5,326 matches
-
voinic și deosebit de inteligent. ...De la o vreme, Suru, așa îi rămase numele, dispărea de acasă, la început câte o după-amiază, și-până la câte o zi... ori o zi și o noapte... Anuca îl căuta disperată... Pentru el, din adâncurile codrului răsuna o chemare ancestrală... o chemare pe care o auzea numai el, și, ori de câte ori auzea această chemare tainică, tulburătoare și irezistibilă, se simțea silit să părăsească bătătura ocinei pădurarului, și pe Anuca... și să se afunde în codru, departe, apoi, tot
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lui, într-o goană nebună, se întorcea acasă, la Anuca. De fiecare dată Anuca îl certa iar el privea în jos și într-o parte, dar cu o căutătură în ochi altfel ca deobicei, parcă mai sălbatică. Chemarea aceea, care răsuna din adâncurile codrului, îl umplea de neliniști și de dorințe stranii... îl făcea să încerce o dulce, dar nedeslușită bucurie și să simtă pofte și impulsuri sălbatice, necunoscute până atunci, și de a face... nu-și dădea prea bine seama
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
două nopți, după moartea bătrânului Toma, Anton cu nervii întinși să plesnească, n-a mai dat pe acasă, colinda în neștire pădurea, să și-i mulcomească. Un măcăleandru sus, pe o creangă de gorun, își înălța trilurile ascuțite făcând să răsune cu ecouri înmulțite pădurea, dar și penajul frumos colorat îl făcu pe Anton să tresară în fața minunii din fața lui. Viața omului cu răutățile ei, păreau vulgare și respingătoare în fața micii minunății. Inima adevăratei vieți pulsa în gâtlejul măcaleandrului... Cântecul lui
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sub asprimea lui te făcea, parcă, să-l resimți cu o tărie mai mare. Anton, pădurarul, mergea liniștit... cunoștea potecile cu ochii închiși... Odată cu risipirea nopții, părea că și tăcerea se destrăma pe încetul... În stânga sus, în vârful unui stejar, răsuna cu sunete adânci, sălbatice, pufăitul unei bufnițe iar de sus, de pe creasta Rediu-Mârzac, cobora ca un murmur depărtat, ca de basm, urletul lupilor... Se auzea când mai sonor, când mai profund... plutind, parcă, tot mai aproape, apoi pierzându-se, și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu un piuit în surdină, timid, țopăia un pițigoi din loc în loc, sus de tot în vârful unui fag. Anton stătea țeapăn, neclintit, să nu sperie minunea și așteptă. Deodată, ceva îl făcu să tresară; mai departe, în inima codrului răsună un răget. - Cred că‟i cerb! ...murmură el. Trase aerul adânc în piept și din reflex se pregăti. Când strânse patul armei în pumni, din față, asupra lui, în liniștea de fier a așteptării, se abătu un fel de încremenire
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dar vânjoasă, cu o coadă groasă, de aur, pe spate, legată într-un fliong albastru, de o frumusețe mândră, semeață și mult prea matură pentru anii ei. Îngândurată, fata trecea prin minte imagini de la horă... În urechi încă îi mai răsunau alămurile și chiotele flăcăilor. Dar, o întrebare îi stăruia în minte... De ce Tudor, feciorul Privighetorului din Ținutul Fălciului, îi luase apărarea împotriva obrăzniciei lui Lisandru. Tudor era un tânăr respectat în tot ținutul, cu educație în școlile din occident, stipendiat
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
numele răposatului, nici data nașterii și a morții sale. Însă un îndoliat din vecinătate, apropiindu-se de Istorisiri nesănătoase fericirii 53 mine cu pași ușori și grăbiți, mi-a șoptit fugar și cu privirea aplecată aceste cuvinte, ce parcă mai răsună încă: - Jugul ce l-a apăsat în timpul vieții, acum este îngropat și putred... decembrie, 2012 54 Rareș Tiron Istorisiri nesănătoase fericirii 55 Patimă primejdioasă i bine, Silvestru este nebun acum. La cei șaptezeci de ani ai săi, traiul i se
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
înainte, totuși, de a băga nedumerire și curiozități de tot felul în oameni, îndemnându-i la clevetiri îndrăznețe, care cu greu se mai potolesc. Pe când traversam și eu un astfel de cartier periferic și profund angoasant, în auz mi-a răsunat clar o asemenea istorisire, încât n-am avut putința necesară de a trece mai departe cu nepăsare, plictisit. Am ascultat acolo, astfel, o poveste de iubire, ce m-a făcut adânc să meditez, poveste pe care îmi propun aici să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
