut loc la 25 iunie 1483, pentru a decide cu privire la viitorul monarhiei), Richard al III-lea este descris ca „fiul incontestabil și moștenitor” a lui Richard Plantagenet, al treilea duce de York, și „născut în această țară” - o referire la naștrerea fiului său de la Rouen și botezat în circumnstanțe care ar fi
Eduard al IV-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312608_a_313937]
-
Una dintre cele mai importante vizite în străinătate a fost vizita oficială din Franța în primvara anului 1903 ca oaspete al președintelui Émile Loubet. Eduard, în principal prin mama sa și prin socrul său, s-a înrudit cu aproape toți monarhii europeni și era numit "unchiul Europei" Wilhelm al II-lea al Germaniei, Nicolae al II-lea al Rusiei, Ernest Louis, Mare Duce de Hesse și Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha erau nepoți ai lui Eduard; regina Victoria Eugenia
Eduard al VII-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/312662_a_313991]