7,856 matches
-
acuzați, ba chiar și unii profesori din prezidiu. Tache notează: "A aplaudat și Emil Condurachi, până i-a făcut tov. Atanase Joja semn." Oricum, învinuiții au scăpat ieftin. La "demascarea" compozitorului Mihai Andricu, "o jalnică epavă a trecutului", cum scria "Scânteia" lui Brucan (aprilie 1959), căruia i se reproșa și că "a fost semnalat cu observații critice privind calitatea muzicii ușoare sovietice", au luat cuvântul muncitori de la Uzinele "23 August" și "Vulcan", scriitori, artiști lirici etc. Referatul cerea arestarea compozitorului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
miracolului scenic, spre a pieri în neant după ultima rafală de aplauze, oricât de generoase și entuziaste. Cine să mai știe, acum, câtă emoție va fi "ars" pe scândura scenei Naționalului ieșean vreme de peste patru decenii, rămânând cel mult o scânteie ici-colo, în sertărașul ignifugat al amintirilor dragi; în rest, uitare deplină și suverană. Un singur om poate depune mărturie credibilă și avizată: N. Barbu. Vreme de 42 de ani (1942-1984) a urmărit cu creionul în mână, cronicărește, spectacol după spectacol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
saturată de spiritul partidului". Încă de atunci, din 1955, se întrevedeau semne că saturația dorită de Beniuc începea să devină săturare, sastisire, iar critica oficială tindea să fie dublată de o mult mai avizată și mai influentă critică orală iconoclastă ("Scânteia" declara amărâta carte a lui Galan, "Bărăgan", o capodoperă, în vremea ce scriitorimea șușotea că-i un roman prost și-atât). Cum bine observa Jebeleanu, "majoritatea discuțiilor au fost cu totul personale și absolut meschine". Răfuieli, delațiuni, răbufniri de invidie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Panaiotache, întrebându-mă pe un ton ridicat, revoltat. Da!... Având diplomă de merit, fiind al doilea pe țară între absolvenții de la istorie, din centrele Iași, București, Cluj, am fost solicitat să merg fie la Academia "Ștefan Gheorghiu", fie la ziarul "Scânteia" și știindu-mă că n-am origine muncitorească, m-am mulțumit să aleg postul de la punctul 29, adică Institutul Pedagogic din Suceava, refuzând celelalte dinaintea mea. Fiindcă voiam să vin în zona unde m-am născut, aici, la Suceava... Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
arogant. Și când o înțepa cineva cu o vorbă, cumva, reacționa prompt și nu rămânea datoare. Într-un cuvânt: nu era o femeie ștearsă, obișnuită, care să treacă neobservată. Dimpotrivă. Când se afla între alte surate, de vârsta ei, stârnea scântei de invidie. Și pentru ea trebuie să fi făcut un artist anonim acele versuri populare: "Femeia fără dușmani / E ca punga fără bani / Și stânca fără ciobani". Bițu era mândru de ea. Simțea că lumea îl privea și cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de ambele picioare... Într-adevăr, m-am uitat la omul de pe scenă. Avea o față pământie, nerasă, țepoasă, care-l făcea și mai bătrân decât era. Ochii mari și negri, ca două mărgele de păcură aveau un licăr aparte, aruncând scântei din găvanele adâncite ale orbitelor. Păru-i era însă alb, rar și încâlcit. Era așezat în șezut pe un pat improvizat din pături groase, iar monturile picioarelor îi erau învelite în obiele de pănură. Când se mișca, se sprijinea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
până aș fi ajuns În extremitatea sudică a orașului, la Unitatea Glina, s-ar fi dus pe trei sferturi. Nu mă mai simțeam de altfel În stare nici pentru două tuburi. M-am urcat Într-un autobuz. Mergea la Casa Scânteii, da, acolo s-ar fi putut să dau peste neamurile mele vitrege pe la care n-am mai trecut din iarnă, așa că s-ar cuveni. În urmă cu trei ani călcasem În gura lăcomiei lăsând un manuscris la o editură. Hotărâsem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de dactilografiere, și o mulțime de tăieturi și adăugiri În spiritul manuscrisului, fiindcă a fost peste puterile mele să reiau toată povestea aia, al cărei conținut Îmi este de-acum cu desăvârșire necunoscut. Ce caut eu aici, prin cazemata Casa Scânteii, mi-a confirmat și statuia uriașă cu pleșuvia dezgolită și mantaua descheiată, fluturând În bătaia uraganului iscat de speranțele popoarelor lumii care pășesc pe calea arătată de el. Da, eu căutam chiar forța și puterea cuvântului tipărit, despre care bestia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