n-avem nevoie de mai mult, nu cred...” În sfârșit, după alte câteva clipe, tânărul și cu însoțitorul său ajunseră în pivniță. Fără să vrea, băiatul înghiți pierdut, de câteva ori, în sec. Drumul făcut de Mărul lui Adam sus-jos răsună semnificativ în toată sala aceea. Doar impresia pe care io produsese priveliștea văzută acolo îl făcuse să înghită precum înghițise. Totul era îmbrăcat într-un veritabil clarobscur apăsător, care, tocmai din cauza întunecimii pronunțate, putea da naștere ușor la foarte multe
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
trezește trăgând orbește cu dinții de orice șansă, chiar de prima himeră care îi apare în cale. Lasă pasărea din mână pentru cea de pe gard. -Și totuși, domnule profesor Nabu, de ce atâta moarte în cartea pe care ați publicat-o? - răsună la nesfârșit, ca un ecou hodorogit, întrebarea. Răspunsul meu nu putea fi decât mai mult sau mai puțin evaziv: Ca să fie mai tentantă căutarea vieții, doamnă scumpă. Ca să vedeți că, fără moarte, viața ar fi o gogoașă goală pe dinăuntru
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și caut pe ciornele mâzgălite, una dintre cele mai convingătoare scene în ceea ce privește conturarea caracterului lui Mihai de Giulești. Auzeam parcă vocea naratorului: < tăcerea împunsă de sunetele prelungi de corn, îndepărtate, vestind începerea goanei, îi era prielnică gândurilor sale ascunse. > Îmi răsuna ecoul lui ascuns ca o melodie nemaipomenit de dragă, din copilărie, Marina, marina, cântată atunci pe un ritm lent. Îmi spuneam că, chiar dacă această scenă nu va fi prinsă în sceneta mea, ea ar trebui să fie pentru mine, ca
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cu nimeni niciodată. Nu era prima oară când regretam o afirmație făcută pripit, fără să mă gândesc, cât de cât, la repercursiuni. Tot așa mi se întâmpla deseori să jignesc pe cineva neintenționat, vorbind de dragul logicii sau de dragul argumentării. Îmi răsuna în gând remarca naratorului când se referea la Mihai: subțirele și tristul umor acid al cancelarului... sau la meditația gravă în care era adâncit... purtându-și povară cu melancolică răbdare. 10. Odată ajunși la Comitetul de Cultură, imediat sunt invitat
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
obligă să se întoarcă și să-l privească în ochi. — Tradiția are o mie de ani, iar tu ai doar cincizeci, îi spuse tăios. Lasă-i în pace pe oaspeții mei! La un gest al militarului, închizătoarele a zece puști răsunară, targuí-ul văzu că țevile armelor erau îndreptate spre pieptul lui și înțelese că orice rezistență ar fi fost zadarnică. Ofițerul îndepărtă cu un gest brusc mâna care încă îl mai ținea și, scoțând pistolul din tocul ce-i atârna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de lemn. — Căpitanul nu are mulți prieteni, preciză. Nici el, nici eu nu avem, dar eu știu să am singur grijă de mine. S-a îndepărtat când umbrele se prelingeau deja peste oază, oprindu-se la marginea palmierilor, iar glasurile răsunau cu mai multă claritate, în timp ce soldații se întorceau cu lopețile pe umăr, obosiți și transpirați, cu gândul la mâncare și la mindirul ce avea să-i poarte pentru câteva ceasuri în lumea viselor, departe de infernul din Adoras. Amurgul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și de oboseală, cu ochii înroșiți de cât scrutaseră întunericul și nervii distruși din cauza tensiunii. Când se apropiară din nou de salină, îl văzură iarăși; în același loc, în aceeași poziție, fără să fi făcut, aparent, nici o mișcare. Glasul locotenentului răsună nervos prin microfon: — Ce părere aveți? Că e nebun! răspunse Malik, prost dispus. Nu cred că mai are apă... Cum o să mai reziste o zi în cuptorul ăsta? Nimeni nu răspunse. Chiar și pentru ei, afară din groapă și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Vru să-și îndepărteze imediat privirea, dar ceva îi atrase atenția și strigă deodată: — Tipul ăsta nu poate fi targuí-ul! E Abdul-el-Kebir! Ca și când descoperirea l-ar fi avertizat de vreun pericol, puse mâna pe pușcă, dar chiar în acel moment răsunară două împușcături, doar două, și caporalul Abdel Osman și soldatul Mohamed Kader făcură un salt în aer ca și cum o mână invizibilă i-ar fi împins cu putere și căzură de-a bușilea, primul peste Abdul-el-Kebir, iar al doilea cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
distanța și momentul în care jeepul avea să ajungă în bătaia puștii, dar când putu să vadă perfect soldații și șovăi, cu arma pregătită, dacă să-l doboare pe șofer sau pe cel ce se pregătea să-și încarce mitraliera, răsună în depărtare o explozie, un obuz șuieră prin aer și vehiculul zbură în bucăți, lovit în plin și oprindu-se pe loc ca și cum s-ar fi izbit de un zid invizibil. Un cadavru ciopârțit zbură la peste patruzeci de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
țipăt de spaimă. Gacel trase de trei ori, înțelese că al doilea glonț îi pătrunsese în inimă, îi privi chipul ca să se asigure, după expresie, că îl omorâse, și atunci, ca trăsnit de un fulger divin, rămase paralizat de uimire. Răsună o rafală de pistol-mitralieră, și Gacel Sayah, inmouchar mai cunoscut cu porecla de Vânătorul, căzu pe spate, mort, cu corpul ciuruit și nedumerirea zugrăvită pe chip. Mașina acceleră brusc și sirenele se porniră să urle, deschizându-și drum în căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Cel puțin dacă-n locul acestei singurătăți otrăvite de fantome, cum e singurătatea mea de acum, aș putea-o gusta pe cea adevărată, tăcerea și foșnetul unui copac! Singurătatea! Nu, Scipio. Singurătatea mea e plină de scrâșniri de dinți și răsună toată numai de zgomote și de strigăte stinse. Iar alături de femeile pe care le mângâi, după ce m-am depărtat de carnea mea îndestulată, în sfârșit, când peste noi se lasă noaptea și când am impresia că percep câte ceva din mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
al plămânilor. Pașii lor nu făceau nici un fel de zgomot pe zăpadă, iar ei nu Îndrăzniră să strige după șoferul mașinii. Înainte ca Grünlich să fi ajuns la intervalul dintre clădiri, o ușă se izbi de perete, cineva strigă și răsună un foc de armă. Primul efort al lui Grünlich Îl epuizase. Distanța dintre el și Coral se micșora. Soldatul trase de două ori și Coral auzi șuieratul gloanțelor mult deasupra capului. Se Întrebă dacă nu cumva omul trăgea intenționat prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Într-o lumină purpurie: oameni Îngrămădindu-se cu capul afară pe fereastră, râzând, vorbind, luându-l peste picior pe cel care cânta la vioară. Murmură numai pentru sine: — Era Îndrăgostită de mine. Nu intenționase nici o clipă ca aceste cuvinte să răsune tare În restaurantul gol și albastru și se simți Încurcat și șocat când le auzi. Sunau a lăudăroșenie și el nu avusese intenția să se laude. Nu aveai de ce să te lauzi că ai fost iubit de-o dansatoare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
părinții lor, 19. cărora singuri li se dăduse țara, și printre care nici un străin nu venise încă. 20. "Omul cel rău își duce în neliniște toate zilele vieții, toți anii de care are parte cel nelegiuit. 21. Țipete de spaimă răsună la urechile lui: în mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui. 22. El nu trage nădejde să scape de întuneric; vede sabia care-l amenință; 23. aleargă încoace și încolo să caute pîine, știe că-l așteaptă ziua întunericului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui! 3. Îl rostogolește pe toată întinderea cerurilor, și fulgerul Lui luminează pînă la marginile pămîntului. 4. Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreț; și nu mai oprește fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui. 5. Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe care noi nu le înțelegem. 6. El zice zăpezii: "Cazi pe pămînt!" Zice același lucru ploii, chiar și celor mai puternice ploi. 7. Pecetluiește mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
asupra celor înarmați; 22. își bate joc de frică, nu se teme, și nu se dă înapoi dinaintea săbiei. 23. Zăngănește tolba cu săgeți pe el, sulița și lancea strălucesc, 24. fierbe de aprindere, mănîncă pămîntul, n-are astîmpăr cînd răsună trîmbița. 25. La sunetul trîmbiței parcă zice: "De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al căpeteniilor și strigătele de luptă. 26. Oare prin priceperea ta își ia uliul zborul și își întinde aripile spre miază-zi? 27. Oare din porunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
și pornește către pământ în acea plutire imprevizibilă? Și cine îi spune unde să se așeze? Când s-a ivit din mugure, știa cât are de trăit până în clipa finală?” Și, ca un făcut, în auz a prins a-mi răsuna cântecul ardelenesc, cu miez plin de adevăr: “Care frunză pică jos Nu mai urcă unde-o fost. Care frunză pică-n vale Nu mai urcă pe sub soare”... Vibrând odată cu tremurul ghersului, am ajuns la izvor, unde m-am așezat pe
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]