limită a bunei cuviințe. Te miri ce Papillon În mizerie, te miri ce gramofon jegos posedat de coșmarul gloriei literare, da’ nu-i cine știe ce nici de capu’ ei de vulpe, cocoțat pe statura asta otova și lătăreață, aidoma cazematei Casei Scânteii. Vai de soarta cui o fute-o pe doamna Bruescu, scotocind până-l iau toate transpirațiile prin desișul ăsta de cărnuri, Însă probabil că alta mai de Doamne-ajută n-ar fi stat de vorbă cu mine cât ea. — Asta e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
putea compara cu el. Asta era totuși foarte puțin probabil. Nu mă puteam compara cu Gheorghe Restoiu, deoarece Gheorghe Restoiu era o jigodie comunistă, ca de altfel toate neamurile mele vitrege care-și făceau de lucru prin birourile cazematei Casei Scânteii. Tot mai insistam, deși de la o vreme mă Împăcasem cu gândul că nu-mi voi vedea romanul tipărit. Cu atât mai rău pentru el, Îmi spuneam, cu atât mai rău pentru jegurile astea comuniste care se joacă cu forța cuvântului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și-mi frământa viscerele care dădeau să iasă afară din mine spre un loc de verdeață și răcoare. Încotro să fug, da, sunt aici, Între gemetele și mugetele ei muiate În lacrimi și orăcăiala fiului ei care face să sară scântei din căpățâna mea colțuroasă. Îi spun lui Pepino că ar trebui să se ducă dincolo cu Florinel. Laur și Andrei dau din greu să-i Împace pe vecinii de deasupra, așa că să se ducă și el cu bestia asta mică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
se mai termină-n veci șirul morților. Ba bine că și-au luat de-o grijă și-au scăpat și de ăsta. Motănica a catadicsit să se ducă la o vecină după un ziar ca să aflăm mai mult. Era o Scânteie sau un Adevăr al poporului, În care am citit toți trei cum a fost cel judecat de către aleșii poporului. În numele poporului român: Omoară! Omoară! Omoară! Să-l puie la zid, da, după cum merită, după cum ne-a ținut el pe noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
lume până Într-atât de falnic, Încât toată lumea care trece pe aici Întoarce după el priviri aburite de emoție? Tot umblând după banii datorați de Editura Calende, Îl mai văzusem și altădată pe Restoiu preumblându-se pe peronul din fața cazematei Casei Scânteii. Mișună de pe la un birou la altul, pentru că tot de aici, de prin birourile astea, Își conduce el trustul. Uite-l flancat de două gorile Înalte și vânjoase, că-i pun pe de-a-ntregul În valoare statura lui de un metru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
singuri-singurei, să se zbenguie ca doi iezi de-a lungul și de-a latul acestui loc de verdeață. Să divorțeze de mine adică. Păi, cine sunt eu? Câți ca mine n-or fi trecut prin birourile lui din cazemata Casa Scânteii ca să-i ceară una alta, o pâine de mâncat, o Înlesnire, o posibilitate de afirmare? Pe toți Îi rezolvă Restoiu și trustul lui și nu făceam nici eu excepție, de vreme de pe banii lui stăteam acasă pe post de dădacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
văr-miu. Păi cum și-a dresat-o așa și-o are, dacă nu se-ndură să-i dea peste bot, e nevestica lui doar, care numai și numai cu ea. Se Învârtea În jurul nostru așteptând parcă un cuvânt, o scânteie care să aprindă și să Întețească cearta. O căuta cu lumânarea, dar noi ne-am aprins țigări, făcând abstracție de prezența ei. Văru’ Laur Își numără banii pe care-i ținea prinși cu o clemă Între coperțile de piele ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
aer, parcă plutea ceva... care înfricoșa... Un fior, ca un vânt rece trecu printre noi. Așteptam..!.. Așteptam, să se petreacă ceva, ceva devastator care să trântească ușa de perete și să intre. Stăteam parcă, pe un butoi de pulbere... o scânteie doar, și... să ne spulbere... Nu știam nimic, din ce se întâmpla, nimeni nu ne spunea nimic... și, asta încrâncena mai tare neliniștea din inimile noastre. ... Pe la orele zece, în mare grabă, pedagogii au sunat adunarea elevilor în „Sala de
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
caldă și senină. Cerul era plin de stele. Forfota zilei în sat s-a potolit. Noaptea cuprindea încet-încet... tot înconjurul. Elevii seminariști stăteau în jurul focului... Focul pâlpâia în fum, și din când în când, împroșca văpăi într-o ploaie de scântei dănțuitoare. Toți tac... și, tac apăsați de tristețe și îngrijorare... Știrile de pe frontul de la Iași îi îngrijorează mult. Se uită adânc în inima focului... O vreme n-au scos o vorbă, sperau ca printro vrajă... un miracol, să comunice cu
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
lui. Și tac... și iar tac. Greierii nu îndrăznesc să țârâie. Primii cocoși se auziră cântând la o casă din apropiere, apoi, alții... și, alți cocoși se porniră în tot satul. Focul încă pâlpâie scăpărând în răstimpuri roiuri zglobii de scântei roșcate. În noaptea limpede, presărată cu praful de aur al stelelor, se mai auzi o vreme doar ecoul cântecului lor, vălurind... apoi, tăcerea se lăsă peste tot întinsul... Peste tot se așternu o liniște deasă, că-ți puteai asculta bătăile
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
cei rămași acolo, cu ochii înlăcrimați. Luna aruncă o lumină alb-albăstrie peste sat. Satul coborî într-o tăcere și mai adâncă... doar greerii țârâiau când și când tremurat. Focul mai pâlpâia încă în fum gros și negru, scăpărând roiuri de scântei galbene. O pasăre de noapte își ascuți glasul ca un ferestrău, despicând întunericul, pe deasupra, spre pădurea din marginea satului. O liniște grea se lăsă peste tot. Vântul începu să foșnească ușor, printre frunze. În noaptea aceea, mult după cântatul cocoșilor
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
celuilalt ceea ce simțeau în clipa aceea, dar le era greu s-o spuie. Pe toți îi mistuia același gând... Căpitanul. Ion Cârțu, prietenul din copilărie, omul cel mai devotat.. ca să-și facă de treabă, zgândărea șperla cu un vreasc, spulberând scântei. Regreta cu toată ființa lui, că nu l-a însoțit. „Poate n-o pățit nimic..!”, își tot spunea, să-și îndepărteze gândurile rele. „..s-o dus, doar, la o „întâlnire”, nimic altceva !”. De fapt, toți aveau încredere în iscusința lui
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
îndepărteze gândurile rele. „..s-o dus, doar, la o „întâlnire”, nimic altceva !”. De fapt, toți aveau încredere în iscusința lui... Culcați pe o parte, sprijinți în coate, respirau cu nesaț răcoarea nopții.. ascultau și, se uitau în foc, cum împroașcă scântei. Deodată, un greiere începu încet încet... parcă o doină. „Hu-hu... hu-hu..!”, se auzi în vârful unui brad... Apoi, un fâlfâit greu, de aripă, trecu pe deasupra lor. Cârțu făcu un semn cu mâna, parcă ar fi alungat un gând urât și
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
adânc din țigară. Prin minte le treceau fel de fel de gânduri... cele mai multe erau rele. Alistar, noul venit în grupul lor, avea o privire ciudată și, părea puțin agitat. Un vreasc cu dop de rășină, trosni ca o pușcă, împroșcând scântei din spuză. Apoi, un fâșâit de animal de pradă, se strecură printr-un desiș din apropierea lor. Toți traseră cu urechea... ca vietățile pădurii, la pândă..toți erau oameni de munte... și, vânători încercați. „ - Un jder.. un jder după pradă !”, zise
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
calitățile cele mai ascunse ale unui om, toate acele însușiri, care nu pot fi controlate la „temperatura” moderată. Reacția lui Baltă, în fața amenințării rămase aceeași... neliniștitor de tăcut și rece. Nici cea mai grosolană insultă nu-i putu aprinde vreo scânteie în pupilele sale.. nici un nerv nu tremură pe chipul său. Om de neclintit, Baltă știe să-și cântărească șansele, știe să-și stapânească orice emoție. În timp ce se izolează în turnul tăcerii sale glaciale, și își chibzuiește planurile...în el se
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
se împreuna înălțându-se în ceruri lăsând în aer și în suflet dâre tremurătoare. Despărțirea s-a lăsat în sufletele noastre, ca o piatră grea... După ea urma, ca după o lovitură de ghilotină... hăul... Am plecat luând cu noi, scânteia de viață care țâșnea din școala iubită, a Iermonahului Veniamin și din sufletul sfânt al trecutului. În urmă rămânea pustiul. Dar, gândurile, amintirile, într-un ultim efort, îmi mai aduceau o rază de lumină în inimă. ... În clipa aceea, atât
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
astfel: ... a) flacăra de hidrogen - 2.400-3.080°C; ... b) flacăra de metan - 2.210-3.030°C; ... c) flacăra de propan - 1.930°C; ... d) flacăra de acetilena - 2.325-3.137°C. ... Articolul 12 (1) Efectele indirecte constau în acțiunea scânteilor, brocurilor de sudura, gazelor fierbinți, flacărilor secundare, conducției termice etc., rezultate că efecte secundare ale utilizării flacării sau arcului electric pentru sudare, lipire sau debitare. ... (2) În timpul operațiunilor de sudare sau de tăiere cu flacără oxiacetilenica sau cu arc electric
ORDIN nr. 1.023 din 15 noiembrie 1999 privind aprobarea Dispoziţiilor generale de ordine interioară pentru prevenirea şi stingerea incendiilor - DG P.S.I.-001. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/127168_a_128497]